un Rembrandt american :)

Rembrandt Peale, Portrait of Rosalba Peale (1820) – artist’s daughter
Smithsonian Institute, Washington. DC
*

Reînnod firul rupt al dublurilor cu un pictor american pe nume Rembrandt Peale.

L-am descoperit intamplator si chiar in primul moment am fost curioasa sa aflu de ce il cheama asa :)

Rembrandt Peale (1778-1860)  se naste in familia lui Charles Willson Peale – un apreciat pictor din Pennsylvania.
Incepe sa deseneze la opt ani iar la saisprezece ani executa portretul presedintelui George Washington, acest portret fiind considerat si ultimul portret al presedintelui.
Rembrandt Peale a avut ocazia sa-l cunoasca pe Washington datorita faptului ca tatal sau fusese invitat pentru a-i realiza un portret.
*

Rembrandt Peale, Selfportrait (1828)
Detroit Institute of Arts

 

 Nu ma voi pierde in amanunte biografice, cum am dealtfel obiceiul, dar tin neaparat sa dezvalui un fapt interesant despre familia Peale.
Trei dintre copiii lui Charles Wilson Peale vor deveni pictori. Ma intreb: oare dânșii au ales drumul picturii din cauza tatălui si a mediului in care s-au format, sau datorita faptului ca au fost botezati cu nume predestinate?

Rembrandt Peale, Lady Caroline Louise Pratt Bartlett (1835)
Birmingham Museum of Art
*

Ceilalti doi frati au primit nume la fel de rezonante : Rubens si Raphaelle/Raphael.
Raphaelle Peale e cunoscut mai ales datorita naturilor moarte, Rembrandt Peale datorita portretelor iar Rubens Peale  datorita muzeului de arta pe care l-a deschis si finantat din fonduri proprii.

 

Rembrandt Peale, Portrait of Rubens Peale with Geranium (1801)
Washington National Gallery of Art
*

Inserez un detaliu al portretului lui Rubens deoarece am remarcat ca ochelarii lui au un design prea modern pentru perioada respectiva :)
*

*

Si ca postarea sa fie completa mai adaug faptul ca Rembrandt Peale si-a botezat fiica Rosalba, nici un dubiu ca s-a gandit la Rosalba Carriera, si a educat-o sa devina pictorita si o femeie independenta … ceea ce dânsa cu succes a reusit !
Nu intamplator in deschiderea blogul am asezat portretul Rosalbei.

Cu ocazia aceasta am meditat din nou pe marginea ideii unei posibile influente a numelui asupra destinului, ideea acceptata aproape fara rezerve in lumea orientala.
*

Free website hit counter

clipa perpetuă

John Singer Sargent – The Fountain, Vila Torlonia, Frascati (1907)
 The Art Institute of Chicago

 

In dese randuri am vorbit despre pictorul american John Singer Sargent (1856 – 1925 )  si, cu toate astea, mi-au ramas in  arhiva  preferintelor destule picturi care-mi plac si pe care doresc ca in viitor sa le aduc pe blog.
Cateva chiar ma intriga – prin subiect sau tehnica de executie, alte cateva mi-au dezmortit ‘aptitudinile’ de detectiv sau mi-au produs neintelese stari de reverie.

Fântâna de la Vila Torloni, in afara faptului ca mi-a creat nostalgia unei epoci trecute care mi s-ar fi potrivit mai mult decat cea in care traiesc acum, m-a facut sa plec in cautarea personajelor tabloului :)

La prima vedere se poate deduce ca e vorba de un cuplu : o femeie cu privirea concentrata pe sevalet  si un barbat intr-o pozitie enervanta (pentru mine) ce-i priveste lucrarea cu un ochi oarecum critic.

Cautand am descoperit povestea din spatele lor.

Tanara femeie imbracata in alb e Jane Erin Emmet, devenita ulterior doamna Jane de Glehn, o pictorita americana mai mult  amatoare, dar nu lipsita de talent, ce provenea dintr-o familie irlandeza cu traditie.
Nu vreau sa insir toate personalitatile cu care se inrudea dar amintesc in treacat faptul ca era verisoara scriitorului Henri James.

