de pe pervazul unui tablou


*

Iosif Iser – Evreu cu carte
Muzeul National de Arta, Bucuresti
*
Atunci cind te afli intr-un loc necunoscut, deschizi fereastra si cu aviditate privesti afara in cautare de repere sau pur si simplu inspiri adinc aerul si culorile in timp ce iti sprijini miinile pe pervaz.
*
Uneori mi se intimpla ca un tablou, desi fara pervaz, sa ma faca sa-i deschid larg obloanele, caci dincolo de imaginea vizibila oricui se afla o alta imagine, paralela, pictata foarte demult in strafundul sufletului meu.
Am denumit-o imagine senzoriala. Toate simturile participa la decodificarea ei, ţesînd trasee complicate pe ruta prezent-trecut si retur.
*
Evreul cu carte al lui Iosif Iser, expus la Muzeul National de Arta din Bucuresti, este un astfel de tablou.
*
Iosif Iser (1881-1958), pictor evreu cu o tuşă distincta, a pictat cu predilectie portrete de turci si tatari din zona Mangaliei si Balcicului, dansatoare si arlechini, uneori nuduri si portrete satirice.
Nu despre mostenirea lasata culturii romane de catre Iosif Iser mi-am propus sa vorbesc in acest blog caci nu ii cunosc suficient de bine universul artistic si operele.
*
De pe pervazul acestui tablou mi-am luat insa zborul spre trecut, spre acel tarim tangibil doar pe calea amintirilor si viselor. Acel tarim unde rautatea nimanui nu te poate stropi in vreun fel.
*
Nu am uitat chipurile evreilor din orasul nostru. Unii au murit pe vremea cind eram eleva la scoala generala, altii au plecat in orase mai mari sau in Palestina. Ei insisi spuneau Palestina, nu Israel …
Imi amintesc de cei citiva copii evrei de la noi de la scoala si de gustul de pasca nedospita adusa de ei in ziua de Pesah.
Imi revin in memorie casele evreiesti, acele case cu ferestre inguste, feronerie delicata si pravalii la parter. Pravaliile au fost confiscate de stat dar lor, uneori, li s-a permis sa locuiasca la etaj.
Acum, din vechea strada evreiasca nu a mai ramas mare lucru.
*
Imi amintesc numele ce sunau ciudat pentru mine si de faptul ca o chinuiam tot timpul pe bunica sa-mi spuna ce inseamna.
Wagner (cu covrigii lui fierti), Abramovici, Bergerii ( citiva la numar), Gotlieb, Weinisch, Adlerii ( … cu domnisoara Adler de o frumusete in fata careia specimenele vulgare ale urbei deveneau pe neasteptate niste tipi politicosi si bine crescuti), Horovitz, Sontag,  Marcovici, Gropper, Iakubovici, Furman, Friedman, Herschcovici, Gutman (de la care imi cumparam martisoarele), Stein, Hoffman … numele lor isi au un loc bine marcat in memoria copilului care eram pe atunci.
*
Ei mai exista doar in fotografii si amintiri. Unele amintiri sunt acum ale mele.
*
Imi amintesc de unicul evreu din oras ce purta palarie neagra si caftan mai lung de genunchi.
L-am remarcat de pe vremea cind umblam la gradinita :) dar imaginea lui, clara, nestearsa de timp, imi apare acum in fata ochilor, vie.
De foarte multe ori, ani de-a rindul, l-am urmarit pe ascuns, sau am intrat dupa el in vreun magazin, doar ca sa-i pot privi indeaproape barba si palaria.
Intr-o zi si-a dat seama si, la raionul cu articole sportive, s-a intors brusc spre mine si m-a intrebat cum ma cheama.
Ochii lui spalaciti, nasul coroiat, ridurile adinci ce-si continuau traseul de pe sub barba sura inspre pometii obrajilor si frunte, m-au facut sa-mi inclestez pumnii in buzunarele sortului de la uniforma.
I-am raspuns privindu-l drept in ochii incolori. A scos din buzunarul caftanului o bomboana invelita in staniol colorat si mi-a intins-o.
Am luat bomboana dar am aruncat-o apoi in primul cos de gunoi de linga parcul scolii.
*
Mi-aduc aminte de cei doi profesori evrei avuti la scoala: un profesor tinar cu barba neagra si alura de Christ, mereu imbracat cu un  pulover lălâu pe jumatate deşirat,  si o profesoara in virsta, insa foarte pusa la punct, eleganta, cocheta, plina de energie si niciodata suparata de galagia iscata de clasa.
*
Imi revine in minte  ziua in care, din curiozitate, am intrat in templul evreiesc.
Trebuia sa cumpar sapun.
Tutungeria se afla in imediata apropiere a templului. Usa era deschisa. Ma tenta sa intru.
Nu am rezistat tentatiei :)
*
Inauntru m-a intimpinat un semi-intuneric scrijelit pe alocuri de luminite mici si un zumzet ca de albine.
Fiecare se ruga in felul său.
Stateam in prag si nu indrazneam sa pasesc inainte.
Covorul pe care stateam se termina in fata unei tribune din lemn.
La tribuna, un barbat cu o pinza alba pe cap, ce-i acoperea umerii, cu ochii doar pe jumatate deschisi, recita ceva. Nu-i distingeam prea bine trasaturile. Pinza ii acoperea o parte din fata.
Eu mi-l inchipui semanind cu evreul din desenul colorat al lui Iosif Iser.
*
Vocile veneau din toate partile, cu modulatii incredibil de ciudate, si desi percepeam semnalele sonore nu reuseam sa deslusesc cuvintele.
Tineam sapunul in mina cu impresia ca mirosul de rozmarin si lavanda  a umplut incaperea. Citeva priviri piezise, din stinga si dreapta, s-au oprit asupra mea.
In acel moment am facut doi pasi in lateral si m-am oprit linga o doamna cu o palarie crosetata pe cap.
Am stat linga ea pina s-a terminat ceremonia.
*
De nenumarate ori trecusem pe linga templu dar de abia in acea zi simtisem imboldul de a intra.
*
Imi amintesc si ca, tot prin clasele primare, cineva ma complimentase cu apelativul ” jidaucă mica”.
Tot de la bunica am aflat ca nu trebuie sa repet cuvintul.
Nu mi se parea nimic urit, ofensiv sau rau, caci, pe vremea aceea, nu cunosteam sensul multor cuvinte si nu banuiam ca unele cuvinte bune pot avea conotatii rele
Doream foarte mult sa aflu ce-l facuse sa-mi spuna jidauca mica, stiind ca in familia noastra nu au existat evrei.
Curiozitatea mi-a fost satisfacuta in clipa in care am descoperit ca parul roscat si faptul ca il graseiam pe „r ma facea sa seman cu copiii evrei, cu deosebirea ca mie imi lipseau pistruii.
*
Niciodata nu voi uita ca medicul ce m-a adus pe lume a fost evreu.
El a parasit-o cu citiva ani in urma. Peste un timp o voi parasi si eu.
Golul lumii se va umple cu alţii asemeni noua dar totodata deosebiti de noi.
*
Daca ti-e straina ordinea aceasta simpla si fireasca a vietii si mortii nu ai cum sa intelegi ca atunci cind scuipi in sus, intotdeauna, scuipatul iti va cadea pe fata.
*
Importanta nu e religia celui de linga tine.
Daca e OM si te poate intelege, asta e important.
*
Anunțuri

