prințesa Maria Cantemir – între adevăr istoric și legendă internautică


Maria_kantemir_( )_by_i.nikitin.jpeg.jpg

Ivan Nikitin, portretul Mariei Cantemir
*

Ca printesele românce – moldovene sau valahe – erau frumoase, si nu de putine ori i-au facut pe nobilii de la curtile marilor imperii sa-si piarda capul, o spun documentele epocilor respective.
Unele chiar au fost implicate in politica si prin demersurile lor au incercat sa (re)asigure puterea familiei din care proveneau, sau pe cea a sotilor, infruntand pericole demne de pana lui Dumas si Balzac.
Frumusetea lor, plus spiritualitea dublata de cultura, i-au atras deopotriva pe oamenii de litere, pictori si politicieni.
Unii pictori au realizat portrete care, spre sansa noastra, au navigat de-a lungul secolelor fara sa se piarda.
Unul din aceste portrete constituie subiectul postarii de față.

Despre portretul printesei Zoe Ghika am vorbit mai demult. La fel si despre cel al Doamnei Ecaterina Mavrocordat.
Azi propun un altul cu un personaj interesant. O femeie frumoasa, de viță nobila, cu educație aleasa, femeie despre care se zice ca l-a facut pe țarul Petru cel Mare sa ajunga la un pas de divort.

O navigare pe net ne dezvaluie faptul ca  Prințesa Maria Cantemir (1700-1754) a fost fiica domnitorului Dimitrie Cantemir, amanta lui Petru cel Mare, doamna de onoare la curtea țarului, doamna de onoare a Marii Ducese Natalia (1728-29), doamna de onoare a imparatesei Ana a Rusiei (1730-31) si, in ultima parte a vietii, amfitrioana unui salon literar din Sankt Petersburg.

Dar oare ce este adevarat, si ce pura fictiune, din biografia acestei femei despre a carei educatie se stie ca rivaliza cu cea a barbatilor nobili ce alcatuiau elita intelectuala de la curtea țarului ?
In ce masura istoria a fost contrafacuta ?

Inainte a a-mi citi povestea romanțată cu care voi continua blogul v-as ruga sa lecturati acest articol scris de academicienii Andrei si Valentina Eșanu, articol care demonteaza toate teoriile privitoare la viata Mariei Cantemir, teorii ce abunda pe net in cele mai dezlânate si contrafacute variante.
In acest fel va veti putea forma o opinie personala.
Chiar ma intereseaza parerea voastra referitor la veridicitatea unei posibile povesti de dragoste intre Maria Cantemir si țarul Petru.

Printesa Maria Cantemir intre fictiune artistica si realitate istorica (PDF)

In wikipedia am gasit  informatia ca Maria s-ar fi nascut la Istanbul, insa cercetand si alte documente, inclusiv genealogii, inclin sa le dau dreptate celor ce au ajuns la concluzia ca dânsa s-ar fi nascut la Iasi ca fiica a lui Dimitrie Cantemir si a Casandrei Cantacuzene, aristocrata din neamul Cantacuzinilor.
Asemenea tuturor copiilor lui Dimitrie Cantemir, Maria va primi o educatie aleasa, si asemenea lor, va juca un rol in istoria Rusiei.

Povestea vehiculata pe net, ce-si are izvorul in textele istoricului rus Maikov, spune ca la varsta de douazeci de ani fiica lui Cantemir face cunostinta cu tarul Petru cel Mare. Tarul se indragosteste la prima vedere de Maria si, la scurt timp, devin amanti.
Dimitrie Cantemir si-ar fi dat acordul asupra acestei relatii sperand ca țarul va divorta de imparateasa Ecaterina pentru a se casatori cu fiica lui.
Aceasta posibilitate e negata cu vehementa de istoricii Andrei si Valentina Eșanu,  pe motiv ca fiii si fiicele lui Dimitrie Cantemir au primit o educatie religioasa stricta si ca, viitorul domnitor al Moldovei, nu s-ar fi injosit niciodata sa-si dea acordul asupra unui lucru ce contravenea cu morala crestina.