Sargent face cunostinta cu Jane la un spectacol dat de Carmencita, dansatoare de flamenco ce avea sa devina si mai celebra datorita picturilor realizate de acest pictor en vogue. Sargent o va angaja pe Carmencita sa danseze in studioul lui pentru a o putea picta mai bine.
Jane, desi avea doar saptesprezece ani, s-a numarat printre spectatorii din studio.
Se pare ca prietenia ei cu John Singer Sargent a inceput din acel moment.

Al doilea personaj al tabloului il reprezinta pe Wilfred Gabriel de Glehn, un gentleman englez, si pictor pe deasupra, ce-si facuse studiile in Anglia si Franta.
El se imprieteneste cu Sargent atras fiind si de posibilitatea de a-si expune lucrarile in America.

John Singer Sargent a actionat ca un liant intre cei doi, caci prin intermediul lui nu numai ca Jane si Wilfred s-au cunoscut, dar si-au descoperit si punctele de atractie. La foarte scurt timp ei se vor casatori.
Jane si Wilfred vor ramane prietenii fideli ai lui Sargent si vor calatori impreuna prin diverse orase din Europa.
Nu doar s-au plimbat, dar s-au si pictat reciproc :)
Sargent a pictat-o  in diverse randuri pe Jane, dar si pe Wilfried, si, bineinteles, i-a pictat impreuna.
La randul lui Wilfried de Glehn si-a pictat sotia, neomitandu-l nici pe Sargent.
Jane, desi pictorita amatoare, nu s-a lasat mai prejos. A executat lucrari interesante pe care intr-o zi, nu stiu nici eu cand, le voi aduna intr-o postare dedicata exclusiv ei.

Din toata permutarile acestea prin fata sevaletului au rezultat diverse tablouri care, puse unul langa altul, pot da o imagine de ansamblu si pot reconstitui atmosfera acelei perioade.

Desi Sargent  e clasificat drept un pictor impresionist,  Fântâna  lasa impresia unei lucrari  ce s-ar putea incadra fara obiectii majore curentului realist.

Privind acest tablou imi vine sa spun ca pictorii au puterea de a ingheta timpul.
Nici o secunda nu s-a mai scurs din vara anului 1907, din momentul in care susurul fântânii arteziene acoperea schimbul de cuvinte dintre Jane si Wilfred.

Un tablou, inainte de a reprezenta o opera de arta, reprezinta o clipa solidificata, o clipa asupra careia Cronos – Zeul Timpului, nu mai are nici o putere  :)

 

Free website hit counter

Jane Peterson … un tablou, o invitație

Jane Peterson – Lotus Flower

De foarte mult timp nu am vorbit despre pictura americana. O fac acum. Motivul il constituie acest tablou realizat de Jane Peterson ce s-a vandut recent la o licitatie in Boston.
Imaginea am luat-o din catalogul pus la punct de firma Skinner, cea care dealtfel a si organizat licitatia si a evaluat picturile.

” Lotus Flower /Lily Pond” a fost evaluata la o suma cuprinsa intre 100000 $ – 150000$.
Dar nu suma e importanta.
Mi-a placut pictura in ciuda faptului ca e cuminte si fara elemente care sa atraga in mod special atentia.
Mie totusi mi-a atras atentia clorofila tabloului :)

Nu stiam cine e Jane Peterson asa ca am pornit pe urmele ei.
Voi da cateva date biografice pentru a o putea localiza in spatiu si timp.

Jane Peterson (1876-1965), pictorita americana ce ar putea fi clasificata drept impresionista, s-a nascut intr-o familie extrem de modesta.
Tatal era simplu muncitor de fabrica iar mama  casnica. Cu toate astea familia a sprijinit-o moral ca sa-si continue studiile de baza apoi sa faca studii de arta.
Spun „moral” deoarece din punct de vedere material  nu aveau resurse sa o faca.

