neacceptare


fig5.jpg

imagine – Georgia O’Keeffe

 

Refuz să cred ca viața vine la pachet : trei kilograme de răbdare, o cutie neînceputa de tristețe, un litru de fericire carbogazoasă și o bombonieră cu melancolie.

De aici unde sunt și până acolo unde ești distanța măsoară o clipire de pleoape, o zbatere de inimă, o veșnicie minusculă suspendată în hamacul viselor.

Întotdeauna în prelungirea unui drum larg există un drum îngust, în fața țărmului o apă, în fața chipului o mască …

De ce simt plăcerea nemărturisită de a complica lucrurile? Ce mă face să redimensionez trecutul și să confer realității o altă ordine geometrică, cu laturi afective neegale și tangente surprinzătoare ?
Dacă aș putea evada din ora strâmtă a zilei cred ca aș afla răspunsul. Aș descoperi drumul, apa dintre țărmuri, chipul din spatele măștii.
Dar nu pot. Clipele roiesc în jurul meu ca niște fluturi cu aripi translucente atrași de lumina unor candele invizibile. Rând pe rând vor arde.

Refuz să cred ca viața-i o țigară din care va rămâne doar scrumul.

 

chromato – psycho – chemistry

Georgia  O’Keeffe – Blue and Green Music

 

Azi mi-ar plăcea să torn alandala într-o eprubeta nuanţe de culoare :)

… mai întîi aş pune o picătură albastră, nu de speranţă, ci de tristeţe adîncă, ca picăturile de cerneală ce niciodată nu şi-au găsit drumul înspre cuvânt.

Apoi aş picura puţin galben, nu de invidie, ci de lumină crudă, mai crudă decât mâţişorii abia înmuguriţi.

Şi n-ar strica să pun şi ceva alb, dar nu mai alb decât puful păpădiilor.

Aş continua cu o nuanţă de verde, acel verde adânc şi închis pe care doar malachitul îl poate ascunde sub feţele-i neşlefuite.

În contrabalans voi adauga puţin violet, învineţit de bătaia inimii în aşteptare.

O fărâma de roşu nu cred să  fie necesară, căci pentru mine roşul e culoarea patimii … iar eu, zilnic, încerc să pun mai puţină patima în tot ce fac, şi mai multă nepăsare.

Şi ca totul să fie perfect voi adăuga în final o picătura de negru, strălucitor şi enigmatic ca noaptea echinoţiului de primăvară :)

 

 

1

pictura – Georgia O’ Keeffe

Spatiile inchise, pline de oameni, de obiecte, de sticla, inox si beton, de zgomote si culori, nu ne lasa sa ne apropiem de noi insine.
Gandurile noastre nu-si gasesc ecou nicaieri si in lipsa unei comunicari adevarate ne trezim ca ne risipim in cuvintele pe care le adresam altora, asteptand de la ei un feed-back, un raspuns, o incuviintare … nu stiu exact ce anume … dar in orice caz, ceva care sa ne confirme ca am fost auziti.

In desert lucrurile se schimba radical. Acolo dimensiunile devin inutile pentru ca ele nu pot sugera nici distanta si nici imensitatea; timpul devine un atribut de prisos pentru ca nu mai poti sa-ti oranduiesti in mod cronologic intamplarile acelea banale sau importante, stupide sau pline de sens, fade sau impregnate de mister, ce-ti alcatuiesc viata.

Desertul iti poate da o libertate provizorie si depinde de tine daca vei reusi, sau nu, sa o prelungesti dincolo de valurile de nisip sau de stancile macinate de vant.
In desert optica sufera schimbari majore. Nu ma refer la mirajele de tot felul sau la binecunoscuta Fata Morgana.

Desertul te poate face sa-ti pierzi anumite dorinte si idealuri aratindu-ti clar ca ele nu-ti folosesc la nimic … ca toata agitatia ta e fara finalitate.

In desert nu poti fi mistic caci insasi misterele devin o utopie acolo.
Oamenii desertului se calauzesc dupa stele; le stiu numele si traiectoriile alambicate pe bolta si cu usurinta cu care noi scriem pe un petec de hartie adresa de e-mail sau numarul de telefon, ei deseneaza pe nisip constelatii intregi si drumul lor pe cer … de la solstitiul de iarna la solstitiul de vara, de la echinoctiul de toamna la cel de primavara.
Copiii lor, fete sau baieti, poarta nume de stele si corpuri astrale. Intreaga astronomie, geografie si geometrie, scrisa in avestana, persana sau araba, o poti gasi in numele lor … Parvin, Naseem, Azar, Aban, Bahman, Khordad, Mehrdad, Toufan, Zurvan, Kayvan , Soheil, Zohreh, Saba, Shabnam, Mahtab, Mahnaz, Mahvash, Ofoq, Sepehr, Aftab, Aseman, Baran, Kobab, Yalda, Norooz, Mah-Banou, Mah-Dokht, Nahid, Setareh, Shahab, Khorshid, Roshanak, Azra …

