jocuri genetice – 2

fotografie realizată în București

 

Prima dată când am zărit-o în marea de copii care a inundat scena improvizată în aer liber m-am gândit că nu e posibil ca un copil sa aibă ochii atât de mari și încărcați de o asemenea hipnotică frumusețe.
Culoarea mi se părea ireală și mă bucur mult că am reușit să o redau cu destulă acuratețe.
Am remarcat-o deoarece era mult mai mare decât restul copiilor ce se pregăteau de concurs … și aveam impresia că are grijă de un băiețel, probabil fratele ei.

Am fotografiat-o de la distanță fără să-mi fac simțită prezența dar, la un moment dat, m-am gândit că ochii aceștia ca două nestemate, ca două safire atent șlefuite, merită mai mult.
Mâ intriga și pielea alba acoperita parcă de un praf de funingine ce nu a ieșit la o simplă spâlare cu apă rece, părul acoperit de o pulbere argintie – în realitate destule fire albe arcunse parțial de celelalte fire de păr castaniu închis, nasul nubian (nasul Obama) ce îmi indica și o posibilă moștenire africană dar și agilitatea cu care se mișca, făcând aproape imposibilă o focalizare corectă pentru a realiza fotografii bune.

M-am apropiat de dânsa și i-am zis că aș vrea să o fotografiez, mai ales ochii, si nu am apucat să termin ce am avut de spus pentru că a răspuns scurt : Fotografiați-mă.
I-am zis că nu pot așa și că fiind minoră am nevoie ca mama sau tatăl ei să-mi dea voie.
S-a uitat puțin mirată la mine … apoi mi-a zis să aștept.
S-a întors cu două persoane, un domn și o doamnă care nu semănau absolut deloc cu ea, și le-a zis că eu sunt cea care vreau să o fotografiez.
Mi se părea aproape comic ca ei să fie părinții …
Doamna mi-a zis că pot să o fotografiez și chiar, din spatele meu, îi dădea indicații fetei cum să stea ca să-și pună ochii în evidență.
Dar așa cum se întâmplă de fiecare dată când pui un copil în fața camerei foto, pierzi naturalețea și emoția trăirilor personajului, se inhibă știind că este privit.
Dânsa privea mereu în lateral, niciodată direct în cameră, abia așteptând să scape de corvoada la care o supuneam.

Am fotografiat-o totuși și i-am zis cu sinceritate că nu am reușit să obțin ceea ce doream și că îi voi mai face fotografii în timp ce se va amesteca cu restul copiilor de pe scena improvizată.
A înțeles imediat ce vreau să spun.

M-am plimbat în stânga și-n dreapta așteptând să înceapă concursul … dar la un moment dat am zărit-o stând turcește pe scenă, față în față cu acel băiețel, explicându-i ceva … parcă desenând ceva jos cu degetul.
M-am apropiat foarte mult și am reușit să surprind câteva cadre cu o bună focalizare.
Probabil că zgomotul aparatului foto a făcut-o să-mi remarce prezența.
A ridicat privirea și, în acel minut de aur, am reușit să surprind toată frumusețea ei ingenuă.

E unul din portretele mele foto la care țin mult.
Regret faptul că nu am întrebat-o cum o cheamă …

9 gânduri despre „jocuri genetice – 2

    • Sa stii ca dupa comportamentul in raport cu ceilalti copii nu mi s-a parut a fi trista, deprimata sau cu probleme de comunicare.
      Probabil ca are o sensibilitate interioara mai speciala care totusi razbate la exterior prin ochi.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.