anotimpul tranziției sufletului


Marina Konovalova – Bare, Alchemist
*

Nu mă pot opune dorinței de a amesteca în vasul de alamă al prezentului plante de leac de pe poteca trecutului : levănțica viselor, cicoarea îndoielii, cătinele fericirii, pelinul deziluziilor, păpădia naivității, molotrul iubirii, busuiocul încrederii, arnica tristeții, troscotul pasiunii, urzica minciunilor, menta neliniștii, măghiranul împlinirilor, rozmarinul entuziasmului, ienupărul mâhnirii, sulfina iertărilor, ghimbirul decepției, pătlagina noimelor, măceșele plictiselii, feriga siguranței, iasomia uitărilor …

Necunoscând formule magice, nici rețete alchimice garantate, și neavând încredere in banalul abracadabra, am născocit un nume. Poate că ceva mai mult decât un nume.
Efectul nu a întârziat să apară.
Din aburul fierturii, o plăsmuire a prins chip pentru un scurt timp.
Nu am avut răgazul să privesc mai mult.
Totul s-a destrămat înainte să pot înțelege ce s-a întâmplat.

În alambic a rămas doar esența, cu termen nelimitat de garanție și efect nul asupra celor ce au renunțat la cuvinte.
Într-un moment de totală lipsă de inspirație am denumit-o anotimpul tranziției sufletului … fără să știu că așa o să fie.

Anunțuri

4 gânduri despre „anotimpul tranziției sufletului

  1. Greu de comentat un post din care doar banuiesti despre ce e vorba, dar nu esti sigur deloc ca ai ghicit. Ca sa n-o dai in bara, scrii cam ce am scris eu aici ! :D
    Sa ai zile frumoase, draga X !

    Apreciază

  2. Tocmai asta e farmecul literaturii : nu ai niciodata siguranta ca ai inteles exact ce a vrut sa spuna sciitorul :)
    Deci oricui ii ramane libertatea de a improviza pe marginea textului …

    Apreciază

  3. Ce parfum, dar ce parfum …levănțica,cicoarea,cătinele, pelinul , păpădia , molotrul , busuiocul ,arnica , troscotul, urzica ,menta , măghiranul , rozmarinul , ienupărul , sulfina, ghimbirul ,pătlagina , măceșele, feriga ,iasomia ,…Cred că miroase divin. Interesant, și mie ghimbirul îmi aduce a decepție, iar ienupărul nu, nu chiar a mâhnire, dar a ceva izolat…Oare de ce?! Melanjul trebuie că este miraculos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s