Parviz Tanavoli … descifrări și descuieri


Parviz Tanavoli, Here no one opens any gate (1970)
Grey Art Gallery, New York University Art Collection
*

Sculptura iraniana a inceput cu Parviz Tanavoli. Nu este nici o exagerare in aceasta afirmatie caci oricine va cerceta istoria artei persane/iraniene va descoperi ca e asa.
Voi incerca sa-i descifrez operele si sa descui lacătele ce inchid secretul sculpturilor sale in bronz.
Exegetii au pus in circulatie o serie de epitete pentru a-i defini opera : spiritual Pop-Art, tridimensional poems, poetic sculpture, mistical sculpture, mistical abstract art, etc.

 


sculptorul iranian Parviz Tanavoli încadrat de celebrele sale Heech
*

Parviz Tanavoli, nascut in 1937 la Teheran, e un renumit sculptor iranian, dar si pictor, expert in chilimuri si tesaturi traditionale, iar mai nou si designer de bijuterii.
O scurta trecere in revista a biografiei lui o consider necesara.

Dupa absolvirea The School of Fine Arts din Teheran va pleaca in Italia pentru a se desavarsi in meseria de sculptor, de care se simtea atras inca din copilarie.
Studiaza la Carrera si apoi la Academia de Arta din Brera, pe care o va absolvi in 1959, si lucreaza o perioada sub indrumarea cunoscutului sculptor italian Marino Marini.
Va pleca apoi in America si va preda timp de trei ani la Minneapolis College of Arts.
Se va intoarce in Iran, unde i se propusese sa devina directorul catedrei de sculptura, catedra nou infiintata la Universitatea din Teheran, si va ramane la conducerea acestei catedre pana la revolutia islamica din 1979.
In perioada imediat urmatoare va demisiona, intuind ca nu va putea colabora cu noul regim care vădea o ostilitate pe față in vis a vis de arta moderna.
Interesant ca noua putere a gasit să-i impute faptul ca a fost un „apropiat al familiei sahului”, nu ca artei sale ii lipsesc radacinile islamice (ceea ce nu e adevarat caci o serie din lucrarile lui se axeaza pe interpretari ale islamului shiit).
Insa termenul „apropiat” nu este tocmai potrivit.
Parviz Tanavoli a fost consilierul personal pe probleme de arta al reginei Farah Diba si cel ce a sfatuit-o in ce lucrari sa investeasca banii pentru a completa colectia de arta, in special sculptura, a Muzeului de Arta Contemporana din Teheran ce fusese inaugurat in 1977.

Minunata Gradina cu Statui a muzeului i se datoreaza in parte lui Tanavoli.
In acea perioada, in paralel cu munca de profesor, va pune pe picioare Atelierul Kaboud (Atelierul Vânăt) – locul unde se vor naste primele sale capodopere.

Va ramane in Teheran si va continua sa lucreze si dupa rasturnarea regimului, amenajandu-si vila in atelier si muzeu, si desi intr-o prima faza autoritatile il someaza sa le inchida pe motiv ca nu are aprobare de functionare de la primaria orasului :), ulterior va fi lasat sa activeze in asa numita zona gri. Adica un fel de semilegalitate sau ”ilegalitate cu aprobarea regimului”… daca va puteti inchipui ca e posibil asa ceva.
Zona Gri in care au activat multi artisti de renume al acelei perioade se inscrie pe linia paradoxurilor Iranului post-revolutionar iar pentru cel ce vrea sa inteleaga cum de au reusit celebrii artisti septuagenari si octogenari iranieni de azi sa ajunga ceea ce au ajuns, e mai mult decat necesar sa o cunoasca in amanunt, cu toate subtilitatile si nuantele ei mai mult sau mai putin gri.
*


Parviz Tanavoli, Poet and Bird (2009)
unicat
*

Tanavoli va crea si va vinde prin intermediul celor mai mari case de licitatii, va avea studenti in atelier pe care ii va invata ca „arta transcede politicul”,  va germina ideile viitoarelor sculpturi.
In 1989 se va muta impreuna cu familia in Canada, la Vancouver, unde va deschide un atelier dotat cu utilaje moderne necesare in „imblanzirea bronzului”.
Unul din motivele emigrarii l-a constituit tocmai necesitatea unui atelier modern dotat cu cuptor multifunctional, forja, matrite, instalatii de sudura si alte utilaje moderne necesare prelucrarii metalelor, necesitate pe care regimul nu i-a satisfacut-o.
Tanavoli avea in minte opere  care, pentru a fi materializate, necesitau spatii mari de lucru, tehnica moderna, investitii serioase si … liniste.

