Iran Darroudi … am onoarea de a fi femeie

 

Iran Darroudi - photoportrait.jpg

*

Iran Darroudi, in ciuda faptului ca mai bine de jumatate din viata a trait-o in strainate, este si va ramane o pictorita iraniana.
Destule din tablourile ei poarta amprenta tarii de origine, cum e si urmatorul. Ruinele emblematicului Persepolis bantuie imaginatia a milioane de iranieni.

Dar pentru a intelege mai bine personalitatea acestei artiste plastice ce pana nu demult era mai bine cunoscuta peste hotare decat in tara ei de obarsie, trebuie sa scot in evidenta cateva puncte esentiale din biografia ei artistica.

 

Iran Darroudi - Imaginea Nemuririi (Persepolis).jpg

Iran Darroudi, Însemnele Nemuririi (Persepolis)
نگارجاودان

Iran Darroudi reprezinta un caz ciudat in arta iraniana. Ea s-a impus in viata culturala a Iranului ca o pictorita abstracta intr-o perioada in care arta abstracta nu era gustata de publicul de rand, doar de elite, si intr-o perioada in care pictoritele reprezentau ‘pasari rare’ in lumea islamica.
Dupa cum spuneam, prima expozitie personala in Iran o va deschide in 1960 la Teheran.
In acea perioada tara era guvernata de sahul Mohammad Reza Pahlavi, sah cu vederi pro-vestice si un promotor al femeilor in viata sociala, politica si culturala.

Dar inainte de expozitia de la Teheran, in 1958, Iran Darroudi expusese solo la Florida State Art Center.
iran darrudi  and andre del debbio.jpg

Iranniene /André Del Debbio si Iran Darroudi
*

De-a lungul anilor, datorita studiilor efectuate in Europa, dar si expozitiilor sau conferintelor si cursurilor tinute la mai multe universitati, datorita vietii sociale si legaturilor cu mediile artistice de mare calibru, Iran Darroudi a avut sansa sa cunoasca si sa tina legatura cu personalitati ale secolului: celebrul pictor spaniol Salvador Dali, criticul de arta Alexander Cereci care a prezentat-o lui Antoni Tapies, Bertha si Alexander Salkind (producator de film) prin intermediul carora i-a intalnit pe Orson Welles, Claude Chabrol, Michelangelo Antonioni, pe profesorul ei – sculptorul André Del Debbio – care a realizat o sculptura inspirat de frumoasa pictorita in varsta de douazeci de ani, pe actorul american Anthony Quinn cu care a pastrat legatura de-a lungul timpului (pentru cei care nu stiu ii invit sa-l cunoasca pe acest actor in ipostaza inedita de pictor si sculptor), pe regina Farah Dibah – careia ii va sugera ideea unui muzeu de arta contemporana la Teheran, pe scriitorul francez André Malraux, pictorul belgian Paul Delvaux, pictorul japonez Tago Seizi, arhitectul mexican Varimez Vasquez, milionarul american David Rockefeller, pe secretarul ONU Kurt Waldheim … si lista ar putea continua.

 

nurnberg.jpg

 Iran Darroudi împreună cu Anthony Quinn
Nürnberg

Sa revin in Iran …
Muzeul de Arta Contemporana din Teheran va fi inaugurat in 1974.
Lucrarile ei au fost expuse alaturi de cele ale altor pictori iranieni contemporani. Cu acest prilej unii oameni din presa au gasit un excelent prilej sa o ironizeze pe pictorita. O mai facusera si inainte, numind-o in deradere „pictorita din Orient”, satirizandu-i diplomele obtinute la diverse expozitii, facand comentarii acide pe marginea tablourilor ei abstracte/suprarealiste – tragand concluzia ca studiile de arta facute in strainatate nu valoreaza doi bani, si sugerand fatis ideea ca, femeie fiind, i-ar sta mai bine la cratita caci de pictat nu se pricepe.

Dar cine erau acesti ‘oameni de presa’ ? Aveau cumva studii de arta, gust artistic sau o cultura solida care sa le permita sa-si dea cu parerea in scris prin ziarele de mare tiraj de la Teheran ?