Povestea spune ca Maria ramane insarcinata iar acest fapt o infurie la culme pe sotia lui Petru cel Mare care vedea in frumoasa printesa moldoveanca un real pericol.
Faptul ca țarul isi dorea un fiu, in timp ce ea adusese pe lume doua fete, ii sporeau ingrijorarea.
Pericolul unui divort, in cazul in care Maria ar fi nascut un baiat, incepea sa prinda contururi reale.

La ordinul imparatesei Ecaterina, Maria ar fi fost nevoita sa avorteze sub supravegherea expresa a medicului curții.

In textul pdf atasat mai sus se demonteaza si aceasta teorie afirmandu-se ca toate speculatiile pornesc de la traducerea gresita a doua cuvinte din limba rusa  : kneajna – pentru domniță/principesă necasatorita si kneaghina – pentru principesă/prințesă casatorita.
Autorii articolului au ajuns la concluzia ca unele intamplari reale din viata celei de a doua sotii a lui Dimitrie Cantemir, printesa/kneaghina Anastasia Trubețkaia Cantemir (avortul unui copil), ar fi fost puse in seama prințesei/kneajna Maria Cantemir – acest lucru datorandu-se in parte si faptului ca dânsele, mama vitregș si fiica, erau aproximativ de aceeasi varsta.

Legatura cu țarul pare sa se fi intrerupt in anul urmator dar, conform documentelor, ea s-ar fi reaprins in 1724 si ar fi continuat pana la moartea tarului in 1725.
Unii istorici au numit-o pe Maria Cantemir drept ultima mare iubire a lui Petru cel Mare.

Se mai afirma ca dupa suirea sa pe tronul Moldovei, Dimitrie Cantemir a silit-o pe Maria sa traiasca la manastire – chipurile pentru a nu prejudicia onoarea familiei.
Maria nu s-a casatorit niciodata, ramanand fidela iubirii pentru țarul Petru, desi a avut destui pretendenti – printre care si cneazul Ivan Dolgorukii ce provenea dintr-o influenta familie de nobili rusi.
Andrei si Valeria Eșanu insa afirma ca e posibil ca in urma refuzului Mariei, insusi cneazul sa fi purces la tot felul de nascociri in legatura cu fiica lui Dimitrie Cantemir.
Maria l-ar fi refuzat pe cneaz deoarece l-a privit cu ochii unei femei educate, stapana pe deciziile personale, vazand in acest cneaz doar mediocritate si incapacitate

Orice s-ar spune, descâlcirea ițelor unei astfel de povesti cere un volum mare de munca … nu doar o navigare lejera pe net. Si mai cere cunostinte temeinice de limba rusa pentru a putea citi documentele in original.

Biografia Mariei, transmisa de la o generatie la alta, reprezinta un amestec de adevar si legenda.
Se crede ca ar fi inmormantata intr-o biserica din satul Ulitkino de langa Moscova, biserica ctitorita de ea insasi, cu hramul Sfintei Maria Magdalena.
Ulitkino a fost una din mosiile familiei Cantemir.
Altii infirma aceasta ipoteza spunand ca toti membrii familiei Cantemir au fost ingropati in cavoul familiei de la Manastirea Greceasca din Moscova.
Totusi o coincidenta ii face si pe cei mai sceptici dintre sceptici sa acorde o sansa satului Ulitkino, denumit si Mariono. E vorba de faptul ca hramul bisericii coincide cu ziua de nastere a Mariei Cantemir si ca documente slavone atesta faptul ca biserica din sat a fost construita in 1748 de kneajna Maria.

Unele documente din limba rusa, inclusiv corespondenta dintre Maria si fratele ei, printul Antioh Cantemir, dezvaluie personalitatea acestei domnite considerata drept una dintre cele mai bine educate si cele mai rafinate femei ale epocii ei.
Pictorul rus  Ivan Nikitin (1691-1741 )  i-a surprins foarte bine ochii umbrosi,  inteligenti.

In continuare introduc un text extras dintr-o carte publicata la Iasi.

