întoarcerea la inocenţă

 

Return to Innocence e una din melodiile grupului Enigma.
http://www.divshare.com/download/5529805-950

Atunci cind am ascultat-o in premiera mi-a venit in fata ochilor imaginea unor pui de raţă ce mergeau leganindu-se unul in spatele altuia. Aceasta corelatie a fost impusa subconstientului de ritmul piesei muzicale, cred.
La a doua auditie insa in arhiva creierului meu s-au produs niste scurtcircuitări surprinzatoare in care zeci de ginduri s-au descarcat electric si emotional.
O stare de lipsa de energie m-a cuprins dintr-o data si am avut impresia ca voi adormi imediat.

In acel moment, parca de la secole distanta, m-a ajuns din urma imaginea acestui tablou pictat de Marianne von Werefkin.

Nu voi comenta tabloul. Nu stiu ce as putea spune in cuvinte mai mult decit a spus deja pictorita prin intermediul limbajul cromatic. Poate doar ca pictura in cauza face unele conexiuni cu tablourile lui Edvard Munch si Paul Gauguin.
As vrea insa sa vorbesc despre ea : Marianna Vladimirovna Verëvkina.

Se naste in 1860 in familia unui general ce provenea din vechea nobilime rusa. Primeste o educatie pe masura iar in anul 1880, la virsta de douazeci de ani, incepe sa studieze pictura sub indrumarea celui mai mare pictor realist rus : Ilya Repin.
Progresele ei sunt apreciate de Repin care ii sugereaza familiei sa o trimita pe Marianne la o academie de arta in strainatate.

Nesansa face ca sa se impuste in mina in timp ce participa la o partida de vinatoare.
Accidentul are loc in 1888. Pentru o scurta perioada de timp va renunta la pictura din cauza miinii ranite. Jumatate din degetul mare de la mina dreapta va fi pierdut pentru totdeauna. In ciuda acestui handicap, uneori legindu-si pensula de mina, alteori exersind cu incapatinare, ea reuseste sa picteze din nou cu mina dreapta.

In 1892 se intilneste cu Alexej von Jawlensky, pictor rus aristocrat. Intre ei se infiripa o relatie complexa, Marianne fiind fascinata de Alexej.
In 1896, impreuna cu Alexej Jawlensky, va pleca la Munchen, in Germania. Ii insotea Helene Nesnakomoff/Elena Neznakomova, servitoarea lor.
Ulterior, dupa separarea de Marianne, Elena va deveni sotia lui Jawlensky.

As vrea sa spun ca von Werefkin nu a fost o femeie frumoasa fizic. Nu atragea cu nimic atentia si nici nu declansa pasiuni fulgeratoare.

Parerea mea e ca in acea perioada Marianne von Werefkin face cea mai mare greseala a vietii ei. Timp de zece ani renunta sa mai puna mina pe pensule si culori pentru a nu-l pune in umbra pe Jawlensky, care intre timp devenise invidios pe succesele ei artistice.

Imediat ce au ajuns la Munchen, Marianne deschide un salon in care isi expune propriile lucrari. Publicul nu intirzie sa-si manifeste interesul si la scurt timp salonul devine un punct cultural de interes ce era frecventat cu placere de intelectualii si artistii dornici sa schimbe idei si noutati.
Acest succes pe plan profesional nu este inghitit de Jawlensky, ceea ce o face pe pictorita sa renunte sa mai expuna si sa mai picteze.

Ciudate sunt sentimentele care ii leaga sau ii dezleaga pe oameni!
Sa-ti cenzurezi talentul si dorinta de a picta pentru a face fericit pe altcineva … se merita?

Ce ii lega pe ei doi?
Ea nutrea o iubire platonica fata de el si relatia nu a depasit niciodata acest cadru platonic.
Inclin sa cred ca el nu a simtit nimic fata de ea, caci daca ar fi simtit, s-ar fi bucurat pentru succesul ei.

Mai vreau sa spun ca in 1902 se naste fiul lui Jawlenski si Helene.
Werefkina este atit de afectata de acest eveniment incit abia dupa o calatorie de citeva saptamini in Franta isi revine partial din socul emotional.