Nucleul il reprezentau unii asa zis democrati, in fond niste misogini si parveniti, care intelegeau democratia ca pe un lucru destinat barbatilor in care femeile sa joace doar rolul de accesorii decorative. Erau  niste lupi in blana de miel …
O parte activa o reprezentau ‘traditionalistii’. Am pus cuvantul in ghilimele deoarece trebuie citit drept fundamentalisti religiosi inchistati, refractari noului. Ei aveau sa preia puterea statului in 1979. Interesant ca dupa revolutie tot ei tipau in gura mare ca pe timpul sahului nu puteau sa-si exprime liber parerile in mass-media desi arhivele demonstreaza exact contrariul :)
O alta parte o reprezentau pictorii de mana a saptea care, printre altele, scriau cronici de arta la unele saptamanale si ziare cu capital privat.
Publicul larg, cu mentalitatea si formatia de la acea data, nu gusta arta moderna in general.
Elita, plus exceptiile din randurile vizitatorilor obisnuiti, nu aveau suficienta putere in a schimba valul de opinii.

In acea perioada in Iran nu exista un ‘gol de pictori’, un vacuum, o gaura neagra. Dimpotriva chiar.
Daca luam ca punct de reper anul 1974 descoperim ca artisti precum Bahman Mohassess, Nasser Ovissi, Parviz Tanavoli, Aydin Aghdashloo, Charles Hosseyn Zenderoudi si Sohrab Sepehri erau cunoscuti peste hotare.
Altii, ca de exemplu Mohammad Ehsaei si Parviz Kalantari, se aflau in plina ascensiune artistica.
Ei au avut mereu cuvinte de apreciere pentru arta lui Iran Darroudi si nici nu-i de mirare acest lucru deoarece ei reprezentau elita, reprezentau oamenii ce aveau sa spuna un cuvant greu in arta iraniana a secolului XX, transformandu-se de-a lungul deceniilor in adevarati monstrii sacri.

 

Iran Darroudi -1989 - جاودانه خلیج فارس.jpg

 Iran Darroudi, Nemuritorul Golf Persic (1998)
جاودانه خلیج فارس

 

Cine era Iran Darroudi in 1974, la varsta de doar treizeci si opt de ani?
I-am cercetat din nou biografia pentru a vedea ce-i deranja pe cei ce o improscau cu venin.
Iata un ‘extras de cont’ .

Expozitii la :

1958    Miami Beach Art Centre, USA.
1958    Columbia University, New York.
1959    Royal Hilton Hotel, Tehran.
1959    Farhang Hall, Tehran.
1961    Iran-America Society, Tehran.
1961    Farhang Hall, Tehran.
1963    Xelles Museum, Brussels.
1964    Galeria Santa Maria Pizza, Milan.
1964    Borghèse Gallery, Tehran.
1965    Iran-America Society, Tehran.
1969    Negar Gallery, Tehran.
1970    Royal Hilton Hotel, Tehran.
1970    Sharif Industrial University, Tehran.
1972    Goethe Institute, Tehran.
1973    Space Gallery 2000, New York.
1973    Goethe Institute : Shiraz, Abadan, Mashhad, Isfahan.
1973    Drouant Gallery, Paris.
1973    Atrium Artis Gallery, Geneva.
1974    21 Gallery, Zurich.
1974    National Iranian Oil Company, Abadan.

In plus de asta Iran Darroudi a realizat documentare, a predat la universitate, a scris si a facut parte din jurii de arta.

Since 1964, a member of International Congress of Artists, Art Critics and Studies of Rimini,
Verrucchio, San Marino, Italy.
From 1967-1972, producing and directing 1900 minutes of documentary film for television on “Art Appreciation”.
Producing and directing a 55 minute documentary film entitled “Biennial  of Venice 1968 ”.
1970-1972, Honorary professor of “History and Art Appreciation” at Sharif Industrial University, Tehran.
Research on “ The Art of Achaemenians ”, printed in Sokhan and Negin press in 1957 and 1958.
Articles and criticism about painting in Iranian press and Sokhan magazine.
1973  “Iran Darroudi’s Paintings ”, Tehran, first edition.

Si in plus de toate, Iran Darroudi citea si se exprima in cinci limbi : persana, franceza, germana, engleza si rusa … deci posibilitatea de a-si extrage in mod direct informatiile din surse multiple, ceea ce ii conferea un atu extraordinar.

