landoul cu blazon

 

Aveam straniul obicei ca atunci când mă plictiseam, sau eram prinsă în sesiune între două examene dificile, să mă sui  la întâmplare în primul tramvai ce sosea în stație și să merg tur-retur traseul pentru a mă elibera de gândurile negative, stresante pe alocuri.
Indiferent dacă era vorba de Copou, Podu Roș sau Tudor Vladimirescu, executam această călătorie cu efecte tămăduitoare.

În acea zi de primăvară pătrunsă de mirosul narciselor și al liliacului, aproape de înserat, am urcat într-un tramvai pe care scria Dancu, un cartier mărginaș al ”Ieșilor” ;)

M-am așezat pe scaun și am scos din geanta mea ”de poștaș” o carte cumpărată cu o săptămână în urmă : Landoul cu blazon.
Recunosc că m-a intrigat titlul, căci mă ducea cu gândul la cărucioarele de copii, dar după ce am răsfoit-o preț de două minute în librărie mi-am dat seama că e o carte de nota zece.
Autorul se strecura cu multă măiestrie în lumea marii boierimi ieșene, și nu numai, din perioada Unirii principatelor, a războiului de Independentă, a începutului de secol XX.

Am cumpărat-o și chiar în acea seară am citit-o pe nerăsuflate nereușind însă să o diger pe de-a-ntregul.
Stilul narativ mă captiva iar dincolo de cuvinte încercam să-l creionez pe autor.
Nu știu de ce mi-l închipuiam ca pe descendentul uneia din marile familii boierești descrisă în roman, ba chiar mă și întrebam cum de o asemenea carte primise autorizația de a fi tipărită într-o editură a regimului comunist.

Reciteam pe sărite unele pagini, și, din când în când, mă uitam la peisajul dezolant ce se derula paralel cu șinele tramvaiului.
Înserarea se apropia pe nesimțite iar eu eram nevoită să apropii mai mult cartea pentru a putea citi literele destul de mărunte.

Nu l-am observat pe bărbatul în vârstă de pe scaunul de vizavi până în momentul în care s-a ridicat și a ocupat scaunul din fața mea.
S-a întors înspre mine și cu un glas pe jumătate impertinent, pe jumătate curios, m-a întrebat : De ce citești porcăria asta ?

Aș fi vrut să-l reped, căci nu-mi plac deloc cei ce se baga astfel în vorbă, și deși înfățișarea lui mă ducea mai mult cu gândul la un petrecăreț de la Bolta Rece, m-am oprit subit. Avea ochi inteligenți.
Așa că, într-o încercare ilogică și inexplicabilă pentru mine, am început să-i istorisesc cât de mult mă captivase cartea și de ce.
Îmi punea întrebări iar eu îi răspundeam ca o elevă silitoare aflată în fața catalogului deschis,

Deși în vârstă, cu părul grizonat și sprâncene cu fire albe, bărbatul părea cumva mult mai tânăr. Îl ajuta conformația longilină, ușor atletică, voiniciunea glasului și vocabularul elevat.
În ciuda hainelor mototolite personajul avea un soi de prestanță.

Țin minte că-i mărturisisem că nu citisem până atunci nici un roman în această cheie și că, deși eram conștientă că o parte din cele relatate reprezintă pură ficțiune, mă fascina mult stilul narativ, ironia, tentativa de a da viață personajelor istorice – boieri, domnitori, doamne, domnițe, cancelarii, cărturari, junimiști, gazetari, avocați, negustori, servitori  și ibovnice – că tocmai acele pagini cu povești de alcov sau relatări de serate mă făceau să simt efectiv epocile prinse în narațiune.
Lactura îmi dăduse posibilitatea sa intru într-o altfel de lume, o lume cu nume sonore … Cantacuzino, Roznoveanu, Vogoride, Ghica, Rosetti, Keșko, Kogălniceanu, Moruzzi, Pașcanu, …
I-am zis că acea carte avea ceva balzacian dar și un iz de Craii de Curtea -Veche. Finalul ce lua o turnură neașteptată, polițistă, se încria în seria romanelor Agathei Christie.
Nu mă îndoiam de faptul că autorul studiase minuțios epocile și personajele căci altfel nu văd cum le-ar fi putut da viață atât de bine.
I-am expus punctele acestea toate într-o manieră ordonată, ca într-o fișă tehnică de lucru a unui utilaj nou adus în uzină.

Bătrânul mi-a aruncat o privire cumva amuzată.
– Ce să zic ! Nici o scofală să inventezi minciuni care să dea bine pe hârtie. Un roman de doi lei … la fel ca ăla de l-a scris. Nu l-a dus mintea la mai mult.