„Dimitrie Cantemir a avut o foarte bogată viaţă de familie, umbrită atât de marile evenimente politice, cât şi de preocupările intelectuale ale marelui cărturar. Din căsătoria cu Casandra avea şase copii: primele născute sunt două fete, Maria (1700-1754) şi Smaranda (1701-1720), cărora le urmează patru băieţi – Matei (1703-1771), Constantin (1705-1747), Şerban sau Serghei (1706-1780) şi Antioh (1708-1744). Era pregătit şi biologic pentru o domnie ereditară! Primii trei băieţi vor deveni ofiţeri în garda imperială rusă, iar Antioh, scriitor şi diplomat la Londra şi Paris. Numai Maria e născută la Iaşi, toţi ceilalţi copii sunt născuţi la Constantinopol. Soţia Casandra moare în 1713 la Moscova, lăsând cei şase copii la vârste mici. Dimitrie Cantemir se va recăsători în 1720 cu Anastasia Ivanovna Trubeţkoi, cu care are o fiică, Smaragda Ecaterina (1720-1761), născută în acelaşi an în care murise Smaranda, cea de-a doua fiică din prima căsătorie. (Am selectat aceste date din arborele genealogic al familiei Cantemir, alcătuit de Paul Cernovodeanu şi publicat în anexele volumului V din Istoria Românilor, 2003.) Cu o familie atât de numeroasă era normal să apară complicaţii, mai ales conflicte de moştenire după moartea atât de timpurie a tatălui. Rolul de liant al familiei l-a preluat prinţesa Maria, prima născută, femeie inteligentă şi activă, preocupată să-şi aranjeze fraţii cât mai convenabil social.

Până acum, documente privitoare la prinţesa Maria Cantemir şi la relaţiile ei cu fraţii existau numai în rusă. Editura Universităţii ,Al. I. Cuza” din Iaşi, prin Leonte Ivanov, Ştefan Lemny şi Marina Vraciu, a avut de curând inspirata iniţiativă de a le publica şi în româneşte. Volumul Prinţesa Maria transpune din rusă două tipuri de texte. Unul este un studiu special redactat pe această temă (p. 13-162) de istoricul rus Leonid Nikolaevici Maikov, publicat în 1897 (deci acum peste o sută de ani) într-o revistă. O altă parte este rezervată corespondenţei dintre Antioh şi Maria Cantemir din anii 1732-1744 (p. 163-238), preluată din anexele unui studiu din 1891 (deci la fel de vechi ca primul menţionat) aparţinând lui Ivan Ivanovici Şimko. Nu e vorba deci de documente inedite, dar ele, circulând mai mult între cercetătorii ruşi, sunt o adevărată revelaţie pentru noi. Reînvie o epocă, aceea de la curtea lui Petru I şi a succesorilor lui, primesc viaţă personaje misterioase ca prinţesa Maria şi fratele său diplomat Antioh, apar ca figuranţi turbulenţi prinţii Constantin (ceva mai aşezat şi pus pe căpătuială), Matei şi Serioja (Serghei), ultimii doi, cam cheflii, fustangii şi scandalagii.

Faptul senzaţional din biografia răvăşită a prinţesei Maria Cantemir, dat ca sigur de Leonid Maikov (p. 37), e că ar fi fost, pentru scurtă vreme, în iarna 1721-1722, amanta ţarului Petru I. Dimitrie Cantemir, care a încuviinţat legătura, îşi făcea cele mai năucitoare iluzii, după cum speculează Maikov: ,Fostul domn nutrea speranţa că pasiunea ţarului faţă de prinţesă ar fi putut duce la desfacerea căsătoriei de Ekaterina şi la un nou mariaj, care să-l lege pe ţar de vlăstarul cezarilor Bizanţului. În primăvara lui 1722, s-a aflat că prinţesa este însărcinată; dacă ar fi dat naştere unui băiat, planurile îndrăzneţe ale tatălui ar fi ajuns, poate, foarte aproape de împlinire: apariţia pe lume a unui fiu l-ar fi determinat pe Petru să facă acel pas hotărâtor de la care îl reţineau deocamdată cele două fete născute de Ekaterina. De aceste lucruri se temea, conform mărturiilor contemporanilor, ţarina însăşi” (p. 38). Uneltirile ţarinei înlătură însă pericolul: Maria este constrânsă în secret să avorteze, sub supravegherea medicului Curţii (p. 40). Aceasta este trauma care o va determina să nu se căsătorească niciodată, deşi avusese pretendenţi. Pasiunea ţarului Petru I pentru prinţesa Maria s-a redeşteptat în 1724, ca replică la afacerile dubioase ale ţarinei, care îl avea ca favorit pe şambelanul Curţii. Însă ţarul moare subit în 1725 şi povestea sentimentală a prinţesei Maria se stinge definitiv (p. 50). Ea se va consacra de acum încolo familiei, adică fraţilor, şi problemei foarte disputate a moştenirii tatălui.