Dar se pare ca recea Canada, cu tot confortul si libertatea de exprimare, nu-i satisface potentialul creator. Se va intoarce mereu in Iran, uneori pentru cateva luni de zile, ca in final sa ajunga sa faca „naveta” intre cele doua ateliere, din Vancouver si Teheran.

Tanavoli detine recordul celei mai bine vandute piese a unui artist iranian.
Lucrarea intitulata Oh! My Persepolis II a fost achizitionata la licitatia casei Christie din 2008 din Dubai contra sumei de 2.8 mil $.
*

 


Parviz Tanavoli, Oh! Persepolis II ( 1978-2008)
*

De-a lungul vietii Parviz Tanavoli a expus in nenumarate galerii si expozitii. Nu le insir caci le puteti descoperi pe net. Vreau doar sa spun ca piese reprezentative din opera sa si-au gasit un binemeritat loc in prestigioase muzee: Museum of Modern Art – New York, British Museum – Londra, Contemporary Art Museum – Teheran, Ludwig Museum – Aachen, Germania, Museum of Modern Art – Viena, Grey Art Gallery – New York University, Royal Museum – Iordania, Walker Art Center – Minneapolis …
Unele sculpturi infrumuseteaza parcurile din Teheran, Parcul Olimpic din Seoul ….

Alte lucrari au intrat in posesia unor colectionari din America, Franta, tarile Golfului Persic, Germania, Austria, Italia, Elvetia … si alte locatii unde au fost duse de licitatorii anonimi.

*


Oh! Persepolis II (detaliu)

*

Parviz Tanavoli va ramane in istoria artei iraniene nu numai datorita sculpturilor sale, despre care mi-am propus sa vorbesc de-a lungul a mai multor postari – si ma voi tine de cuvant :), dar si datorita faptului ca a fost co-fondator al miscarii artistice Saqqakhaneh, miscare neo-traditionala ce avea ca scop redescoperirea radacinilor artistice, a folclorului, si transpunerea lor in arta moderna.
Membrii ei au devenit de-a lungul anilor veritabile repere artistice :  Charles Hossein Zenderoudi (despre care nu stiu de ce tot am amanat sa vorbesc :), Nasser Ovissi, Sadegh Tabrizi, Faromarz Pilaram, Parviz Kalantari, Masoud Arabshahi …

Va mai ramane si pentru modul original in care a reinterpretat coloristica si motivele geometrice de pe tesaturilor realizate de catre  pastorii nomazi din Iran. A scris in premiera carti si articole pe aceasta tema fascinanta, facand descoperiri senzationale ce au necesitat cunostinte solide de istorie, nu doar de arta.
Despre chilimuri si țesături voi vorbi intr-o postare independenta, cu toate detaliile ce se cer.

*


Parviz Tanavoli, The Wall and the Script III (2008)
ediție de cinci bucăți
*

Din ce se compune universul lui Tanavoli?
De ce imi place Tanavoli in mod deosebit ?

Poate si pentru faptul ca, asemeni mie, inca din copilarie a fost atras de lacate, chei, cheite si zavoare, de mecanismul lor de functionare, dar si de simbolistica acestor obiecte utilitare – simbolistica ce transcede utilitatea lor evidenta.
Interpretarile ce se pot face lacatului sunt multiple.
… taina zăvorâtă, misterul de nepătruns, siguranța, interzicerea, liniștea, comoara, pierderea libertății, …

Universul lui se compune din cateva elemente ce revin in mod obsesiv : lacătul, zăvorul, Heech (Nimicul), colivia, poetul, îndrăgostiții, zidul incifrat …
Uneori aceste simboluri se combina facand si mai dificila descifrarea mesajului operei.

Copilul Parviz, incantat de lacatele si zavoarele pe care le inchidea si deschidea cu mainele lui mici, fermecat de clinchetul lor metalic, se va maturiza. Va descoperi ca adevaratele taine nu sunt inchise cu lacăte … sunt inchise in cuvinte.
Iata cum s-a nascut seria „zidurilor” decorate cu litere aparent cuneiforme, cu pictograme sau litere inspirate din alfabetul persan postislamic, in realitate un alfabet arab la care au mai foat adaugate cateva litere.
Literele, cuneiformele prelucrate ideatic, intr-un cuvânt scriptele lui Tanavoli au uneori infatisarea unor omuleti ciudati. Alteori seamana cu niste plante sau arbori stilizati, sau cu simboluri matematice, sau, de ce nu, cu simbolurile utilizate de alchimisti.

Totul in jurul nostru asteapta sa fie descifrat. Asta cred ca vrea sa spuna Parviz Tanavoli : viata noastra e o continuă descifrare, o continuă descuiere a unor usi secrete in spatele cărora se ascunde esența. Iar esenta inseamna dragoste, chiar daca in mod paradoxal el ajunge uneori la concluzia ca Dragostea, desi Totul,  poate insemna Nimicul (Heech).

