diamond eyes

Povestea de azi sună așa.
Mă plimbam prin Cișmigiu când am remarcat o fată cu ochii ca două diamante. Mi-am făcut curaj și am întrebat-o pe mama ei dacă e de acord să-i fac o fotografie.
Doamna m-a evaluat preț de o secundă din spatele ochelarilor de soare și apoi a zis : De ce nu ?

Le-am rugat să se deplaseze câțiva metri într-un loc mai puțin umbros.
Am încercat să o surprind pe fată cât de bine m-am priceput dar de câte ori apăsam pe declanșator, ea, ca la comandă închidea pe jumătate ochii.
Nu m-am putut abține și i-am zis pe un ton de reproș : Vreau să-ți surprind ochii ăștia sclipitori ca două briliante dar parcă vrei să-mi faci în ciudă că mereu îi închizi.

Fata a zâmbit cumva amuzată și m-a întrebat :
–  Cum trebuie să privesc ?

–  Cu ochii larg deschiși, evident, căci în caz contrar nu văd cum mi-ar reuși o fotografie.

A deschis ochii și pe față i-a înflorit un zâmbet superb.
Am fotografiat-o în mare grabă cu teama să nu ratez secunda de aur.

– Bravo, i-a zis mama din spatele meu.

M-am întors să îi mulțumesc dar am rămas așa … cu vorbele suspendate în aer.
Doamna își scosese ochelarii de soare pentru a o studia mai bine pe fiica ei pe post de fotomodel. Avea niște ochi mari, absolut superbi.
Un gri metalizat cu irizări albastre, la fel ca fata, în care părea că zâna cea bună le picurase niște stropi de argint viu.

Efectiv mi-a fost rușine să-i cer voie să o fotografiez.
Sunt convinsă că femei cu astfel de ochi nu ar trebui să poarte nici o bijuterie în urechi sau la gât.
Ochii lor vor avea întotdeauna mai multe carate ;)

 

8 gânduri despre „diamond eyes

  1. Multumesc pentru aprecieri.
    Ma bucur atunci cand constat ca o fotografie facuta de mine reuseste sa starneasca emotie.

    Cineva spunea ca fotografia nu e arta iar cei ce nu au alte talente (pictura, muzica, literatura, etc) isi inchipuie ca realizarea unor fotografii reprezinta o manifestare a talentului.

    Nu sunt de acord cu aceasta idee voit rautacioasa.
    Cred ca fotografia reprezinta o arta. Sunt consvinsa ca e asa atunci cand privesc lucrarile marilor fotografi :)

    Apreciază

Lasă un răspuns la Suzana Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.