clovnul


Bernard Buffet, The Clown on the Green Background (1960)
*

Locuia într-o cameră cochetă la masarda unui hotel central, pe vremuri patocul tinerilor din familiile cu blazon, acum însă căzut în dizgratia vremurilor, și era mulțumit de faptul că nu întrevedea nici un fel de viitor in viața personală.

Pentru el viața avea consistența unei căni de smântână și flexibilitatea cornului mâncat pe îndelete dimineața în fața jurnalului cu miros de ilustrații proaspete.
Din paginile foșnitoare înnegrite de litere mărunte aduna informații despre existența altora, într-o disperată încercare de a umple memoria cu amănunte nefolositoare în legatură cu evenimentele fericite sau nefericite ce marcheaza cu viteza unui aparat de taxat electronic scurtul drum al vieții către moarte.

Nume, cifre, coduri, majuscule, politicieni cu chelie și amante cu plete zburlite artistic, formule de politețe, abrevieri, minciuni cu carul, schimbări de regimuri politice – scoase din retorta investitorilor cu o dexteritate demnă de bagheta lui David Copperfield, prim planuri cu celebrități, cancanuri, războaie de imagine, opțiuni sexuale diverse, poluare chimică, fonică, radioactivă … șampanie, telenovele, iPhone-uri de ultimă generație, încălzire globală, răcire globală, prostie globală, multimediatizatele creme antirid –  însă cu efect doar asupra pielii bocancilor, topuri muzicale, alimente modificate genetic, implanturi cu silicon, sentimente biodegradabile, miniștri circari, mafioți respectabili, genii cu handicap, escroci înnobilați, copii minune, dopping sportiv, invazii culturale, dragoste de vânzare pe internet, Guinness Book, Yellowbook, Facebook, biserici transformate în moschei, depozite și baruri, dezastre, succesuri, apatie, nebunie, demonstrații anti-globalizare, El Nino, loterii de milioane pentru milioane de visători, campionate mondiale de fotbal, concursuri de Miss, șomeri cu PhD, balene sinucigașe, psihoze în masă, criză energetică, criză financiară, criză în relația de cuplu, Lavazza, Chanel, Microsoft, CNN, BBC … și tot ce-o mai fi.

În timp ce-și întindea cu grijă vopseaua albă pe fața ridată,  a exclamat nemultumit: Ce mai circ a ajuns lumea asta! Să tot râzi până-ți dau lacrimile.

Anunțuri

11 gânduri despre „clovnul

  1. Ai sintetizat o întreagă lume aici, o lume bolnavă sau doar toantă, ale cărei ”succesuri” le auzim trâmbițate zilnic, fie că citim, sau nu, presa. Aflăm de ele într-un mod invaziv, fără să ne intereseze, ca pe clovnul tău, care își drămuia dimneața citindu-le…E firesc să ne întrebăm, cel puțin o bună parte dintre noi, care sunt, de fapt, oamenii normali?! Pentru că mie, una, mi-e imposibil să nu mă întreb dacă nu cumva eu sunt ciudata, pentru că n-am furat după revoluție, pentru că n-am votat cu omul care a chemat minerii”, pentru că nu suport manelele, circul ăsta ieftin, sau că disprețuiesc individele gen monica (fostă) columbeanu sau pe eba. Mi-e absolut greață de programele TV, de ”tocșouri”, de știrile de senzație sau îmbogățitele cu pantofi roșii și scumpi, care stau alături de cârmuitorul țării, pe care nu eu l-am ales.

    Apreciază

    • Problema cred ca se reduce la inconstientul colectiv al unui segment destul de important al societatii care a acceptat aceste personaje de circ drept modele demne de urmat si/sau copiat.
      Si nu e vorba exclusiv de Romania. „Standardele” internationale au ajuns in acest punct de inflexiune.

      Apreciază

  2. -X-, am eliberat un comentariu fără să fac corectura ortografică, te rog frumos, în caz că am omis litere, etc, să corectezi tu. mulțumesc!
    Plus că nu era finalizat.

    Voiam să închei cu o întrebare. Dacă oamenii care fac circul zilei și conduc alți oameni, îi reprezintă, le sunt șefi și șefe, fac legea, au medici care veghează la sănătatea lor și paznici care le asigură un somn liniștit, au bani cât pentru 5 vieți, viața lor e subiect zilnic pentru alții, nu cumva ei sunt , de fapt, cei ”buni”și , hai să le spunem, cei normali?! Și nu, n-aș schimba cu niciunul. Dar…întrebarea rămâne.

    Apreciază

    • Normalitatea e o notiune extrem de greu de definit. Unii o pun in relatie directa cu majoritatea.
      In plus de asta definitia se ajusteaza in functie de diverse aspiratii si conjuncturi. Din moment ce destui aspira sa ajunga la fel ca ei, da, ii putem considera „normali”. Pentru cei ce au alte standarde morale si de viata, ei nu vor fi considerati niciodata „normali”.
      Dar lucrurile se schimba rapid … si mai intotdeauna in rau.
      Pot ilustra cu exemple marunte din societatea romaneasca. Incepe sa devina normal, si cred ca dupa un deceniu va fi chiar normal, sa citim articolele unor ziaristi agramati si sa ne ‘dam’ pe mana unor medici „specialisti” cu notiuni precare de fiziologie.

      Apreciază

  3. Pingback: San Marino, imagini dar și poveste « Mirela Pete. Blog

  4. Si, care e solutia ? Cum poti lupta impotriva acestui tip de asa-zisa normalitate ? Eu nu vreau sa citesc articole scrise de ziaristi agramati, nici carti scrise de falsi scriitori, nu vreau sa merg la medici prosti etc. Ce sa fac, sa ne facem bagajele ? Stiu eu daca in alta parte a lumii e mai bine pentru mine si familia mea ?…

    Apreciază

    • Nu plecatul ‘in alta parte’ ar fi solutia. Am impresia ca si in alte parti, si aici iau in calcul inclusiv tarile occidentale, situatia se inrautateste. De fapt efectul acesta de degradare al societatii are dimensiuni globale.
      Am impresia ca politicienii din vest nu sunt mai breji decat ai nostri. Ca medie vreu sa spun, caci peste tot exista si exceptii imbucuratoare.

      Daca as cunoaste solutia magica de rezolvare a problemei … as face-o publica :)
      Cred ca tot raul se trage de la faptul ca oamenii accepta cu prea mare usurinta ceea ce nu doresc, ceea ce nu se potriveste cu standardele lor profesionale/morale/estetice … capituleaza prea usor si nu fac uz de rezistenta pasiva.

      Apreciază

      • Ai dreptate! Iar cei care nu acceptă, sunt considerați niște ciudați, niște ”intelectuali”, niște aiuriți cu pretenții, care nu-s de gașcă, nu-s cu picioarele pe pământ, care au fițe în cap și care încep să fie bârfiți și ocoliți.
        Groaznicii dicatori s-au născut atunci când oamenii mari au tăcut…Cam așa este.

        Apreciază

  5. Pingback: Florența în imagini și povești « Mirela Pete. Blog

  6. Pingback: Mozaic de weekend « Mirela Pete. Blog

  7. Pingback: Acasă la Klimt, exact acum un an, în 14 Iulie « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s