busola


sursa imaginii

cu dedicație pentru Suzana ;)


Mă suisem în ultimul moment în acel autobuz aglomerat. Ușile s-au închis silențios exact în spatele meu într-o mișcare ce m-a făcut să-mi caut un nou punct de echilibru.
Lângă mine era o doamnă tânără cu o fetiță de grădiniță care avea în spate un mic rucsac cusut cu paiete argintii și doi domni foarte în vârstă prinși într-o discuție pe marginea unui imobil ce urma să fie reabilitat.
Era o zi caldă de iunie și cu toate astea aerul condiționat nu funcționa.
Trebuia să suport câteva stații bune și mă tot căzneam să găsesc o modalitate pentru a avansa undeva la mijlocul autobuzului.
La stația următoare au mai urcat câțiva pasageri printre care și o femeie zveltă cu un tricou simplu bleu însoțită de un băiat blonduț cu privirea ageră și o față zâmbitoare ca într-o reclamă de dulciuri.

Am auzit exclamații multiple din fața și din spatele meu.
Doamnele cu cei doi copii se cunoșteau și din frânturile de conversație recepționate printre frânele neașteptate și nemulțumirile verbale exprimate de călători la culoarea roșie a semaforului mi-am dat seama că nu se văzuseră de ceva vreme.

Copiii se cunoșteau de asemenea. S-au apropiat și au început să-și povestească cine știe ce.
Eram exact lângă ei dar nu reușeam să aud ce vorbesc. Zumzetul din autobuz le acoperea vocile.
Fetița mi se părea îndrăzneață și nu puteam să nu-i admir părul castaniu deschis cu reflexe roșcate ce-i încadra ovalul fin al obrazului într-o tunsoare care îmi amintea de Mireille Mathieu.
Dar ceea ce atrăgea cel mai mult atenția erau ochii de culoarea mierii de albine tiviți de niște gene lungi închise la culoare, rimelate parcă, lucru absurd pentru un copil de vârsta ei.
Ochii aveau o culoare rar întâlnită … miere de albine, chihlimbar, aur patinat … dar și o lumină extraordinară, scânteietoare și caldă.

Cele două tinere doamne nici nu remarcau zăpușeala din autobuz sau traficul din intersecții.
Dialogau vădit încântate de faptul că s-au revăzut în mod neașteptat.
Fetița și băiatul conversau cu o mină extrem de serioasă.
Mai era puțin până la următoarea stație.
Mama și fetița urmau să coboare. Mi-am dat seama după limbajul corpului.
La un moment dat băiatul a mângâiat-o pe fetiță ușor pe față. Ca bătaia aripilor unui fluture.
Gestul lui tandru mi-a furat un zâmbet involuntar..
Fetița i-a surâs o clipă apoi a închis ochii. Trăiam cu impresia că așteaptă.
Pleoapele tivite de genele lungi închise la culoare aveau finețea unei picturi vechi olandeze.
Băiatul s-a apropiat și a sărutat-o abia atingându-i obrazul. Puritatea sărutului i-a electrizat pe cei câțiva călători care au surprins momentul.
Gesturile lor erau încărcate de un erotism dens dar în același timp erau atât de inocente.
Un fluid magnetic părea să-i învăluie izolându-i de materialitatea lumii.
Pentru câteva secunde pasagerii de lângă mine și-au ținut respirația.
Era o frumusețe indescriptibilă în gesturile celor doi copii.
Simțeam chiar o legătură tainică și trainică între ei.

Mama băiatului a surprins scena și a ridicat din sprâncene extrem de surprinsă dar nu a comentat nimic. Nici nu mai avea timp deoarece prietena ei și-a luat fetița de mână și a coborât din autobuz luându-și la revedere din mers.

