îmblânzitorul de umbre şi penumbre

 

… îmblânzitorul de umbre şi penumbre, asa l-am numit eu pe Georges de La Tour, pictor baroc francez ce a trait in perioada anilor 1593-1652.

Nu mi-e teama sa afirm ca acest pictor e un veritabil tenebristi si un maestru al scenelor la lumina luminarilor, scene pe care le-a pictat intr-o maniera absolut personala.
Intrat in uitare dupa moarte, insa redescoperit la inceputul secolului XX de catre istoricul de arta german Hermann Voss, el a devenit un nume de referinta in pictura franceza.
Pentru a va putea convinge de frumusetea tehnicii picturale trebuie sa-i priviti tablourile in marime naturala, insa si o analiza a lucrarilor sale de pe web nu lasa nici un fel de dubii asupra originalitatii cu care a pictat scenele de chiaroscuro/clarobscur.

Astazi ma voi opri la Lvov, oras situat pe malul riului Poltava, in partea de vest a Ucrainei, pentru ca la Muzeul de Arte Frumoase din acest oras se afla una din picturile lui Georges de La Tour.
Este vorba de un ulei pe pinza de dimensiuni relativ mari, 99×152 cm, care a fost inregistrat in circuitul international sub mai multe denumiri : Plata Datoriilor/The Payment of Dues , Plata Taxelor/The payment of Taxes, Money Lander …

Figurile participantilor la plata taxelor, sau imprumutul banilor, sunt surprinse parca cu o camera fotografica plasata undeva deasupra mesei. Nimeni nu e deranjat de prezenta unui ochi strain…
Personajele par reale si foarte implicate in discutii si socoteli. Tensiunea ce pluteste in aer e accentuata de jocul umbrelor si penumbrelor, joc ce adauga o nota de mister scenei.

Georges de la Tour a fost fiul unui brutar si interesant e faptul ca el nu a studiat pictura in mod regulat, nu a fost ucenicul vreunui maestru … a invatat sa picteze din mers :)
In tinerete a calatorit in Olanda, unde a facut cunostinta cu arta maestrilor olandezi, insa tablourile sale sunt inspirate deopotriva si de Caravaggio – in special pozitionarea personajelor si geometria compozitiei.

Spionul britanic Blunt, spion dar si istoric de arta si profesor la Universitatea din Londra, a incercat sa demonstreze faptul ca in Olanda Georges de La Tour l-ar fi cunoscut pe Gerrit van Honthorst, pictor ce o perioada a fost ucenic in atelierul lui Caravaggio.

Ducele de Lorania si mica burghezie locala formau clientela de baza a artistului.
Georges de La Tour fusese investit cu titlul de peintre du roi, pictor regal, ceea ce ii conferea prestanta in societatea ducatului Loraniei.

Exceptionala compozitie Jucatorii de zaruri/Dice Players expusa la muzeul din Midellbrough, Anglia e ultima lucrare pictata de de La Tour, inaintea tragicei sale morti din 1652, an in care el impreuna cu intreaga familie vor muri rapusi de o boala epidemica.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/77/Georges_de_La_Tour_035.jpg

Seria de tablouri ce o infatiseaza pe Maria Magdalena in lumina fumeginda a candelei este deasemeni demna de a fi privita cu atentie.
http://www.topofart.com/images/artists/Georges_de_La_Tour/paintings/tour001.jpg

Dar si alte lucrari cum ar fi Ghicitoarea/Fortune Teller de la Metropolitan Museum din New York sau Joseph the Carpenter/Iosif Timplarul de la Muzeul Luvru din Paris nu trebuiesc uitate.
http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Georges_de_La_Tour_016.jpg
http://en.wikipedia.org/wiki/Image:La_Tour.jpg

Felul in care a fost pictata fata sfintei Irina in tabloul detinut de Kimbell Art Museum din Texas e de o frumusete fascinanta, si, din multele tablouri de inspiratie religioasa pe care le-am vazut pina acum, cu exceptia vechilor icoane bizantine, acesta e singurul care imi place.
http://www.divshare.com/download/5412580-005

la Peleş vă aşteaptă Gustav Klimt



Nu e vorba de nici o gluma :).
Lucrari ale pictorului cu cel mai scump tablou vindut vreodata la o licitatie publica pot fi vazute la castelul Peleş din Sinaia.