 

Parviz Tanavoli, Head of Poet (2009) – unicat expus la vila sculptorului din Teheran
*

Tanavoli are revelatia „ascunsului”. El intelege ca cel ce are datoria, dar si capacitatea de a descifra tainele, nu e matematicianul, alchimistul sau filozoful. E Poetul.
Poetul reprezinta cheia de bolta si cel mai puternic om al Universului caci lui i-au fost incredintate tainele. Iar Poetul adevarat nu poate fi decât Îndrăgostit.

E foarte complicat pentru un ne-iranian, sau un iranian neinitiat in arta si mistica persana, sa surprinda multiplele fațete si posibilele interpretari ale sculpturilor sale.
Cred ca un fenomen identic se petrece si cu operele lui Brancusi :)

*

Parviz Tanavoli, The poet and the Cypress Tree
(ciprul, copacul lui Zoroastru/Zarathusthra și simbolul libertății)
*

Parviz Tanavoli se va inspira de-a lungul vietii din cele mai ciudate obiecte, pe care le va colectiona cu ardoare, si pe care le-a pus in siguranta la vila sa, totodată atelier si muzeu, din Teheran.

Zeci de lacate mari si mici, zavoare, chilimuri, tesaturi cu modele geometrice simple sau complicate, șei de cai, tocuri de scris, bijuterii purtate de femeile pastorilor nomazi, traiste și tolbe pentru merinde, opaițe, candelabre, samavare si alte nimicuri absolut folositoare in gospodăriile țărănești ale secolului trecut au fost adunate cu grija de artist.

Mult aclamata serie de sculpturi Heech, transformata pe nedrept intr-o eticheta a operei sale, o voi discuta in postarea imediat urmatoare.

In anul 2003 Muzeul de Arta Contemporana din Teheran i-a organizat o mare expozitie retrospectiva, fapt ce a marcat si reintrarea in forță a lui Tanavoli in mass media oficială controlata de autorități, dar si repunerea lui pe acel piedestal ce i se cuvinea de drept.

Vreau sa spun ca puterea islamica instaurata dupa 1979 i-a acceptat opera. Nu folosesc termenul „tolerat” deoarece cred ca in cazul lui Tanavoli acest termen e impropriu.
Sculpturile sale, montate pe timpul sahului in diverse locatii in Teheran, au ramas la locul lor. Nimeni nu a dat ordin sa fie mutate, topite … nici macar zgariate. Doar oxidate de timp si aerul din ce in ce mai poluat al capitalei.
Aceste sculpturi le voi trece separat in revista intr-un text exclusiv. Nu stiu exact câte sunt la numar insa eu am identificat si vazut cu ochii mei doar cinci :)

Deci rabdare … si mai putin tutun ! Cu timpul voi scrie despre toate.

Voi incheia postarea de azi cu o sculptura căreia i-am gasit  semnificatia corecta … desi nu citisem parerile criticilor de arta. Ma mandresc cu faptul ca in repetate randuri am descifrat mesajul sculpturilor sale, ceea ce inseamna ca ori eu am devenit pe jumatate iranianca ori ca ma situez in acelasi registru ideatic si afectiv cu dânsul, de unde si placerea de a-i descuia tainele inchise de masivele lui lacate si zavoare din bronz.

*

Parviz Tanavoli, Hands of the Mountain Carver II (2003) – serie de șase bucăți
*

Prin titlu, in primul rand, m-a dus cu gandul la doua personaje, Shirin si Farhad, indragostiti ce au inspirat de-a lungul secolelor nenumarati poeti si pictori iranieni.
Amanunte despre povestea prințesei Shirin am dat mai demult aici.

 

 

din țărână suntem făcuți

 *

Imi propusesem ca inainte de finele anului 2013 sa inchei seria de postari dedicata lui Parviz Kalantari .
N-a fost insa sa fie asa. Deci am intrat in 2014 cu o mica restanta, insa acest fapt nu ma deranjeaza deoarece imi face placere sa prezint lucrarile acestui artist plastic iranian care picteaza pe chirpici, pe carton, pe panza sau chiar pe peretii cladirilor.

In postul introductiv spuneam ca pictorul a devenit cunoscut chiar de la inceputul carierei sale datorita stilului mai deosebit de a reda arhitectura traditionala a satelor din zonele desertice sau a celor din sudul Iranului.
Azi voi adauga in galeria de imagini cateva lucrari axate tocmai pe acest subiect.

 

 

Desertul … intinderi de nisip aramiu sub turcoazul cerului la amiaza sau sub cel de cobalt spuzit de stele. Oare ce anume exista acolo, printre dunele miscatoare, incat exercita o asa mare forta de atractie asupra calatorului ?!
Oare exista cu adevarat ceva, un mister greu de patruns, sau e vorba doar de imaginatia celor ce i-au gustat aerul sarat si apa dulce rece ca gheața ?

