tristețea aceea

 
imagine – Elmira Shokr-Pour

*

aștept să-ți publici tristețea în ediția de seară
să o aud cum foșnește provocator în timp ce-mi alunecă degetele
printre faldurile ei, subțiri ca foița de țigară.

… tristețea aceea pe care o cunosc doar din vedere,
atât de zgârcită cu înțelesurile pe care uneori le abandonează neglijent
pe o virgulă oarecare.

… tristețea aceea blândă
uneori de o ironie tăioasă
sau melancolică în stil bacovian.

… tristețea aceea plictisită de mersul zilnic al lucrurilor,
de planuri,
de conveniențe,
îngânându-și numele în vocale mute,
alunecând pe corzile dezacordate ale unei impresii false,
răscolind prin nimicuri după un punct de reper
sau de sprijin
sau după un fir de nisip
evadat prin cine știe ce minune din clepsidră.

tristețea aceea e totul ce știu despre tine.

 

Anunțuri

8 gânduri despre „tristețea aceea

  1. Am revăzut niște desene făcute de soțul meu pe vremea când era elev la Liceul de Arte, excepționale, dar nu asta voiam să zic, ci să mă refer la faptul că toate modelele desenate păreau triste. Poate o tristețe plictisită de cele patru ore cât dura un studiu de portret în cărbune. Unul nu avea o sclipire jucăușă în ochi, fie că era tânăr, bătrân, urât sau frumos ca înfățișare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s