balta

imagine, Takashi Okada

 

Se întâmpla cu vreo câteva zile înainte de Crăciun, anul trecut, într-o zi ce începuse cu o dimineață ploioasă.
Mă întorceam de la supermarket cu mai multe cumpărături, puse grămadă în vreo patru sacoșe, încercând să-mi golesc mintea de gânduri. E un sport pe care îl practic din când în când fără rezultate mulțumitoare.

Am intrat pe aleea ce duce la blocul unde locuiesc și am rămas surprinsă de numărul automobilelor parcate pe margine, ba chiar și parțial pe trotuare, căutând să înțeleg motivul acestei aglomerări pe care nu o remarcasem în alte zile.
Aleea e destul de largă căci permite trecerea a două mașini în paralel și e mărginită de două trotuare cu dimensiuni mai mult decât rezonabile.
Din loc în loc apa de ploaie se acumulase în mici ochiuri în pliurile asfaltului deformat de căldura verii.

La un moment dat m-am văzut nevoită să cobor de pe trotuar din cauza a două mașini parcate anapoda și m-am trezit în fața unei bălți adevărate. Nici să o ocolesc nu aveam pe unde căci pe cealaltă parte erau parcate alte trei mașini, paralele cu trotuarul, iar din față venea o altă mașină … din fericire cu viteză mică.
Așa că am decis să rămân pe marginea bălții până să treacă mașina ce se apropia încet de punctul în care staționasem.
Stând așa nemișcată, într-un echilibru controlat de cele patru sacoșe destul de grele, am observat oglindirea cerului plumburiu în balta de la picioarele mele.
Câteva păsări mici zburau pe cer și nu știu cum se făcea că traseul lor aerian se circumscria perimetrului acelui ochi de apă.
Urmăream fascinată zborul lor și felul în care li se intersectau traseele pe cer și pe luciul apei.
Eram atât de captivată de spectacol încât nu am auzit că mașina a oprit exact în dreptul meu.
Un bărbat tânăr, să fi avut cel mult treizei de ani, a coborât și m-a întrebat cu o voce vizibil nesigură : Vă e rău ? S-a întâmplat ceva ?

M-am întors spre el, mirată de întrebare, și i-am răspuns ca totul e bine. Nu știu de ce m-am simțit obligată să completez și să-i spun că m-am oprit din cauza spectacolului ce tocmai se desfășura pe luciul bălții.
Abia atunci s-a uitat și el acolo …
A rămas înțepenit lângă mine hipnotizat de zborul păsărilor reflectat de apa de ploaie strânsă în acel loc.
Siluetele negre, grațioase, alunecau ca niste luntrii iuți pe oglinda apei ce căpătase culoarea plumburie a cerului, cu luciri argintii pe alocuri, ca într-un spectacol coregrafic nonconformist.

La un moment dat liniștea a fost întrruptă de un sunet vag. Am întors capul și nu mi-a venit să cred atunci când am văzut că lui îi curgeau lacrimi pe față și răsuflarea i se gâtuise. Nu am apucat să spun nimic căci  respectivul a izbucnit în hohote de plâns și din trei pași a ajuns la mașina parcată doi metri mai încolo.
A intrat și aproape instantaneu a pornit, cu furie aș zice, ca și cum ar fi vrut să prindă din urmă pe cineva care i-a făcut rău cândva cu bună știință.

Reclame

6 gânduri despre „balta

  1. Nu inteleg de ce primul tau gand a fost ca cineva i-a facut rau. Poate ca era o alt fel de suferinta. Si poate ca descarcarea nervoasa,pe termen mai lung, i-a facut bine. Cel putin asa
    vreau sa cred. Orice revarsare descatuseaza, iar tu i-ai generat declicul!

    Frumoasa nararea povestirii. Zilele trecute, tocmai am fotografiat niste balti. Prea mici ca sa se vada si pasari, din pacate! Vroiam sa le intercalez intr-o postare. :)
    Cat priveste Okada, e chiar impresionant!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s