scrisoare

Sangereaza umbra copacului
sub care am invatat sa numaram
pe cirese, pe nuci, pe gutui

Si coala alba de hartie
Se clatina spre un dulce septembrie.

Mi-e capul greu
Mi-e mana grea

Afara crizantemele plang
Si  nu stiu ce sa-ti scriu.

dorinţă

Să fiu susurul ploii
într-o pădure de mesteceni
– primăvara.

Şi privind cum dimineaţa
taie noaptea in felii subţiri, de speranţă,
eu insămi sa devin chip
– de aşteptare.

Şi apoi, adunându-mă laolalta,
atom cu atom, cuvânt cu cuvânt
mirându-mă, cu tine-n gând,
să mă trezesc
– murind.

imagine – Rene Magritte, Carte Blanche

captăm limitat viaţa

Captăm
imagini,
impresii,
cuvinte.
Captăm limitat viaţa,
doi paşi înapoi …
un pas inainte.

Aş vrea să te privesc
ca şi cum ai fi primul om
pe care l-am privit vreodata;
Aş vrea să te privesc
pâna la rădăcina sufletului,
mai mult decât o data.

Aş vrea să te privesc
prin ochii unui înger,
prin ochii unui copil ,
printr-un ochi de apă;
Aş vrea să te privesc
pâna la ultima globulă
o dată, şi-nca-o data.

Captăm
senzaţii,
sunete,
vise.
Captăm limitat viaţa
prin inimi transparente
pe jumătate-nchise.

imagine – Marc Chagall, colecţie particulară

lacătul îndoielii

 

Lacătul îndoielii
a închis poarta dintre noi.
Acum toate sunt
ca şi cum
nu s-ar fi întâmplat
vreodata…

imagine – Victor Vasarely

tribut

 

Nu te încrede în oameni şi-n vise,
Îmi zise magul din crucea serii.
Nesocotindu-i cuvântul
Am ajuns azi să dau tribut cernelii.