Este vorba de treisprezece lucrari semnate de Gustav Klimt: sase portrete de şevalet si sapte picturi murale decorative.
Printre lucrarile decorative din salonul de teatru si din holul palatului Peleş se remarca muzele Thalia, Melpomene si Eutherpe si anotimpurile Vara si Primavara. Imaginile cu cele doua anotimpuri le puteti vedea aici pe blog.

 
Picturile de sevalet reprezinta in general personaje aristocratice, cum e si acest portret al contelui Friedrich I de Zollern, pe care l-am ales deoarece mi-a placut costumatia.

 

O exceptie notabila o face portretul Isabellei d’Este, portret pictat in maniera lui Tiţian si inspirat de un tablou al acestuia.
Isabella d’Este a fost contemporana cu Leonardo da Vinci, Giorgione si Tiţian, si singura persoana de sex feminin care s-a numarat printre prietenii lui Leonardo.

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/81/aa/76/81aa769f5025da9a834fd7c681d849ec.jpg

Dar inaintea oricaror alte explicatii trebuie sa spun citeva cuvinte despre Gustav Klimt (1862-1918), pictor simbolist austriac, cel mai important exponent al miscarii Art Nouveau din Viena, miscare cunoscuta si sub numele de secesiunea vieneza.
A fost nu numai pictor de şevalet ci si decorator, executant de picturi murale, creator de obiecte de portelan pictat si ilustrator.
Numele lui Gustav Klimt va ramine legat pentru totdeauna de numele portretului Adelei Bloch-Bauer I, cel mai scump tablou din lume, tablou ce a fost achizitionat la o licitatie din anul 2006 de catre Neue Galerie din New York pentru suma record de o suta treizeci si cinci de milioane de dolari.
http://en.wikipedia.org/wiki/Image:Adele_Bloch-Bauer_I_Gustav_Klimt01.jpg
Alte tablouri celebre cum ar fi Sarutul, Judith si portretele Emiliei Flöge, apar in toate cataloagele dedicate lui Klimt.
http://www.topofart.com/images/artists/Gustav_Klimt/paintings/klimt014.jpg
Dar cel mai mult si mai mult mie imi place Copacul Vietii/Pomul Vietii :), o lucrare plina de simboluri si care incinta privirea prin finete si luminozitate. Aceasta friza se gaseste la Palatul Stoclet, resedinta unui industrias belgian din Bruxelles pentru care a lucrat Klimt.
In alte texte de referinta e inregistrata sub numele Expectation.
Privind-o am impresia ca elemente de baza ale artei japoneze au fost topite intr-un creuzet magic si apoi au fost recompuse in forme moderne si inedite de catre Klimt.
http://www.artland.co.uk/Klimt_The_Tree_of_Life_Stoclet_Frieze_D-GK2107.jpg
In 1880, dupa terminarea Scolii de Arta din Viena, sectia de pictura arhitecturala/arhitectonica, Gustav Klimt impreuna cu fratele sau, Ernst, si prietenul lor, Franz Matsch, infiinteaza o „companie artistica”. Compania primeste mai multe comenzi printre care si pe cea a regelui Carol I de Hohenzollern.
Asa se face ca ei ajung in Romania, la Peleş.
In perioada executiei lucrarilor, 1883-1886, cei trei zugravi au dormit intr-o camera din mansarda palatului.
Pe atunci Gustav Klimt nu avea inca treizeci de ani si nu era un nume foarte cunoscut in arta europeana, insa la citiva ani dupa, lucrurile aveau sa se schimbe radical.