Scrisorile arată marea dragoste frăţească dintre Maria şi Antioh. Fuseseră despărţiţi (şi nu se vor mai vedea niciodată) din 1732, când lui Antioh i se încredinţează misiunea de ministru plenipotenţiar al Rusiei la Londra, calitate păstrată până în 1738, când este transferat la Paris ca ambasador, unde rămâne până la moartea sa, survenită prematur în 1744, când nu avea decât 36 de ani. Maria îl informează ritmic despre schimbările de la curtea imperială, chiar dacă nu ştie cu precizie care dintre înalţii demnitari au mai multă influenţă (p. 223). Plutind în incertitudini, Antioh cere desluşiri: ,De aceea vă rog cu stăruinţă să aflaţi de la domnii miniştri ce presupuneri se fac şi să mi le comunicaţi cât mai amănunţit” (p. 217). Maria fuge frecvent de la Moscova la Petersburg, în funcţie de locul unde se afla reşedinţa suveranului, pentru a se interesa ce se spune despre Antioh, dacă nu îi e periclitat postul de ambasador, de ce nu i se măreşte leafa, când i se trimit banii necesari pentru a acoperi cheltuielile ambasadei, de ce nu i se acordă ,panglica albastră”, adică Ordinul ,Sfântul Andrei”, pe care l-ar merita pe deplin etc. O altă problemă urmărită tot prin administraţia curţii era completarea numărului de gospodării cuvenite (adică 1030, ceea ce însemna mai multe sate), acordate prinţului Antioh şi rudelor sale de către împărăteasa Anna Ioannovna, în 1730, ca recompensă pentru sprijinul oferit la dobândirea puterii absolute. Neobosită, prinţesa Maria depune petiţii peste petiţii şi caută influenţă favorabilă intereselor sale. Alte griji sunt legate de solicitările lui Antioh de bunuri pentru un comerţ profitabil: blănuri de hermină, tapet şi pânzeturi chinezeşti. La rândul ei, Maria cere tutun (pentru ea şi pentru alţii, cadou aflat la mare trecere), cuţite de desert, ceas pentru un prieten de familie, stofe, cărţi. Prinţesa era o mare cititoare. Maikov glosează pe larg despre lecturile prinţesei (p. 94-110), considerând-o ,cea mai cultivată femeie din Rusia timpului respectiv” (p. 110).

Multă cerneală curge în scrisorile dintre Maria şi Antioh pe tema posibilei căsătorii a tânărului diplomat cu Varvara Alekseevna Cerkasski, numită cifrat ,tigroaica”, pentru că era greu de prins şi de îmblânzit, fiica ministrului de cabinet Cerkasski, ulterior cancelar, numit de asemenea ieroglific ,ţestoasa”, pentru lentoarea reacţiilor sale. Maria spionează pe toate căile posibile dacă nu cumva ,tigroaica” doreşte să se mărite şi-i transmite fratelui cu satisfacţie preferinţa Varvarei pentru el. Caută prilejuri de a deschide vorba despre delicatul subiect, trimite emisari în preajma ei, ba se gândeşte chiar la peţitori. Aşteptarea uzează şi sora devotată transmite starea de spirit: ,Tigroaica susţine că îmbătrâneşte de la o zi la alta şi e hotărâtă să-şi schimbe planurile. Aud de la alţii că nu-i logodită cu nimeni şi trag nădejdea că va fi a noastră. Nu mă hotărăsc să mă informez în legătură cu acest lucru, din teamă că maică-sa va începe să se laude cu noi dinainte, dar voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a vă fi de folos” (p. 189). Interesul reciproc scade cu timpul şi Antioh renunţă la însăşi ideea de căsătorie: ,La tigroaică am încetat să mă mai gândesc” (p. 201), ,Tigroaica nu mă mai interesează deloc” (p. 222), notează el plictisit în 1740 şi în 1742, după opt sau după zece ani de absenţă de acasă. Pe măsură ce boala (pleurezia) îl apasă din ce în ce mai mult, dorinţa revenirii e tot mai acută. Opţiunea pentru singurătate, într-o casă la moşia lui, apare ca o retragere salvatoare (p.218, 232). Printre ultimele mesaje, în 1744, Antioh formulează această reverie a sfârşitului, adresându-se surorii sale: ,Aş dori ca, la întoarcerea mea în patrie, să vă trăiţi viaţa alături de mine şi să fiţi în casa mea stăpână (…) rămân al dvs, stăpâna şi sora mea, supus servitor şi frate credincios, Antioh Cantemir” (p. 233).