In final am aflat raspunsul la intrebare.  Dupa cum se vede,  vechea poveste cu vulpea si strugurii acrii :)

La scurt timp dupa inaugurarea muzeului, Iran Darroudi a numarat in presa paisprezece critici negative la adresa ei, dar nu asta a deranjat-o – caci se obisnuise cu astfel de critici la ea acasa, contrabalansandu-le pe cele laudative de peste hotare – ci faptul ca fusese ridiculizata pentru ca era femeie.

Le da tuturor un singur raspuns : Am onoarea de a fi femeie !

 

iran darroudi - zan.jpg

 

La cateva luni, dupa nopti lungi de meditatie, ia hotararea sa se stabileasca definitiv in Franta. Acest autoexil avea sa-i aduca recunoasterea internationala binemeritata.
Nu stiu cum ar fi evoluat arta lui Iran Darroudi daca ar fi ramas in Iran dar un lucru e cert : mediul parizian, plus dorinta artistei de a-si purifica memoria, o pun pe drumuri.
Face un adevarat tur de forta cu expozitii pe doua continente :  Drouant Gallery, Tokyo (1975), La Galleria, Mexico (1975), Museum of Bellas Artes, Mexico (1976) si Heritage Gallery, Toronto (1976).

In 1976 se reintoarce in Iran si expune in principalele orase ale tarii noile ei picturi, fiind bine primita in mediile studentesti : Ferdowsi University-Mashhad, Isfahan University, National Iranian Oil Company-Abadan, Iranian National Television-Shiraz, Alexander Gallery- Tehran.

 

Iran Darroudi - 1979.jpg

Iran Darroudi in 1979

 

Revolutia islamica din 1979 a insemnat si taierea legaturilor cu tara.
Iran Darroudi va continua sa picteze si sa expuna, sa faca parte din jurii, sa coresponedeze cu artisti, sa-si petreaca vacantetele in cele patru zari ale lumii, sa accepte moartea lui Parviz, sotul ei, si sa invete sa traiasca singura la cei aproape cincizeci de ani ai sai.

Dar anii trec …
In 1988 se incheie razboiul dintre Iran si Irak. In Iran incep sa aiba loc schimbari majore. Se produce o relaxare evidenta a preceptelor islamice, sunt reabilitate o serie de personalitati artistice, se deschid granitele turistilor straini doritori de a vizita locurile istorice ale Persiei, sunt organizate festivaluri, expozitii, congrese, conferinte si intreceri sportive internationale … intr-un cuvant tara se trezeste la viata si isi revizuieste greselile comise anterior.
Noua generatie de teocrati ai regimului islamic de la Teheran, asa numitii reformatori, descopera cu uimire si admiratie ca Iranul are o serie de artisti, scriitori si ganditori apreciati peste hotare si pe care ei, cei de la putere, i-au marginalizat din ignoranta si obtuzitate.
Multe dintre personalitatile non grata, sau cele voit marginalizate, nu facusera niciodata politica si, chiar acolo peste mari si tari nu au avut o atitudine ostila regimului … poate doar una critica bazata pe starea de facto.

 

iran darroudi -shene-khezer - 1975.jpg

Iran Darroudi, Nisipuri Mișcătoare (1975)
Shene Khezer

 

Lui Iran Darroudi ii este adresata o invitatie oficiala pentru a expune in Iran.
Nu cunosc amanuntele dar stiu ca dansa va trimite un tablou, urmat de altele, ca in final sa expuna intr-o expozitie personala la Centrul Cultural Azadi. I se va face in presa o prezentare discreta iar televiziunea va puncta evenimentul.

Dintr-o data noua generatie de iranieni o descopera pe Iran Darroudi si prin picturile ei isi descopera universalitatea.
Fara sprijinul niciunui organ, fara sprijinul atat de hulitei prese, doar cu ajutorul blogurilor si al Internetului, Iran Darroudi capata la ea acasa binemeritata-i celebritate.

