primele fisuri

Primele fisuri ale relatiei Gabriele Munter-Wassily Kandinsky trebuie cautate cu citiva ani de zile inainte de ruptura  definitiva din 1914.
Inclin sa cred ca primul razboi mondial a constituit un pretext bun pentru Kandinky de a se detasa de  „lumea veche”, o lume incapabila sa il urmeze prin catacombele unei arte  pe care el o visa total abstractizata.

In perioada 1904-1908 ei doi calatoresc foarte mult impreuna, insa dupa ce se muta la Murnau, incepind sa duca o viata in clasicul stil mic-burghez, Kandinsky simte cum nemultumirea il incolteste din toate partile.
El nu era doar un pictor, un muzician, un avocat sau un economist … desi era cite putin din fiecare.
Inainte de toate el era un teoretician al artei abstracte, si asemeni tuturor marilor teoreticieni, avea nevoie de ucenici care sa-l urmeze cu o incredere totala.
Avea nevoie sa fie admirat, si mai mult decit orice, avea nevoie de inspiratie.

Cred ca relatia lor ajunsese la un punct mort. Monotonia vietii alaturi de o femeie pentru care din zi in zi  simtea mai putin, reprezenta un semn prevestitor de rele.
Greseala Gabrielei, daca mi se permite sa o numesc asa, e greseala tuturor femeilor ce se ataseaza orbeste de un barbat : nu se pot desprinde de el chiar daca al saselea simt le spune ca ceva nu mai merge … nici chiar atunci cind evidentele devin dureroase si vizibile pentru toti cei din cercul de prieteni.
Cind intr-o relatie lipseste acea nevoie sincera de oglindire unul in celalalt, nimic nu-si mai are rostul dorit.

Analizind picturile  Gabriele Munter din perioada 1908-1914 mi-am dat seama de inconsecventa temelor si stilului.
Nu stiam daca parerea mea e obiectiva sau nu. Am inceput sa caut … si am gasit. Am gasit pe altii ce aveau aceeasi parere ca mine. Citind articolele lor am aflat ca respectiva perioada din viata celor doi nu a fost tocmai fericita.
Discutiile in contradictoriu, axate pe tema picturii, devenisera ceva la ordinea zilei.

Kandinsky o invinuia pe Gabriele ca face concesii fauvistilor si impresionistilor, ca face derogari de neiertat de la linia impusa de el si ca e incapabila sa-si formeze o personalitate artistica.

In felul lui, Kandinsky avea dreptate. Dar in acelasi timp ii evalua gresit experimentarile.
Prima imagine a blogului reprezinta un tablou pictat de Gabriele Munter in 1909.
Autoportret linga sevalet se afla in colectia Princeton University Art Museum.
Nuantele de verde si galben, amestecate pe alocuri cu rosu, reprezinta o mica surpriza pentru cei familiarizati cit de cit cu pictura ei.

Daca acest autoportret e totusi recognoscibil, urmatorul tablou, datat 1909-1910, pare luat direct din atelierul lui Cezanne.
Balansul cromatic verde-grena mi-a adus aminte de verdele din  Logodna sotilor Arnolfini, tablou pictat in 1434 de Jan Van Eyck.

 

Gabriele Munter ajunsese la un prim prag al  maturitatii artistice si cred ca multiplele cautari prin gradinile altora reprezentau in primul rind dorinta ei de independenta.

Ea nu mai era tinara si nestiutoarea eleva din clasa lui Kandinsky … iar Kandinsky isi dadea seama de acest lucru :)
Nu o mai putea modela si era perfect constient ca ea nu va ramine  pentru multa vreme ‘vioara a doua’ .  Gabriela Munter dorea sa-si cinte propria partitura.
Maestrul o pierduse pe ucenica timorata si indragostita din primele ore de clasa …

in continuare, pentru a-mi putea continua explicatiile, voi folosi la rindul meu cuvintul folosit de biografi : iritare.
Ei spun ca pictorul rus incepuse sa fie iritat de incercarile Gabrielei.
Dar ceea ce il enerveaza la culme e faptul ca aude ca in unele medii avangardiste din Germania numele Gabrielei e luat in discutie separat de numele lui.
Tinerii artisti vedeau in Gabriele Munter o pictorita independenta, talentata si deschisa spre experimentari multiple.