 


*

M-am intrebat deseori si singurul raspuns pe care l-am gasit dupa multi ani de cautări il pot pronunta intr-un cuvant : neprihanire.

Pasind in inima desertului ai senzatia ca te purifici, ca greutatea corpului scade mai rapid decat cantitatea de apa pierduta prin transpiratie, ca forta de atractie gravitationala se reduce in acelasi ritm si ca, in ciuda anilor, dorești sa plutesti in aer asemenea firelor de nisip spulberate de vanturile iscate din senin.
Acolo tăcerea țiuie in urechi si Fata Morgana se razbuna pe cei ce nu cred in existenta ei.

Nu-i de mirare deci ca o persoana sensibila, cu suflet de copil, cum e si cazul lui Parviz Kalantari, a cazut prada vrajilor acestor intinderi .
Urmatoarea lucrare, inspirata din arhitectura resedinteor traditionale din Kashan, mi-a reamintit de ultima calatorie facuta acolo.

 


*

Am ramas putin surprinsa sa descopar printre creatiile lui Kalantari si una in care e redat un sat din nordul Iranului, un sat din relativa apropiere a Marii Caspice.
Aceste sate au case ce se aseamana destul de bine cu cele ale satelor romanesti, caci in ambele am descoperit pridvoare, cerdacuri si stalpi din lemn sculptat.

*


*

Mi-am adus aminte de prima mea calatorie facuta in nordul Iranului, la doar cateva luni dupa ce sosisem la Teheran.

 


Nu trecusera decat vreo trei-patru luni de când sosisem. Reusisem sa asimilez o limbă persană aproximativă, destul de onorabila, si ma puteam descurca singura la cumparaturi, policlinica, banca …

Imi intrase in cap ideea sa mergem pâna in Gorgan, exact pe traseul facut de Alexandru Macedon in drumul sau spre India.

Era vara si era foarte cald. Desi mai multe cunostinte de dată recentă m-au atentionat ca in luna Mordad pe tarmul Marii Caspice e o zapuseala greu de suportat, n-am renuntat la idee.
Mai întâi trebuia sa ajungem la Sari, de acolo urmând sa mergem mai departe …

Parca se facuse mai racoare, si intr-o seara, pe nesteptate, probabil vazându-mi zelul cu care faceam planuri de calatorie, sotul meu a spus ca daca vreau sa mai merg, atunci sa pornim chiar in acea noapte.

La miezul noptii ne-am suit intr-un autocar express care mergea la Sari.
Cu cât ne apropiam de Caspica cu atât mai mult simteam in aer umiditatea calda si înăbușitoare a aerului.
Mirosul de mâl si apa, cel emanat de pe plantatiile de orez, dar si cel de padure, se amestecau in doze imprevizibile care faceau sa ma doara capul.

Spre dimineata am reusit sa ațipesc.
La un moment dat am simtit agitație in jur si am deschis ochii. M-am uitat pe fereastra. Se crăpa de ziua.
Mi-am dat seama ca stăteam pe loc. Drumul, nu stiu de ce, trecea pe la marginea unui sat. Un sat cu case foarte asemanatoare cu cele din Romania.
Din cauza ploilor si zapezilor din regiunea Marii Caspice casele au acoperisul ”şir-vani”,  adica acoperisuri pe care se preling şiroaiele de apa. In restul Iranului casele nu au acoperisuri, au terase plate.

In fața unei case o fată in haine de mireasă, cu un voal alb pe cap, ce îi acoperea corpul până la șolduri, mătura de zor.

In primul moment am crezut ca visez sau ca e o închipuire.
Copiii din autocar au început sa chicoteasca si să vocifereze.
Lumea s-a adunat la geamuri iar unii se cazneau sa gaseasca o pozitie cât mai buna ca sa faca fotografii. Altii au coborât din autocar.

Deci nu e nici o halucinatie, mi-am zis in gând :)

Doream sa stiu ce se întâmplă. De ce o fată in haine de mireasa mătura drumul? Acest gest are vreo semnificatie anume?
Eram convinsa ca da.

Dupa mai multe minute, atunci când s-au reîntors cei de afara, am aflat ca în satul acela se practica un obicei ciudat.
In prima dimineata de dupa nunta mireasa trebuia sa măture in fața casei soacrei sale, in semn de respect si supunere.

Toata lumea din jur comenta evenimentul pentru ca in Iran nu exista un asemenea obicei.

Atunci când am coborât să luăm micul dejun la un mic motel de pe traseu, de la baietii care serveau masa, am aflat ca în respectivul sat traiesc oameni care fac parte dintr-un grup religios minoritar, totusi shiit, cu numele de Akhle-Haqq, si ca ei au obiceiuri mai ciudate.