Pe perioada cat a invatat la Pratt Institute  tanara Jane Peterson a lucrat si s-a intretinut singura.
Cu ambitii mari pentru o americana saraca, increzatoare in talentul ei, si fara sa se lasa coplesita de inerentele greutati, dansa ajunge in Europa.
O perioada va studia cu Joaquine Sorolla – cunoscut pictor spaniol, care ii va influenta in mod definitiv aria artistica si modul de abordare al subiectelor, atat ca tehnica picturala cat si ca pozitionare pe sevalet.

Jane Peterson va deveni cunoscuta datorita peisajelor portuare, Gloucester in special, scenelor citadine venetiene, al celor pariziene, dar si datorita peisajelor exotice inspirate de calatoriile facute in Tunisia si Turcia.

Pe timpul vietii s-a bucurat de prietenia si incurajarea lui John Singer Sargent, pictor despre care am vorbit foarte pe larg cu vreo doi ani in urma.

Intr-o perioada in care femeile se plangeau ca nu au acces in lumea artei, Jane Peterson nu intampina greutati :)
Expune de nenumarate ori, e aleasa in diverse comitete si comisii, preda lectii de arta la nivel universitar, picteaza intens in studioul ei, amenajat cu mare grija si considerat unul din cele mai de lux studiouri de pictura ale Americii.

De abia in 1925, la varsta de patruzeci si noua de ani, se va casatori.
Se va casatori cu un judecator bogat, pe nume Moritz Bernard Philipp, si va ramane cu el pana la sfarsitul vietii.
Simultan cu casatoria are loc o schimbare totala in opera ei in ceea ce priveste tematica tablourilor.
Isi muta definitiv interesul asupra florilor si gradinilor. Anterior, in perioada 1916-1920, pictase o serie de gradini iar lucrarile fusesera bine primite de public.

Am cautat pe net lucrarile ei si trebuie sa marturisesc faptul ca nu m-au atras in vreun fel tablourile inspirate de viata portuara si nici exotismul celor orientale.

In schimb pot spune ca-mi place spontaineitatea cu care a redat vegetatia luxuriantelor gradini din Florida, de fapt proprietati ale prietenilor si clientilor fideli, dar si aspectele citadine venetiene pe care le vad cumva asemanatoare ca stil celor pictate de  John Singer Sargent.

Jane Peterson a fost o avangardista, o femeie libera in miscare, neingradita de conditiile mai putin propice artistilor, neinhibata si nesperiata de faptul ca e femeie si trebuie sa concureze in universul artistic dominat de barbati.

Se spune ca fost calauzita permanent de spiritul de aventura, ca era fermecatoare in discutii, ca s-a intretinut intotdeauna din munca ei, ca a fost  plina de energie, lipsita de invidie in ceea ce privea succesele colegilor de sevalet, ca avea un acut simt al realitatii, ca stia sa evalueze oamenii la valoarea lor exacta, ca a avut prieteni fideli pe ambele continente … intr-un cuvant, ca a fost o femeie cu fair-play care a facut in viata ceea ce si-a dorit.

Free website hit counter

doamna în galben

Thomas  Wilmer Dewing – Doamna în galben (1888)
Muzeul Isabella Stewart Gardner, Boston, SUA

M-am trezit dis-de-dimineata  cu  gandul  de a  posta  portretul unei femei.
O femeie interesanta, una frumoasa, o persoana ce a scandalizat societatea timpului, cel al unei femei deosebite?  … care din ele?  Nu ma puteam decide in nici un chip.
Rememorand cu ochii mintii ceea ce aveam stocat pe hardul compului,  m-am oprit  la un portret executat intr-o maniera impecabila  de un pictor tonalist american.  Nu e un nume celebru,  insa-i  un artist cu tablouri placute privirii,  iar Doamna in galben  e  cu adevarat  o mica bijuterie :)

Thomas Wilmer Dewing (1851-1938)  a fost un pictor american ce a facut studii in Europa,  si, cu toate astea,  a reusit  sa-si dezvolte un stil pictural propriu.
Sansa  face  sa o cunoasca pe Maria Oakey,  ea  insasi  pictorita talentata ce provenea dintr-o familie cu relatii in lumea artelor.  Se vor casatori si vor lucra impreuna, sotia inspirindu-l foarte mult.  La randul sau, Thomas a sprijinit-o pe Maria, convins fiind de finetea picturilor ei florale.  Criticii sustin altceva : Maria Oakey Dewing  ar fi renuntat sa picteze portrete deoarece nu dorea sa-i  faca  pe fata concurenta  sotului, caci, foarte adevarat,  in momentul casatoriei  ea  era o pictorita mai apreciata decat Thomas.  Pe de alta  parte, la fel de adevarat, e ca tablourile  ei  florale sunt net superioare portretelor. Deci trag concluzia ca  ‘renuntarea’, daca intradevar de renuntare a fost vorba,  a fost una benefica.