In 2008 i se organizeaza la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran o extraordinar de mediatizata expozitie.
Pictorita va dona cateva lucrari muzeului, printre care si pictura ei de suflet din casa de la Paris, fapt ce a starnit interpretari multiple printre prietenii artistei si cunoscatorii de arta din Iran.
Pe drept cuvant s-a spus atunci ca Iran Darroudi s-a reintors acasa :)

 

iran darroudi - teheran art museum.jpg

 Iran Darroudi, Muzeul de Arta Contemporana – Teheran 2008
*

Linkul respectiv contine secvente filmate de la ampla expozitie din 2008 de la Teheran.
http://www.presstv.ir/detail/240410.html

Evenimentul a fost acoperit de toate marile cotidiene, culmea e ca a fost comentat si in cele economice, iar publicul larg – de o alta formatie si cu un alt nivel cultural decat publicul iranian al anului 1974 – a aclamat un univers pictural in care s-a recunoscut si s-a regasit.

http://www.mehrnews.com/detail/News/1598104

Poate ca privitorului vestic tablourile lui Iran Darroudi i se par moderne, stilizate, ancorate in suprarealism … insa un iranian va vedea in ele universul mistic al poeziilor lui Hafez, Sa’adi, Rumi, Khayyam, Attar si Nizami. Va vedea simbolurile stravechi, ruinele Persepolisului, zigguratele de la Chogha Zanbil, apele inspumate ale Golfului Persic, nisipurile inselatoare ale desertului la Yazd, Kashan si Kerman sau florile de pe masa de Haft Sin, flori ce vestesc No Ruz-ul si primavara.
Va auzi coardele (si)tarului, tanguirea unei kamanche, alinarea fluierului si ritmul dansant al tombakului.

Pe mine ma uimeste faptul sa constat in ce masura generatia tanara din Iran s-a atasat de picturile lui Iran Darroudi.
Dupa cum spunea cineva, dansa are sansa de a fi identificata ca pictorita iraniana datorita numelui :)
Dar Iran Darroudi este iraniana in primul rand prin ceea ce  lasa posteritatii.

Am vazut copii ale tablourilor ei nu doar in lobby-ul hotelurilor de ‘n’ stele sau la sediile agentiilor turistice. Le-am vazut reproduse pe dimensiunea unui perete, luminate din interior, in holul unor sedii de banci, sub forma de poster in birouri banale, pe desktopul functionarilor publici ocupati cu completarea birocraticelor formulare electronice, pe celularele femeilor casnice … ba chiar si in curtea unei moschei am vazut o reproducere de mari dimensiuni, lavabila, dupa Loc de murit (1996) / آنجا که می میرم

Trebuie sa marturisesc cu parere de rau ca nu am citit ” In the distance between two points”, o carte autobiografica scrisa de Iran Darroudi si a carei prima editie in limba persana ( ـ در فاصله دو نقطه…! ) a fost publicata in 1995 la Teheran.
Autobiografia ei a starnit intersul publicului iar in decursul anilor a fost republicata de mai multe ori, editia a douasprezecea fiind publicata in 2012 – tot la Teheran.
In aceste pagini Iran Darroudi aduce un omagiu tuturor personalitatilor iraniene care i-au influentat in mod benefic destinul.
Tineretul a avut prilejul sa descopere in paginile memorialistice elita spirituala de dinainte de revolutie : scriitori, istorici, oameni de teatru si televiziune, artisti plastici, arhitecti, profesori universitari, ziaristi si organizatori de evenimente artistice.

In 2004 este publicata la Teheran prima editie a unui volum omagial cu lucrarile ei:  Hearing Eye ; Iran Darroudi’s Painting’s, in persana چشم شنوا .

Filmul documentar realizat de Bahman Maghsoudlou – Iran Darroudi The Painter of Ethereal Moments – se vrea o incursiune in viata si opera unei artiste care, inainte de orice, se mandrea cu faptul ca e femeie.

 

iran darroudi 1.jpg

Iran Darroudi, Norocul Câmpiei (1992)

بهت دشت

 

Iran Darroudi – partea 1

Iran Darroudi – partea 2

 

Iran Darroudi … momente

Iran Darroudi painting.jpg

painting by Iran Darroudi
*

O lume eterica, cand senina cand cufundata in ceață si fum, o lume tacuta invaluita in lumina si praf, o lume a cristalelor si florilor de gheață, rasare la tot pasul pe sevaletul lui Iran Darroudi.
In general tablourile ei au dimensiuni mari, caci pictoritei ii e necesar un intins spatiu geometric pentru transpunerea vizuala a unei stari de moment.

In capul listei pictorilor preferati ai lui Iran Darroudi se numara Turner, Dali, Magritte, Caravaggio si Monet. De altfel cu Dali va avea sansa sa se intalneasca personal la Paris.

