despre podoaba capului, dar nu numai …

Sălișteancă (Sibiu)
autor necunoscut (1906 )
(Maria Soră – Peligrad, câștigătoarea primului concurs de frumusețe organizat în România în 1906)

Azi, când e din ce în ce mai greu să găsești o coafeză – căci e plin de „hair styliste,” sau vreo frizerie – aproape toate au devenit „barber shop-uri”, m-am gândit că e cazul să răscolesc în fototeca mea virtuală în căutarea imaginilor care să demonstreze faptul că în lumea ancestrală a satului românesc estetica podoabei capilare era la rang de mare preț.

Încep acest periplu cu imaginea unei fete din Săliștea Sibiului, un chip cu trăsături nobile, ca o sfidare a tuturor exagerărilor chirurgiei plastice pe care le vedem la ora actuală pe micul ecran, pe stradă și în social-media.
Este vorba despre Maria Soră,  Peligrad după căsătorie, o fată dintr-o familie de meșteșugari din Siliștea care a câștigat primul concurs de frumusețe organizat ad-hoc în România.
Maria, rămasă orfană de tată de la vârsta de treisprezece ani, a început să coase costume tradiționale pentru a ajuta financiar familia.
În anul 1906 a participat la un mare eveniment organizat în Parcul Filaret (azi Parcul Carol) cu prilejul aniversării a patruzeci de ani de domnie ai regelui Ferdinand, unde a prezentat o casă și câteva costume din zona ei.
A fost organizat ad-hoc un concurs de frumusețe cu participantele la acel eveniment, concurs câștigat de Maria Soră – Peligrad care purta un costum confecționat de ea însăși.
Maria din Săliștea i-a dăruit principesei Maria, viitoarea regină Maria a României, un costum tradițional din Siliștea Sibiului confecționat chiar de dânsa.
Dacă ar concura azi, cred, ar face o concurență serioasă participantelor din secolul XXI.

Următoarea coafură simplă, frumoasă și ingenioasă este concepută spre a arăta de la distanță statutul marital al persoanei, pentru ca, potențialii pețitori, șă nu greșească cumva și să se uite la vreo tânără nevastă.


Fată în port de sărbătoare din Mogoș, județul Alba
Fotografie de Denis Galloway (1932)

Coada bogată de pe frunte e  un veritabil afront adus extensiilor de păr din ziua de azi. Parcă pe atunci  femeile aveau un păr mai sănătos, cu firul mai plin, mai lucios și mai bine pigmentat – indiferent de culoarea lui naturală.

Denis Galloway a fost un fotograf etnografic din Marea Britanie care a înregistrat  între 1914 – 1950 aspecte etnografice și porturi tradiționale din România.
El a locuit efectiv în România aproape un sfert de secol (1926 – 1950) și a lucrat pentru Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
A realizat sesiuni foto-etnografice în diverse regiuni : Hațeg, Ținutul Apusenilor, Țara Calatei, Bistrița Năsăud, Oaș, Bucovina, Țara Bârsei și Banat.

Următoarea imagine îi aparține unui fotograf român ce a devenit celebru în lume grație unui proiect de reinterpretare în Photoshop a fotografiilor lui, proiect realizat de fotografa de origine australiană Jane Long.
Este vorba de fotograful ialomițean Costică Acsinte, care are o biografie formidabilă ce merită a fi citită.

Jane Long a găsit pe internet fotografiile digitale prezentate de „Arhivele Costică Acsinte”, unde au fost transpuse fotografiile originale de pe suport fizic în format digital, și fascinată de personajele din aceste fotografii a realizat un proiect intitulat Dancing with Costică.

Portret de fată în costum tradițional românesc
Fotografie de Costică Acsinte (1939)

Acest portret de fată șezând pe pervazul ferestrei, cu o coafură ce îi vine ca o mănușă, și cu un chip care efectiv vorbește cu ochii, a fost propus de Flickr pentru  concursul aniversar din anul 2021 pentru a  marca aniversarea a treisprezece ani de activitate al platformei Flickr.

