zbor azuriu

vanGogh-WheatFieldundercloudedSky.jpg

Mai demult, cineva din virtual, mai cunoscator intr-ale artelor decit mine, a lasat sa se inteleaga ca cea mai mare parte a celor care afirma ca il prefera pe van Gogh … o fac din snobism.

N-am incercat sa ma explic si sa explic cum, de ce si de cind am fost pur si simplu vrajita de culorile razvratite ale lui van Gogh, desi afirmatia acelei persoane a facut sa mi se stringa inima a parere de rau.
Eu niciodata nu as putea sa acuz de snobism pe cineva caruia ii place un pictor la moda, sau un pictor ale carui lucrari se vind cu cifre astronomice … dar aici intervine deja o diferenta de optica. E vorba de acel unghi al spiritului, de acea deschidere interioara, uneori de acea fanta micrometrica prin care frumosul unei opere de arta iti patrunde in inima si face ca inima sa-ti zboare din piept cu bucurie, la fel ca pasarea care s-a eliberat luindu-si zborul dintr-o colivie, fie ea si de aur.
Azurul lui van Gogh atinge sublimul exact pe linia in care se ingemaneaza cu verdele spicelor de griu.
Exista acolo, pe pinza, o ingemanare intre nuantele de verde pamintesc si cele de albastru celest.
Si acolo mai exista cineva, cineva care nu se vede. Invizibil dar cu minutiozitate impartit intre cele doua nuante si cele doua lumi. E vorba de tine, privitorul, ce ai senzatia ca dupa o indelungata si obositoare calatorie te reintorci acasa …. iar acasa e acolo … pe pinza lui van Gogh.

tristeţe azurie

NicolettaCeccoli_desde_el_azul.jpg

Intr-o toamna, cineva care ma cunostea si caruia ii spusesem ca limba romana se aseamana destul de bine cu limba italiana, m-a rugat sa-i fac rezumatul unui articol publicat intr-o revista.
Asa am cunoscut-o pe Nicoletta Ceccoli si toata puzderia ei de personaje desprinse parca din ungherele pline de pozne ale copilariei.
N-am sa vorbesc despre „Corvi”, lucrarea ei cea mai mediatizata, desi poate ca ar merita sa o fac.
Dar mie mi-a ramas pe suflet „Desde el azul”, ochii aceia nascuti din azurul cerului si al marii … si care vor lacrima … azuriu.
In spatele lor, al irisilor acoperiti de pinza fina a lacrimilor, se tese o poveste … de fiecare data alta, o poveste unica pentru fiecare privitor in parte.
Caci mesajul unui tablou nu se ascunde pe paleta pictorului.
El devine vizibil numai in inima celui care stie  si poate sa priveasca spre sine insusi … si sa se simta vinovat, chiar daca nu este.