Paranteza cu explicatii  :
Nume feminine: Parvin (Pleiadele), Naseem (Briza), Azar (a noua luna a calendarului solar iranian), Zohreh (Venus), Saba (Zefir), Shabnam (Roua Noptii), Mahtab (Lumina Lunii), Mahnaz (frumoasa ca Luna), Mahvash (misterioasa ca Luna), Ofoq (Orizont),  Aftab (Sorina), Aseman (Bolta cereasca) , Baran (Ploaie) , Kobab (numele unei stele din Carul Mare), Yalda (numele noptii celei mai lungi, noaptea solstitiului de iarna) , Mah-Banou (Doamna Lunii, Stapana Lunii), Mah-Dokht (Fiica Lunii, Fata Lunii), Nahid (Venus), Setareh (Stela), Roshanak (Lumina Zorilor, Steaua Zorilor), Azra (simbolul constelatiei Fecioarei)

Nume masculine: Aban (a opta luna a calendarului solar iranian), Bahman (a unsprezecea luna a calendarului … inseamna  avalansa), Khordad (daruit de Soare, si in acelasi timp numele celei de a treia luni a calendarului iranian), Mehrdad (daruit de Soare), Toufan (Furtuna), Zurvan (Timp), Kayvan (Univers), Soheil (steaua Canopus, cea mai luminoasa stea din constelatia Alpha Carinae), Sepehr (Cer), Norooz (numele zilei echinoctiului de primavara care corespunde cu Anul Nou in stil iranian, in traducere cuvant cu cuvant inseamna  ziua noua ), Shahab (Meteorit), Khorshid (Sorin).

 

 

pseudo-catrene

imagine – Georgia O’Keeffe

respirînd adînc  aştept ziua ce va veni
să mă scufund în ea ca în uitare
şi printre secundele ghilotinate  în orologii  pustii
să mă strecor zîmbind, total nepăsătoare.

şi  zidindu-mă încet în picaturi de uitare
să mă cern ritmic peste umbre de vis,
să şterg  tot ce-am simţit şi tot ce mi se pare,
tot ce-am respirat,  ce-am rîs  sau  ce-am zis.

apoi eliberată de tot şi de toate
să mă-nfăşor în arama toamnelor tîrzii,
pregătită să fiu să plec pe neaşteptate
din lumea celor morţi în lumea celor vii.

Saturday May 20, 2006

 

 

invitaţie la meditaţie

 

Uneori, pentru a-si face efectul, medicamentul trebuie luat de abia dupa ce boala a atins un stadiu anume … si nu mai devreme.
Citeodata e necesara ingurgitarea unei doze mortale, care, ori vindeca ori ucide pacientul :)

Dar cele mai grave boli sunt acelea ce nu se pot vindeca decit prin cuvinte ( … stii bine ca e asa).

Poate de aceea au venit pe lume oameni care in loc de ierburi, pastile, bisturiu si anestezice performante, au tinut in mina un toc, un stilou sau o masina de scris … lumea i-a numit scriitori, eu insa le zic ” vraci ai cuvintelor „…
Retetele lor sunt incredibil de eficiente.

Citeodata, unii, profani intr-ale cuvintelor, s-au aventurat in a-si scrie singuri retetele. Din categoria asta fac parte si eu :)

Cei ce inceteaza sa puna cuvinte pe hârtie, inseamna ca, sau traiesc cu iluzia ca, s-au „vindecat”.

Aruncind o privire prin „farmaciile” altora, am norocul sa descopar lucruri ce  imi dau de gindit …

Textul de fata l-am descoperit in jurnalul lui gabilutza. Daca veti trece pe acolo, suta la suta veti descoperi si alte invitaţii la meditaţie :)
……………..

” 23.02.2009
Un punct dureros va durea. Un punct dureros este intotdeauna martorul unei erori. Acum ceva ani am fost confruntat cu frigul, recele cel mai rece posibil. Un rece ce a trecut din natura in afectivitatea mea. L-am contemplat fara sa ma inspaimant, dar, din moment ce mi-l amintesc inca, inseamna ca m-a impresionat. E recele absentei de semnificatie, noaptea nelinistii totale. Era ca si cand acceptasem pentru o vreme sa traiesc obisnuit si nu am putut sa o fac, desi mi-am dorit-o. Ca sa-l fac pe celalalt sa inteleaga, ca sa gasesc cheia potrivita tuturor zavoarelor, trebuie sa-mi convertesc toate sentimentele proprii in sentimente umane tipice, recognoscibile, deci sa-mi falsific natura veritabila a ceea ce traiesc. Desi am atatea de exprimat, ma simt incapabil sa mai scriu. Privesc cu ochi mari gandurile mele ce merg spre ce vor ele, fara a deveni cuvinte ce se pot rosti.

http://gabilutza.wordpress.com/jurnal/

imagine – Georgia O’Keeffe