Iran Darroudi isi va desavarsi studiile in strainatate, mai intai la École des Beaux-Arts din Paris, apoi la École du Louvre si la Royal Academy of Brussels.
In 1958, la Miami, la invitatia facuta de Florida State Art Center, isi va deschide prima expozitie personala solo. Doi ani mai tarziu, in 1960, va expune pentru prima data solo in Iran, la centrul cultural Farhangsara.
Vor urma alte expozitii in Franta, SUA, Mexic, Iran, Germania, Elvetia, Belgia, Italia, Japonia, Canada, UAE, Monaco, Australia.

In 1966 il cunoaste la New York pe Parviz Moghaddasi, student la o facultate de televiziune, cu care se va casatori in acelasi an. A fost o dragoste la prima vedere, ardenta, ce a continuat cu o casatorie pe aceeasi nota. Relatia lor de daruire totala si-a pus amprenta pe tot ce a realizat pictorita.

*

iran darroudi, Parviz  and Rockfeeller.jpg

Iran Darroudi impreuna cu Parviz Moghaddasi (sotul ei) si David Rockefeller
expozitia personală de la Hotel Hilton, Teheran (1973)
*

Perioada casatoriei a fost una de maxima activitate, nu doar artistica. Iran Darroudi va colabora cu ziarul Kayhan – pentru care va scrie articole critice de istorie si arta, va lucra in proaspata infiintata televiziune iraniana, va participa la o serie de expozitii importante si, am descoperit cu surpriza ca dansa i-a dat reginei Farah Diba Pahlavi ideea infiintarii unui muzeu de arta contemporana la Teheran.

Iata ce declara pentru Guardian sotia ultimului sah al Iranului :

„I have always been fascinated with the arts. When I was in Iran in that position I was constantly concerned with promoting our Iranian traditional art but, at the same time, with introducing contemporary and modern art. I was particularly interested in modern paintings and sculptures. A number of private galleries were open at the time and the ministry of culture had a biennial of art and I was always involved in the inaugurations and the ceremonies.

I was interested in buying contemporary works and encouraged public offices to buy them at all times. Our curators and collectors at that time were mostly interested in the traditional art and not so much in the modern art. This is why I encouraged our private and public figures to buy modern works.

There was an exhibition which I participated in and there Mrs Iran Darroudi [an Iranian artist] had put some of her works on display. It was an exhibition held in a place between Pahlavi Street and Shahreza Street, the place where City Theatre was built, there was an old building in a place called Municipal Gardens. I remember Mrs Darroudi telling me she wished we had a place where we could put our works on show permanently, that was how the idea for Tehran’s museum of contemporary art came up. I thought how good it would be to have a museum where we could put the works of our contemporary artists. Later I thought, why shouldn’t we include foreign works, this is how it all started, as far as I remember. I spoke to Mr Kamran Diba [a prominent architect and a cousin of Farah Pahlavi] to design the museum.”

In 1985 doua evenimente tragice vor marca definitiv existenta pictoritei : moartea sotului si moartea tatalui.

1993-خورشید شکسته.jpg

Iran Darroudi, Soarele Frânt (1993)
خورشید شکسته

Iran Darroudi va cadea intr-o profunda depresie, va deveni dependenta de tutun si va refuza luni de zile sa aiba contact cu lumea exterioara.
Prima pictura realizata dupa depasirea crizei o va intitula Assumption of Parviz.

 

Iran Darroudi, Parviz.jpg

*

Va continua sa picteze si sa expuna, sa aiba intalniri cu artisti si personalitati ale timpului, sa tina conferinte la universitati si sa se implice in activitati sociale diverse.

Tablourile urmatoare vor fi pictate in culori sumbre, cețoase, in locul florilor vor aparea cristale de mari dimensiuni, peisajele desertice in culori calde vor fi inlocuite cu cele polare sau cu reprezentari mortificate ale desertului.
Prezenta ascunsa a mortii poate fi ghicita cu usurinta in aceste tablouri.

*
1999-بودن یا نبودن.jpg

Iran Darroudi, A fi sau a nu fi (1999)
بودن یا نبودن

 

O alta tema majora a picturilor sale o constituie Natura, Pământul – Mamă
Artista iraniana a creat serie de tablouri valoroase ce sunt pur si simplu vânate de milionarii iranieni de peste hotare, cât si de cei din interior.