Picturile de la castelul Peleş nu se ridica la nivelul calitativ al lucrarilor din perioada de aur a artistului, insa sunt considerate interesante si de valoare artistica, si de aceea cinci tablouri de la castel au fost imprumutate pentru retrospectiva Gustav Klimt desfasurata in toamna anului 2007 la Muzeul Belvedere din Viena.
Trist e faptul ca au existat turisti ce au avut neplacuta surpriza sa constate ca unii ghizi de la Peles ridica din umeri atunci cind sunt intrebati de lucrarile decorative executate de Gustav Klimt
Biografia oficiala poate fi citita pe wikipedia, insa existenta i-a fost condimentata de multe aventuri sentimentale, aventuri care de fapt au constituit izvorul inspiratiei sale artistice.
Pictorul nu a fost implicat in relatii de durata decit cu femei de societate, nu cu modele sau cu femei de rind.
Adela Bloch Bauer, sotia magnatului zaharului din imperiul austro-ungar, si una din cele mai bogate femei ale momentului, e cel mai graitor exemplu.
Klimt nu se sfia sa spuna ca scopul lui este sa seduca si sa cucereasca pe cele mai frumoase fete din Viena :).
De fiecare data pictorul se reintorcea la Emilie Flöge, singura lui iubire adevarata. Curios e faptul ca nici azi nu se stie clar daca ei au intretinut relatii intime sau a fost vorba de o iubire platonica.
Emilie Flöge a fost sora sotiei lui Ernst Klimt, fratele lui Gustav, si posesoarea celei mai renumite couture house din Viena, dar a fost totodata si designer vestimentar, creatoare de moda si chiar un fel de fashion model al acelei epoci romantice.
Alti biografi spun insa ca intre ei doi nu ar fi fost vorba decit de prietenie si ca acest fapt se poate deduce usor privind cele doua portrete ce o infatiseaza pe ea, portrete ce contrasteaza prin seriozitate, daca e sa le comparam cu restul portretelor feminine pictate de Klimt.
Ei afirma ca modelul Mizzi Zimmermann, cu care dealtfel a si avut doi copii, ar fi fost marea iubire a lui Klimt.
Dupa moartea sa, paisprezece persoane au revendicat paternitatea, afirmind ca Gustav Klimt ar fi tatal lor sau tatal copiilor lor :), insa principala mostenitoare a bunurilor a fost Emilie Floge.
Cind se vorbeste de Klimt nu se uita sa se accentueze pe ideea erotismului picturilor sale si mereu se afirma ca el a pictat genul de femeie fatala.
Nu sunt de acord cu aceasta etichetare. Cu alta ocazie voi explica si de ce.
Klimt a primit comenzi pentru a decora holul Universitatii din Viena si saloanele celui mai important hotel din statiunea Karlovy Vary/Karlsbad din Cehia.
Picturile de la Viena au fost considerate pornografice si nu au fost facute publice. Din pacate ele nu mai exista pentru ca trupele SS le-au distrus inainte de retragerea lor din 1945.
In spatele tuturor birfelor si cancanurilor, al teoriilor si ipotezelor, al datelor biografice exacte sau incorecte, ramin operele artistului, singurele cu adevarat senzationale … si singurele in masura sa vorbeasca despre Gustav Klimt :)

mica Giocondă levantină

Eram in vacanta de iarna si printre pregatirile pentru noaptea de Craciun si vizionarea unor filme video de doi bani bucata, imi faceam timp sa rezolv si citeva probleme, neuitind examenul de treapta ce ma astepta la vara.