Rămăsesem fără replică. Mai bine zis nu știam dacă să-i răspund sau nu iar în cazul în care m-aș fi decis să-i răspund,  efectiv nu știam în ce manieră să o fac.
Tonul provocator folosit în ultima parte a discuției mă descurajase cu totul.

Si totuși în încăpățânarea ce mă caracterizează am insistat.

– Vorbiți așa de agresiv … mă întreb dacă nu cumva îi purtați pică autorului ? Îl cunoașteți cumva ?
– Ba bine că da. E un ratat. Un ciripitor la Securitate. Unul care se credea al doilea Sadoveanu dar a eșuat în a scrie elogii la gazeta partidului.

Cerul purpuriu al asfințitului se reflecta în geamurile groase ale tramvaiului. Huruitul vagonului se intensifica la fiecare curbă. Secundă cu secundă aveam impresia că mă desprind de realitatea imediată.
Că eu, cea îmbrăcată cu un pulover de mohair în degrade în nuanțe de roz și alb, la care am trudit vreo două săptămâni cu andrelele, cu geanta mare pe umăr și ochelari în vârful nasului, nu reprezint mai mult decât un abțibild lipit pe această realitate în continuă desfășurare.

Au trecut secunde bune fără să ne spunem nimic.

Dintr-o dată l-am întrebat : Cât de bine îl cunoașteți, de cât timp îl cunoașteți pe autor ca să faceți  asfel de afirmații despre dânsul ? Sau poate că la mijloc e vorba de invidie? Măcar ați citit cartea sau vorbiți doar așa ca să polemizați pe marginea subiectului?

M-a privit calm pe sub sprâncenele stufoase cu fire albe. S-a ridicat în picioare la fel de calm. Probabil avea să coboare la proxima stație.
A făcut un pas și s-a poziționat chiar în fața mea, la nici jumătate de metru de mine.

Dom_ni_șoa_ră  ci_ti_toa_re. Îl cunosc pe nenorocitul asta așa cum te cunoști tu pe tine însăți. Vorbesc doar depre ceea ce cunosc profund. Cartea am citit-o de mai multe ori decât a citit-o oricare altul. Eu am scris-o.

Deși auzisem ce spusese nu aveam cuvintele la mine pentru a-i răspunde. Pur și simplu se distrase pe seama mea. Sau poate că așa obișnuia să interacționeze … oricum e bine știut faptul că scriitorii, oamenii de artă în general, nu se comportă în mod convențional.

Chiar nu știam ce să-i răspund. Nu eram supărată. Doar uimită de faptul că hazardul mi-l scosese în cale pe cel al cărui roman îl purtam în geantă. O întâlnire neverosimilă, decupată la repezeală din filele unui roman desuet.
M-am ridicat la rândul meu în picioare iar cartea mi-a căzut de pe genunchi cu un zgomot înfundat.
Foarte agil  s-a aplecat și a ridicat-o cu grijă, ca un părinte grijuliu cu copilul său, și mi-a întins-o cu ambele mâini … ca pe un trofeu.
În momentul în care am vrut s-o iau și s-o pun în geantă m-a îmbrățișat scurt, militărește.

-Ține minte ce îți spune unul ca mine hârșit de istorie și viață. Atunci când ti-o fi cel mai greu, când vei simți cum o iei razna, când vei vrea să bagi cuțitul până la plăsele în cineva … scrie.
Nu există leac mai bun pe lumea asta ca scrisul.

N-am apucat să mai spun nimic. A coborât din tramvai fără să se uite în urmă.

Toate astea s-au întâplat înainte de ’89.
Cu foarte multi ani după, absolut întâmplător, am descoperit pe net fascinanta biografie a lui Aurel Leon.

 

4 gânduri despre „landoul cu blazon

  1. Esti plina de surprize cu aceste amintiri, pastrate parca intact. Asa imi face impresia.
    Iar sfatul lui parca a biciuit aerul, cumva dureros. Dar cred ca e un sfat foarte bun!

    Toate cele frumoase, Exergy!

    Apreciază

  2. Sunt in continuare o mare admiratoare „scrisurilor”tale!Cred ca,pe undeva,ti-ai amintit de sfatul scriitorului,prezinti faptele
    impodobite cu scurte analize,impresii ce sensibilizeaza cititorul.Mi-a placut mult povestea,cu un crescendo in conversatia
    purtata; nu stiu de ce am intuit ca El era autorul…
    Saptamana senina sa ai!

    Apreciază

    • Deci ai o buna intuitie … mie nici prin cap nu mi-a trecut.
      Personajul parea mai degraba un bagaret, unul din aceia pe care-i vezi prin tramvai sau autobuz cum critica pe oricine si sunt vesnic nemultumici, nicidecum scriitor:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.