la plecare

 

imagine – Tooran Qamari

M-am aşezat în gândul tău, puţin,
atât cât să mă odihnesc
înainte de plecare.

Să ascult cum talazurile liniştii
se sparg în mii şi mii de cuvinte,
atunci când furioase se izbesc
de nenumăratele-ntrebări
la care n-ai găsit răspuns.

Să văd cum ţi se destrama sufletul,
în nuanţe cu lungimi de undă
total necunoscute mie,
şi cum lumina lui
ţese acel negru perfect şi asimptotic –
în spatele căruia poţi visa
fără restricţii,
cu nepăsare.

Să aştept să le aduni pe toate
şi apoi să le aşezi
într-un sistem cartezian,
de iluzii,
acolo unde suprafeţele plane
sunt absolut necesare
derapajului unor sentimente
imprecise.

Suntem incompatibili pâna la disperare,
şi tocmai de aceea te voi părăsi,
puţin,
pe neaşteptate,
… lăsând doar un surâs
şi câţiva stropi de ploaie –
care să stingă urma trecerii mele
prin visul tău, prin fibrele fiinţei tale.

schimbare de adresă

Acum locuiesc
în punctul de intersecţie
dintre paralela tăcerii mele
cu meridianul sufletului tău.
Geografic vorbind,
sunt aproape şi departe –
în acelaşi timp.
În locul acesta
cuvintele propriu zise
nu mai pot spune nimic
pentru ca aici
Totul
se comunică
Altfel.
Cu viteza gândului.
În locul acesta
în care locuiesc eu
nu se poate minţi ;
Se poate doar tăcea,
la nesfârşit.
(3 septembrie ’06)
imagine – David Castle

uneori, alteori …

 

Uneori am senzaţia că vrei să mai vii,
Alteori am senzaţia că vrei să mai pleci;
Uneori vreau ca aproape să-mi fii,
Alteori vreau să te pierd prin ploile reci.

Rătăcesc de zor între coperţile sufletului tău
Fără să ştiu de ce caut, şi ce caut în cuvintele tale,
Tu însuţi un cuvânt complicat şi ciudat
Ce nu-şi găseşte locul în fraze banale.

Uneori vreau să-ţi vorbesc neîncetat
Alteori vreau să împart tăcerea cu tine;
Uneori înţeleg tot ce încă nu ai rostit,
Alteori nu mă-nţeleg nici măcar pe mine.

(vara ’06)

imagine blog – prelucrare dupa John Longdon

pleacă

A venit toamna
pe aripa ascuţită a unui cocor …

De ce mai esti încă aici ?
Îţi şoptesc : pleacă …
Pleacă odată cu el,
pleacă odată cu toamnele de chihlimbar,
pleacă odată cu cei douăzeci de ani ai mei,
pleacă odată cu verdele frunzelor
ce mor,
pleacă odată cu ploile reci.
Pleacă !

Să nu te-ascunzi în pulsul meu –
pentru că vreau să-nvăţ
să nu-mi mai fie dor ;

pentru că vreau să-nveţi
să nu-ţi mai fie dor.

imagine – Odilon Redon

zbor

 

Zbor,
acesta e unul din cuvintele
care mă face
să mă gîndesc la tine.
Două aripi fragile
în căutarea unui echilibru precar
între visul zilei de ieri
şi visul zilei de mîine.
Deriva ameţitoare
între noapte şi zi;
cînd în urma cuvintelor niciodate spuse
va rămîne doar cenuşa caldă
a unui indescifrabil surîs,
urmă palpabila a flăcării
în care ai ars cîndva,
Zburînd –
din aşteptare-nculoare,
din culoare-ncuvînt.