Se poate observa ușor diferența dintre fizionomia acestei fete, fizionomia ei proprie dăruită la naștere, și multe din fizionomiile contemporane ieșite parcă de pe liniile de fabricație ale păpușilor Barbie, în care se ghicesc ușor silicoanele puse în varii părți ale corpului, botoxul, extensiile de păr, genele false, unghiile false, zâmbetele false … ce deseori se transformă în grimase.

Dar poate că una din cele mai bune lecții de hair styling o dau fetele din Țara Oașului.


Fete în port de sărbătoare din Cămărzana, județul Satu-Mare
Fotografie de Denis Galloway (193 – 1931)

Părul împletit în zeci și zeci de codițe, ce urmăresc o geometrie complicată, poate chiar sacră, presupune o viziune spațială excelentă a stilistelor care au reușit să execute asemenea veritabile opere de artă.

Cartea lui Gheorghe Focşa – „Spectacolul nunţii în Ţara Oaşului” (Editura Muzeului Sătmărean, 1999), le dedică un subcapitol special intitulat „Găteala miresei, momentului ritualic specific ceremonialului tradiţional de nuntă”:

„În găteala capului la mireasă se contopesc împreună două categorii de elemente distincte, părul împletit după o tehnică arhaică, într-o structură cu totul particulară şi originală, neîntâlnită în nici o altă parte a ţării cu această înfăţişare, şi seria elementelor de împodobire: cunună, zgărzi, barşoane, salbe de bani, şiruri de mărgele, flori artificiale şi flori naturale, ca rozmarinul şi struţii din flori de muşcate şi de busuioc” .

Anuţa Pop  din Turţ, Maria Nichituţ din Gherţa Mică şi Mărie Mireselor din Racşa sunt cele trei mari specialiste în găteala capului din Țara Oașului.

Atașez o fotografie de dată recentă găsită pe net, pe care am prelucrat-o în sepia, pentru a ilustra și mai bine ce înseamnă hair styling-ul pentru femeile oșence.

De la aceste coafuri complicate voi trece la una extrem de simplă, care, mie personal, mi se pare foarte modernă.


Fată din satul Drăguș, județul Brașov
autor necunoscut
( a apărut pe coperta revistei „Viața Ilustrată”, iunie 1935, sub titlul „Țărăncuță din Drăguș – Făgăraș” )

Nu pot trece nepăsătoare pe lângă un alt chip, cu ochi vii și părul strâns împletit în două cozi căzând spate, ce emană siguranță de sine, puritate și inteligență nativă.


Fată din Fundu Moldovei în port câmpulungean
autor necunoscut – perioada interbelică
colecția Vasile Ursache

Bundița ornamentată cu blană de dihor, sau de jder, specifică zonei  Câmpulung Moldovenesc,  brodată cu motive tradiționale și bătută cu mărgele, adaugă un plus de distincție acestei fete care se uită fără teamă direct în obiectivul aparatului fotografic, parcă bănuind că o fărâmă din ea va pleca undeva departe, în viitor.

Mi-a atras atenția și următorul portret de tânără nevastă, atât prin aspectul original al podoabei capilare și al acoperământului capului, cât și prin expresivitatea figurii. Această ființă nu mai există azi în lumea fizică, dar ea, grație etnologul Romulus Vuia, ne privește de acolo … din lumea satului ei și a timpului ei.

Tânără nevastă din Uricani, județul Hunedoara
Fotografie de Romulus Vuia ( cca 1923)

Următoarea fotografie veche de un secol, realizată tot de Romulus  Vuia, prezintă o podoabă capilară aranjată într-un mod inedit, pentru noi, cei din zilele de azi.
De remarcat precizia geometrică a codițelor împletite, cât și toca cu acel simbol ancestral prinsă pe ceafă, care adaugă un plus de echilibru vizual întregii compoziții.


