Romeo și Despina (2)


Tamara de Lempicka, Blue and Black Abstract Composition (1953)

Lempicka Estate, USA
*

De abia dupa ce Despina si Romeo plecasera am realizat ca Romeo gresise si-mi adusese alta carte, nu cea imprumutata.
Sub ochi aveam coperta cu titlul cartii si autorul. Ce interesant !!… am murmurat cu voce tare total surprinsa. Am deschis-o si am inceput sa citesc.
Citind-o mi-am dat seama ca imi adusese cartea in mod intentionat. Una din povestiri avea caracter autobiografic, sau asa mi se parea. Autorul rememora intr-un fel frinturi din copilarie si adolescenta. Ma dureau ochii. Nu din cauza literelor marunte ma dureau ci din cauza ca in final realizam ce dorea Romeo sa ma faca sa inteleg.
Am citit fila cu fila, pina la ultima.

A doua zi dimineata Romeo ma astepta la intrare.
Nu stiam ce sa-i spun. Imi dadeam seama ca e o situatie in care el ar fi trebuit sa inceapa primul, in cazul ca ar fi avut ceva de spus.

– Ti-a placut?
– Da. A scris-o tatal tau? Am observat ca autorul are acelasi nume de familie cu tine.
– Nu. A scris-o un văr de-al tatei.
– Povestea aceea cu cei doi baieti care fug din şatră ca sa ajunga la oras sa invete meserie in uzina e adevarata, nu?
– Da, a zis el privind peste umarul meu. Apoi si-a mutat privirea direct in ochii mei si a spus : e vorba de el si tatal meu. Acum ai aflat un lucru nestiut de ceilalti. Sunt ţigan. Pe jumatate. Dar tot ţigan se cheama. Cum as putea sa-i spun Despinei asta?
– Asa, foarte simplu. Vrei sa-i ascunzi la infinit?
– Nu stiu ce vreau …
– Exmatricularea a avut legatura cu faptul ca esti tigan?
– Nu direct. E o poveste incilcita in care am partea mea de vina.
– Povesteste-o, daca vrei. Ascult.

Romeo a respirat adinc ca inaintea unui plonjon de pe trambulina apoi a continuat calm de parca ar fi povestit despre altcineva.

– Nu e ceva special de povestit. Vesnica poveste … La internat stateam cite patru in camera. Nu spusesem nimanui ca tata e tigan. Stiam ca voi fi etichetat intr-un fel anume. Ce folos ca tata avea studii peste nivelul mediu de studii al romanilor … tot tigan s-ar fi numit in ochii colegilor.
Intr-o zi, cind m-am intors de la sala de machete, l-am vazut in camera pe un tip din primul an ce-mi era antipatic.
Alt coleg de camera, si de clasa, isi cauta calculatorul de buzunar. Nu-si amintea unde il pusese.
Asa, tam-nisam, colegul antipatic venit in vizita spune : intreaba-l pe sudist, poate ca stie? Lor li se cam lipesc obiectele de degete.
Colegul de camera s-a uitat lung la el. In jargonul liceului “sudist” insemna tigan.

– Ce tot spui? a ripostat colegul de camera, nevenindu-i sa creada.
Cel venit in vizita a raspuns arogant :
– Hai mă ! … sinteti niste mamaligi daca in doi ani n-ati aflat ca asta-i tigan.. si a aratat inspre mine.
Care român cu scaun la cap isi boteaza copilul Romeo …?! a continuat el hohotind batjocoritor.
Cu calm am dat sa le explic. Nu avea de ce sa-mi fie rusine. Ma comportasem corect fata de ei si nu cred ca ar fi avut ceva serios de reprosat la adresa mea.

Le-am zis ca e adevarat, tata e tigan si mama româncă.
Colegul venit in vizita avea pe fata un zimbet ce se transforma in rinjet.
Da, românca! .. Mai bine zis o ştoarfă ordinară … aproape ca a tipat el cu ochii injectati de o febră in crestere.

  • L-am prins de haine si l-am izbit de perete. Fusesem invatat ca va trebui sa suport multe dar ca cineva sa-mi faca mama ştoarfă, fara s-o cunoasca, doar in virtutea faptului ca s-a casatorit cu tatal meu, ţigan … nu puteam suporta. Controlul a disparuse. Judecata disparuse. Furia s-a dezlantuit ca un fulger. I-am carat la pumni pina l-am umplut de singe. Ceilalti patru baieti din camera nu au reusit sa ne desclesteze.
    Intre timp venisera si altii. Galagia iscata a ajuns pina in camera portarului.
    M-am trezit luat si dus cu forta in cancelarie.
    Citiva profesori se uitau la mine si nu intelegeau ce-i cu singele de pe uniforma. Buzunarele pe jumatate smulse atirnau desirate. Aratam jalnic.