Thomas Dewing considera femeia drept o depozitara a frumosului.  A pictat femei idealizate si le-a infasurat intr-o aura speciala, de mister, delicatete si candoare.
Personajele feminine din tablourile lui Dewing  sunt surprinse intr-o lume a lor, feminina si contemplativa. Ele se uita visatoare pe fereastra, scriu scrisori, se plimba prin gradini inflorite, canta la instrumente muzicale, mediteaza cu ochii pe jumatate inchisi sau cu o mina usor incruntata.

Acest tablou, Doamna in Galben, se afla expus la Muzeul Iabella Stewart Gardner din Boston.

Dar sa prezint in doua fraze muzeul. E vorba de un muzeu infiintat oficial in 1911  de catre o milionara americana,  Isabella Stewart Gardner, putin cunoscatoare intr-ale artei, dar care, inteligenta fiind, a intuit faptul ca tanara America nu are nevoie doar de industrie ci si de piese de arta unice care sa-i confere prestigiu in lumea civilizata,  ‘lumea civilizata’ a acelor timpuri  insemnand  Europa.
Piesele colectionate de dansa,   consiliata  de oameni cu adevarat cunoscatori, pot face concurenta oricarui muzeu european de prim rang.
De la obiectele antice la cele din perioada medievala, de la manuscrisele rare la obiectele de decor asiatice, de la picturile europene la piesele rafinate de mobilier, totul denota bunul gust.

Portretul Doamnei in Galben  se gaseste  in Camera Galbena a muzeului :)

Printre lucrarile celebre expuse aici as dori sa amintesc  Siluirea Europei  de Tiţian,  El Jaleo  pictat de John Singer Sargent,  Concertul  lui Vermeer – care intre timp a fost furat din muzeu,  unul din autoportretele din tinerete ale lui Rembrandt,   Sinuciderea Lucreţiei de Sandro Botticelli  si  portretul Papei Inocenţiu al X-lea de Diego Velazquez.

Revin la pictura lui Thomas Dewing  adresand in acelasi timp invitatia de a o privi cu cea mai mare atentie :)

Rochia vaporoasa, atitudinea contemplativa, puritatea, atmosfera speciala a tabloului, toate acestea se transforma  in veritabile antidoturi impotriva vulgaritatii cu care suntem asaltati  pe toate canalele mediatice.
Cel mai bun lucru pentru a scapa de efectele vulgaritatii ce ne este inoculata zilnic, e sa facem o “cura de frumusete” … incantandu-ne  ochii  si inima cu opere de arta.

Gabriela Cimpoca June 29th, 2011 11:06pm

REPLY QUOTE

E superba tanara! Asa-i, avem nevoie de arta! Personal, cu tine pe lista de prieteni, nu-mi fac griji!

• -X-

June 30th, 2011 6:36amREPLY QUOTE

… zapezile de alta data :)

• Mirela

June 30th, 2011 10:02pmREPLY QUOTE

Galbenul e una din cele mai dificile culori, când e vorba de portretistică. Tonurile violacee pe care trebuie să le ia pielea modelului (care deseori are o nuanţă roz rece, dacă e lângă galben), pentru a nu concura vestimentaţia şi a se deosebi, sunt frumoase, dar destul de greu de luat ca…decizii! Sunt adevărate pietre de încercare. Acest galben are o calitate incontestabilă: este auriu. Are sclipiri de aur în lumina soarelui, chiar dacă modelul pozează în imterior. E o realizare, îmi place foarte mult! :)

• -X-

July 1st, 2011 3:58pm

REPLY QUOTE

Nu stiu ce se intampla … comentariul ti-a intrat la spam :)

Aflu acum de la tine ca galbenul ar fi o culoare dificila. Sincera sa fiu nu-mi pusesem problema dificultatii culorilor, dar, in perioada cand il studiam pe Frantisek Kupka am realizat ca mutli pictori s-au ferit in a aborda direct culoarea galbena.

