moriko (5)

 

Dan se oprise pentru moment din povestit. Tăcerea s-a lasat grea peste gândurile celor prezenți în încăpere.

„La naiba cu ea de viață” s-a auzit o voce puțin modificată de tutun care venea dintr-un loc imprecis de undeva din semiintuneric.
Aceste cuvinte ar fi trebuit să sune brutal dar ele s-au prelins neputincioase peste noi toți.
Fiecare stătea și se gândea la ceva. Fiecare din noi se gândea la altceva. Gândeam în moduri diferite dar gândurile noastre convergeau în unul și acelasi punct … la naiba cu ea de viață … toată filozofia noastră se redusese brusc la această frază.

Deși discuțiile continuau, eu le pierdusem cu totul firul. Nu mă mai puteam concentra. Cuvintele zburau pe lânga urechile mele ca niste păsări migratoare ce au întârziat să-și ia zborul la timp și care acum, agitate, încercau să recupereze din întârziere.
Cronometrul meu interior se desincronizase cu totul de evenimente.

Când am ieșit afară din scara blocului ningea cu fulgi mărunți și reci … o pudră de sticlă pisată se aștenuse peste tot. Văzduhul avea o culoare cenușie iar cristalele mărunte de zăpadă argintie ce se cerneau de sus contrastau puternic cu văzduhul înghețat. Deși culorile erau fade și triste totul era pătruns de o frumusețe și o liniște inexplicabilă.

Pe stradă mai că nu trecea nimeni, și poate de aceea în singuratatea cernută de nea am putut simți foarte bine propria-mi singurătate. Singurătatea tuturor celor din preajma mea.
Cred ca atunci am înțeles că indiferent cât de mulți prieteni și cât de multe rude am avea, indiferent cât de mult ne-ar iubi cineva, sau oricât de mult am iubi noi pe cineva, în adâncul nostru suntem și vom ramâne mereu singuri.

Singurătate la naștere și singurătate la moarte.
Aceste două singurătăți primordiale pe care nimeni nu le poate contraface … în rest nenumărate singuratăți de duzină pe care le-am târât de la o zi la alta cu iluzia că le-am umplut cu ceva.


Eram într-o acută criză de timp. Aproape că alergam de la un pavilion la altul în căutare unor informații ce mă interesau. Târgul de vară din acel an de la București mi s-a părut foarte prost organizat.
Chiar în momentul în care-mi ziceam ăa n-am să mai vin niciodata la târg am auzit pe cineva strigând în urma mea.
Am privit fără vreun punct de reper.  În mulțimea de oameni nu distingeam pe nimeni cunoscut. Totuși privirea mi s-a oprit pe un tip elegant, îmbracat într-un costum impecabil croit, cu o cămașă închisă la culoare și fără cravata la gât.

L-am recunoscut pe Dan. El a ridicat mâna la fel ca senatorii romani și a spus in latina : Ave Caesar!
Surpriza era nemaipomenită. Nu-l mai vazusem de la terminarea liceului.
Primele fraze, în care încercaserăm amândoi să concentram informații despre evenimente si personaje care cândva au făcut parte din existența noastră adolescentină, ne-au obosit peste măsură.

„Trebuie să stam de vorba așa cum trebuie, adica la un pahar de vin” a insistat Dan pe tonul celui căruia de obicei nu i se refuză invitația.

„Te voi dezamăgi cu un refuz. Pur și simplu nu am timp nici  sa răsuflu așa cum trebuie … ce să mai zic de un pahar de vin.”

Își parcase mașina în apropiere, exact în bătaia soarelui. Când am deschis portiera am avut impresia că deschid ușa unui cuptor.
Dar ce bine că aerul condiționat funcționa ireproșabil, asa că într-un minut am simțit cum o briză artificială răcorește totul.

Nu reușeam să fac față șuvoiului de întrebări pe care mi le punea. Trecuserăm în revistă toți colegii, … unde sunt, ce fac , cum o duc … apoi a venit rândul foștilor profesori … iar într-un final informații generale despre oraș.