Prinţesa Maria Cantemir e un personaj fabulos, rivalizând cu tatăl ei, Dimitrie Cantemir, şi cu mezinul Antioh.”

Prinţesa Cantemir. Portret de epocă şi corespondenţă inedită. Ediţie îngrijită de Leonte Ivanov, cuvânt înainte de Ştefan Lemny, traduceri şi studii critice de Marina Vraciu şi Leonte Ivanov, Editura Universităţii, Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005, 280 p.

In final a ramas intrebarea : ce e realitate si ce e fictiune in biografia Mariei Cantemir?

 

Anunțuri

16 gânduri despre „prințesa Maria Cantemir – între adevăr istoric și legendă internautică

  1. din ce știu eu prof.Constantin Barbu avea un proiect de aducere în țară a tuturor manuscrisele lui D.Cantemir
    domnia sa a dat și numeroase interviuri într-o vreme pe această temă
    am să caut să văd care mai sînt știrile
    n-am expertiză
    povestea-i fascinantă

    off topic- Masood Rangrazan, sculptură monumentală (caii cu predilecție) , ”born in Kermanshah and lives in Karaj – Iran” este unica informație pe care o am

    Apreciază

  2. Cred că niciodată nu se poate descoperi ce e adevăr și ce e ficțiune în poveștile trecutului. Nu reușim să descifrăm povestea ”revoluției” de acum 14 ani, darămite povești de sute de ani !

    Apreciază

  3. Foarte incitanta aceasta istorisire, dar greu de presupus ca vom afla adevarul, mai presus de orice indoiala.Maria Cantemir a trait mai mult in Rusia, condusa atunci de un om foarte puternic, impunandu-se si in Apus.Daca a apreciat-o atat de mult, a starnit valuri de zvonuri compromitatoare…Este de apreciat personalitatea ei, cultura ei recunoscuta, grija pentru familie…Multumim ca ai scoas-o la vedere !

    Apreciază

  4. Pe cât de mult m-a fascinat (lucru care mi l-a apropiat și prin urmare i-am studiat viața) Dimitrie Cantemir, despre Prinţesa Cantemir aflu abia acum mai multe și mă fascinează, la rându-i. Mi-a plăcut mult articolul, subiect de film bun. ;)

    Apreciază

  5. Pingback: Nud. Atelier « Mirela Pete. Blog

  6. Adevar sau fictiune, nu prea conteaza, e bine de stiut ca in acele vremuri au existat si prientese de origine romana deosebit de educate si frumoase care sa reuseasca sa puna pe jaratic inimile unor oameni importanti ai vremii.

    Daca era frantuzoaica , am fi stiut de ea mult mai multe, arhivele din veste s-au pastrat mai bine decat cele din estul Europei,sa nu uitam ca rusii au fost geniali la distrugerea de urme, referinte …..Singurul instrument pe care-l aveau aceste popoare era cel de transmitere pe ccale orala a unor fapte , la care fiecare a adaugat cate ceva….

    Mi-a placut istorioara si blogul..

    Apreciază

  7. Nu cred in versiunea ca ar fi fost amanti;religia,educatia primita,inteligenta ar fi facut-o cerebrala…Ca Petru a placut-o, admirat-o, cred ca e adevarat; restul- amanta, avort-sunt scorneli.

    Apreciază

  8. Pingback: Carcassonne, Carcassonne « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s