Free website hit counter

cuie tricolore :)

James Rosenquist- Pulling Out (1972)
Muzeul de Arta Contemporana, Teheran

La Muzeul de Arta Contemporana din Teheran se afla o lucrare pe langa care eu, ca romanca, nu puteam trece indiferenta.
Am denumit-o „cuiele tricolore” si  nu are rost sa  explic de ce.

Muzeul din Teheran se mandreste cu faptul ca detine o serie de lucrari de prima mana mai putin cunoscute publicului din vest.

Voi vorbi pret de cateva minute despre autorul imaginii.
Nu cred ca numele James Rosenquist (n.1933) sa faca parte dintre numele vehiculate de mass-media romaneasca, desi, fara tagada, el e considerat cel mai mare pop-art-ist in viata, caci ceilalti doi mari,  Andy Warhol si Roy Lichtenstein, au parasit lumea noastra agitata.

Dar nici Rosenquist nu a avut o existenta linistita.
In 1971, impreuna cu prima sotie  si fiul,   are  un grav accident de circulatie. Artistul ia decizia sa se mute intr-o zona linistita, departe de nebunia marilor metropole, pentru ca  familia sa se refaca psihic dupa accident. Cumpara o proprietate intr-un orasel de pescari din Florida.
Dar lucrurile merg prost si casnicia  cu Mary Lou Adams (designer de textile)  se  sfarseste  prin divort.

Ulterior  se va recasatori cu scriitoarea  Mimi Thompson, cu care va avea o fiica, si se va muta definitiv in sud. Proprietatea cumparata in Aripeka – statul Florida-  va fi transformata in studio. Dar ce studio!
O casa din lemn pe doua nivele, cateva mii de m2 de pamant brazdati de arbori, cateva  dependinte acoperite,  schele  multietajate  si rezervoare pentru solventi si vopseluri.
Am uitat sa amintesc faptul ca James Rosenquist a devenit celebru datorita picturilor murale si  panourilor publicitare de mari dimensiuni, ambele executate in maniera utilizata de artistii curentului Pop Art.
Dansul e autorul celui mai mare billboard din lume , intitulat F- 111,  o bagatela de  26m lungime si totodata una din primele lucrari semnificative, daca nu chiar cea mai semnificativa, caci, de-a lungul timpului F-111  s-a transformat intr-un brand al operei  artistului.

In 1993, in urma unei furtuni puternice, pierde mai multe lucrari importante ce urmau sa  intre  in expozitii.

Recent, in 2009, un incendiu de proportii i-a distrus intreaga proprietate, care, culmea, nu fusese asigurata. Totul a pierit in valvataile focului. Seful serviciului de pompieri din zona a afirmat ca  e foarte posibil ca  din cauza temperaturilor extrem de ridicate din acea zi, unul din rezervoarele cu propan, sau alte substante inflamabile, sa fi luat foc, celelalte contribuind din plin la extinderea incendiului.

Asa se face ca cel mai important pictor  in viata al curentului Pop Art  a ramas fara un acoperis deasupra capului.
Autoritatile l-au cazat intr-o casa de oaspeti si au propus la modul serios o solutie :  acea casa de oaspeti sa-i fie trecuta in proprietate si sa fie transformata in atelier de pictura.
Nu stiu cum s-a incheiat povestea …

De  abia  in 1964 James Rosenquist  i-a cunoscut personal pe Andy Warhol  si Roy Lichtenschtein.
Ca artist el s-a format independent de acestia doi, ceea ce e foarte vizibil.