Nu ma rupeam eu cu invatatul, insa uneori chiar imi facea placere sa-mi pun mintea la treaba.
Ma izbisem de o problema ce avea un text cam neclar, si dupa mai multe consfatuiri telefonice cu colega mea de banca, ne-am hotarit ca a doua zi sa o cautam pe profesoara noastra, care in paralel ne era si diriginta.
Am gasit-o in cancelarie citind o carte.
S-a mirat de zelul nostru si dupa ce ne-a dat unele mici explicatii lamuritoare a deschis agenda ei imbracata in pinza bleumarin in cautarea unei alte probleme mai dificile … ca sa nu plecam cu mina goala :)
Ii cunosteam caietul de tip agenda cu care venea de fiecare data la ore. Pe coperta interioara, sub o folie transparenta, era asezata o reproducere de arta.
Capul unei fete se pierdea in intuneric in timp ce ochii adinci si buzele senzuale se incapatinau sa ramina in prim plan.
Ma gindeam ca acum e un bun prilej sa o intreb cine a pictat acel portret, pentru ca intrebarea imi staruia de mult timp in minte si curiozitatea nu-mi dadea pace.
Deci am intrebat-o.
Diriginta s-a uitat la noi doua cu o privire lunga apoi m-a intrebat la rindul ei : cine crezi ca a pictat-o ?
Nu stiam ce sa-i raspund. Intrebarea m-a luat pe nepregatite. Am incercat marea cu degetul si cu un glas ezitant, usor intrebator, am spus .. un pictor italian?
S-a uitat apoi la colega mea de banca intrebind-o : tu ce crezi?
Colega mea a raspuns cu o voce zapacita : cred ca e Maria Magdalena.
Diriginta a facut eforturi sa nu rida in hohote. Avea si de ce :)
A zimbit doar clatinind mereu din cap, apoi, pe un ton mustrator ne-a zis : Dragele mele, mai rasfoiti unele carti serioase si puneti-va la punct cultura generala, iar in timp ce vorbea privea la Almanahul Cinema cumparat in acea dimineata si pe care colega mea il tinea strins la piept.
E o pictura de Nicolae Grigorescu, a continuat diriginta privind incintata la reproducere. Portretul Mariei Nacu.
 
De unde ati cumparat vederea ?, a indraznit sa intrebe colega mea, cu fata rosie de rusine.
Nu am cumparat-o, ne-a raspuns dinsa pregatindu-se sa ne povesteasca detaliile.
N-as vrea sa las sa se creada ca diriginta ar fi fost o profesoara acra si plina de ea. Ca sa fiu sincera trebuie sa spun ca era o tipa ce s-ar fi potrivit mai bine cu platourile de filmare de la Hollywood decit cu cancelaria liceului nostru.
 
Potrivita de statura, cu un corp super(b), blonda natural, cu parul usor ondulat, cu ochii de un albastru foarte inchis, aproape bleumarin, si mereu cu un zimbet in coltul buzelor fara cusur …
Se imbraca elegant, in culori diverse, hainele ei neavind nimic strident sau de prost gust. Un coleg de-al nostru a spus ca e cea mai valabila profa din tot orasul … si avea perfecta dreptate :)
Ne-a zis ca in vacanta de vara a stat mai multe saptamini in Bucuresti. In una din zile a mers sa viziteze Muzeul National de Arta. Muzeul era aproape gol, dar la un moment dat, un grup galagios de turisti straini a umplut holul de la intrare.
Ghidul muzeului a impartit pliante si seturi cu reproduceri dupa cele mai interesante picturi din muzeu.
Crezind ca e straina, ghidul i-a dat o mapa cu douazeci si patru de reproduceri foto pe hirtie de foarte buna calitate, reproduceri special facute pentru turistii straini. Intimplarea avea loc inainte de ’89.
Dintre toate fotografiile in format de carte postala cel mai mult i-a placut portretul Mariei Nacu, asa ca a pus reproducerea in agenda de care se folosea zilnic.
 
Am iesit din cancelarie si ne-am dus la biblioteca. Bibliotecara ne-a taiat elanul zicindu-ne ca anumite carti nu sunt pentru imprumut, trebuie consultate la sala de lectura. Ne-a adus citeva cataloage de pictura romaneasca, si desi am cautat pagina cu pagina, in nici unul din ele nu am gasit-o pe Maria Nacu.
Mi se pare foarte curios faptul ca un tablou la care vizitatorii straini se opresc minute bune si il privesc cu admiratie, pentru romani, pare sa nu existe. Va puteti lamuri si singuri cu ajutorul Internetului.
(Intre timp, adica din 2008 cand am publicat in premiera postararea aceasta si momentul de fata, decembrie 2012, situatia ‘internautica’ s-a  remediat simtitor si au aparut alte texte, insotite de imagini, despre Maria Nacu :) )
 
Ce as putea sa spun despre portretul in cauza ?
Se presupune ca aceasta pictura, ulei pe pinza, a fost executata de Nicolae Grigorescu in perioada anilor 1885-1890.
Fondul tabloului are o culoare verde inchis, insa de la distanta pare aproape negru.
Imbracamintea Mariei, dar si parul, sunt pictate in nuante de brun, ce, cu multa subtilitate, pun in evidenta luminozitatea chipului adolescentin.
La ora actuala tabloul e incadrat de o rama ovala aurie, rama ce mie personal nu-mi place.
 
