trădătoarele


Clasa a cincea, vacanța de primavara, prima mea iesire in afara granițelor României …

Asteptasem cu multa nerabdare ziua aceasta, nu numai pentru faptul ca urma sa calc pe pamântul unei alte tari, cât pentru faptul ca urma sa vad locul unde a invatat Eminescu: Cernăuţi.

La finalul calatoriei am inteles mai multe lucruri.

Grupul nostru era format din vreo cinsprezece elevi si trei insotitori: o invatatoare de la scoala noastra, un profesor in vârsta pe care nu il cunosteam – pentru ca preda la o alta scoala – si tovarășa de la județ.
Tovarasa era imbracata cu un pardesiu de culoare gri deschis si avea pe cap o caciula de vulpe argintie ce îi venea până pe sprâncene.
Pe mine ma pufnea râsul ori de câte ori ma uitam la dânsa. Afara era destul de cald, era primavara in toata regula. In piata se vindeau zambile, frezii si lalele.
Trecuse anotimpul caciulilor de vulpe dar se pare ca tovarasa ori nu stia, ori isi inchipuise ca va lua privirea rusilor cu blana de pe cap.
Noi eram imbracati in uniforme de pionieri, cravata rosie cu tricolor la gât si berete bleumarin pe cap.

Dimineata se anunta superba. Strazile orasului Cernăuţi mi s-au parut foarte largi iar Universitatea de-a dreptul imensa. Cladirea fusese construita dupa toate rigorile impuse de regimul austro-ungar.
A fost primul lacas de invatamânt superior in care am pus piciorul, caci până atunci nu vazusem cum arata pe dinăuntru o facultate sau o universitate.

De acolo am fost dusi la o sala de spectacole unde urma sa ne intâlnim cu pionierii rusi, dupa care urma sa mergem undeva in afara orasului sa plantam pomii prieteniei  :)

In autocarul nostru erau numai elevi de la a cincea in sus, cu exceptia unei fetite din clasa a doua. Invatatoarea de la scoala noastra a asezat-o pe scaun lângă mine zicându-mi sa am grija de ea,  sa nu se piarda si sa nu care cumva sa o las singura si sa se sperie sau sa inceapa sa plângă.
Nu-mi convenea postul de nanny dar nu aveam încotro.

Avea un par lucios si brunet, tuns pe  linia gâtului, si un breton de sub care ieseau doi ochi verzi si niste gene lungi, foarte feminine.
O chema Smaranda dar mie imi venea sa-i zic Smaralda … din cauza ochilor ei verzi si limpezi ca piatra de smarald.

Ma tinea strâns de mână si, in timp ce cautam niste fotolii libere pe care sa ne asezam pentru a urmari spectacolul copiilor rusi, vorbea incontinuu minunându-se de ceea ce vedea. Cel mai mult era speriata de faptul ca se vorbea intr-o alta limba din care ea nu pricepea nimic.

Am gasit niste locuri aproape de scena, cred ca prin rândul trei sau patru. Ne-am asezat asteptând sa se ridice cortina. Printre scaune era un permanent du-te vino de copii imbracati in costume ciudate.
La un moment dat lânga noi s-au asezat doi rusi, o fata si un baiat.
Fata a intrat in vorba cu mine rostind câteva cuvinte într-o româneasca aproximativă : „Veniti de la Rumunia?”
Acel „de la Rumunia” in loc „din România” avea un farmec aparte.
I-am raspuns ca da si am intrebat-o la rândul meu cum de stie romaneste. Face la scoala limba româna?
Ea mi-a raspuns ca nu, dar ca, in cartierul lor sunt foarte multi copii români, si ca, jucându-se impreuna a invatat puțin românește.
A spus ca o cheama Dana iar pe fratele ei Peter.
Dupa numele lor mi-am dat seama ca dânșii trebuie sa fie de origine germana.
Peter mi-a confirmat supozitia si in mod vadit se simtea foarte bine ca poate sa vorbeasca cu noi.
Mai pe românește, mai pe nemțeasca mea schiopătată, uneori pe ruseste chiar, dialogul nostru continua.
Smaranda nu scotea un cuvânt dar se uita la ei doi cu o privire plina de admiratie.

