timpul care zboară

Mă aflam în Parcul Herăstrău în fața scenei unde se desfășura un concert folcloric.
Căutam chipuri interesante printre artiștii de pe scena dar și prin mulțimea adunată să-i asculte.
La un moment dat le-am remarcat pe ele două, probabil nepoată și bunică, dându-mi silința să le prind în obiectiv scăldate de acea lumină specială a după-amiezii ce fuge spre înserare.
Acesta e momentul zilei de care mă simt cel mai legată, nu pentru că mi-ar ieși fotografiile ceva mai bine, căci, în astfel de momente, trăiesc sentimentul că preț de căteva minute timpul stă în loc iar amintirile se îngrămădesc la apelul de seară.

În acele momente viața mi se pare mai frumoasă ca oricând :)

Bunica era complet desprinsă de realitatea înconjurătoare. Părea că se teleportase în timpul tinereții ei amăgită fiind de melodiile interpretate pe scenă de Ștefania  Rareș, Floarea Calotă sau Mioara Velicu.
Fetița însă se uita curioasă de jur împrejur la oameni, la copiii cu biciclete, baloane și jucării, la căsuțele cu produse tradiționale, la decorațiunile multicolore sau la cerul albastru protector.

La un moment dat m-a observat că le fotografiez. Pentru o secundă s-a încruntat ușor,  întrebătoare și nedumerită,  fix în direcția mea.
Am avut noroc să surprind momentul.

6 gânduri despre „timpul care zboară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.