Maria Nacu e cel mai frumos tablou din toata portretistica romaneasca. Asa il percep eu in momentul de fata, adica dupa ce am rasfoit nenumarate cataloage de arta, reale si virtuale.
E simplu si frumos … dar mai ales e patruns de acea indescriptibila senzualitate si naturalete feminina :).
 
Am numit-o Gioconda levantina. O Gioconda pe fata careia zimbetul sta gata sa imboboceasca. Ma duce cu gindul la anotimpul adolescentei, acel anotimp fara de timp … fara de virsta.
Imagini suplimentare puteti gasi aici:
http://www.divshare.com/download/5211178-549

… pe vremea când nu exista Photoshop

 

Azi voi poposi citeva clipe in Slovenia, mai exact la Galeriile Nationale de Arta din Ljubljana.

Desi aici se afla expuse in jur de saizeci de tablouri executate de pictori flamanzi si olandezi, nu ma voi opri la nici unul din ele, pentru ca nici unul din tablourile lor nu mi-a captat atentia. E adevarat, sunt bine realizate, … insa cam atit.

Totusi, in vizita mea virtuala prin muzeu am descoperit doua picturi mai altfel.
Pentru mine nu conteaza faptul ca una e o lucrare anonima iar cealalta opera unui pictor putin cunoscut, conteaza faptul ca m-au facut sa le remarc, si tocmai de aceea vreau sa le aduc in prim plan.
Astazi ma voi opri la prima din ele, o natura moarta cu fructe, dealtfel prima natura moarta postata pe acest blog. De aici se poate deduce usor faptul ca nu ma atrage acest gen :)

Tabloul are forma hexagonala, forma rar intilnita la tablouri.
Pe un fond inchis la culoare, elegant, aproape negru, se pot zari mai multe fructe.
Felul in care sunt pozitionate fructele, maniera in care au fost ele pictate, dar mai ales culorile vii, prelucrate parca cu Photoshop, ma fac sa spun ca acest tablou are elemente comune cu posterele si afisele publicitare, emanind multa prospetime cromatica si modernitate.

Surpriza deriva din faptul ca lucrarea a fost pictata de un pictor italian putin cunoscut : Luca Forte.

Biografia lui din Wikipedia este cuprinsa in doar cinci fraze. Atit.
Luca Forte, pictor baroc, a trait cu aproximatie intre anii 1615-1670 fiind mentionat ca unul din pictorii activi ai orasului Neapole/Naples.
Prefera sa picteze naturi moarte, in special naturi moarte cu fructe, pentru a se opune modei naturilor moarte cu flori ce cuprinsese societatea din acea perioada.

Acest tablou, banal in aparenta, reprezinta de fapt alegoria celor patru anotimpuri … alegoria vietii, chiar :)
Ciresele, strugurii, piersicile, prunele, perele, smochinele, nu sunt simple fructe, ci simboluri ale trecerii timpului.

● Ciresele reprezinta primavara, adica puritate si tinerete.
● Piersicile si prunele sunt considerate fructele verii, insa ele simbolizeaza si senzualitatea, erotismul …
● Strugurii si smochinele anunta ca a venit toamna, anotimpul maturitatii si al melancoliilor tirzii, al amintirilor de tot felul.
● Perele sunt fructele care rezista pina aproape de sfirsitul ienii, anotimpul ultim ce marcheaza iesirea fiecarui muritor de pe scena vietii.

