aniversarea

cu dedicație pentru Adi ;)


În general primăvara te îndeamnă să ieși din casă, să te plimbi măcar pentru două ore într-o ținută mai lejeră, să îngâni în gând țăcănitul pantofilor cu toc pe trotuar și să renunți total la parfum pentru a putea sorbi prin toți porii esența pomilor ce dau în floare și aerul încărcat de nebănuite promisiuni.

Deci era primăvară, una din multele primăveri din perioada echinocțiului de primăvară, ce coincide cu No Ruz – Anul Nou în stil iranian sărbătorit pe 21 martie, una din multele primăveri petrecute în Teheran.

Mă plimbam prin parc în căutarea unor amănunte inedite care să mă facă să înțeleg mai bine cea mai importantă sărbătoare din istoria Persiei și, mai apoi, din cea a Iranului, chiar și după revoluția islamică.
Pe vremea aceea nu mă pasiona fotografia, era Internetului era abia la început iar credinciosul meu aparat Yashica îl lăsasem acasă deoarece nu aveam rolă de film în el.

Mă plimbam pur și simplu admirând de la distanță culmile înzăpezite ale munților Alborz și decorațiunile specifice de No Ruz din parc.

Era destul de devreme, căci în Teheran ora zece e considerată încă o oră de dimineață, și prea puțină lume ieșise să se bucure de lumina unui soare absolut generos.
Am trecut de pe o alee pe alta nu fără să observ că o fată stătea nemișcată pe o bancă alături de o cutie legată cu o fundă vernil savant înnodată.
Știam că e o cutie de prăjituri … acele prăjituri multicolore ce luau ochii cumpărătorilor veniți să facă cumpărături pentru No Ruz.

Mi-am continuat traseul și am înconjurat banca pe care stătea fata, trecând la câțiva metri buni prin spatele ei, nu fără să mă întreb curioasă pe cine aștepta.
Ea s-a întors brusc și mi-a făcut cu mâna.
Veniți aici, mi-a strigat peste aleea și spațiul verde care ne despărțea, veniți un minut aici.

Mirată m-am uitat lung în direcția ei pentru a mă asigura că vorbește cu mine.
Cu mine vorbea căci în apropiere nu se vedea țipenie de om.

Am schimbat direcția și m-am apropiat de bancă. Atunci i-am remarcat ochii mari, ca două măsline negre, și eșarfa în culori închise cusută din loc în loc cu perle false mărunte, elipsoidale, de culoare plumburie.

  • Luați loc, m-a invitat ea. Trăiesc cu impresia că sunteți în căutarea unei povești.

Am fost incapabilă să-i răspund ceva. Pentru o secundă m-am întrebat dacă nu cumva are darul de a citi gândurile oamenilor, sau poate că nu stătea acolo întâmplător.

Mă privea direct în față, fără nici o reținere, ca și cum ne-am fi cunoscut de mai multă vreme.
– Dacă sunteți de acord vă invit la o aniversare, a spus ea și a desfăcut dintr-o mișcare funda invitându-mă să iau o prăjitură din cutia cartonată

M-am conformat aproape mecanic.
Am întrebat, mai mult ca să rup tăcerea, câți ani sărbătorește, pentru a realiza în secunda următoare că am făcut o greșeală impardonabilă căci în Iran e un semn de proastă creștere să întrebi o femeie câți ani are.

– Optsprezece, mi-a răspuns ea sec.

Imposibil să fi avut doar atât. Mi se părea că are în jur de douăzeci și cinci.
Nu am comentat nimic. Nici ea.

– Simt că sunteți în căutarea unei povești. Dacă aveți timp vă pot spune una.
– Da, i-am răspuns eu, chiar vreau să ascult o poveste.

Bine, a răspuns interlocutoarea necunoscută din parc.
Iată cum s-au întâmplat lucrurile.

Și atunci, ca și acum, era o zi frumoasă de primăvară.
Cerusem voie părinților să ieșim în parc, eu și sora mea mai mică.
Ea avea doar trei ani iar eu în jur de doisprezece, deci mă simțeam aproape ca o mămică.
Îmi plăcea să o ajut să coloreze desene, să-i împletesc părul și să-i explic la ce folosește fiecare obiect din casă.

Ne-am dus în parc. Parcul e la nici cincizeci de metri de casa noastră. Trebuia doar să trecem strada și să înconjurăm un rond cu arbuști decorativi și flori.
Ne-am jucat în parc alături de alți copii și ne-am stropit bine la fântâna arteziană apoi am mers la havuzul cel mare cu mozaic turcoaz. Acolo erau zeci de pești roșii, mari și mici, și o grămadă de lume strânsă de jur împrejur.

Am stat și noi câteva minute după care ne-am hotărât să mergem să cumpărăm înghețată cu șofran, miere de albine și frișcă.
Am mâncat împreună înghețatele, încet, după cum ne spunea mereu mama, pentru a nu avea apoi dureri de gât.
Sora mea ar fi vrut să ne dăm în roata cea mare dar din păcate nu era pusă în funcțiune. Probabil că după amiază, când parcul se va umple de părinți cu copii, o vor pune în funcțiune.
– Știi ceva, ce-ar fi să mă învârți tu ?
– Bine, i-am răspuns eu, vino aici la mijloc pe iarbă ca să avem loc destul.
Am prins-o de încheietura mâinilor și am început să mă învârt cu ea, din ce în ce mai repede.
Dânsa râdea … un gâlgâit vesel ca trilul unei păsări.
Mi-am dat seama că din cauza vitezei strânsoarea mâinilor se slăbea. Am încercat să mă opresc … dar nu am reușit.
În secunda următoare mâinile s-au desfăcut încet. În timp ce se desfăceau o stare ciudată a pus stăpânire pe mine. Blestematele acelea de forțe centrifuge și centripete despre care aveam să învăț mai târziu la școală.