Nu stiu  cit de lung e drumul de la iritare la invidie. Sper totusi ca e foarte lung si ca Wassily Kandinsky nu a reusit sa-l parcurga …
Un psiholog s-ar pricepe mai bine sa intoarca pe fata si pe dos amanuntele biografice pentru a trage o concluzie.

In ciuda animozitatilor si perioadelor de raceala afectiva, Wassily incepind sa calatoreasca frecvent de unul singur, ei ramin impreuna si pun bazele curentului artistic Calaretul Albastru. Aceasta se intimpla in 1911.
Kandinsky, ajutat de Franz Marc si Gabriele Munter, editeaza Almanahul Calaretul Albastru.

Desi au lucrat trei persoane, Gabriele executind personal o serie de litografii, daca nu ma insel, pe coperta lucrarii sunt trecute doar doua nume : Wassily Kandinski si Franz Marc.

Am incercat sa intru in pielea unei pictorite din acea perioada si sa-mi imaginez cum as fi reactionat la auzul parerii criticului de arta  Karl Scheffler.

Iata ce spunea el in 1908:

Since woman cannot be original, she can only attach herself to men’s art. She is the imitatrix par excellence, the empathizer who sentimentalizes and disguises manly art forms. In Goethe’s words, she „is not capable of a single idea” and „takes the knowledge and experience of man as ready-made and adorns herself with it.” She is the born dilettante.
Nu doresc sa mai adaug nimic

albastrul Murnau

Inainte de a citi acest text recomand sa aruncati o privire pe primul post dedicat lui Kandinsky si Gabrielei Münter deoarece acolo am dat o parte din reperele lor biografice.

Voi continua povestea aici, si inainte de a lua in discutie neconcordantele din diverse biografii, voi incerca sa va o prezint pe aceasta doamna a picturii germane prin prisma peisajelor pictate de ea insasi, caci datorita lor a devenit cunoscuta, desi nici lucrarile portretistice nu sunt cu nimic mai prejos.

Gabriele Münter (1877-1962) reprezinta un nume de referinta in expresionismul german  cit si in cel european.
Traind intr-o perioada in care accesul femeilor  la scolile superioare de arta din Germania nu era posibil, dar inzestrata cu talent si cu vointa,  ea cauta prin toate caile sa-si urmeze vocea interioara.

Prima etapa din viata  de artista o reprezinta studiile facute la  Scoala de Arta pentru Doamne din Düsseldorf.  Acolo dobindeste un minimum de cunostinte legate de desen si pictura. Ambitia  de a merge mai departe o face sa se inscrie la proaspata scoala infiintata la Munchen de catre Wassily Kandinsky.
Devine studenta la Phalanx in 1901 iar in 1902 il are ca profesor pe cel ce ulterior va devenil totul pentru dinsa.

In acel an, Anna, prima sotie a pictorului rus,  locuia inca cu el la Munchen. In 1904 ea il va parasi si se va reintoarce in Rusia.
Gabriele se indragosteste de Kandinsky in 1902. Urmeaza o relatie de iubire platonica de aproape un an. In 1903 relatia devine intima, insa nu publica.
E anul de gratie al Gabrielei. Voi reveni asupra acestui an :)

Dupa ce Anna pleaca in Rusia, Wassily si Gabriele anunta oficial legatura lor neoficiala si se muta sa locuiasca impreuna.
Acesta a reprezentat un act de mare curaj din partea unei femei de buna conditie sociala. Gabriele a fost perfect constienta ca va atrage oprobiul familiei si al societatii germane, societate tributara unor norme morale foarte rigide.