*

iran darroudi -raghaye.jpg

Iran Darroudi, Venele Noastre – Venele Pământului (1969)
رگ های ما ،رگ های زمین
*

Culorile se vor dezlantui din nou, sevaletul se va umple de forme bizare, uneori de peisaje citadine desprinse parca din revistele SF, sau de simbolurile istorice ale Persiei antice – simboluri vazute in locurile pe care le vizitase in copilarie si adolescenta impreuna cu familia.
Iran Darroudi, la varsta la care alti pictori isi pun deoparte tuburile de culori si penelul, revine in forta la viata uimindu-i pe tinerii artisti prin vitalitatea ei adolescentina in ciuda celor peste saptezeci de ani.

In urmatoarea imagine o puteti vedea pe pictorita in casa de la Paris alaturi de tabloul ei preferat.

*

Iran Darroudi 5.jpg

 

(va continua)

 

Iran Darroudi … culori în do major

 

iran darroudi -harf - 1972.jpg

Iran Darroudi, Harf (1972)
(in limba persana „harf” poate insemna literă, vorbă, discuție)

 

Iran Darroudi, in ciuda numelui pe care un român – prin prisma limbii materne – l-ar considera masculin, reprezinta numele unei pictorite suprarealiste de care ma indoiesc ca multi dintre cei ce-mi poposesc pe blog au auzit vreodata.
In limba persana „Iran” reprezinta un nume feminin si sincera sa fiu mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu el ca atare :)

Cred ca e cazul ca in continuare, in limita timpului si a dispozitiilor afective de moment, sa vorbesc si despre pictoritele iraniene.
Pentru azi m-am oprit asupra uneia ce e denumita pe buna dreptate ” Doamna Suprarealismului Iranian”.

Printre picaturi doresc sa-i prezint biografia – caci numai asa ii veti putea intelege picturile.

 

iran darroudi 10.jpg

 

Iran Darroudi se naste in 1936 la Mashhad, in nord – estul Iranului, intr-o familie de comercianti bogati ce pretuiau arta si cultura.

Mama provenea dintr-o familie de negustori din Caucazstabiliti in Iran dupa revolutia din Rusia. Tatal facea parte dintr-o familie de comercianti iranieni deosebit de instariti, foarte cunoscuti in zona Mashhadului datorita operelor de caritate si sprijinului material acordat celor cu greutati.

Bunicul din partea tatalui fusese un bun cunoscator de istorie si literatura persana, el fiind persoana care a influentat foarte mult educatia lui Iran si a surorii ei, Pouran, la intoarcerea lor din Germania nazista.
Bunicul le recita versuri din Hafez, Sa’adi si Firdowsi, introducandu-le pe nesimtite in universul Iranului mitologic.

Pe de alta parte ele au invatat rusa si germana din familie dar au primit si primele notiuni de pictura de la tatal lor, mare amator de arta si antichitati.
Dandu-si seama de talentul ei si simtul innascut al culorilor, tatal i-a daruit un album cu reproduceri dupa picturi expuse la Muzeul Luvru, indemnand-o sa le copieze.
Respectivul album avea scrisa o dedicatie in limba rusa pentru tarul Alexandu al II-lea.

 

iran darroudi 3.jpg

Iran Darroudi, Flowers aka Dragostea nu a fost uitată
عشق فراموش نشده

Iran Darroudi considera ca albumul a constituit cheia intregii ei existente ulterioare deoarece in acea clipa, privind pentru prima data reproducerile, si-a dat seama ca ceea ce-si doreste cel mai mult in viata e sa picteze.

 

iran darroudi 2.jpg

Iran Darroudi, Harvest of Light (1992)

*

In timp ce picta, mama ei canta la pian. Pe fondul muzical generat de clapele pianului Iran se trezea in universuri ireale cu forme armonioase si culori dulci diluate de o lumina difuza.
Acea stare indescriptibila indusa de muzica clapelor s-a pastrat intacta in mintea ei pana la batranete si s-a facut prezenta in aproape toate picturile, iar picturile ei, inainte de a fi „picturale” sunt muzicale.
De la mama  va invata sa cante la pian, muzica transformandu-se intr-o parte constitutiva a fiintei sale.
Iran marturisea ca de fapt muzica i-a fondat relatia cu lumea suprareala, avand totodata un impact direct asupra structurii gandirii sale ulterioare.
In copilarie avusese convingerea ca daca Paradisul exista undeva, atunci el exista pe clapele pianului.
*

iran darroudi 7.jpg

Iran Darroudi, Un dans ca ăsta (1975)
رقصی چنین

Poate ca azi, in epoca Photoshopului, picturile lui Iran Darroudi nu mai sunt atat de spectaculare ca in anii 50′ – 60′, ani in care nu aparusera nici macar primele filme stiintifico-fantastice cu efecte luminoase si arme laser.

