Mihăiță (2)

 

Seara, la masa, am povestit despre Mihaita. Fiecare si-a dat cu parerea si nu stiu de ce aveam vaga impresie ca suntem cuprinsi de o mila ‘cerebrala’, de suprafata, pe undeva falsa, nu de un sentiment adevarat.
Am cautat printre carti si reviste pentru ca stiam ca am unele dubluri. Am gasit un almanah Stiinta si tehnica si citeva numere din Cutezatorii si Luminita. Le-am pus deoparte cu gindul sa i le fac cadou lui Mihaita.

A doua zi am luat cu mine o patura mai mare unde sa incapem toti trei, eu, sora mea si micul suedez. I-am zis micul suedez pentru ca figura lui imi amintea de un personaj dintr-un film suedez vizionat cu ceva timp inainte.

Cind am ajuns La Lespezi am vazut ca Mihaita era in apa si juca un fel de polo cu restul copiilor. Nu avea rost sa strig, stiam ca nu ma aude … dar nu mi-am putut opri impulsul sa nu o fac.
O fata de linga el a auzit si l-a facut atent aratind cu mina in directia noastra.
A iesit in fuga din apa si a alergat inspre noi. Ma uitam la corpul lui slab si la pielea prin care se puteau numara coastele … dar si la agilitatea lui atunci cind sarea pe pietre, ocolind spinii sau pietrele taioase.

Am intins patura si ne-am asezat. Sora mea intrase in vorba cu el. Le-am intrerupt discutiile si i-am dat revistele spunindu-i ca sunt pentru el.
Le-a luat, le-a rasfoit …  apoi si-a ridicat ochii spre mine. Dupa felul in care a zimbit am inteles ca se bucura. Nu stiu daca ma asteptam sa-mi multumeasca dar asteptam un fel de reactie verbala din partea lui.
Parca citindu-mi gindurile m-a intrebat: ” Eu ce sa-ti dau in schimb?”
Curios. Nu-mi trecuse prin cap ca as putea primi ceva in schimb. M-am gindit putin, apoi i-am zis : „Poti sa ma inveti alfabetul surdo-mutilor.”
„La ce-ti trebuie?” a intrebat la rindul lui, uitindu-se la mine ca la cineva care a cazut de pe alta planeta.
Chiar asa! … la ce-mi trebuie sa stiu?, m-am mirat la rindu-mi in gind.
„Imi place sa invat. Chiar vreau sa aflu daca sunt in stare sa invat sau nu.”
A stat citeva secunde in cumpana, ca si cum ar fi gindit asupra unei probleme importante, dupa care a zis : „Bine. Daca vrei am sa te invat.”
„Pai sa incepem prima lectie”, am adaugat imediat eu, temindu-ma parca sa nu se razgindeasca.

S-a asezat turceste in fata mea cautind sa stabileasca un contact cu privirea. Imi dadeam seama ca acesta era un lucru esential pentru el. Intr-o fractiune de secunda ar fi putut analiza, asa intr-un fel copilaresc si empiric, pe oricine ar fi avut in fata.

Mai intii mi-a aratat cifrele, eu repetindu-i miscarile. Sora mea le repeta si ea pe unele, insa cind am ajuns la litere a inceput sa se plictiseasca, a luat mingea si a mers in apa.
Ramasesem pe patura singura cu Mihaita. Imi arata literele, eu le repetam cu silinta … iar el zimbea, incintat cred, stiindu-se pe post de profesor.
Incercam sa spun cu ajutorul degetelor propriul meu nume si mi se parea ciudat ca prin miscarea palmelor si degetelor sa pot face pe cineva neauzitor sa-mi pronunte cu voce tare numele … cineva care sa-mi spuna numele, fara sa auda cum suna ceea ce pronunta.
Am scris in aer cuvinte diferite si de fiecare data asteptam sa citesc din ochi aprobarea profesorului.

Cred ca trecuse mai bine de o ora dar Mihaita nu dadea semne de oboseala, in timp ce eu, da. Muschii miinilor mele nu erau antrenati pentru asa ceva. L-am intrebat daca nu a obosit sau daca nu s-a plictisit sa-mi explice. A dat din cap ca nu.
I-am zis ca ma dor miinile, faza la care el s-a ridicat, mi-a luat o palma, mi-a desfacut degetele si mi-a rasucit incheietura miinii, apropiind cit mai mult palma cu degetele desfacute spre partea interioara a antebratului.
Am repetat singura aceasta miscare de citeva ori … cind pentru o mina, cind pentru cealalta … incet, incet durerea musculara se risipea undeva in afara corpului parca.