Iată că după atâta timp mi-am adus aminte de acea calatorie, de peisajele muntoase si de cascadele amețitor de frumoase ale Gorganului, de palpitațiile inimii generate de gândul că trec prin aceleasi locuri prin care cu mai bine de doua mii de ani in urma a trecut Alexandru Macedon.

… din nou am început să mă gândesc la trecerea timpului. Amintirile mele stateau cuminți ca intr-un fagure de miere, ordonate parca intr-un spatiu celular hexagonal.
Mintea mea avea toate sansele sa se transforme intr-un stup urias in care zumzăiau mii de gânduri  :)


 

Dar sa revin în deșert, chiar daca doar pe cale virtuala, si sa mai adaug o pictura …

 


*

Ma voi deplasa acum spre sud, mai exact spre Golful Persic, spre a admira locuintele simple din lut umbrite de palmieri.

 


*

Parviz Kalantari are un limbaj propriu de exprimare, insa limbajul lui e pe intelesul tuturor, si cred ca de aceea la expozitia din Santa Monica – California a avut parte de o primire atât de calda din partea publicului vizitator.

*

*

Spuneam ca in tinerete, Charles Hossein Zenderoudi impreuna cu Parviz Kalantari, Nasser Ovissi, Parviz Tanavoli, Sadegh Tabrizi, Faromarz Pilaram si alti cativa artisti au pus bazele unei miscari denumita Saqqa-Khaneh, miscare ce a avut ca scop intoarcerea artistilor plastici iranieni la fântâna tradiției. Saqqa-Khaneh a luat fiinta pe la inceputul anilor ’60, deci pe timpul shahului.
Fiecare din ei si-a atins scopul propus in tinerețe.

Parviz Kalantari s-a autointitulat ”pictor al lutului” si pentru a întări afirmația a prezentat paleta sa de artist.

 

*

Dar din operele lui Parviz Kalantari se desprinde si o veche invatatura :
din țărână suntem făcuți și în țărână ne vom reîntoarce … cu toate lucrurile bune pe care le-am făcut sau am avut intenția să le facem, dar nu le-am făcut …

*


*

Dati click pe imagini in cazul in care doriti sa le vedeti mai bine.

 

Parviz Kalantari … cubism oriental

Kalantari Parviz 1.jpg

Nu am terminat seria de postari dedicata artistului plastic iranian Parviz Kalantari.
Revin azi cu alte cateva lucrari a caror amprenta personala a atras atentia iubitorilor de arta din lumea occidentala. Si nici nu se putea altfel caci aceasta maniera de redare a universului oriental, inspirata din pictura cubista, are capacitatea de a apropia lumea vestica de cea estica.
*

Kalantari Parviz 2.jpg

 


Pentru a va (re)aminti cine este si cum picteaza Parviz Kalantari va invit sa dati click pe cuvintele subliniate caci reimprospatarea imaginilor deja postate poate ajuta la o mai buna intelegere a celor incluse in postarea de față.

Kalantari Parviz 3.jpg

 
Privitorul occidental nu se simte stingher pe strazile inguste ce duc la bazar sau printre cladirile din caramizi si lut strajuite discret de cate un bad-ghir ce ademeneste privirea prin zveltețea-i armonioasa.
Arhitectura iraniana, atat cea a Persiei medievale cat si cea a Iranului modern, are cateva note arhitecturale specifice, iar turnurile care „prind vantul” sunt cele mai usor de reperat.

Kalantari Parviz 6.jpg

Imi place in mod deosebit seria aceasta de picturi si schițe ce au rezultat din amalgamarea elementelor de pictură cubistă cu cea traditional iraniană, si asta deoarece eu – ca persoana care a trait suficient de mult timp atât in lumea europeana cât si in cea orientala – sunt capabila sa reconstitui mecanismul launtric al autorului lor … e ca si cum as păși pe urmele cuiva care mă duce pe un drum nou intr-un loc cunoscut :)
*

Kalantari Parviz 5.jpg

Nisipul, caramida arsa, caramida cruda, chirpiciul innobilat de maiestria mesterilor zidari, apusurile de soare incendiind seară de seară aleile inguste din cartierul vechi al orasului, iar in Iran fiecare oras are un cartier vechi, rasariturile de soare insotite mereu de vocea muezinului ce deseneaza  arabescuri vocale pe cerul cu luciri de peruzea, misterul de dincolo de ziduri – banuit insa niciodata descifrat – si tot ceea ce mintea-mi poate cuprinde iar vorbirea nu poate reda, descopăr in lucrari cum ar fi cea de mai sus sau cea  care m-a incantat cu ani in urma la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran.
*

1-Parviz Kalantari - alley.jpg

 Parviz Kalantari, Turquoise on soil
Muzeul de Arta Contemporana – Teheran

 

transhumanţa …labirintul dintre anotimpuri


Parviz Kalantari – Kouch (Pregatirea de transhumanta)
*

Ieri a nins. Cu fulgi mari desprinsi parca dintr-un  caier fermecat. Mi-am amintit de copilarie si de prima vata de zahăr pe băţ  pe care am mancat-o … intr-o autogara cenusie in timp ce afara ploua marunt, mocaneste, si o pisica uda se strecura printre bancile de lemn cu vopseaua cojita.

