(Piața Universității, B-FIT 2017 … a good play to stay ;) )
…………………………………………………………………………………….
Ați observat cu câtă atenție se uită cei mici la lumea din jur, la tot ce se întâmplă, la felul în care vorbesc și gesticulează cei mari ?
Bineînțeles că ați observat ;)
Prin aceste fotografii pe care încerc să le organizez într-un nou thread doresc doar să vă readuc aminte.
Multe din fotografiile captate la diverse evenimente culturale (teatru stradal, Muzeul Satului, Teatrul Masca, Parcul Herăstrău, Parcul IOR, Lipscani, Piața Universității, Parcul Cișmigiu, Piața Constituției, etc) nu au o valoare artistică comensurabilă în pixeli, luminozitate, claritate, lipsa noise-ului, focalizare sau încadrare. Sunt conștientă de toate lipsurile ;)
Dar cu toate astea le voi posta pe blog deoarece chipurile acestor copii spun multe … dincolo de divergențele de ordin tehnic fără de sfârșit cărora le cad deseori pradă fotografii …
Ideea subiectui mi-a încolțit pentru prima oară în minte în momentul în care am fotografiat o micuță cochetă fascinată de dansatorii bistrițeni.
Rezonanțe Imposibile 
Copiii au un mod aparte nu numai de a privi, dar si un mod natural de inregistrare si redare. Nu stiu daca parintii inteleg intotdeauna acest lucru. M-am tot intrebat de ideea celor sapte ani de acasa. Din tot ce am citit este mai complexa decat pare la prima vedere. Ei chiar in aceasta perioada isi formeaza propriile rationamente despre lume, direct in subconstient, ceea ce ulterior este foarte greu de contracarat constient. Eu am avut o revelatie(!) la un moment dat, cand deja lucram si mi-a dat seama ca ideile fundamentale le aveam de copil iar etapele ulterioare doar le-au rafinat cumva. Chiar mi s-a parut ciudata ideea, dar de inteles de abia mai spre zilele noastre am inteles-o! :D
Simpatica pustoaica si tine si umbra…
Toate cele bune, Exergy!
ApreciazăApreciază
Căt mă bucur să citesc acest comentariu deoarece și eu am căteva amintiri de la vărsta de cinci – șase – șapte ani și mă înspăimântă adâncimea cu care-i priveam pe oameni și acțiunile lor.
Nu-mi pot explica faptul cum fără să ai o experiență de viață poți vedea, intui, dibui caracterul unui om ;)
Nu mă îndoiesc de faptul că toți copiii mici, de vărstă preșcolară, sunt psihologi foarte fini.
ApreciazăApreciază
In anumite scrieri se spune ca noi stim si doar trebuie sa ne reamintim. Incep sa cred din ce in ce mai mult ca asta se intampla in copilarie,- atunci chiar stim, instinctiv, iar scoala, adica sistemul cu morisca lui, nu face decat sa atrofieze prin reprogramare, calitatile si memoria native! Suna cam ciudat, dar de ce nu ar fi si versiunea asta posibila?
ApreciazăApreciat de 1 persoană