In mod sigur invatase la scoala cum sa relaxeze miinile. Atunci mi-a trecut prin cap sa-l intreb in ce clasa este, cum e la scoala lor si alte lucruri din astea.
Am aflat ca terminase clasa a treia insa mie mi se parea mai mic cu un an  sau chiar doi decit virsta reala.
Era slab, dar nu mic de statura, iar oasele cred ca ii erau bine facute. Am inteles de la el ca tatal lui este muncitor zilier si ca primavara si vara vine sa lucreze la ferma.
L-am intrebat daca mai are frati si surori. Mi-a raspuns ca da, si a zis cifra cinci … insa nu am inteles daca in acel cinci s-a inclus si pe el. Probabil ca era obisnuit cu astfel de intrebari stereotipe si anticipind urmatoarea mea intrebare mi-a zis ca asa a venit pe lume, ca niciodata nu a auzit si ca restul fratilor si surorilor sunt sanatosi, numai el e asa.
Vorbea foarte clar, cred ca anterior, de zeci de ori, a repetat aceste date autobiografice, dictia cuvintelor fiind aproape fara cusur.
L-am intrebat daca ii e dor de ceva si am ezitat sa pronunt cuvintul dor … nu stiam in ce masura il poate intelege.
Mi-a raspuns ca-i dor de bivolarie.
Bivolarie? … am repetat eu cu voce tare. La ferma din orasul nostru nu se cresteau bivoli … sau eu nu aveam habar?
Probabil ca era vorba de o alta ferma unde tatal lui lucrase ca zilier si il dusese si pe el acolo.

Dar nu era vorba de nici o ferma smile.gif … Mihaita se chinuia sa ma faca sa inteleg ca scoala lui se chema asa, Bivolarie, ca asta era numele unui sat aproape de minastirea Putna, sat in care era scoala de surdo-muti unde invata el.
Nu l-am intrerupt. Ar fi fost o crima sa o fac.
… ascultam cum imi vorbea de scoala, de munti, de conurile de brad folosite pentru tablouri la orele de lucru manual, de minastirea Putna, de saniile cu cai care-i duceau pe copii prin padure, de oamenii din sat – milosi,  aducindu-le la sfirsit de saptamina tot felul de colaci si cozonaci, de invatatoarele pe care el mi le prezenta cu numele, de ciupercile pe care le gaseau dupa ploaie prin iarba , …
Dupa fiecare fraza se uita lung la mine sa-mi vada reactia si cred ca la cel mai mic semn de plictiseala din partea mea el s-ar fi oprit din povestit.

Intre timp sora mea venise pe patura si se asezase pe un colt ascultind uimita insiruirea de fraze si gesturi facute de Mihaita.
Doream sa-i arat si ei cit de mult avansasem in limbajul surdo-mutilor. De aceea ii tot ceream lui Mihaita sa spuna ceva cu voce tare iar eu incercam sa transpun propozitiile in semne.
La un moment dat am incurcat unul din cuvinte dar imediat mi-am amintit si l-am scris din nou cu palmele. Micul suedez s-a uitat la mine zimbitor, ca un profesor care stie sa ierte greseala unui elev mai slab sau mai timid, apoi, cu o pronuntie perfecta m-a intrebat : „de ce te bilbii?”. rolleyes.gif

Vorbele lui au ramas suspendate in aer. Mecanismul gindirii mele de om normal se intepenise in aceste vorbe.
Am momente in care, din cauza unor anumite ginduri sau senzatii, nu mai pot expira aerul inspirat. Exact era si acum. Plaminii mei erau inerti, la fel si creierul.
Sora mea se tavalea de ris. Se tavalea la modul propriu, nu numai la figurat,  rostogolindu-se dintr-o parte in alta a paturii rizind in hohote … iar printre hohote o auzeam zicind :”asta-i culmea dictiei ! … sa te bilbii in limba surdo – mutilor!”

Numai Mihaita statea impasibil in fata noastra cu un chip golit de expresie. Oare la ce se gindea?
Intr-un final, cind risetele s-au potolit, a inceput din nou sa zimbeasca.

Reclame

3 gânduri despre „Mihăiță (2)

  1. Din ce in ce mai captivant!
    Uneori ma intreb ce este normal. Si simt ca intre cuvintele normalitate si normal sunt diferente chiar mari. Mereu exista o grabire nefireasca in a cataloga. Nu prea am inteles-o vreodata.
    Cred ca este unul din acele programe ale subconstientului care decide singur ce si cum! :)
    Experienta pe care ai avut-o mi se pare remarcabila si cred ca utila de ambele parti.
    Iti poate cumva schimba la propriu modul si criteriile de evaluare. Ceea ce chiar cred ca ar putea fi benefic.

    Numai bine, Exergy!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.