Marianne von Werefkin isi va reincepe activitatea artistica in 1907 cu o pictura expresionista, iar in 1912, impreuna cu Jawlensky, va adera la miscarea Calaretul Albastru/Der Blaue Ritter initiata de Wassily Kandinsky.
Din grupare mai faceau parte Paul Klee, Franz Marc, August Macke, Gabriele Munter, Albert Bloch …

De data aceasta insa nevoia de a se exprima artistic este mai puternica decit meschinariile lui Jawlensky, Marianne devenind constienta ca trebuie sa-si urmeze vocea interioara si vocatia de artista.

In 1918 ei se separa iar Marianne se muta de una singura la Ascona, unde si de fapt va muri in 1938, fiind inmormintata in cimitirul rusesc al orasului.

In perioada cit au locuit in strainatate, pina la revolutia bolsevica din 1917 – cind i-a fost confiscata averea, Marianne von Werefkin a suportat toate cheltuielile traiului lor zilnic : casa, masa, calatorii, materiale pentru pictura, chiria pentru atelier, salariul servitoarei Helene, vizite medicale, … etc.
Deci nu ma surprinde cu nimic faptul ca in momentul in care nu a mai avut bani, Jawlensky se va separa de cea care i-a asigurat doua decenii de trai linistit lipsit de griji materiale.

In 1922, la douazeci de ani de la nasterea fiului sau, Alexej Jawlensky va legaliza legatura cu Helene, casatorindu-se cu ea in mod oficial.
Iarasi un act absolut normal, pentru ca, la virsta de patruzeci si opt de ani incepi sa te intrebi cine va vrea sa aiba grija de tine la batrinete. Unii barbati au un talent innascut in a profita de femei …

In perioada de la Ascona, desi marcata de lipsuri materiale, ea reuseste sa infiinteze o grupare artistica proprie : Ursa Mare/Ursa Major sau Großer Bär (in germana).
In ultima parte a vietii Marianne von Werefkin a fost ingrijita de Carmen si Diego Hagmann, prieteni ce i-au asigurat un trai decent.

Fetiţa nascuta intr-o familie de aristocrati, traindu-si copilaria inconjurata de jucarii scumpe, petrecind vacanţe de vis, cu o adolescenţa in compania unor profesori de renume si cu o tinereţe indulcita de petreceri de salon si partide de vinatoare, ajunge in final sa nu se mai poata descurca financiar de una singura.
Dar nu aceasta parte din biografia ei ma intristeaza, pentru ca sunt convinsa ca Diego si Carmen Hagmann au avut grija de Marianne nu din obligatie, ci pentru ca au fost in stare sa-i descifreze frumusetea si puritatea sufletului ei.

De retinut e ca Marianne von Werefkin nu si-a vindut niciodata picturile unei persoane care nu-i placea iar locuitorii linistitului oras elvetian Ascona o admirau pentru acest fapt ce pentru unii poate parea lipsit de logica sau de importanta.

Pe mine insa ma intristeaza acei zece ani din tineretea/maturitatea ei, ani in care pictorita si-a mutilat efectiv talentul numai si numai pentru a nu-l pune in umbra pe Jawlensky si a nu-i stirni gelozia artistica.

Daca as fi fost in locul ei, si ce bine ca niciodata nu voi fi :), nu cred ca as fi facut la fel, si asta nu dintr-un egoism bine schitat in care ma recunosc, ci pentru simplul motiv ca nu as putea suporta sa stau linga cineva care sa nu fie in stare sa se bucure de munca mea.

Privita din acest unghi, Marianna Verëvkina e intradevar o incorigibila inocentă :)

imagine blog – Toamna -Şcoală/Herbst -Schule de Mariane von Werefkin

http://www.br-online.de/content/cms/Bildergalerie/2008/07/09/cumulus/BR-online-Publikation–157841-20080709141705.jpg

blue for you

 

Dacă ar fi să aleg o culoare … aş alege una care nu doare :)
imagine blog – Blue (1927), Wassily Kandinsky – Muzeul de Artă Modernă, New York, SUA
fond muzical – Blue for You, Garry Schultz

 

vibraţiile Orientului

 


Am facut cunostinta cu lumea coloristica imaginata de August Macke gratie unui program prezentat de televiziunea iraniana si intitulat Pictorii Orientalisti.

