ibricul de cafea



Ar fi putut spune sute de povești, dar mai întâi de toate chiar povestea lui.
Cum a călătorit din atelierul meșterului alămar de la marginea deșertului până în orașul peste care strălucea aurora boreală.
Ar fi putut spune povești despre arama grea din care i-a fost făcut veșmântul și despre stratul de cositor din interior ce-l ferea de cocleală.

Povestea lui ar fi putut începe cu aroma primei cafele făcută din boabe bine uscate ce miroseau ba a ciocolată, ba a miere de primăvară, ba a nisip încins de soare, zornăind muzical atunci când erau aruncate în râșnița cu mâner de argint.
Prima cafea ce i-a dat emoții … la fel ca altora prima dragoste.

Dar la fel de bine ar fi putut începe cu primul lui stăpân, un ins de vârstă mijlocie ce petrecea 12 ore din 24 butonând telefonul sau laptopul și scoțând milioane din tranzacții bursiere.
A fost o perioadă cruntă căci era pus pe foc aproape din oră în oră, fără să i se fi luat zațul, stăpânul îngurgitând zilnic peste un litru din licoarea neagră pe care o făcea la nimereală, din orice fel de cafea.

Dar într-o zi norocul i-a surâs și a fost șterpelit de un jurnalist, amic al primului stăpân.
Pur și simplu șterpelit, dus într-o nouă casă și așezat pe o poliță în sufragerie, loc unde s-a transformat într-un obiect decorativ.
Era folosit doar o singură dată pe săptămână, vineri, zi în care iubita jurnalistului venea cu o mașină argintie lungă de cinci metri, pentru a pleca împreună în weekend.

Ea îl lua de pe poliță, și în timp ce-i povestea jurnalistului tot felul de lucruri amuzante, îl umplea cu apă și-l punea să dea în clocot.
Prepara o cafea grozavă, cu tot dichisul, fapt ce-l făcea să se simtă apreciat la justa-i valoare.

Dar cei doi s-au despărțit, din motive care nu au rost să fie aduse în discuție, și el a rămas neclintit săptămâni în șir pe polița din sufragerie, suferind de singurătate mai abitir decât părăsitul amorez.
Culmea ghinionului a fost când acesta, într-un acces de furie, l-a aruncat la gunoi.

A stat o noapte în tomberon sufocat de resturile menajere, de ziare vechi cu minciuni vechi de când lumea și cutii goale de detergent.
În zori însă l-a zărit gunoierul și mirat l-a scos afară fluierând admirativ, îndesându-l apoi într-o geantă sport din pânză.

Peste câteva ore s-a trezit într-o încăpere cu multe echipamente electronice si aparate mecanice ciudate.

Se întrebă dezorientat: „Ce caut eu aici? Au de gând să mă topească ?”
Un fior l-a zguduit din vârful cozii până la buza în formă de cioc. Viața lui nu se putea termina așa.
„Dar cum se face că un gunoier e atât de priceput într-ale electronicii ?”

Curând avea să descopere că „gunoierul” nu era gunoier ci ofițer din serviciul de securitate.
Și-a dat seama de abia când i-a demontat mânerul și a meșterit un loc în care a introdus un microfon miniatural.
A doua zi, după ce i s-a făcut o igienă ca la carte, a fost ambalat într-o cutie elegantă și dat în dar unui influent parlamentar.
Acesta, mare cafegiu, îl ținea la loc de cinste în birou, lăudându-se tuturor că mai bine își dă demisia decât să bea cafea de la espressor.

Aici ibricul a aflat multe povești. Foarte multe povești.
Dar nu numai ibricul … ci și cel care l-a scos din tomberon :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.