Țărancă din Răchitova, județul Hunedoara
Fotografie de Romulus Vuia (1922)

Romulus Vuia a fost unul din cei mai de seamă etnologi ai României, realizator a numeroase studii etnografice, profesor la Universitatea din Cluj, și cel ce a înființat „Muzeul Etnografic” și „Parcul Etnografic din Cluj”.
A fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a votat actul unirii din 1 Decembrie 1918.
Biografia profesorului Romulus Vuia merită a fi citită, doar și pentru a face o comparație cu deputații care populează azi Parlamentul României, mulți dintre ei cu doctorate obținute la universități de debara, cu lucrări plătite să fie concepute și redactate de alții, sau plagiate în cel mai primitiv stil.

Voi încheia cu o fotografie realizată de Adolphe Chevallier, un fotograf  cu o mamă româncă și un tată elvețian, născut în Broșteni – pe atunci în județul Neamț, azi în județul Suceava – care abia la vârsta de cincizeci și nouă de ani a obținut cetățenia română din partea regelui Carol al II-lea.

Fată de pe Valea Bistriței (zona Neamț)
Fotografie de Adolphe Chevallier (1920 – 1930 )

Adolphe Chevallier este cunoscut pentru fotografiile etnografice realizate în zona Neamțului și acea zonă a Sucevei din imediata vecinătatea Neamțului, dar și pentru o serie de portrete ale unor importante personalități : George Enescu, regele Ferdinand și regina Maria, generalul Berthelot.

La toate fotografiile postate am analizat doar aspectele legate de podoaba capului deoarece aspectele legate de eleganța  portului tradițional sar în ochi la prima vedere.

Aș dori să punctez și detaliile ce țin de postura personajelor, de felul în care privesc, de acea aură pe care o au, chiar după decenii și decenii.

Știu că timpurile s-au schimbat, obiceiurile sociale s-au schimbat, că dezinhibarea a căpătat accente vulgare iar selfi-urile au devenit instrumente de promovare a propriei persoane.
Tocmai de aceea nu pot să nu remarc ipostazele stupide în care pozează unele din așa numitele vedete autohtone, și nu numai …. cu limba scoasă, cu buzele țuguiate exagerat de mult, punându-și uneia alteia coarne, îndoite de mijloc într-un mod caraghios astfel încât fundul să iasă cât mai mult în evidență, cu gene false nefiresc de lungi realizate dintr-un material de proastă calitate, cu o privire tâmpă care nu comunică aproape nimic personal.

Ele nu comunică senzația că ar fi ființe individuale, cu personalități distincte și visuri proprii; ele nu au prospețime, așa cum au personajele din fotografiile de epocă prezentate în această postare.

Un survol pe net și pe rețelele de socializare aduc în prim plan „produse tehnologice feminine de serie”, în diverse variante de tip Barbie, ștanțate într-un mod destul de asemănător, cu aspect gonflabil, fără acel vino-încoace natural, inconfundabil și magic, pe care îl posedă femeile care nu au ajuns sclavele canoanelor estetice impuse de societatea de consum.

Și cu toate astea, chiar și pe străzile Bucureștiului, întâlnești atâtea femei ce captează atenția prin felul lor unic de a fi.

Pentru a vedea în detaliu imaginile vă invit să intrați în mini-galeria virtuală :)

 

 

Un gând despre „despre podoaba capului, dar nu numai …

  1. Esti chiar formidabila cu abordarea acestui subiect. Iar imaginile ma duc cu gandul la portretistica pictorilor romani. Intotdeauna mi-au placut acest gen de fotografii. Parca e atat de multa viata in ochii lor, incredibil! O sa mai revin, sa revad imaginile. Sunt minunate.
    Multumesc, Exergy! Noapte buna si o saptamana usoara!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.