Prima ninsoare a anului mi-a amintit si de pastorii nomazi din Iran  care,  impreuna cu turmele lor de mii sau zeci de mii de oi, pleaca spre sud.
Acesti pastori mi se par rude bune cu ciobanii din Marginimea Sibiului sau cei de pe obcinile Bucovinei.

Cred ca voi fi in rezonanta cu propria-mi stare sufleteasca daca voi posta azi cateva din picturile sau ilustratiile lui Parviz Kalantari inspirate din viata pastorilor nomazi bakhtiari.
Despre acesti pastori iranieni, denumiti ashayeri in limba persana, am scris pe larg in mai multe randuri.
Ei populeaza provincia  Chahar Mahal-e Bakhtiari (Cele patru meleaguri ale bakhtiarilor) si partial provinciile  Isfahan, Lurestan,  Khuzestan/Khuzistan si Kohgiluyeh – Boyer Ahmad.


Parviz Kalantari – Familie de pastori bakhtiari
(ilustratie de carte)
*

Barbatii din triburile bakhtiare sunt usor de recunoscut datorita acelei mantale fara maneci, cu trei elemente decorative verticale de culoare neagra care, de-a lungul timpului, a devenit un simbol de mandrie indreptatita.
Toti bakhtiarii au in dotare o puşcă, alt simbol omniprezent, … caci ce e bakhtiarul fara pusca lui ?
Femeile poarta haine multicolore, salbe din aur la gat sau pe acoperamantul de pe cap, si sunt renumite datorita frumusetii lor naturale.

Bakhtiarii sunt cei mai cunoscuti pastori de origine iraniana, care au avut un rol important in istoria Persiei si apoi in cea a Iranului modern, si totodata depozitarii unor traditii nealterate ce s-au perpetuat datorita lor din perioada epocii fierului si pana in ziua de azi.
Pentru detalii am inserat cateva linkuri. Ele cuprind o serie de texte insotite de imagini pe care le-am postat pe forumul HanuAncutei.


http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?s=&showtopic=8050&view=findpost&p=744462

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?s=&showtopic=8050&view=findpost&p=746168

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?s=&showtopic=8050&view=findpost&p=739276

Sa va starnesc curiozitatea va invit sa descoperiti ce nume poarta copiii acestor pastori.

Fetele lor se numesc Rudabeh (râul plin de apa), Soudabeh, Setareh (Stela), Manijeh, Laleh, Yaseman (Iasomie), Narghes (Narcisa), Baran (Poaie), Aseman (Cer), Morvarid (Perla), Marjan (Mărgean), Chaman (Pajiște), Tishlar (Îngerul Ploii), Firoozeh (Peruzea), Mahtab (Lumina Lunii), Mahnaz (Frumoasa ca Luna), Mahdohkt (Fata Lunii), Tahmineh, Bahar/Bahareh (Primavara), Roshanak ( Steaua Zorilor … de unde a derivat numele Roxana), Yalda (noaptea solstitiului de iarna), Mahvash (misterioasa ca Luna), Shabnam (Roua Nopții), Iran, Iran-Dokht, Mah Banou (Doamna Lunii sau Stăpâna Lunii), Parisa (Paradisiacă), Ahou (Caprioara), Susan/Sousan, Banafsheh (Violeta), Go(u)har (Nestemata), Mehranghiz (cea care aduce dragostea), Shirin (Dulce .. Dulcineea), Pari/Parivash (Zâna), Makhmal (Catifea), Spenta (Sfântă), Arezoo (Dorință), Arta (credincioasă, corectă …), Farzaneh (Învățată), Robab, Katayun, Purandokht, Simin (Argintată), Simindokht (Fata de Argint), Zarin/Zareen (Aurită …. Aurica), Delbahar (Inima Primaverii), Delshad (Inima Vesela), Golbadan (cu trup de floare), Golnar (Rodie), Golbanou (Doamna Florilor), Shahbanou (regină … soția shahului, doamna shahului), Golzar (pajiște înflorită), Golafshan (Inflorescență), Dinbanou (Doamna Credinței), Shirdel (cea cu inima de leoaica) …