In 1937, la varsta de un an, impreuna cu mama si sora ei Puran, pleaca la Hamburg, oras in care tatal se stabilise temporar pentru afaceri.
Isi va petrece copilaria in Germania nazista si-i vor ramane intiparite pentru totdeauna in memorie glasul sirenelor ce anuntau bombardamentele, vocea ragusita a Fuhrerului, spaima oamenilor si atmosfera de razboi.
*

iran darroudi - 1937.jpg

Darroudi Family  (1937)

*

Aceasta lume apocaliptica, filtrata de sensibilitatea copilului martor la evenimente, se va impleti cu o alta, senina si calda, izvorata din povestile bunicului.
Din fuziunea lor a rezultat un univers magic, impregnat de lirism si tristete, un univers ireal cu radacini adanci in real, un univers in care reveria reprezinta prelungirea vitala a ratiunii iar visul starea de gratie a sufletului.

*

iran darroudi 9.jpg
Iran Darroudi, Homage to Magritte

(va continua)

 

variațiuni cromatice

Ellen Thesleff - Decorative Landscape, 1910.jpg

Ellen Thesleff – Decorative Landscape (1910)

 

Azi voi prezenta din nou cateva lucrari din arta plastica finlandeza oprindu-mi o data in plus atentia asupra celei pe care mai in gluma mai in serios am denumit-o „pictorita in sepia”.

Asa cum spuneam si in acea postare, dupa varsta de patruzeci de ani, Ellen isi muta interesul de la portretistica la peisagistica.
Calatoriile in Italia si-au pus amprenta asupra universului interior al artistei.
Cea care la douazeci si cinci de ani realiza lucrari sumbre, scoase parca din funingine :), influentata in mod evident de Eugene Carriere, va oferi adevarate surprize in a doua jumatate a vietii sale. O viata destul de lunga, de optzeci si cinci de ani, traita in mai multe tari si marcata de succes.

Multe din peisajele pictate de Ellen Thesleff au fost descoperite de casele de licitatii de abia in ultimii zece sau douazeci de ani, descoperiri ce i-au grabit pe exegeti sa-i reinterpreteze opera.

Am deschis blogul cu o pictura realizata in 1910, deci la varsta de patruzeci si unu de ani, si care se imprima extrem de usor in memorie datorita alaturarii inedite de culori.

O serie intreaga de peisaje demonstreaza fidelitatea pictoritei pentru nuantele diferite a trei culori : albastru, mov, verde.
„Peisaj toscan”, executat in 1908, se incadreaza in seria mai sus mentionata.

 

Landscape from Tuscany ; Olive Grove, 1908.jpg

Ellen Thesleff – Landscape from Tuscany; Olive Groove (1908)

 

Cu trecerea timpului paleta i se diversifica in mod formidabil. Va apela la culori furate parca din tablourile lui van Gogh, Paul Gauguin, Henri Matisse  sau din cele ale lui Franz Marc,  dar le va da interpretari proprii si le va combina intr-o noua maniera.

Urmatoarele doua lucrari au fost vandute relativ recent de catre casele de licitatii.
„Copil pe pajiște” si „Parcul” nu au nici un punct comun cu portretele executate la inceputul carierei.
Culorile folosite aici sunt asa de vibrante incat ma intreb daca nu cumva in spatele lor se ascunde suferinta si nu bucurie. Un camuflaj al trairilor poate …
89-214x300.jpg

Ellen Thesleff – Child on Grass

 

E interesant ca, imbatranind, spre deosebire de alti pictori, Ellen Thesleff  aduce pe sevalet culori luminoase sau culori deosebit de stralucitoare, exotice chiar.
Ellen Thesleff a stabilit o legatura bizara intre bătrânețe, cu toate neajunsurile si necazurile ei, si culorile vibrante ce mustesc de energie si poftă de viață.