Spectacolul a fost foarte frumos. Ritmurile muzicala rusesti se amestecau cu cele georgiene, turkmene, moldovenești, ucrainene, lituaniene sau tătare. Dansatorii imbracati in costume multicolore sareau acrobatic prin aer, garmoşca nu apuca sa se odihneasca, luminile se aprindeau si se stingeau scoțând si mai mult in relief grația de caprioare a fetelor din grupul de gimnastica ritmica.
La plecare Dana si Peter au propus sa facem schimb de cravate.
Mi se parea minunat sa am o amintire de la ei, asa ca am scos de la gât cravata rosie de pionier.
Smaranda m-a imitat. Intr-o secunda am înnodat  cravata ruseasca, facuta dintr-un material matasos, altfel la pipait decât cravatele românești.

Am mers la autocar si ne-am asezat pe scaune asteptând sa mergem sa plantam pomii prieteniei.
Probabil ca unul din copii din autocar i-a spus tovarăsei ca noi doua avem cravate rusesti.
Ea a venit la noi cu o falca in cer si una in pamânt.
„Unde va sunt cravatele?”
„Le-am schimbat cu niste copii rusi ?”
„Cum adica le-ati schimbat? TRADATOARELOR !”
  a spus ea pe o voce aproape țipată.
Intre timp autocarul a oprit in fata unui spatiu verde si toata lumea a coborât, cu exceptia noastra.
Prin geam vedeam autocarele cu copii rusi, camionul cu puieții pe care urma sa-i plantam si vreo doua masini de miliție.
Tovarășa spumega de furie.
„Imediat sa va dati jos cravatele. Nu aveti voie sa iesiti afara. Stati in autocar până se intorc restul copiilor. Tradatoarelor de tara! Meritati sa fiti pedepsite. V-ati vândut țara!”

Smaranda, cu lacrimile siroind pe obraz, a desfacut cravata si i-a intins-o.
„Si tu, n-auzi?! Da jos cravata!”
Nu m-am miscat deloc. Nu aveam de gând sa i-o dau.
Vazând ca nu o ascult, dânsa mi-a tras cravata de la gât.
Atunci eu i-am dat peste mână.
A fost o reactie spontana, nu m-am gândit nici la vârsta pe care o are si nici la ‘inalta ei functie de la judet’.
Mirată, si cu ciudă, ea m-a lovit peste cap.
Abia dupa ce m-a lovit si-a dat seama de prostia pe care o facuse.
Nu m-a durut. Am capul tare, la propriu vreau sa zic  rolleyes.gif.
Enervata, tovarășa a coborât zicându-i soferului sa inchida usa si sa nu ne lase sa coborâm deoarece suntem pedepsite.

Smaranda plângea in hohote. Voia sa planteze si ea un copac, sa faca fotografii cu copiii rusi si sa arate fotografiile atunci când se va intoarce in România.
Mi-era mila de ea vazând-o cum plânge pentru nimic.

Soferul cauta un loc de parcare mai la umbra.
Smaranda aproape ca se sufoca de plâns. Degeaba am incercat sa o iau in brate si sa o duc la un geam prin care sa vada mai bine afara.
Corpul i se zguduia de plâns si imi era frica sa nu i se faca rau.

