nume și iar nume ;)

Ce spune oare numele nostru de familie despre noi ?
Ideea aceasta mi-a revenit în minte simultan cu alte amintiri despre Iași, amintiri ce mi-au invadat confortul cotidian cu câteva zile în urmă.

Pentru prima oară am remarcat că pe lista fetelor cazate în căminul studențesc unele nume se repeta sau au anumite particularitâți semantice.
Apoi a venit lista colegilor de an, a profesorilor și a studenților de la alte facultăți pe care îi cunoșteam la cantină, bibliotecă sau discotecă.
Fiind dintotdeauna fascinată de cuvinte nu mi-a fost deloc greu să descopăr particularitățile numelor de familie specifice zonei Moldovei si Bucovinei.

Sunt nume interesante, unele ceva mai greu de pronunțat, și ușor de identificat printre celelalte mii de nume românești.
Cele mai vizibile sunt cele construite cu ajutorul prefixului „a”, prefix ce indică apartenența.
Aș putea să le despart în două grupe : o grupă axată pe numele mamei și o alta axată pe ocupația mamei sau pe starea ei civilă/statusul social.

În prima subgrupă intră aceste nume: Amariei, Acatrinei, Aelenei/Ailenii, Asmărăndiței, Adochiței, Airinei/Airinii, Aștefanei, Aioanei, Avarvarei, Afrusinei/Afrusinii, Afloarei, Avictoriței, Asaftei, Astoichiței, Abogdăniței …
De aici se pot deduce numele de botez preferate de moldoveni : Maria, Catrina, Elena, Smaranda/Smărăndița, Dochia/Dochița, Ștefana, Ioana, Varvara, Frusina, Floarea, Victoria/Victorița, Safta, Stoichița, Bogdana/Bogdănița …

Numele din cea de-a doua subgrupă sunt și mai interesante : Avădanei, Acălugăriței (? ;) ), Adomniței, Amorăriței, Acojocăriței, Apreotesei/Apreutesii, Adăscăliței, Avătămăniței, Acrâșmăriței, Aolăriței, Aciubotăriței, Avornicesei, Apescăriței, Achelăriței, Aspătăriței, etc.

A doua mare grupă este compusă din numele de familie care ne dezvăluie meseria tatălui, ca de exemplu : Olaru, Ciubotaru/Ciubotariu, Herghelegiu, Rotaru/Rotariu, Cojocaru, Stuparu, Bodnaru/Bodnariu, Blănaru, Fântânaru, Scriparu/Scripcariu, Potcovaru, Fieraru/Fierariu, Trăistaru/Trăistariu, Dogaru, Răchieru, Prisăcaru/Prisecariu, Harbuzaru, Bordeianu, etc.

O a treia grupă este compusă din numele de familie terminate in „chi „… această terminație fiind specifică zonei Moldovei.
Iată și câteva exemple : Manolachi, Condurachi, Păvălachi, Ursachi, Postolachi, Mandachi, Spirachi, Agachi, etc.

A patra grupă e compusă din numele de familie ce țin cumva de domeniul culinar : Plămădeală, Plăcintă, Chiroșcă. Păsat, Fetecău, Chișleac/Chișleag, Pâinedulce, Pearjă, Gălușcă, Chișcă, Chiseliță, etc.

Alte nume de familie pe care le-am întâlnit în zona Moldovei ar fi : Bejenaru/Bejenariu, Țurcanu. Bălan, Cușmă, …

La examenul de admitere la facultate am fost împărțiți în mai multe săli de examen, în ordine alfabetică.
Pe una din listele lipită pe o ușă am descoperit un nume atipic : Napoleon Chișleac.
În toate cele trei zile de examen am încercat să îl cunosc pe posesorul acestui nume, mânată fiind de curiozitate.
Din păcate respectivul concurent nu s-a prezentat la examenul de admitere.
Am aflat apoi că toți colegii lui de sală s-au angrenat în jocuri de imaginație încercând să-l creioneze pe acest Napoleon moldovean  :)

Postarea de azi nu se vrea un studiu de antroponimie. Nicidecum.
Este doar o rememorare a unei perioade trăită din plin în capitala Moldovei.

Aș mai dori să spun ceva.
Prefer numele si prenumele foarte scurte, dacă se poate dintr-o singură silabă fiecare.
Numele meu de familie, anterior căsătoriei și mai ales după aceea, a dat destulă bătaie de cap celor ce au trebuit să-l noteze undeva sau să îl pronunțe.
Am avut parte de nume de familie complicate … dar nu mai complicate decât numele de domnișoară al bunicii mele. Un nume imposibil de pronunțat chiar și de către polonezi deoarece conținea patru consoane consecutive ;)

5 gânduri despre „nume și iar nume ;)

  1. Are multă dreptate Nautilus… Numele meu de familie – adică al familiei soțului meu – a pornit de la o poreclă ”străinul”, pronunțat ”strinu”. Se pare că mult înainte de 1900 cel care a primit această poreclă a venit din Serbia și s-a așezat în Banat. De acolo, familia a migrat în Oltenia, ajungând până la urmă, în timpul WW2, în București. Interesant mai este și că, după câteva generații, unul dintre ”strini”, soțul meu, s-a căsătorit cu o… sârboaică ! (Tata a fost sârb din Serbia). :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.