di@log(x)


foto Xenia Maytama
*

Ajungem într-un stadiu al vieții când trăim aproape exclusiv prin ceea ce simțim, nu prin ceea ce realizăm.
Ca o consecință firească ne dăm seama că nu mai putem executa lucruri obișnuite, dealtfel necesare în derulajul cvazi-mecanic al zilelor cotidiene, și pentru că nu le mai putem executa ne îndepărtăm cu repeziciune de granițele făpturii ce ne poartă numele, gândurile și dorințele.

E ca și cum am ieși pe furiș din propriul trup pentru a explora lumea, a explora ”altceva” ce doar în subconștient, preț de câteva secunde, sau mai puțin, se materializează sub forma unui dor de neînțeles.

Ajungem într-un stadiu al vieții când creierul se plictisește să tot lanseze comenzi de rutină iar mintea nu mai filtrează analitic ”de ce – urile”, ”de ce da-urile” și ”de ce nu-urile”.
Răspunsul la toate ” de ce-urile” nu ne mai satisface și ca urmare ne răzvrătim împotriva ordinii după care ”am funcționat” până în acel moment și, mai importantă decât găsirea unor răspunsuri parțial satisfăcătoare, e nevoia de a găsi pe cineva care să ne înțeleagă în adâncul cel mai adânc întrebările.

Înțelegi oare ce vreau să spun?

 

Anunțuri

5 gânduri despre „di@log(x)

  1. la ce bun sa-ti inteleaga cineva intrebarile ?
    de ce-urile mele s-au transformat usor-usor in intrebari retorice si am ajuns intr-un stadiu in care nu mai am nici un fel de asteptari de la nimeni.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s