Dupa cum spuneam anterior, Wassily si Gabriele calatoresc mult impreuna : Italia, Franta, Olanda, Bavaria, Tunisia …

Calatoriile facute in zona Alpilor Bavarezi ii lasa o puternica impresie.
Culorile toamnelor, iernilor, verilor si primaverilor montane o fac pe Gabriele sa cumpere o vila la Murnau, intr-un loc linistit  la poalele muntilor.
In 1909 ei se vor muta acolo.
Acest loc, Murnau am Staffelsee, a reprezentat locul de nastere al miscarii Der Blaue Reiter – Calaretul Albastru.

Ma deranjeaza la culme faptul ca, decenii la rindul, aproape in exclusivitate, i s-a atribuit lui Kandinsky ideea acestei miscari. Realitatea e, iar unii biografi au demonstrat-o, ca cea care a avut initiativa a fost Gabriele, catalizorul actiunii fiind Jawlenski.
Kandinsky a fost teoreticianul grupului, cel ce dorea sa exprime lumea interioara, sa descopere simbolismul si psihologia culorilor dar in acelasi timp sa faca legatura intre muzica si culoare.
Ca teoretician, el a influentat foarte mult ceea ce ulterior va primi numele de pictura abstracta.

Locuitorii micii asezari bavareze au denumit vila ei Casa Rusilor … rusii fiind reprezentati de Kandinsky, Marianne von Werefkin si Alexej Jawlensky.
Mai veneau acolo Paul Klee, August Macke, Franz Mark … deci ramura germanica a miscarii.

De ce Calaretul Albastru, va veti intreba poate?

Am sa va raspund prin intermediul picturilor ei.  Asa veti intelege mai bine.

Prima lucare din acest blog atrage atentia prin puritatea azuriului unui cer de primavara ce se imbina armonios cu copacii infloriti si pajistile inverzite. In fundal se vede un tren, iar in prim plan doi copii jucindu-se.
Die letze Schnauferlzug  a fost pictata in 1923. Din pacate se gaseste intr-o colectie particulara.
Un peisaj idilic vazut prin ochii unei femei profund indragostite.

Cel de-al doilea tablou propus, The Blue Mountain, e tabloul preferat al autoarei. A fost pictat la Murnau in 1909.
O prima varianta a tabloului, definitiv pierduta, a fost urmata de o a doua varianta, care, din fericire,  a supravietuit celor doua razboaie mondiale. Lucrarea se afla in colectia Deutsche Bank.

Iata ce afirma Gabriele Münter referitor la culoarea albastra :

“Especially during foehn, the mountains stand there like a powerful crown in the picture, blackish blue. This was the color I loved the most.”

In urmatorul tablou, intitulat Boating,  nuantele de albastru se diversifica. Aceasta scena pictata in 1910, inspirata de o excursie facuta prin imprejurimile oraselului Murnau, se afla expusa la Muzeul de Arta din Milwaukee, SUA.


Recunoasteti personajele tabloului ?
Barbatul in picioare e Kandinsky. Cea care visleste, cu palarie albastra pe cap, e Gabriele. 
Femeie din fata ei, cu palarie rosie, e Marianne von Warefkin, iar copilul de linga ea e baiatul lui Jawlenski, baiat al carei mama e servitoarea Mariannei … incurcate poveste.



