cu mocănița prin regatul păpădiilor

Această postare îi este dedicată Zinnaidei … știe ea de ce ;)

Mocănița s-a pus în mișcare și peisajele au început să se deruleze unul după altul.
Pajiști cu păpădii aurii și garduri fragile din șipci de lemn apăreau la fiecare curbură. De abia aveam timp să prind în obiectiv ceea ce-mi captase atenția, dar, nu de puține ori, zdruncinăturile vagonului pe linia cu ecartament îngust de o vârstă venerabilă îmi strica toată munca.

Cu toate astea, atât cât am reușit să pozez de pe platforma din spate, ținându-mă în echilibru după niște legi bizare descoperite pe moment, poate da o imagine a traseului parcurs.
Am ales doar câteva fotografii. Printre ele și una cu muncitorii forestieri care lucrau de zor pentru replantarea pădurii. Ceea ce se vede în imaginea de mai jos, de-a lungul câtorva zeci de metri paraleli cu calea ferată, reprezintă o pepinieră de conifere.

Am văzut și am fotografiat porțiuni defrișate ce aveau un aspect de chelie pe panta împădurită. Nu vreau să le pun pe blog pentru a nu-i întrista pe cei ce intră aici.

Pomii fructiferi abia înfloriți de prin curțile și livezile sătenilor ieșeau imediat în evidență pe fundalul întunecat al pădurilor de brazi.

Nu a pentru prima oară când admir geometria gardurilor care delimitează fânețele ;)

Locomotiva cu aburi gâfâia în timp ce urca muntele spre Argel. Locomotiva înfierbântată la deal … pârâul cu apă rece la vale ;)

Păpădiile galbene s-au transformat în acest sfârșit de primăvară într-o adevărată carte de vizită pentru zona montană a Moldoviței. Ele dau culoare și energie cătunelor răsfirate de-a lungul văilor.

Sus pe munte pădurea de conifere e regină dar, mai jos, pe firul pâraielor ce brodează fundul văilor, poți vedea pâlcuri de foioase sau copaci înalți în grupuri răzlețe cu frunzișul de un verde argintiu, sau verde crud, strălucind efectiv în lumina soarelui.

Anunțuri

11 gânduri despre „cu mocănița prin regatul păpădiilor

  1. Mulțumesc pentru dedicație, draga mea. Minunatele fotografii din articol mi-au adus lacrimi în ochi. Mi-e dor de munți și dealuri, de iarba lor și de pomii lor, de aerul străveziu și de apa rece și pură. Mărturisesc că, de când am renunțat la casa de la Bușteni, nu am mai putut să călătoresc în direcția muntelui. Mi-e greu și să vorbesc despre asta…
    Îți mulțumesc pentru gândul bun, pentru plimbarea cu mocănița.

    Apreciază

        • A, nu, nici nu m-am gândit la bani. Nu că m-aș scălda în ei, dar pentru o mică escapadă nu ar fi nicio problemă. Nu mai pot să merg la munte fiindcă nici acum, după 6-7 ani, nu mi s-a vindecat rana din suflet. Orice apropiere de munte, orice priveliște, reală sau fotografie/film, îmi ating rana asta. Aveam o căsuță mică, fără mari pretenții, amenajată în stil rustic, cu mult lemn. Important era că fusese ridicată de noi din iarbă, cum se spune. Eu proiectasem și amenajasem grădinuța și iubeam casa și grădina ca pe niște copii ai mei. Și acum, când scriu, mi-au venit lacrimile în ochi.

          Apreciază

  2. Vad ca te-ai tinut de cuvant! Ce minunate locuri ai surprins! Ti-au reusit pozele foarte frumos…
    Chiar mi s-a facut dor de munte si de oxigenul de acolo!
    Multumesc pentru calatorie si o seara minunata sa ai!

    Apreciază

  3. Multumesc ;)
    Nu au iesit fotografiile prea grozav dar peisajele in sine compenseaza amatorismul autoarei.
    Cat despre oxigen, te invit la o calatorie reala cu mocanita !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s