investitorul


*

Trăiam cu impresia că are un calculator în loc de suflet, acțiuni de bursă în loc de amintiri și un registru comercial în loc de inimă.
Investea la modul sigur, fără să piardă însă din vedere posibilele pierderi, și nu se grăbea deloc atunci când toți se agitau să-și plaseze cât mai avantajos banii.

Cu cei de la firma lui se purta relativ rece și nu suporta să aibă femei în preajmă, la birou vreau să zic, căci în alte locuri le dorea compania.
Nu avea încredere în absolut nimeni, și o declara cu nonșalanță, dar asta nu-l împiedica să-și facă mereu cunoștințe noi care, în mod invariabil, sfârșeau prin a-i deveni dușmani din umbră.
Deși știa ce se întâmplă, sau poate chiar de aceea, îi ținea în preajmă afirmând sec că un dușman la casa omului valorează cît zece prieteni aflați departe.

Puțini erau cei ce aveau să-i reproșeze ceva pentru că nu poți reproșa cuiva faptul că nu are chef să joace golf cu tine sau că ti-a refuzat invitația la un dineu ce s-a dorit select.

Dacă aveai răbdare să-l urmărești descopereai că investitorul reprezenta un cumul periculos de neconcordanțe.
Nu se sfia să afirme pe față că pentru a reuși în afaceri e inevitabil să nu faci compromisuri, mari sau mărunte, dar în același timp susținea ideea că poți câștiga nesperat de mult din afaceri legale, cu condiția să le reperezi din timp, adică cu mult înainte ca altcineva să-și fi dat seama :)

Cotiza masiv la o fundație culturală și la o organizație caritabilă, insistând să rămână anonim pentru mass-media. Atunci când directorul fundației l-a întrebat de ce nu vrea ca numele să-i devină public, investitorul a răspuns pe un ton grav în cuvinte egale ca intensitate : Pentru că nu vreau să fiu luat drept fraier de adevărații fraieri.

I se spusese de multe ori că are afacerile în sânge, unii lăsând să se înțeleagă ca e posibil să-i curgă și câțiva stropi de sânge evreiesc prin vine.
Din câte știa, acest lucru era puțin probabil, dar răspundea bine dispus că e posibil ca o bunică sau străbunică să fi călcat pe alături.

Avea convingerea că cel mai ușor lucru pe lumea asta e să faci bani.
Atunci când cineva l-a întrebat care-i cel mai greu, i-a răspuns scurt : Să educi așa cum trebuie un copil.

Cinci zile pe săptămână trăia prea alert, într-un ritm ce amintea de ofensivele militare, dar în week-end dispărea brusc, fără să lase indicii unde ar putea fi gasit.
Speculațiile pe această temă atingeau cote inimaginabile pe scara ficțională.
Cum că ar avea o vilă in Hawaii unde se retrage la sfârșit de săptămână, sau că pleacă la Paris să se trateze de o boală incurabilă, ba chiar că ar avea o amantă negresă pe care o ține în puf la Beverly Hills.
Unii erau de părere că investitorul dispare pentru a încheia afaceri secrete, alții că și-ar petrece cele două zile alături de un frate handicapat despre a cărui existență nu dorea să se afle sau că și-ar spiona din umbră concurenții.

Adevărul însă era că se retrăgea într-o mică garsonieră pe care și-o cumpărase printr-un intermediar și, acolo, în spațiul acela de treizeci de metri pătrați, între cărțile pe care ardea de nerăbdare să le citească și discurile cu melodiile preferate, pornea în căutarea lui însuși … dar niciodată nu reușea să se întâlnească.
*

Anunțuri

2 gânduri despre „investitorul

  1. Oare câți dintre noi, atunci când pornim în căutarea sinelui, reușim să ne întâlnim?! Sau dacă reușim, cât de mult prețuim asta? Pentru că mi se pare extrem de prețioasă o asemenea (re)găsire.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s