(colecție personală)
Pentru că azi e o zi de vineri 13, m-am gândit să inaugurez cu noroc o nouă rubrică.
Nu sunt eu o colecționară, după definiția de dicționar a cuvântului, dar, din când în când, mai cumpăr câte o fotografie veche. Prima postare o deschid cu prima fotografie cumpărată, și, mai ales, cu povestea din spatele acestei fotografii.
Restricțiile Coronavirus au dus la închiderea a tot ce se putea închide pentru a reduce populația la nivelul de simple viețuitoare. Printre primele locuri care au primit aprobarea de a se redeschide au fost piețele de legume – fructe și târgurile de vechituri, denumite pompos de antichități, deoarece ambele funcționau în aer liber.
Iată cum am ajuns într-un astfel de târg, nu pentru a cumpăra sau căuta ceva anume, ci doar pentru a fi printre oameni.
Uitându-mă așa „gură-cască”, ba prin stânga, ba prin dreapta, mirată de vuietul ridicat de mulțime, dar mai ales de cei care veneau săptămânal la târg, să cumpere sau să vândă, și care se cunoșteau între ei și se salutau cu frenezie de parcă se întorseseră din expediția lui Magellan, nu din carantină, m-am împiedicat de un obiect pus la vânzare jos pe o mușama.
Era un mic album foto, de dimensiunea unei cărți poștale, acel gen de album care, pe vremuri, îl purtau unele femei în poșetă pentru a avea aproape chipurile celor dragi. Azi noi purtăm infinit mai multe imagini în telefonul mobil ;)
Timpurile s-au schimbat, și, odată cu ele, obiceiurile s-au schimbat. Dar ceea ce e cu adevărat grav e că și foarte mulți oameni s-au schimbat.
Albumul se deschise accidental sub impactul atingerii cu piciorul. De pe fila de album mă priveau două perechi de ochi pătrunzători, doi tineri frumoși ce îmi aminteau de tinerii comuniști din filmele de propagandă din țările comuniste.
Am auzit o voce feminină hotărâtă : „Cumpărați ceva doamnă, că tot v-ați împiedicat aici la mine?
„Cât costă?”, am întrebat eu, dorind să iau acea fotografie.
”Cinci lei”, a venit răspunsul țigăncii care gestiona acel talmeș-balmeș de pe mușamaua pusă pe jos. Era o femeie de vreo șaizeci de ani, plăcută la chip, cu părul prins într-un batic de culoare închisă, legat strâns la spate.
În timp ce căutam banii ea continua să vorbească.
„Dar mai uitați-vă pe aici. Poate găsiți și altceva care să vă placă. Am mai multe lucruri, iar dacă luați mai multe, ne înțelegem la preț.”
Am scos cinci lei și i-am dat.
Dânsa mi-a înmânat albumul și mi-a spus : „Face mai mult decât cinci lei. E aproape nou albumul, iar modele ca astea nu se mai fac acum. Are și câteva fotografii înăuntru. Vi le dau ca bonus.”
De abia atunci m-am prins că ea vindea albumul, nu fotografiile. Fotografiile nu-i erau de trebuință.
Pe de altă parte nu puteam să nu remarc limbajul aproape profesional în care mi se adresa, limbaj învățat în mod sigur în zecile, sau poate sutele de zile petrecute în târg, precum și faptul că vorbea o limbă română corectă, fără dezacorduri gramaticale.
Am luat albumul cu senzația că i-am salvat cumva pe cei doi tineri.
De abia acasă am scos restul fotografiilor din album, cred că vreo douăzeci la număr, mai mari și mai mici, în unele file de plastic fiind puse două sau chiar trei fotografii – unele sub altele.
Surprizele se țineau lanț. Pe spatele fotografiei cu cei doi tineri scria ceva cu litere chirilice din care am reușit să „descifrez” doar data, 21 a II -a 1958.
Nu știu în ce limbă e scris textul. Poate fi în rusă, bulgară, sârbă, ucraineană … sau poate „moldovenește” cu grafie chirilică.
Chiar solicit ajutor din partea oricui poate citi ce scrie pe verso.
Una din surprize, aș putea spune două chiar, au fost alte două fotografii de mici dimensiuni în care apare băiatul.
(colecție personală)
Este vorba de o fotografie făcută în 1955-1956, deci anterior fotografiei de cuplu.
În buzunarul de la haină observ un stilou.
Pe verso e scris ceva tot cu litere chirilice Mi-ar place să aflu sensul celor scrise acolo.
Cea de a doua fotografie cred că e făcută mai târziu, posibil în 1958, deoarece e vizibilă pe chip maturizarea iar fizionomia lui e mai apropiată de cea din fotografia de cuplu.
(colecție personală)
Observ o insignă cu steaua în cinci colturi prinsă în piept; simbolul internațional al partidelor comuniste. Dar și cravata cu un design geometric modern merită a fi analizată.
Ceea ce m-a atras la fotografia celor doi, în momentul în care m-am decis să o cumpăr, a fost vitalitatea din privirile lor, acea sevă a vieții pe care o simțeam cum pulsează în ei.
Nu mă pot gândi la ei ca la doi oameni morți sau bătrâni. Dacă ar trăi azi, plecând de la supoziția că în 1958 ar fi avut cel puțin 20 de ani, ei ar avea în clipa de față peste 85 de ani.
Datorită fotografului care i-a surprins atât de bine, eu îi simt ca pe doi oameni veșnic tineri, cu viitorul în față, cu poftă de viață …
Și, prin comparație cu Bianca Drăgușanu, nu pot să nu remarc cât de frumoasă și cu ”vino-încoace” este fata din fotografie.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Rezonanțe Imposibile 