 

thesleff-ellen-1868-1954-finla-i-parken.jpg

Ellen Thesleff – The Park

 

O alta pictura propusa o reprezinta aceste reflexii, si totodata reflecții, pictate in 1942.
Ajunsa spre finalul vietii, artista isi gaseste impacarea sufleteasca si linistea interioara in culorile pastelate.
Eu citesc in tabloul de mai jos o invitatie la meditatie.

Ellen Thesleff- Reflections 1942.Jpeg

Ellen Thesleff- Reflections (1942)

Doi ani mai tarziu va picta o „Natura moarta cu flori” de o luminozitate distincta. O lucrare impregnata de optimism, de energii benefice chiar,  pe care v-o ofer in dar la
sfarsit de saptamana.

thesleff- still life with flowers 1944.jpg

Ellen Thesleff – Still Life with Flowers (1944)

 

Ellen Thesleff … pictorița în sepia :)

Portrait-of-the-Artists-Mother-1896-219x300.jpg

Ellen Thesleff, Portretul mamei (1896)
Muzeul Ateneum, Helsinki

 

Deci revin la Ellen Thesleff cu raspunsul promis :)  pentru a elucida misterul picturilor ei ce par mai degraba niste fotografii de epoca pe alocuri retusate.
Dar mai intai cateva cuvinte despre pictorita.

Ellen Thesleff (1869-1954)  se naste intr-o familie finlandeza cu mai multi copii, asa cum erau majoritatea familiilor finlandeze din acea perioada.
Alaturi de surorile Gerda si Tyra-Elisabeth  si de fratii Einar si Rolf, va avea o copilarie lipsita de griji.
In adolescenta si tinerete  isi va picta familia.
In acest post le puteti vedea pe Gerda – Fata cu chitara, Thyra – ce poate fi admirata la Helsinki City Museum, un muzeu nou inaugurat in 1998,  dar si deosebitul portret facut mamei.

 

fata-cu-chitara-1891-Thesleff-251x300.jpg

Ellen Thesleff, Fata cu chitara (1891 )
Muzeul Ateneum, Helsinki

Talentul ei de a desena si picta a devenit evident inca din copilarie. In epoca in care putine femei visau la o cariera pe taramul artelor plastice, Ellen Thesleff are curajul sa-si puna in practica visele.
Familia nu se impotriveste, asa ca o va sustine pe timpul studiilor la Scoala de Arta Gunnar Berndtson din Helsinki iar mai apoi pe durata studiile de la Paris.

Citeam undeva ca Ellen Thesleff a fost o pictorita simbolista chiar inainte de a ajunge la Paris si ca simbolismul i-ar fi caracterizat structura psihica.
La Paris, intre anii 1891-1894, studiaza la Academia Colarrosi, insa nu in mod continuu.
Face cunostinta cu picturile lui Eugène Anatole Carrière, un pictor francez vedeta la acea data, si este puternic influentata de tehnica sa picturala : culori terne, monocrome, personaje invaluite intr-o ceata densa, gelatinoasa si sumbra …

 

Ingeborg-von-Alfthan-1894-Thesleff-254x300.jpg

Ellen Thesleff, Ingeborg von Alfthan (1894)
Muzeul Ateneum, Helsinki

 

In postarea de azi am introdus doar o serie de portrete pe care Ellen Thesleff le-a realizat in aceasta maniera, portrete vizibil influentate de stilul lui Eugène Carrière, pe care il admira  peste masura.
Poate parea destul de ciudat ca o femeie tanara, de douazeci si cinci sau treizeci de ani, sa picteze obsesiv portrete si peisaje aproape monocrome, in tonalitati de gri, fara sa fie tentata de culorile vii sau de cele pastelate.

Totusi  culorile se vor razbuna pe Ellen, astfel incat, neasteptat, dupa varsta de patruzeci si cinci de ani,  isi va deplasa interesul de la portretistica la peisagistica si va executa peisaje in culori flamboaiante ce amintesc mai degraba de van Gogh, Matisse si expresionistii germani.
Un alt interes complementar din ultimii ani ai vietii l-au constituit lucrarile abstracte si cele foarte stilizate, lucrari pe care eu le-as defini „abstract lirice”.

In mod sigur voi reveni asupra peisajelor si lucrarilor abstracte caci ele imi plac cel mai mult.