Fiecare fruct din tablou se coace intr-o anumita perioada a anului, deci era imposibil ca Luca Forte sa le fi avut simultan pe toate aranjate pe masa :)
Insa atunci cind un pictor isi pune in miscare imaginatia, cronologia isi pierde sensul cu care am fost obisnuiti, iar imposibilul devine posibil.

Luca Forte exileaza cele patru anotimpuri pe o insula hexagonala pierduta in oceanul timpului, insula la care am ajuns calauzita de vintul intimplarii, caci, absolut intimplator, am descoperit pe net galeriile de la Ljubljana.

Modernitatea tabloului poate fi simtita si mai bine privind imaginea in versiune originala.
http://www.divshare.com/download/5343165-916

Later edit – pentru emma

M-am gindit sa trec pe aceasta pagina linkurile date in comentariu deoarece asa oricine poate da click pe ele nefiind nevoie de copy and paste :)

www.dl.ket.org/webmuseum/wm/paint/auth/cezanne/sl/cezanne.kitchen-table.jpg

www.dl.ket.org/webmuseum/wm/paint/auth/cezanne/sl/cezanne.sl-apples.jpg

http://www.fineartprintsondemand.com/artists/monet/still_life_with_pears_and_grapes.htm

Vasarely – poetul volumelor plane

 

Foarte demult, adica in copilarie, am vazut un poster cu o imagine abstracta interesanta. Imaginea mi s-a intiparit bine in memorie.
Dupa alti citiva ani am vazut o imagine asemanatoare intr-o revista, si citind explicatiile de acolo am aflat cine e autorul : Victor Vasarely, ca pe urma, mult mai tirziu, sa am ocazia sa-i vad citeva lucrari la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran, iar anul acesta am avut surpriza sa mai vad inca una, expusa la Muzeul Jahan Nama ce apartine de complexul muzeul de la Palatul Niavaran din Teheran.
Imaginea atasata acestui blog reprezinta o compozitie de Vasarely ce poate fi admirata la Muzeului de Arta Contemporana din Zagreb, Croatia.
Daca ar fi sa comentez pe marginea ei … ar trebui sa mai scriu inca un blog :)
Compozitia de la Zagreb e considerata ca fiind una din compozitiile reprezentative ale artistului.
Cine e Vasarely?
Nu vreau sa redau niste date biografice seci, care dealtfel pot fi gasite foarte usor pe net, insa voi puncta ceea ce mie mi se pare important.
Cel care s-a facut cunoscut sub numele de Victor Vasarely se naste in 1908 la Pecs, in Ungaria. Renunta la facultatea de medicina in favoarea artei, unul din pasii importanti si decisivi pentru cel ce avea sa puna bazele unui nou curent : op-art.
A nu se confunda op-art cu pop-art :)
Op-art e prescurtarea de la optical art, si asa cum ne arata si numele, acest gen de arta se bazeaza pe abstractizarea formelor geometrice, cautarea de aranjamente spatiale si volumetrice inedite, inclusiv crearea de iluzii optice si de imagini care sa genereze iluzia de miscare.
Iar cind spun iluzii optice nu pot sa nu ma gindesc si la Escher, maestru de necontestat al acestui gen de arta.
In 1930 Vasarely soseste la Paris, oras ce ii va aduce consacrarea si in care, dupa aproape noua decenii de viata, va muri in 1997.
Imi place Vasarely din motive pe care n-as putea sa le explic in amanunt, poate si pentru faptul ca imi place geometria, iluziile optice si misterul.
Nu l-as numi nici pictor, nici grafician si nici artist plastic. E mai mult decit toate trei laolalta.
Vasarely e un filozof al artelor vizuale, un poet al volumelor plane si un geometru al culorilor.
Formele imaginate de el, umbrele si penumbrele colorate ce se imbina in profunzimi si adincimi inedite, aranjamentele prin care sugereaza dilatarea spatiului – sau mai bine zis vizualizarea acelui space – time continuum propus de Einstein, toate acestea pe linga multe altele, imi pun in miscare neuronii ori de cite ori cind ii privesc lucrarile.
Limbajul pictural utilizat de Vasarely nu se adreseaza numai ochiului, se adreseaza in primul rind mintii :)