Acest tablou, in aparenta extrem de simplu, e expresiv atit prin culoare cit si prin aranjamentul personajelor.
Din pacate,  unii s-au intrecut in inexactitati pe care le-au publicat prin diverse reviste respectabile.
Foarte multi sunt cei ce afirma ca dupa despartirea lor din 1914 Gabriele a trecut printr-o perioada de depresie foarte puternica si ca nu a mai pictat deloc pina sa-l intilneasca pe criticul de arta Johannes Eichner, cel de-al doilea barbat important din viata ei.
Da, e adevarat ca  a suferit extrem … un acel extrem pe care culorile il redau mai bine decit cuvintele (si voi reveni pe marginea acestui subiect ), insa a pictat chiar si dupa despartirea de Wassily.  Nu atit de mult ca inainte, insa a pictat, si a pictat foarte bine. Dovada care face praf afirmatiile acestor biografi o reprezinta tablourile din acea perioada.
Vreau sa spun ca, dupa razboi, multe familii de germani au emigrat in Statele Unite, luind cu ei tablouri si obiecte de arta ce le-au infrumusetat caminele din tara de origine.
La ora actuala, in America, au fost identificate si autentificate mai bine de o suta de tablouri apartinind acestei pictorite expresioniste ce a ramas mereu in umbra, desi merita sa i observe originalitatea si talentul.
Fericitul eveniment al redescoperirii Gabrielei Münter s-a petrecut pe etape.
O prima etapa a reprezentat-o expozitia retrospectiva organizata cu ocazia aniversarii virstei de optzeci de ani.
O a doua etapa cred ca o reprezinta expozitia comemorativa  din 1980 de la Universitatea Harvard, ocazie cu care publicul american a descoperit un univers pictural ce vibra de culoare.
In mai recenta expozitie retrospectiva din 1998 de la Virginia Museum of Fine Arts au fost expuse  in premiera lucrari inedite din colectii particulare.
Expozitiile reprospective organizate  de-a lungul deceniilor  au pus in lumina o artista de o extraordinara expresivitate, feminitate, simt al culorii si originalitate.
Culorile ei au fost denumite emotionale :)

Peisaj autumal la Murnau am Staffelsee a fost pictat in 1923, deci dupa despartirea de Kandinsky din 1914 si intilnirea cu Eichner din 1928.  La fel si prima imagine a blogului, Die letze Schnauferlzug. (iata deci ca unii biografi nu s-au documentat indeajuns de bine!)Cit de pur si vibrant e albastrul Gabrielei Munter din aceste doua picturi realizate in 1923 !

In continuare propun un alt tablou pictat mai tirziu, in 1932.  E vorba de Murnauer Moos.
Capitele de fin, ca niste pere mari, cu glazura de zapada, se profileaza pe cerul unei nopti reci de iarna.  Printre ele, un satean din Murnau  imi mina tacut sania.

 

 

In 1931 Gabriele si Johannes Eichner se muta sa locuiasca impreuna la Murnau, in vila incarcata de amintiri dureroase, amintiri pe care Gabriele le-a purtat ca pe niste cicatrici singerinde de-a lungul intregii vieti.
Nu stiu ce fel de om a fost  Eichner, insa in amintirile lui si in interviurile acordate diverselor publicatii, s-a oprit mereu cu povestitul pe buza prapastiei ce o reprezenta durerea Gabrielei Münter.
Desi stia toate amanuntele, pictorita spovedindu-se lui ca unui duhovnic, el a preferat sa taca.
In acea perioada sumbra Hitler accede la putere. Nazistii ii considerau pe artistii expresionisti drept niste degenerati, tablourile lor fiind confiscate si distruse de  catre armata germana.
Eichner e cel ce o convinge pe Gabriele sa se reintoarca la Murnau si sa salveze operele de arta ramase in vila tineretii ei.  E vorba de tablourile lui Kandinsky, in primul rind, dar si ale altora.
Daca astazi avem posibilitatea sa admiram ceea ce a creat Kandinsky in perioada Munchen-Murnau, acest lucru i se datoreaza in primul rind Gabrielei Münter, care, in ciuda tuturor suferintelor pricinuite de fostul tovaras de viata, ia decizia sa ascunda  picturile lui Wassily, ale ei, si ale altor prieteni.
In 1957, cu ocazia aniversarii virstei de optzeci de ani, Gabriele Munter va dona Galeriei Lenbachhaus din Munchen toate lucrarile salvate in perioada razboiului,  plus celelalte pictate ulterior.
La Munchen se gaseste cea mai importanta colectie de pictura asociata curentului artistic   Calaretul Albastru. Aviz amatorilor!
Voi incheia cu o scena pictata in 1933, tot la Murnau … si tot albastru. Multe nuante de albastru, de mov, de gri … si iarasi de albastru :)

