Venus, banana, δelta

 

Atunci cind vreau sa cunosc cit mai bine un pictor  incep sa-i caut lucrarile de inceput, daca se poate  prima lucrare :)
Acelasi procedeu il aplic si in virtual  in momentul in care intru pe un nou blog.
Incerc sa-l descifrez pe autor prin prisma cuvintelor din prima postare.

Cautind pe net  am dat de un poster conceput de Olbinski in perioada in care nu-si definise stilul ce-l caracterizeaza la ora actuala.
Un poster desenat in 1982 pentru o campanie UNESCO in favoarea accesului la cultura pentru toti.

E clar ca Rafal Olbinski are umor, cinism chiar :), caci altfel cum ar fi putut sa hibridizeze cu atita nonşalanţă doua imagini total diferite: celebra statuie Venus din Milo – unul din simbolurile civilizatiei grecesti, si deci implicit a celei europene, si banana – simbol al unei Americi consumatoare de bunuri ?!

Influenta lui Andy Warhol mi se pare evidenta, nu numai datorita bananei, cit si prin felul in care a schitat-o pe zeita frumusetii lumii greco-romane si fundalul rosu pe care a amplasat-o.
Afrodita acestui poster ne aduce in minte Statuia Libertatii, imaginea de paşaport a  Americii.

Poate ca, intuitiv, Olbinski a anticipat desacralizarea culturii.
Pe la inceptul anilor ’80  cultura nu reprezenta  un bun de larg consum, dar putea fi transformata, ceea ce de fapt s-a si intimplat doua decenii mai tirziu.

Ar mai putea fi data o interpretare : banana – simbol al tarilor africane, latino-americane si asiatice, teritorii ale unei lumi subdezvoltate; Venus din Milo – simbol al lumii civilizate a carei „cultura” trebuia neaparat „exportata” .
O lupta ascunsa ce urma să ducă la suprematia vestului asupra intregii lumi ce nu i se circumscria cultural, de unde să derive si globalizarea, proces in curs de desfasurare la care luam astazi parte.

O alta interesanta paralela e posibila.
In posterul lui Olbinski, Venus din Milo (Afrodita) nu se mai naste din spuma marii, asa cum spune legenda, ci din coaja unei banane, coaja ce va fi aruncata imediat dupa consum.
Frumuseţea de altar a statuii va fi transformata intr-o frumuseţe de tarabă.

Ma tenteaza si aceasta interpretare, tinind cont de faptul ca pentru europeni banana e asociata cu simbolurile falice, si am ramas foarte surprinsa sa constat ca in Asia nu e.
Privita din acest unghi, Venus nu mai e zeiţa adulată a vechii lumi.
Ea a renascut din coaja unei banane pentru a deveni o cocotă oarecare, un bun ce trebuie consumat, posedat … nu admirat si cântat in stihuri.

Cred ca in aceasta rezida uriaşă diferenţă dintre o societate civilizată si una de consum : felul in care e privit corpul femeii.
O prapastie veritabila ii separa pe cei ce stiu sa il admire de cei ce sunt obsedati doar ca sa îl aiba.
Ei, femeii cândva zeiţă, nu i se mai inchina ode si nu i se mai aduc in dar buchete de flori, ci contracepţionale si prezervative.

Nu mi-a scapat nici detaliul cu modul in care artistul polonez a scris cuvintul „priviledge” din fraza „Culture – Priviledge of All”.

 

 

In locul lui „d” el a folosit litera greceasca ðelta, pe care a suprapus-o apoi peste litera „g” a alfabetului latin.

Privilegiul ?!
Da, adevaratul privilegiu il vor avea … insa doar cei ce se vor elibera de superficialitate si se vor scufunda in adâncuri călăuziţi de δ :)

sub un cer înnorat … Rafał Olbiński

La prima vedere imaginile lui Rafał Olbiński par asemanatoare cu cele ale lui Rene Magritte, dar o privire mai atenta, si o analiza a simbolurilor, ne fac sa ne schimbam perceptia imediat.
Spre deosebire de Magritte, Rafał Olbiński are un ascuns simt al umorului, multa gingasie si tandrete.
Imaginea cu care am deschis blogul, intitulata Iris – Nostalgia in slow motion, convinge ca e asa.

Nascut in 1945 in Polonia, el va emigra in 1981 in Statele Unite.
Desi a absolvit Facultatea de Arhitectura din Varsovia, Olbiński va fi atras de pictura suprarealista, de scenografie si grafica, si nu in ultimul rind de afisele de spectacole si postere.
Acest afis, YES/NO, e simplu si convingator.

Imaginile lui pot fi intilnite prin cele mai diverse reviste, de la New York Times la Der Spiegel, de la Newsweek la Playboy … dar si in muzee americane sau colectii particulare de dincolo si de dincoace de ocean.

Cu acest artist, in lucrarile caruia ma simt ca la mine acasa, voi incepe o noua serie de texte dedicate ilustratorilor si graficienilor.
Exista o intreaga armata de oameni, deosebiti de talentati si cu foarte multa imaginatie, care concep afisele spectacolelor de teatru si opera, festivalurilor muzicale si de cinema, olimpiadelor sportive sau diverselor campanii de lupta impotriva drogurilor, a violentei sau a discriminarilor de tot felul.

Oameni cu foarte multa inspiratie ne ilustreaza cartile si revistele, dind un plus de frumusete cuvintelor.
M-am gindit ca sa vorbesc si despre ei.

In blogul de azi m-am oprit doar la citeva lucrari innorate imaginate de Rafał Olbiński pentru ca cerul lui acoperit de nori plumburii m-a cucerit de la prima vizita, insa in viitor voi reveni cu alte tablouri si afise de spectacol, comentindu-le si incercind sa le decodific mesajul ascuns.

Voi incheia cu o imagine, intitulata Anemone (nu-mi dau seama de ce a intitula-o asa !), dar care duce cu gindul la uriasele statui din Insula Pastelui.