Câteodată îmi ies în cale oameni deosebiți.
Câteodată, în viața reală sau în cea virtuală, mă lovesc de personaje ”mai altfel”.
Câteodată le rețin chipurile și gândurile. Căci gândurile te aduc mai aproape. Sunt cele mai eficace arme pentru a învinge depărtarea și uitarea.
Gândurile reprezintă fața ascunsă a frumuseții. De aceea îi văd pe unii mai frumoși decât alții … o subiectivitate de care nu văd cum m-aș putea debarasa vreodată ;)
Aceasta e o prelucrare a uneia dintre fotografiile realizate în 2016 la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran..
O simplă vizitatoare … la fel ca mine.
Pe tersa cofetăriei din curtea interioară a muzeului, într-o aglomerație fantastică generată de excepționala expoziție a artistului belgian Wim Delvoye, i-am remarcat prezența.
Am avut mare grijă ca dânsa să nu mă observe deoarece sunt convinsă că aerul acela visător de pe chip i-ar fi dispărut în momemtul în care ar fi realizat că e observată și fotografiată ;)
Câțiva soldați care vorbeau rusește mi-au stârnit interesul fotografic. Mă gândeam că nu ar fi rău să-i capt(ur)ez și încercam să găsesc o încadrare cât mai bună … eventual cu tancul din spate.
La un moment dat ei m-au observat și unul din ei a făcut un comentariu cu voce ceva mai ridicată, cu scopul vădit de a-mi atrage și mai mult atenția asupra lor.
Îi amuza faptul că doream să-i fotografiez.
Cel ce făcuse comentariul s-a distanțat câțiva pași de grup aruncându-mi pe sub sprâncene o privire suspicioasă.
Nu m-am intimidat și m-am apropiat cu încă trei pași pentru a-l surprinde cât mai bine.
Deși m-am abținut secunde bune, în final nu am reușit să nu râd atunci când am văzut ce figură a făcut. Era întruchiparea la superlativ a suspiciunii ;)
Ceilalți patru soldați au început și ei să râdă.
Râdeam împreună într-un limbaj internațional al râsului depășind orice bariere de natură profesională, etnică, politică. de vârstă sau de sex.
A apărut și comandantul de după o mașină militară, uitându-se contrariat la noi, neînțelegând de ce râdeam în grup cu lacrimi.
Fotografia asta mi-a făcut ziua mai frumoasă ;)
PS. Deși vorbeau rusește ei erau militari ai Republicii Moldova.
Personajul în cauză l-am fotografiat în Parcul Herăstrău în fața scenei unde se desfășura un concert cu melodii nemuritoare.
Mi-a atras atenția nu doar vestimentația și ochelarii ci și ”atenția afectivă”, adică atenția încărcată de afectivitate, cu care îi urmărea pe interpreți și melodiile lor.
Azi, regăsind fotografia prin unul din folderele de pe laptop, am devenit la rândul meu nostalgică.
Am pornit în căutarea unor melodii din anii ’80 în speranța că voi retrăi preț de câteva minute atmosfera unei lumi ce nu se va întoarce niciodată …
-X- 