 

In acest tablou eu il vad pe Kandinsky cum se indeparteaza pe ulita inzapezita.
Nu stiu ce ma face sa cred ca in 1933  Gabriele si-a regasit linistea interioara si l-a iertat pe cel ce i-a distrus viata  personala dar nu si pe cea de artista.

muza lui Kandinsky

Wassily Kandinsky ( 1866-1944) e unul din pictorii mei preferati, si desi nu-mi plac toate lucrarile lui, recunosc ca, altele, imi apar in vis :)
Nu-mi pot da seama de ce memoria le-a inregistrat cu atita minutiozitate … de ce atunci cind fac dezordine prin  cufarul cu amintiri, Kandinsky e mereu acolo !?!
Inainte de a vorbi despre cea care l-a inspirat si i-a fost alaturi pe parcursul a paisprezece ani de viata, as dori sa punctez citeva date biografice.
Kandinsky isi petrece copilaria la Odesa. Cred ca acest oras cosmopolit, port la Marea Neagra, in care traiau laolalta ucraineni, rusi, tatari, armeni, evrei, polonezi, români, italieni, greci, bulgari, italieni si germani, i-a influentat modul de a vedea lumea.
In perioada liceului ia atit lectii de pictura cit si de muzica.
Calitatile de sinestet si-au pus amprenta pe multe tablouri.  
Compozitiile, simfoniile, fugile si arpegiile cromatice iesite de pe sevaletul lui Kandinsky sunt recognoscibile chiar si de catre neinitiati.
Isi va continua studiile la Universitatea din Moscova, sectia de Drept si Economie.
Va obtine titlul de jurist si postul de lector la Universitatea din Dorpat, astazi Tartu, cea mai prestigioasa institutie de inavatamint superior din Estonia.
Ca student va participa la o expeditie de studii antropologice in Vologda, expeditie ce il va marca profund si asupra careia va reveni frecvent in notitele sale.
In 1892 se va casatori cu verisoara sa, Anna … sau mai pe ruseste, Anja Chimiakin. Ea a fost una din primele cinci studente admise la Universitatea din Moscova. Kandinsky era lector acolo  :)

Insa Kandinsky nu e multumit de ceea ce i-a oferit viata si, spre stupoarea tuturor, lasa balta postul universitar pentru a se dedica picturii.