15 gânduri despre „de pe pervazul unui tablou

  1. >Minunat! Ar trebui sa se invete si in scoli ce inseamna o comunitate, un popor…Dar, mai ales, un ideal cu adevarat milenar…PS.In 1967 a plecat "la Palestina" colega mea de banca din Seini, Maramures; Ileana Hirsch; mi-a scris un timp din NEW YORK…

    Apreciază

  2. >-X-, emotia pe care mi-a starnit-o mie n-a fost atat prin prisma eliberarii tale, ci prin faptul ca textul asta denota multa empatie, care nu inseamna simpla simpatie, ci mult mai mult. e vorba de acea abilitate cognitiva absolut necesara ca sa vezi lumea si din perspectiva Celuilalt.

    Apreciază

  3. >@DaurelAm crescut intr-un oras multicultural si am locuit pe o strada unde copiii care vorbeau acasa (in familie) limba romana, erau minoritari.Ca 'minoritara' vorbitoare de limba romana am fost mereu pusa in situatia de a privi lumea printr-un periscop invers.@literelibereEmpatie sau nu, in orice caz, lumea in care am copilarit a constituit atu-ul meu forte in viata ulterioara, mai cu seama in Iran.De abia aici am realizat de ce pot realiza cu usurinta contacte si legaturi cu oameni straini si diferiti mie si de ce alte fete romance au probleme de comunicare.

    Apreciază

  4. >Dincolo de necesara functie formatoare a fiecarui popor sau religie, exista o afinitate, chiar o solidaritate intre cei care pot sa priveasca prin ochii celuilalt fara a se vaduvi cumva de proprii ochi. Nu doar ca perspectiva se dubleaza, dar locul ivit in lumina in care se intalnesc privirile venite din launtru-n afara cu cele venite din afara-n launtru, este ''din alta dimensiune''. Ce e de prisos se scurtcircuiteaza, iar noua bogatie capatata e renascatoare. Cred ca e cumva similar cu a pune doua oglinzi fata in fata :)''2 Aprilie Nu calea contează, ci cum o parcurgem.'' (Vladimir Ghika- Ganduri pentru fiecare zi)

    Apreciază

  5. >A te privi 'din alta dimensiune' :).E un exercitiu pe care, daca se poate, mi-l propun sa-l fac zilnic de acum incolo.Iti multumesc mult pentru felul in care mi-ai sugerat ideea …

    Apreciază

  6. Intoleranța este un mare păcat, e o crimă. Cei care se izolează în etnii, comunități închise, pături sociale privilegiate, comunități religioase sau bazate pe rasă, opțiuni politice, culte interzise celorlalți, habar nu au cât pierd din frumusețea acestei lumi. Sunt cei pe care eu îi evit.
    Un articol de excepție.

    Apreciază

    • Unii au convingerea ca aoartin unei caste superioare si de aceea evita sa se amestece sau sa aiba contacte frecvente cu ceilalti.
      Eu cred ca omul poate fi superior doar prin spirit, nu prin altceva.

      Apreciază

  7. Felicitari! Mi-a mers la suflet… poate pentru ca, din Tecuci fiind, oras plin de negustori evrei, am retrait si revazut, citind randurile tale, sentimente amare, franturi de copilarie dusa, chipuri de oameni plecati care incotro.
    Este unul dintre cele mai frumoase texte pe care le-am citit in ultima vreme!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s