frumoasa din Tanger


Jean-François Portaels – Woman of Tanger

*

Privea largul apelor de pe terasa umbrita de chiparosi in timp ce aroma cafelei se ridica discreta din ibricul de arama batut cu insemne ciudate.
Gândul ii zbura mereu la corabier si desi cautase o cale sa-l uite nu reusise deloc. Ba mai mult, se trezea vorbindu-i in gând sau amintindu-si ultima noapte petrecuta impreuna … sau zilele in care sporovaiau fara de griji pe tarmul pietros maturat de vanturi inselatoare, când fierbinti ca inceputul unei noi povesti de iubire … când umede ca lacrimile ce pecetluiesc o despartire.

Frumoasa din Tanger isi legana in bataia soarelui siragul de turcoaze primit in ultima zi, inainte cu cateva clipe ca zvelta corabie sa-si ridice ancora, cu promisiunea ca pana la solstitiul de vara el se va reintoarce.
Dar solstitiul trecuse de multa vreme si doar o saptamana o mai despartea de echinoctiul de toamna.

Zilele isi pierdusera cadenta obisnuita, devenind lungi cu amurguri ce se lasau asteptate si nopti golite de vise in care ostenita de asteptarea de peste zi adormea imediat pe perna de catifea.

Deseori se intrebase ce are atat de deosebit Corabierul incat o facuse sa-i alunge pe toti petitorii bogati ce se incapatanau sa-i tot dea tarcoale, sau pe cei chipesi care-i trimiteau versuri pe hârtie parfumata cu filigran auriu și o urmareau din umbra in timp ce se plimba prin bazar.

Corabierul nu era nici tânăr, nici frumos, nici bogat si nici cu stiinta dragostei. Putea trece neobservat prin port, in hainele lui decolorate, sau putea fi luat drept un pierde vara ratacit pe meleaguri straine.

Dar cu toate astea el o atragea.
Poate pentru că stia sa povesteasca frumos. O facea sa se rupa de timp, de locurile in care crescuse ca o floare exotica si de neputinta de a cuprinde nemarginirea lumilor prin care el colindase de nenumarate ori.

Poate că pentru tristetea lui, ca o umbra fugara ce-i aluneca când pe coltul buzelor când pe fruntea arsa de soare.

Poate pentru că nu-i spusese niciodata ca e frumoasă, sau poate ca nu observase ca ar fi, si nu o trata ca pe un obiect menit sa-i satisfaca placerea sau a starni invidia celorlalti atunci cand ieseau impreuna prin pietele aglomerate unde o sumedenie de gura casca tineau sub observatie pulsul orasului.

Poate pentru că stia că el nu o va uita, desi nu-i jurase niciodata nimic, dar mai ales pentru sentimentul acela precis că după dânsul nu va mai avea loc in inima ei pentru nimeni altcineva.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s