Baietii poarta nume ca : Sasan, Ardeshir, Babak, Iraj, Bahram, Khosrou, Keyomars, Bijan, Jamshid, Houshang (inteligent, isteț), Kamran, Mehran, Nariman, Surin/Surena, Yiima, Kaveh, Sarvin (înalt ca ciprul), Rostam, Sohrab, Khorshid (Soare), Dariush, Toufan (Furtuna), Kurush (Cyrus), Siyavash, Behruz, Ramdin, Khordad ( a treia luna a calendarului iranian), Fereydun, Zurvan (Timp), Kayvan (Univers), Noruz (Anul Nou iranian ce coincide cu echinoctiul de primavara), Touraj, Arash, Behzad, Syamak, Burzin, Firdous (Paradis), Ardavan, Delawar, Farhad, Pirooz (Învingătorul), Gudarz, Ramin, Bahman (Avalanșă), Parviz … sau nume derivate din cuvântul „shah” – Shahin (regal), Shapour (fiu de rege/shah), Shahzad (de viță regeasca), Shahrokh, Shahryar …

Dar sa revin la pictor si lucrarile lui …

Intr-o prima postare dedicata pictorului iranian Parviz Kalantari am incercat sa-l aduc in prim plan pe copilul Parviz, cel care inca din primii ani ai vietii s-a simtit atras de culori.
Intre timp am descoperit o fotografie de-a lui facuta in clasa intai  :)

 


Parviz Kalantari – prima zi de scoala
*

Voi incheia postarea de azi cu o alta ilustratie inspirata din migratia pastorilor bakhtiari si cateva recomandari de filme documentare – pentru cei  interesati de structura societatilor pastorale – chiar daca nu toate ii prezinta pe acesti oameni ai muntilor si pasunilor intr-o lumina pozitiva.

 


Parviz Kalantari – Marea migratie a pastorilor luri bakhtiari
(ilustratie de carte)

 

astăzi despre qashqa’i


Parviz Kalantari, Femei din tribul Qashqai
*

Incepusem sa prezint creatiile plastice ale lui Parviz Kalantari insa m-am oprit din cauza lipsei de timp si a imposibilitatii de a ma concentra asupra subiectului.
Acum insa le am pe amandoua, plus placerea de a scrie pe marginea lui, asa ca, in ragazul de timp ivit, voi continua periplul artistic cu o incursiune in lumea pastorilor nomazi din confederatia de triburi Qashqa’i/Qashqai – incursiune punctata de picturile si ilustratiile de carte executate de un pictor iranian ce s-a indragostit la maturitate de lumea oierilor, a acestor pastori nomazi cu o viata anacronica mileniului in care traim, dar cu traditii si rol important in istoria Persiei medievale si apoi in cea a Iranului modern.
In limba persana pastorii nomazi sunt numiti ashayeri.

Data trecuta am prezentat cateva picturi din universul nomazilor turcmeni ;  azi ma opresc la triburile Qashqai urmand ca in viitor sa vorbesc despre pastorii bakhtiari.
Cine are placerea sau curiozitatea sa-i cunoasca este invitat sa ma urmeze :)

 

14-Kalantari.jpg
Parviz Kalantari, Yaylagh-
Kâșlagh
(pregatirea de transhumanta)
*

Prin numele „Qashqai” este desemnata o confederatie de pastori nomazi din ramura turcilor oghuzi, nomazi ce au patruns in Iran in timpul marii migratii mongole condusa de Ginghis Han.
Initial ei s-au stabilit in provincia Ardebil (nord-vestul Iranului) dar in urma unui decret regal emis de Shah Ismail, intemeietorul dinastiei Safavide, au fost stramutati in provinciile Fars si Khuzestan/Khuzistan cu scopul de a tine piept fortelor militare portugheze care se infiltrau in zona Golfului Persic. Mai tarziu ei s-au ramificat pe o portiuni relativ restranse in provinciile Isfahan si Chahar Mahal-e Bakhtiari.
Barbatii din triburile Qashqai erau renumiti pentru abilitatile strategice si tehnicile de lupta, ei fiind singurii care, dupa stabilirea pe pamant iranian, au reusit sa-i tina piept si sa-l invinga pe Timur Lenk (Timur cel Schiop) – conducator ce asemenea lui Ginghis Han a dorit sa cucereasca lumea.
Se presupune ca numele Qashqai (Qașqa’i) provine din cuvantul Qashqa/Kashka care inseamna cal cu stea alba in frunte. O alta ipoteza se axeaza pe posibilitatea ca numele sa provina de la orasul Kashghar (in apropierea granitei Chinei cu republicile Kyrgyzstan si Tajikistan).

Inainte de strămutare, triburile Qashqai au facut parte din marea confederatie Ak Qoyunlu ( Confederatia Turmelor Albe) si au avut ca dusman principal confederatia Qara/Kara Qoyunlu (Confederatia Turmelor Negre).