Impreuna pleaca in Germania, insa Anna nu e entuziasmata de mediul artistic, asa ca se va reintoarce de una singura in Rusia.
Kandinsky  va incepe o noua viata la Munchen unde, in 1901, va infiinta Phalanx, o scoala de pictura moderna.
In acest moment, pe scena vietii lui Kandinsky isi face aparitia un personaj important : Gabriele Munter.
In Germania inceputului de secol, accesul femeilor la Academia de Arta era restrictionat prin lege.
Tinara nemtoaica urmeaza o Scoala de Arta pentru Doamne …dupa care, neavind alta alternativa, se inscrie la Phalanx.
In 1902 Gabriele Munter ii devine studenta, si imediat dupa aceea iubita, muza, colega de atelier, tovara de calatorii … si de viata.
Gabriele, orfana de tata de la virsta de noua ani, si de mama de la douazeci de ani, inzestrata cu o sensibilitate si naivitate iesita din comun, vede in Kandinsky omul pe care sa se poata sprijini in viata.
Dar povestea nu e deloc simpla.
Kandinsky e casatorit, iar promisiunea lui de a se desparti de Anna pentru a se casatori cu Gabriele, a ramas doar la stadiul de promisiune.
Totusi ei doi se logodesc si fac publica relatia lor neoficiala. Gabriele Munter  a fost considerata o femeie decazuta, caci relatiile de acest gen nu erau tolerate de rigida societate germana.
Prima imagine a blogului, intitulata Gabriele Münter Painting in Kallmünz, a fost pictata de Kandinsky in 1903, iar la ora actuala se gaseste expusa la Städtische Galerie din Munchen.
Multi biografi l-au acuzat ‘postmortem’ pe Kandinsky de lipsa de fair-play fata de Gabriele.
Dupa o viata comuna de aproape paisprezece ani ei se despart.
Incepe primul razboi mondial. Wassily si Gabriele se refugiaza in Elvetia insa din cauza cetateniei ruse Kandinsky e privit ca un dusman si e nevoit sa se reintoarca in Rusia.
In 1914 pleaca la Moscova. Acolo o va intilni pe Nina Andreeskvaya, cu care se va casatori.
Wassily si Gabriele nu se vor reintilni niciodata (dupa unii biografi :) ). Ea va cauta sa-l contacteze prin diferite cai, inclusiv prin intermediul unor cunostinte comune. Biografiile oficiale afirma ca el nu ii va raspunde la scrisori. Eu am descoperit ca nu e asa, deci voi reveni cu argumente care sa-mi faca credibila afirmatia  :)
Kandinsky va muri in 1944, Gabriele Munter in 1962.
In urma lor a ramas foarte mult.
Astazi, numarul celor ce se intreaba : ce ar fi fost Kandinsky fara Gabriele Munter?, e in continua crestere. In biografia lui Kandinsky de pe Wikipedia numele Gabrielei Munter nu este amintit  nici macar o data  la modul serios :(.
Ilustrii biografi wikipedisti vorbesc de „perioada de la Murnau”  extirpind numele Gabrielei cu o precizie demna de mina unui chirurg cu experienta.
Portretul acesta facut in 1905 ne infatiseaza o femeie trista, prematur imbatrinita. Avea doar douazeci si opt de ani, insa arata de cel putin patruzeci :(

Nu mi-am propus sa-l condamn pe Kandinsky, nici sa-i reabilitez actiunile sentimentale … ci pur si simplu sa merg pas cu pas in urma lor, sa le analizez tablourile si scrisorile, calatoriile facute impreuna, expozitiile … si tot ceea ce a urmat despartirii.
Lecturind documente diverse am descoperit foarte multe neconcordante intre realitate si datele trecute in biografiile oficiale.
Am de gind sa iau in discutie neconcordantele si sa le demolez cu ajutorul probelor.
In final, nu printr-o  portavoce de avocat al apararii :), as vrea sa spun ca Wassily Kandinsky a crezut in talentul Gabrielei, si impulsionat de ea ( unii afirma ca ar fi fost ideea ei), infiinteaza gruparea Die Blaue Reiter – grupare de pictori expresionisti din care au facut parte Franz Marc, Paul Klee, August Macke, Marianne von Warefkin, Jawlensky …
Impreuna, ei doi vor calatori in Olanda, Italia si Franta. La Paris se vor intilni cu Matisse si Rousseau – Vamesul.
Vor calatori in nordul Africii dar si in muntii Bavariei, loc in care, la Murnau, Gabriele va cumpara o casa.
Murnau a reprezentat incubatorul de idei.
Calmul, lumina, albastrul taios al cerului amestecat cu violaceul stancilor, stralucirea culorilor toamnei, moliciunea zapezilor, florile de munte, aleile linistite ale micii asezari bavareze, noptile cu miros de rasina, si foarte ale multe lucruri, se regasesc intr-o forma savant stilizata in picturile lui Kandinsky. La Gabriele Munter ele se gasesc intr-o forma de o puritate copilareasca.
Inchei acest text cu un portret al Gabrielei executat de Kandinsky in 1903. Daca primele doua picturi le cunosteam de multa vreme, aceasta din urma am descoperit-o cu citeva zile in urma :)

M-am obisnuit sa-l vad pe Kandinsky prin prisma  lucrarilor abstracte, si de aceea, ori de cite ori descopar altceva, intr-un alt stil, descopar de fapt inca o latura a unui pictor pe care, inainte de a-l intelege, il admir :)