In spatele acestui apelativ misterios se ascund artisti ce au pictat tablouri inspirate din lumea Orientului. Unii au calatorit ei insisi prin tarile arabe, Persia, India, Turcia sau nordul Africii, altii insa nu au pus niciodata piciorul in astfel de locuri, dar s-au inspirat din tablourile altora, din carti sau privindu-i pe arabii, turcii, indienii care traiau in tara lor sau cei ce veneau ocazional in Europa … pentru afaceri, studii, in luna de miere sau ca simpli turisti.

Henri Matisse si Eugene Delacroix, despre care am vorbit deja, au pictat scene orientale si portrete de personaje apartinind acestei lumi agitate.

Am observat ca cea mai mare parte a pictorilor orientalisti au tendinta de a picta „fotografic”. O exceptie notabila o face August Macke, pictor expresionist german ce a trait in perioada 1887-1914.

In picturile lui Macke culorile vibreaza, exact asa cum vibreaza ele in realitate in aerul imbibat de lumină al Orientului.
Macke a simtit prin toti porii pulsatiile cele mai ascunse ale acelor locuri.

Spun asta deoarece dupa fiecare calatorie facuta prin orasele vechii Persii, orase ca Isfahan, Yazd, Shiraz sau Kashan, dupa ce imi suprasaturasem vizualul cu mozaicuri albastru – turcoaz, cu arabescuri tributare unei geometrii complicate si cu vitralii prin care lumina soarelui se rafina pina la esenta ei ultima, dupa zilele aride si noptile instelate petrecute la marginea deserturilor cu nisipuri si stinci in culori amagitoare, de fiecare data imi reveneau in memorie picturile lui August Macke :).

Acest pictor german atit de putin cunoscut publicului de rind este un adevarat magician al culorilor, si nu degeaba a primit porecla de von der Farben, aristocratul culorilor, pentru ca in limba germana particula von desemneaza numele celor ce provin din familii nobiliare.

Intr-o viata foarte scurta ce a durat doar douazeci si sapte de ani Macke a experimentat foarte mult.
A inceput sa picteze in stilul impresionist al lui Monet, a asimilat post-impresionismul lui van Gogh si Gauguin, ca in final sa se opreasca la expresionism – curent artistic de avangarda privit de public mai mult ca o curiozitate.
Va adera la gruparea Die Blaue Reiter/The Blue Rider/Calaretul Albastru initiata de Wasilly Kandinsky, grupare din care vor face parte artistii Franz Marc, Paul Klee, Gabriele Munter si contesa Werefkina/ von Werefkin, insa mereu va ramine deschis noului.
Cubismul cromatic/orfismul lui Robert Delaunay il va influenta in compozitie si forma, dar nu va trece nepasator nici pe linga fauvism.

Mie personal imi plac picturile executate de Macke in ultimul sau an de viata.
In acel an, impreuna cu pictorul elvetian de origine germana Paul Klee si cu Louis Moilliet, pictor elvetian si designer de vitralii, va face o calatorie in Tunisia, calatorie ce ii va influenta in mod dramatic stilul pictural.

Imaginea cu care am deschis blogul se intituleaza Kairouan si a fost inspirata de orasul tunisian Al Qayrawan/ Al-Kirwan.
Curgerea culorilor e lina, diluata de lumina rasaritului.

 

Cea de a doua imagine ne aduce in prim plan un barbat oriental ce-si soarbe in liniste cafeaua. Imaginea apartine seriei de lucrari intitulata Turkish Cafe.
Scaunul din lemn de culoare deschisa e elementul prin care pictorul adreseaza o invitatie privitorului. Asa il interpretez eu :)
O invitatie la o cafea aromata la umbra binefacatoare a unui copac, undeva departe, pe terasa unei cafenele cochete invaluita de miresmele unor mirodenii cu nume nestiute …

Vreau sa spun ca aceasta cafenea a rezistat deceniilor devenind un loc celebru in mica localitate tunisiana Sidi Bou Said, loc ce s-a transformat intr-un punct de veritabila atractie turistica.
Cafeneaua se numeste Café des Nattes si e pur si simplu asaltata de turistii francezi, germani, englezi, olandezi si italieni :)

Ca fond muzical pentru calatoria imaginara propusa de August Macke am ales o melodie interpretata de grupul polonez Ogrody Alamut/The Garden of Alamut.
http://www.divshare.com/download/5529799-05e

Melodiile lor, inclusiv piesa DaglarDaglar part2, pot fi descarcate de aici :
http://music.download.com/alamut/3600-8821_32-100762041.html


Acest grup cinta o foarte deosebita muzica de inspiratie orientala, acompaniindu-se la instrumente vechi, putin utilizate in mod curent, reusind performanta de a cladi un pod de sunete care ne ajuta sa evadam din prezentul uniformizat de reclamele comerciale in trecutul plin de povesti si miresme orientale.