Ușile s-au închis din nou.
O să fie iubăreț băiatul dumneavoastră, și-a dat cu părerea o doamnă pensionară ce stătea confortabil pe scaun ținând în brațe un cactus cât Casa Poporului.
Cred că seamănă cu tatăl lui, a răspuns pe un ton glumeț mama băiatului, căci doar el mă aștepta la șase dimineața cu flori și clătite calde în fața blocului.

Cei din jur au zâmbit sau au râs, fiecare după caz, amintindu-și poate de primele lor flirturi din tinerețe.
Nimic de zis, a comentat cineva din spatele meu, dar și fetița e frumușică foc.
La fel ca mama ei, în caz că nu ați observat.
Nu mă mir că băiatului îi place de dânsa. O fetiță ca o prințesă din cărțile de povești.

Pasagerii din jur au chicotit complice.
Prietena mea o ființă atât de bună, a completat mama băiatului.
Nu știu dacă soțul ei își dă seama cu ce fată deosebită s-a însurat.
O cunosc de doi de ani, de la grădiniță. Fetița e cu un an mai mică decât băiatul meu.
Am fost împreună la mai multe serbări și activități dar de când băiatul merge la școală nu am mai avut timp să mă întâlnesc cu ea decât pe fugă.
Poate că acum, cu vacanța, vom avea timp să ieșim în parc la plimbare și discuții.

Băiatul privea cu ochii lui albaștri fețele călătorilor. Ochii ageri urmăreau buzele și cuvintele.
În prima pauză dintre cuvinte a intervenit cu o notă de nemulțumire în glas.

– Nu pentru că e frumușică îmi place de dânsa.
– Dar de ce ? a întrebat malițios unul din cei doi bătrâni din drepta mea.
Pentru că e singura fată care a știut ce e aia o busolă și a putut să-mi explice cum funcționează și la ce se folosește.

Un zumzet s-a intersectat cu chicotelile pasagerilor.
Nu am auzit ce s-a comentat cu ocazia acelei remarci deoarece cu părere de rău a trebuit să cobor din autobuz.
Am rămas însă cu un sentiment extraordinar.
Nu pot să-l numesc. Pot să-mi reamintesc și să-l retrăiesc ori de câte ori vreau.

 

7 gânduri despre „busola

  1. Ce martisor deosebit, Exergy! Multumesc din suflet!
    Si recunosc ca m-a impresionat. Oamenii care apreciaza cu adevarat cunoasterea celorlati sunt deosebiti si cu atat mai mult cu cat aprecierea vine din partea unui copil este speciala!
    Am ales busola fara a sta pe ganduri si bine am facut! Iar tu ai o memorie formidabila in a reda astfel de situatii si a nuantelor lor.

    La Multi Ani de 8 Martie si multe bucurii, Exergy!

    Apreciază

    • Ma bucur ca te-am surprins in mod placut.

      Unele intamplari, mai ales cele din copilarie si adolescenta, le tin minte foarte bine.
      Alte lucruri interesante care mi se intampla in viata curenta le mai notez intr-un carnet utilizand cateva cuvinte cheie de folos in reconstituirea secventiala a evenimentelor deoarece sper ca intr-o zi sa le povestesc pe blog.

      O primavara frumoasa va doresc tuturor !

      Apreciază

  2. Foarte colorate povestile acestea. Ochii mei vad prin cuvintele tale acesle scene si ele reprind viata. Pe la noi lumea nu comunica in mijloacele de transport, nci macar nu se uita unii la altii. Cred ca e un obicei englezesc, sa nu intri asa, neinvitat, nici macar cu un gest la un strain in viata. Hm..
    Multumim pentru poveste :)

    Apreciază

    • Sotul meu apreciaza foarte mult chestia asta si anume ca in mijloacele de transport, oricat de fistichiu ai fi imbracat, lumea nu se uita insistent la tine. O privire scurta … doar atat.

      Totusi in momente mai tensionate, ca de exemplu acelea generate de un trafic greoi sau de vreun accident, situatia se schimba destul de mult.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.