Nu doresc sa intru in amanunte referitoare la rolul lor pe scena politica a Persiei/Iranului  dar celor interesati de detalii istorice mai putin cunoscute despre cel de-al doilea razboi mondial le propun un capăt de ață:   Operațiunea François

 

15 - Parviz Kalantari.jpg
Parviz Kalantari, Momente de tihna dupa o zi de munca grea
*

De-a lungul vremurilor si pana in ziua de azi triburile Qashqai si-au impartit o parte din zonele de pasunat si rutele de migratie cu triburile de pastori nomazi Bakhtiari – de origine iranica – fara ca intre ei sa existe rivalitati sangeroase. Rutele legau locurile traditionale de iernat si de varat, fiind de dinainte stabilite pentru fiecare trib din confederatie, si trebuind a fi respectat cu sfintenie.
Nici un trib al confederatiei, nici un clan al tribului, nici o familie a clanului, nu pleca asa aiurea pe munte. Delimitarile fiecaruia erau strict configurate, ceea ce insemna ca societatile pastorale se bazau pe structuri administrative asemanatoare pana la un punct celor sedentare.
Rivalitati totusi au existat dar mai marii  triburilor au hotarat cu intelepciune ca sa-i casatoreasca pe unii din copiii lor cu copiii conducatorilor de clanuri din confederatia cu care isi imparteau rutele de transhumanta.
Casatoriile  strategice nu erau permise intre membrii obisnuiti ai triburilor ci doar, in mod controlat, copiilor elitelor.
Prin aceste actiuni se urmarea sporirea increderii intre pastorii celor doua confederatii, neutralizarea posibilelor rivalitati si, totodata, pastrarea puritatii etnice.

Triburile de pastori din ramura iranica bakhtiara au reusit sa-si pastreze aproape nealterat fondul genetic insa, ulterior, triburile Qashqai si-au modificat structura prin casatorii sau cooptarea in mijlocul lor a altor familii tribale ca de exemplu clanuri de pastori luri si kurzi (origine iranica), alte triburi turcice si chiar arabi din zona golfului.
Oricum, mai bine de trei patrimi dintre dansii sunt pastori de origine turcica ce au ca limba materna dialectul qashqai dar, aproape toti, au invatat in paralel limba persana.
Ei au fost consemnati de-a lungul istoriei ca fiind vorbitori bilingvi, invatarea limbii persane constituind o necesitate deoarece populau o parte din inima imperiului persan, provincia Fars cu capitala la Shiraz.
*

12-Kalantari.jpg
Parviz Qalantari, Familie de pastori nomazi Qashqai
*

Alte triburi turcice stationate fie in nord vestul Iranului (zonele adiacente oraselor Tabriz, Maraghe, Marand, Ardebil, Khalkhal, Meshkinshahr, Urumieh, Maku, etc ), fie in nord est (provincia Golestan), vorbeau exclusiv limba lor materna. De abia dupa alfabetizarea fortata impusa de shahul Mohammad Reza Pahlavi ca parte a programului intitulat Revolutia Alba, si continuata dupa revolutia islamica din 1979, ei au inceput sa cunoasca limba persana.
Totusi, multi dintre batrani nu inteleg persana aproape deloc, iar cea mai mare parte a celor ce inteleg destul de bine … nu sunt capabili sa se exprime in persana.
Deci in contextul istoric descris, ca efect direct al transmutarii, triburile turcice Qashqai reprezinta o exceptie in ceea ce priveste bilingvismul :)

Ar mai trebui sa vorbesc despre talentul artistic si iscusinta de tesatoare ale femeilor din triburile Qashqai, femei care asemenea celor din triburile turcice Shahsavan –  si-au facut un renume din maiestria lor. Chilimurile si tesaturile cu care-si decoreaza corturile si-au castigat demult dreptul de a sta in vitrina oricarui muzeu ce se respecta.

Nu e intamplator faptul ca Parviz Kalantari, care nu provine dintr-o familie de pastori nomazi … nici turcmena nici bakhtiara si nici qashqai … a fost fermecat de motivele geometrice si simfonia de culori iesita de pe ghergheful acestor artiste anonime.

Pastorii din triburile Qashqai sunt usor de recunoscut datorita unei caciuli din pâslă cu marginile intoarse pe care o poarta tot timpul pe cap. La ora actuala numarul lor depaseste cifra de un milion si jumatate, dintre care aproape jumatate sedentari.

 

13-Kalantari.jpg
Parviz Kalantari, Gata de cina
*

De remarcat in picturile lui Parviz Kalantari felul in care a stilizat motivele artei lor traditionale si caldura sufleteasca cu care zugraveste aspectele cotidiene ale vietii nomade din care nu lipsesc copiii.