Soferul s-a uitat la noi dupa care, nervos, a iesit afara. Nu a trecut nici un minut si profesorul cel în vârsta a venit la noi.
M-a intrebat ce s-a intâmplat. In trei propozitii i-am zis esentialul, mai putin faptul ca tovarasa mi-a dat cu palma peste cap.
Am vazut cum i se înăspresc trasaturile fetei si cum scrâsneste din dinți.
Si-a scos ochelarii cu rama argintie de pe ochi, a luat-o pe Smaranda în brate si mi-a zis sa vin afara dupa dânsul.
Am coborât împreuna din autocar. El a lasat-o jos pe Smaranda si i-a facut semn sa mearga in directia unui pom pe care il tineau trei baieti rusi.
Smarandei nu-i venea sa creada. Lacrimile i s-au oprit brusc si cu pasi timizi s-a apropiat singura de cei trei rusi, doi blonzi si unul brunet, cel brunet cu trasaturi evident asiatice. Pustanii rusi zâmbeau încântati la gândul ca vor face fotografii cu o fata așa de frumoasa  :)

Nu m-am clintit de pe locul meu. Profesorul stătea lânga mine si urmarea din priviri copiii.
Tovarasa s-a apropiat amenințător de mine.
„Cine ti-a dat voie sa iesi afara?”
In gândul meu i-am raspuns : popa prostul  devil.gif

Dar atunci s-a intâmplat inevitabilul. Profesorul s-a intors spre ea si cu o voce pe care nu am sa o uit niciodata, cu dicția unui judecator care citeste o sentință de condamnare la moarte a spus : „Naiba să te ia de netoată! Nu ti-e rusine de copiii ăștia? „
Tovarășa tremura de furie.
„Am sa te raportez la județ” a zis ea pe o voce gâtuită.
„Să mă raportezi la mă-ta” a răspuns incredibil de calm batrânul profesor.

Tovarășa a plecat cu fața rosie de nervi si cu caciula caragioasa in care capul i se infundase cu totul.
Profesorul si-a trecut ambele mâini prin parul alb si s-a uitat la mine de parca abia acum descoperise faptul ca eram acolo.
„Esti destul de mare sa întelegi ce vreau să-ți spun. Nu e frumos sa vorbesti asa cum am vorbit eu, insa uneori, in raport cu unele femei, un barbat trebuie sa fie puțin nesimtit ca să se faca perfect înțeles.”

Da, eram suficient de mare să-i înțeleg vorbele. Eram suficient de mare să realizez ce ştift uman e tovarășa. Si eram suficient de mare ca să mă opun lucrurilor absurde si sa nu-mi fie frică să reacționez.

Desi au trecut foarte multi ani de atunci, si desi am aruncat sau am pierdut multe lucruri, totusi cravata aceea o am si acum.
Chiar daca e o singura cravata, eu îi spun „cravata lui Peter si Dana”.
Nu e o simpla cravata. E simbolul primului meu act de rezistenta impotriva a ceea ce Einstein se temea ca s-ar putea sa nu aiba limite  :)

Anunțuri

8 gânduri despre „trădătoarele

  1. Ah, nu mi-e străină tovarășa, dar deloc, pffuuiii!! Mi-a plăcut mult cum ai opus rezistență, mi-a plăcut că n-ai tolerat prostia și răutatea și mi-a plăcut la nebunie de domnul profesor cu părul alb. Apreciez primul tău act de rezistență. Am convingerea că au mai fost multe. Poate ni le vei povesti cândva. Einstein se temea pe bună dreptate. ;)

    Apreciază

    • Din fericire n-am mai intalnit alte personaje de ‘calibrul’ tovarasei, asa incat nu am fost nevoita la alte actiuni de rezistenta :)
      Cu toate ca aveam doar zece ani si ceva imi dadeam bine seama ca respectiva nu-i tocmai cum trebuie.

      Apreciază

    • Eu nu l-as clasifica drept act de curaj. Cred ca a fost mai degraba o reactie spontana starnita de faptul ca, din start, nu mi-a placut „tovarasa”.
      Isi dadea asa niste aere de parca ar fi fost sefa de cabinet a lui Lenin … sau, cine stie, poate-si inchipuia ca e :)

      Apreciază

  2. Am înțeles încă o dată universalitatea nostalgiei, persistența dezirabilă a mentalității copilărești, precum și funcția auto-catharctică a cuvântului scris.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s