Vibratia muzicii lor se potriveste ca o manusa cu vibratiile cromatice eliberate de pensula lui August Macke.

Pictorul va muri in batalia de la Verdun, cea mai singeroasa batalie a primului razboi mondial, insa picturile sale vor deveni nemuritoare.

Visotsky/Vysotsky/Vîsoţky

 

In urma cu mai bine de un an am facut o prima incercare de a traduce un text cintat de Visotsky.
A iesit cam asa …
Nu-mi place … – ya ne lyublyu – Я не люблю фатального исхода …
Nu-mi place sa traiesc intr-un mod fatalist
Si niciodata nu ostoiesc in a-mi trai viata,
Nu-mi place nici unul din anotimpurile anului
In care nu ma pot petrece cu cintece vesele.
Nu-mi place cinismul flamind,
Si nici exaltarea, si nici nimic din sentimentele
Strainului care-mi citeste rindurile
Uitindu-se pe furis peste umarul meu.
Nu-mi plac jumatatile de masura
Si nici atunci cind cineva imi curma vorba,
Nu-mi place cind cineva impusca pe la spate
Si nici cind se trage in aer, fara tinta …
Nu-mi plac birfele, sub orice forma ar fi ele
Sub forma indoielilor gaunoase, a impunsaturilor aparent respectuoase
Sub forma vorbelor goale care te duc pe drumul pierzaniei
Asemenea unui metal ce aluneca pe sticla.
Nu-mi plac promisiunile desarte facute de cei ce nu au discernamint;
Urasc atunci cind ‘curatenia morala’ este uitata
Si cind onoarea cuiva este pusa in balanta
Cu scandalurile si vorbele de doi bani.
Cind vad aripi frinte nu simt nici o mila
Nici atunci, si nici dupa aceea
Nu-mi place violenta, dar nici supunerea de frica,
Si nu-mi ramine decit sa-l jelesc pe rastignitul Christ.
Nu-mi place atunci cind eu insumi ma inspaimint
Si urasc sa se tipe la cei fara de vina,
Nu-mi place cind cineva incearca sa mi se bage in suflet
Si mai ales atunci cind imi sunt scuipate sentimentele.
Nu-mi place manejul circului si nici arenele
Acolo unde unii incearca sa ma (pre)schimbe pe milioane de ruble
Si chiar daca poate parea o afacere grozava
Acest lucru nu-mi va placea niciodata.
Limba mea rusa este foarte aproximativa :) … asa ca traducerea s-ar putea sa fie pe alocuri, si in multe locuri, inexacta. Piesa intitulata Ya ne lyublyu fatalisnogo ishoda o puteti gasi aici:

PS.
Sa vedem daca va mai trece Vladimir pe aici, iar daca va trece, ce va mai ramine in picioare din traducere … ?!

tristeţe în nuanţe de vânt

 

Nu ştiu la ce s-a gândit David Graux atunci când a pictat The Shade of the Wind/Umbra vântului sau Nuanţele vântului, şi nici ce l-a făcut pe Yngwie Malmsteen să-şi intituleze aceasta melodie Sorrow/Tristeţe
Dar în mintea mea ele devin tangente prin sentimentul ce mi-l inspiră … tristeţe cu multiple rădăcini, unele atât de adânci încit ajung pîna la ultima treaptă a uitării de sine.

Împreună, sunet şi imagine, fac să mă gândesc la ceva, şi anume : e infinit mai uşor sa apari în faţa cuiva cu trupul dezgolit de haine decât cu sufletul dezgolit de sentimente …

acordurile muzicale le puteţi găsi aici :
http://www.divshare.com/download/5118801-1bb