portret peste timp


Intotdeauna inceputul unui nou an scolar imi aducea o buna dispozitie si voiosie, putin suspecte in conditiile in care eram deplin constienta ca ma asteapta parcurgerea a sute de file din manualele scolare ce miroseau a clei si cerneala tipografica, dar si o melancolie pentru ceea ce lasasem in urma.

Mereu constientizam ca ceea ce las in urma nu se va reintoarce vreodata si, uneori, incercam sa ma amagesc spunandu-mi ca nu m-am schimbat prea mult desi, in subconstient, schimbarile erau evaluate la adevata lor dimensiune.

Inaintam printre ani ca printre barcile ancorate intr-un port din care presimteam ca intr-o zi voi pleca in lumea larga. Poate ca era mai mult o dorinta decat presimtire … e greu de spus dupa atatia ani.
Cred ca de aceea eram atenta la lumea din jurul meu, caci, in acest unic univers ce ma cuprindea si pe mine, capata forma personalitatea mea.

Doream sa tin minte cat mai bine tot ce vedeam, tot ceea ce vazusem si intre timp disparuse din universul cotidian … cladiri vechi demolate (desi ar fi putut fi salvate), strada evreiasca distrusa aproape in totalitate – cu exceptia catorva cladiri care au rezistat pana in clipa de fata, oamenii care dispareau si care candva constituisera reperele orasului sau fusesera indragiti datorita originalitatii lor …
*

Un mod de a vedea lumea, printr-o lentila speciala, imi era oferit de sedinta saptamanala de la cercul de desen.
Talent nu prea aveam, poate un oarecare simt al culorilor – dupa spusele profesorului meu, insa gustam din plin atmosfera.
Insasi cladirea ce adapostea cercul era o cladire din perioada antebelica, cu o arhitectura ce iesea in evidenta printre cladirile noi ridicate in anii socialismului, si cu un arbore Ginkgo-Biloba pe marginea caruia brodasem o serie de povestiri mai mult sau mai putin fantastice.

In acea toamna calda, cu miros de vanilie si placinte de mere proaspat scoase din cuptor, ma inchipuiam posesoarea unui bagaj de viata suficient de important, si, din varful piramidei celor treisprezece ani, simteam o chemare nebuna de a plonja in oceanul lumii.
Inconstienta multiplica curajul iar inconstienta absoluta anihileaza orice fel de teama. Ramane doar curiozitatea si bucuria de a experimenta …

In acea zi profesorul ne adusese un plic cu fotografii vechi, unele facute inainte de primul razboi mondial, pe care reusise sa le colectioneze de-a lungul timpului sau sa le recupereze de la locuitorii in varsta ai orasului.

Ma uitam fascinata la acea memorie colectiva a urbei in care ma nascusem, la chipurile unor oameni ce nu mai erau printre noi, la toaletele extravagante si uniformele militare tepene, la tristetea sau bucuria incatusata in priviri, la clipele acele unice inghetate pe pelicula artistului fotograf.
Pe unele fotografii erau trecute date calendaristice si scurte informatii. Uneori apareau numele persoanelor sau ocazia cu care au fost imortalizate.
Caligrafii ingrijite, curgatoare, sau nervoase, cu unghiuri ascutite, scrise cu cerneluri groase, imi jucau in fata ochilor.
Acei oameni nu mai existau … doar umbrele lor pe o bucata de carton. Si totusi reuseau sa ma emotioneze. Ii simteam vii dincolo de bariera temporala.

Profesorul ne indemnase sa alegem cate o fotografie si apoi sa incercam sa realizam portretul persoanei sau persoanelor din fotografia aleasa.

Nu stiu daca eu alesem  fotografia sau ea pe mine :)
Copiii imprastiasera fotografiile pe masa si le rasfirau cu dexteritate in cautarea unui chip care sa le placa, un model pentru sedinta de pictura ce se anunta interesanta.

Aproape toti isi alesesera cate o imagine. Pe masa ramasesera cateva, aruncate la intamplare, toate in nuante sepia.

Chipul unei fete cu o claie de par cam dezordonata ma privea poznas de pe centrul mesei. O privire patrunzatoare spre camera foto …

  • O vrea cineva?, m-am pomenit intreband.
    Colegii mei au negat balansandu-si usor capetele.

Am luat-o cu un sentiment de usurare si m-am pornit la lucru.

Nu prea semana portretul meu cu originalul din fotografia cartonata ingalbenita de timp. Asta e sigur :)
Pe original, in spatele fetei, se zarea o gara … numele garii aparea perfect vizibil.
Numele garii m-a urmarit mereu in timp.
Intr-o zi, cand voi avea timp, voi merge acolo si ma voi aseza exact in locul in care a stat dansa in urma cu exact o suta de ani.

7 gânduri despre „portret peste timp

  1. Da, imi aduc aminte de diferitele cercuri din timpul scolii. Era interesant, si, pentru unii, aceste cercuri au lasat amprente pentru tot restul vietii. Poate ar trebui sa te grabesti pana nu vor darama gara aceea si o vor inlocui cu cine stie ce ineptie de constructie noua cum sa intamplat deja in multe cazuri.
    Povestesti frumos – mai vrem!

    Apreciază

  2. Are mare dreptate Dan. Articolul tău mi-a amintit de cercul ”Prietenii cărții”, frecventat ani la rând de mine, ca elevă, cu mare plăcere, până când… s-a desființat. Plecase profesoara care era sufletul acestui cerc…

    Apreciază

    • Chiar si in epoca socialista copilaria avea farmecul ei, desi multi din cei nascuti dupa ’89 isi inchipuie ca oamenii din acele timpuri traiau intr-un fel de lagar socialist unde munceau de dimineata pana seara, cantau ode partidului si dormeau imbracati in salopete si cu bocancii/cizmele de cauciuc in picioare :)

      Apreciază

  3. Cred ca am frecventat, la vremea mea, toate cercurile de la Casa Pionierilor. Nu a fost o pierdere de timp, am invatat sa socializez cu ceilalti copii de-acolo, am mai si retinut cate ceva, din invataturile care ni se transmiteau acolo, in fine, era o lume care te mai scotea din rutina zilelor acelora atat de triste, in general.
    Am si eu niste nostalgii din astea, sa le spun asa, pe care sper sa le implinesc, candva! Daca nu, nu, lumea merge inainte oricum! :)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.