Profesorul de serviciu mi-a intins o coala de hirtie si mi-a cerut sa scriu cum au decurs lucrurile.
Cu greu am insailat citeva propozitii.

Profesorii iesisera pe hol si discutau intr-un colt cu portarul. El le dadea amanunte. Susotitul lor, intrerupt de exclamatii, ajungea pina la mine. Ramasesem singur in cancelarie.
Terminasem de scris si asteptam sa dau foaia si sa plec la baie sa-mi spal fata. Profesorul de serviciu s-a intors de pe hol, a luat foaia si a citit-o. A clatinat de mai multe ori din cap.
– Nu stii ca aici cel mai important lucru e disciplina? Suntem la un liceu militar nu in piata la Obor.

Nu am zis nimic, insa tonul lui imi sporea presiunea.

– Te-ai comportat mai rau ca un …

Nu a apucat sa termine propozitia. In cap insa imi vuia continuarea : “… te-ai comportant mai rau ca un tigan! “

Am vazut negru in fata ochilor. Bratul s-a destins ca un arc peste fața lui. Plesnitura a fost puternica si m-a adus la realitate. Prea tirziu. Gestul se consumase. Lovisem un profesor gradat.

– Si? Dupa aceea?, am intrebat eu infrigurata de scena povestita.
– Dupa aceea exmatricularea, nu e clar?

– Poate ca intentia lui verbala fusese alta. Poate ca vroia sa zica “mai rau ca un golan” sau “mai rau ca un derbedeu” … am adaugat eu.
– E usor sa judeci asa, cu calm, fara sa fii implicata. In acel moment am fost convins ca vrea sa spuna ‘ te-ai comportat mai rau ca un tigan’.
– Colegul care te-a jgnit ce a patit.
– Nimic. Mai fusesera certuri si batai in internat insa mereu lucrurile au fost musamalizate. Eu am fost exmatriculat pe motiv de comportament violent si ultrajul unui cadru didactic. Daca nu l-as fi lovit nu cred ca m-ar fi exmatriculat.
– Nu-ti pare rau pentru ca l-ai lovit?
– Si daca-mi pare, ce folos? Liceul militar e una, liceul vostru e alta.

Discutia lasase o deosebita impresie asupra mea caci nu eram in stare sa ma concentrez asupra lectiilor.

Z‎ilele treceau in continuare. Se apropia primavara chiar daca afara era zapada si noptile erau inca friguroase. Uneori il vedeam pe Romeo plimbindu-se prin curtea liceului cu Despina si alte colege sau discutind cu ea pe bordura de la intrarea de pe terenul de sport. Relatia lor era una rece … mai bine zis una de tatonare.

In pauza, nevazind-o pe Despina pe hol, am intrat in clasa ei sa intreb ce s-a intimplat ca absenteaza.
Colegii mi-au spus ca a racit rau de tot si ca-i internata la spital.
A doua zi era 8 Martie. Trebuia sa trec prin piata si pe la florarie sa cumpar citeva fire de flori pentru profesoarele mele preferate.

La ora asta, dupa amiaza, tarabele se golisera. Cele mai frumoase flori se cumparasera. Nu am vazut lalele, nici garoafe, nici frezii galbene In piata lume putina, printre care citiva colegi de clasa. Cumparau flori pentru fete … Romeo era cu ei.

M-a observat si a venit in fata florariei. A intrebat de Despina. Ii observase absenta. I-am zis ca e la spital.

Vestea l-a necajit pe Romeo.
– Miine e 8 Martie. Facusem planuri pentru ziua asta … sa-i daruiesc flori si sa-i vorbesc, sa o invit undeva …
– Poti sa i le duci la spital, am zis eu. Ar bucura-o de zece ori mai mult decit daca le-ar fi primit la scoala.
Asta i-ar dovedi ca indiferent unde se afla tu te gindesti la dinsa.

Ne-am plimbat o tura printre tarabe. Se gaseau frezii roz, foarte pline, si zambile abia imbobocite.
Romeo cauta insa ceva alb.
– Alb? l-am intrebat din nou. Ghiocei nu se vedeau. Pentru lacramioare era prea devreme …

Romeo scosese un strigat triumfator. Gasise niste zambile foarte deschise la culoare, aproape albe …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s