Un moment … doar atât. O frântură infinit de mică a timpului ce mi-a schimbat existența.
M-am învârtit în gol eliberată de greutatea trupului ei … și în acea piruetă în dezechilibru am zărit-o cum s-a izbit de stâlpul de beton împodobit cu jardiniere cu flori de tot felul.
Înainte de a ajunge la ea am știut că s-a întâmplat un lucru rău … cel mai rău lucru.

Eram incapabilă să strig după ajutor, Ochii deschiși și fața plină de sânge, sângele acela ce era supt cu sete de firele crude de iarbă, liniștea asurzitoare din jur … toate acestea laolaltă mă paralizaseră cu totul.
Nu știu la cât timp și din ce direcție a venit cineva care de la prima privire a înțeles cât de gravă e situația.
Ambulanță a sosit destul de repede. După expresia paramedicului am înțeles că nu mai e nimic de făcut.

Nu vreau să povestesc ce a urmat după aceea.
Faptul că oamenii îmi spuneau cu gura că a fost vorba de ceasul rău în timp ce simțeam cu întreaga ființă că ei mă învinovățesc pe mine de moartea ei, îmi producea o durere surdă.

Părinții m-au dus de la un psiholog la altul. După mai mult timp părea că-mi revenisem. Dar nu era deloc așa.
Cu cât creșteam cu atât mai mult realizam oroarea … într-un fel, fără voia mea, eram o criminală.
Acesta e cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie ceea ce sunt.

An  de an, în ziua aceasta, vin aici ca să-i sărbătoresc ziua de naștere.
Dacă ar fi trăit ar fi împlinit optsprezece ani.
În fiecare an aleg pe cineva din parc pentru a-i povesti odioasa întâmplare … e un fel de exorcizare în efortul de a mai rezista încă un an din condamnarea pe viață la care nu pot face recurs.
Spunându-vă toate astea mă simt ceva mai bine.

Vă mulțumesc că m-ați ascultat. De azi înainte sunteți părtașa acestei povești. Poate părea lipsit de sens dar cu fiecare persoană în plus devenită părtașă la tristul meu secret mă amăgesc cu gândul că vina mea devine mai suportabilă … chiar dacă cei din jur îmi spun fără convingere că nu aș fi de vină.

– Din contra, i-am întrerupt mărturisirea, chiar sunteți de vină.
Logic, așa cum o dovedesc fără tăgadă faptele, sunteți de vină.

Interlocutoarei mele i s-a schimonosit fața într-un rictus ce prevestea hohote de plâns. Hohotele însă se lăsau așteptate.

Trebuia să-mi continui ideea.
– Vina însă nu a presupus discernământul.
Discernământul a venit după aceea, din ce în ce mai mult și mai clar, ceea ce a dus și la amplificarea sentimentului de vinovăție.
Nu sunt psiholog, nici medic, și nici nu am experiență de viață … sunt poate cu vreo cinci ani mai mare.
De un lucru însă sunt convinsă … ați descoperit o supapă de eliberare formidabilă.
Și nu e o falsă impresie … povestind în fiecare an tragica întâmplare câte unei persoane necunoscute, aleasă aleatoriu, eliberați puțin câte puțin energia negativă care vă macină în mod constant.
Și mai știu un lucru … iertarea vine din interior, nu de la cei din jur, nu de la un judecător …
– Aș vrea să știu cum o chema, am insistat privind-o fix în ochi.
Mina, mi-a răspuns ea. Mina.

Cu o mișcare grațioasă a ridicat un capăt al eșarfei … apoi și-a îngropat fața în materialul moale.
Plângea liniștit, fără sughițuri, fără suspine, fără zgomot. Doar umerii se ridicau spasmodic din când în când.
Degetele apăsau cu putere eșarfa pe fața udă de lacrimi.
Pe inelar i-am văzut verigheta iar la încheietura mâinii o brățară de aur dintr-un lanț cu zale pătrate de care era prinsă o literă … mim.
Litera mim din alfabetul persan … litera cu care începea numele Mina / مینا‎ .

PS.
În limba persană/Farsi numele Mina înseamnă azur, email/emailat … acele emailuri albastru turcoaz sau de culoarea cerului care au adus faimă mozaicurilor și obiectelor de artizanat din perioada dinastiei safavide.
Acele nuanțe de peruzea și azur care au adus celebritate orașului Isfahan, capitala Persiei safavide.

 

7 gânduri despre „aniversarea

  1. Multumesc, exergy!
    Este o poveste pe sufletul meu… suflet, care uneori simte lipsa blogului in care as fi putut diminua din vina , frica si rusinea ce-l apasa de atata amar de vreme.

    Apreciază

    • Din pacate nu e vorba de literatura, de o nascocire de-a mea … am foarte multe povestiri ciudate auzite in Iran chiar de la cei carora li s-a intamplat sau au fost martori la evenimente greu de redat in cuvinte.
      Exista chiar lucruri care mi s-au intamplat personal, lucruri pe care daca le-as povesti, chiar fara sa le adaug o nota dramatica, s-ar putea crede ca am luat-o razna :)
      Scriind doar acele intamplari auzite acolo cred ca as putea scoate un volum consistent.
      Voi incerca totusi sa scriu pe blog macar vreo cateva. Sper ca sa pot.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.