un simplu gând



imagine – Lars Gunnar Nordström
*

Nu știu dacă doar mi se pare … dar zilele trec nefiresc de repede.
E ca și cum aș fi intrat în câmpul gravitațional al unei alte planete.
Mă și mir că după atâta timp câțiva cititori matinali stăruie să-mi acceseze disdedimineață blogul, fiecare la ora lui fixă, cu o precizie al cărei sens e mai bine să nu îl înțeleg vreodată.

 

Anunțuri

11 gânduri despre „un simplu gând

  1. Percepția timpului care parcă trece mai repede este subiectivă, evident. Sunt ipoteze cvasi-științifice în privința aceasta, dar înclin să cred că, totuși, cel puțin în ceea ce mă privește, este vorba despre un semn al îmbătrânirii. Rutina zilnică, senzația tot mai frecventă a deja-trăitului explică întrucâtva această percepție. Însă văd aici și un lucru bun: înțelegem mai repede esențialul, nu ne mai lăsăm furați de aparențe. Altfel, mai repede sau mai încet, vorba anticului: ,,Totul curge.”

    Apreciază

    • Da, Panta Rhei …

      La mine sesisez fenomenul ca nu-mi mai ajunge timpul de a duce la indeplinire cele propuse pentru ziua respectiva.
      Ori imi propun mai mult decat e posibil sa fac, ori imbatranesc … ori amandoua :)

      Apreciază

  2. Oricum, nu voi fi printre cei cativa… tipicari, sa le spunem asa! Sunt dezordonata in privinta asta, desi, in altele- sunt foarte organizata! Oricum, e bine ca esti aglomerata, nu ai timp sa te gandesti ca nu ai timp, ca esti depresata, ca nu ai timp de tine si alte nimicuri de genul asta! Asa, pretuiesti mult mai bine vacantele! :)

    Apreciază

  3. Parcă și anii trec mai repede, nu doar zilele. Te trezești că-i primăvară pe când venea iarna, vara trece în galop și-i iar toamnă. Prea repede, așa cum ai spus, nefiresc de rapid. Eu intru mai rar, dar recuperez cât pot, merită! ;)

    Apreciază

  4. Pingback: FEMEI IN OGLINDA - Înaintea oglinzii de Berthe Morisot

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s