Radacinile etnice ale lui Rosenquist  duc in Scandinavia.
Ambii parinti, provenind din familii de suedezi si norvegieni,  au fost aviatori particulari  ce au lucrat  pentru diverse firme si institutii.
Din  cauza ca nu-si puteau gasi un serviciu stabil ei erau nevoiti sa-si schimbe  frecvent domiciliul.  Pana la varsta de 12 ani  copilul James  invatase in sapte scoli, isi facuse zeci de prieteni si vazuse   America, deci nu-i de mirare ca, la varsta adolescentei, informatiile vizuale  absorbite  de-a lungul anilor ajunsesera la o stare de efervescenta.
Criticii americani afirma ca tocmai datorita acestui model de viata semi-nomad Rosenquist a redat cel mai bine „visul american”.

Cea care l-a incurajat sa picteze a fost mama sa, Ruth Hendrickson Rosenquist,  ea insasi pictorita amatoare si una din primele femei pilot din Dakota …
De la cartile de colorat facute cadou in anii de gradinita, la vizitele prin marile muzee americane, mama aviatoare a refuzat in mod repetat si categoric sa-si cazeze fiul intr-un internat scolar, asa cum insistasera la un moment dat autoritatile federale,  si i-a daruit una din cele mai frumoase si libere copilarii.
Pictorul marturisea ca primele imagini grafice ce i-au atras atentia in primii ani de viata au fost semnele de circulatie plasate pe marginea soselelor :)
Copilul de patru-cinci ani statea cu nasul lipit de sticla si privea din masina cum se deruleaza traseul – ca o pictura lunga de de zeci de kilometri – si i se parea fantastic ca aceste semne sa insemne ceva si ca toti soferii sa stie ce inseamna ele :)

Daca Rosenquist e 100% pictor Pop-Art sau nu,  ramane de discutat.
De felul meu fiind mai carcotasa, si neplacandu-mi sa ingurgitez tot ce  toaca mass-media, am pornit in cautarea picturilor sale. Si bine am facut!
Am descoperit  noi fatete ale artistului, lucrari inedite si o filozofie proprie, rosenquista, de a privi arta.
Asa cum banuiam, Rosenquist e cu mult mai mult decat un Pop-Art-ist.
Nu vreau sa-l etichetez drept postmodernist, desi am descoperit pe unii care deja au facut-o.
Fara indoiala ca picturile lui abstracte, despre care s-a vorbit mai putin in trecut si despre care cu siguranta ca se va vorbi mai mult in viitorul postum, demonstreaza valentele artistului.

Ce am descoperit?
Picturi abstracte, dar totodata lirice, axate pe concepte.

Cum vi se pare ca suna ” pictura conceptuala liric-abstractionista” ?
Ma rog, n-am prea avut inspiratie atunci cand am inventat termenul :)
Rosenquist isi marturisea dorinta de a crea „pictura misterioasa” …

Ceea ce mi-e foarte clar in momentul de fata, adica dupa ce i-am analizat zeci de lucrari, e tocmai pregnanţa conceptelor, ori conceptele ascund mistere.
Picturile lui urmaresc linii conceptuale stricte.
Rosenquist improvizeaza grafic pe marginea unor concepte diverse, cum ar fi cele ale capilarelor, cercurilor, vitezei luminii, timpului, acelor de papetarie, papusilor ambalate in celofan, al sticlelor si paharelor, …
Pentru a ilustra ideea  atasez o mini-galerie aranjata cronologic. Nu ratati ocazia de a arunca o privire. S-ar putea sa aveti surprize placute …

Capillary Action (1962) – Muzeul de Arta  din Los Angeles
Circles of Confusion (1965) – Muzeul de Arta Americana (Smithsonian) din Washington
Bunraku (1970) – Galeria Nationala din Ottawa
Fedora (1971) – Indiana State University Collection  :)
My Mind is a Glass of Water (1973) – Galeria Nationala din Ottawa – preferata mea
Yellow Flowers (1988) – colectie particulara
Flame Still Dances on Leo’s Book (1997)
Gift Wrapped Doll #37 ( 1997) – Colectia Seavest
The Meteor Hit Brancusi’s Pillow ( 1997-99) – colectia artistului
The North-Dakota Mural (2010) – Plains Art Museum, Fargo – North Dakota
…
Am corectat primele doua linkuri :)

Free website hit counter