Dan mi-a spus că lucreaza pentru germani, o firma cunoscută de automobile.
În glumă l-am întrebat : „A mai rămas vreo funcționară prin birourile nemților care sa nu se fi îndrăgostit de tine? ”
Dan a râs suav … „Nu mă interesează nemțoaicele. Le lipsește ceva … ceva ce doar femeile de ginta latină au. ”
De data aceasta am fost eu cea care a râs.
„Presupun ca preferi italiencele, nu-i așa?”
„Intuiția nu te înseală” a spus el adăugând pe un ton oarecum visator  „soția mea e italiancă.”
„Aha, care va să zică viteazul luptător din stirpea geto-dacilor a depus armele la picioarele Romei?!!! ” am întrebat admirativ pe un ton glumeț.
Dan râdea în hohote …
” Nu m-am gândit că se poate interpreta așa, dar culmea e că ai dreptate.”

Pentru câteva secunde s-a lasat un fel de liniște între noi. Cred că în acel moment, în mod simultan, ne-am gândit la Moriko.

„Nu te-ai schimbat deloc” mi-a zis el. „Chiar daca tardiv, vreau să-ți mulțumesc într-un fel pentru unele vorbe pe care mi le-ai spus atunci. Atunci te-am considerat inumană și m-am întrebat cum se poate ca sub chipul tău copilăresc să se ascunda superdoze catastrofale de cinism si insensibilitate.”

„Nu te așteptai ca cineva de saisprezece ani să aiba o fărâmă de luciditate?
„E bine totuși că ai realizat într-un final că n-a fost vorba de insensibilitate” am replicat surprinsă de turnura pe care o luase discuția.

„Mai ții minte ce mi-ai spus?”  m-a întrebat Dan privindu-mă fix în așteptarea unui răspuns.

Bineînțeles că-mi aminteam. Dar am ezitat să-i răspund imediat.

Dan a continuat ca pentru sine  ” … nu trebuie să ramâi singur. Caută o nouă prietenă, orice fată, numai să fie cineva. Nu te teme. Asta nu înseamnă trădare … un milion de fete nu vor putea lua locul lui Moriko din inima ta.
Dar trebuie să găsești un alt gol care sa contrabalanseze golul lăsat de Moriko. Poate să o cheme Camelia, Anca, Dorina, Mihaela, Gabi, Sanda, … poate să o cheme oricum. Pentru tine nici una din ele nu va însemna nimic, vor fi surogaturi necesare dar nu vitale.
După o perioadă de timp lucrurile se vor așeza altfel. Depinde cum vei gândi atunci. Dar indiferent cum vei gândi, Moriko va fi întotdeauna cu tine. Va face parte întotdeauna din viața ta. De asta poti fi sigur. Ea va fi certitudinea vieții tale. Va fi de neînlocuit. Și așa cum vorbești în gând cu ea astazi, tot așa vei vorbi și atunci cu ea.
Nu te gândi la ce va spune lumea … oricum lumea nu va putea întelege niciodata cum stau lucrurile în mintea ta.”

Cam acestea au fost în mare cuvintele. Poate că nu le rostisem atât de poetic. In mod cert frazele mele au fost formulate mai dur.

Dan a continuat cu gândurile prinse în plasa trecutului: ” Vorbele astea mi le-ai spus la doua luni de la moartea lui Moriko. Șocul lor nu a fost imediat. Dar în câteva zile au reușit să mă întoarcă pe dos. În acele momente te-am considerat inumană. Inumană cu majuscule.
Timpul însă a dovedit că dreptatea a fost de partea ta. Prin viața mea au trecut câteva Magdalene, nimic important, până în ziua în care am cunoscut-o pe Carla.”

Dan se oprise pentru o clipa din povestit. În acea fracțiune de secunda am simțit în mod acut sentimentul că timpul s-a dat brusc înapoi. Foarte mult înapoi.
Ca în acel Timp oglinzile sunt incapabile să reflecte frumusețea care piere iar clipele de pe cadran nu-l pot vinde pe cel ce știe să-și păstreze intacte gândurile eliberate de cuvânt.

… ce trist că ai uitat cum să pășești dincolo de cuvânt …

 ~ sfârșit ~

Anunțuri

6 gânduri despre „moriko (5)

  1. Când era mititel, de vreo patru ani, l-am dus pentru prima oară pe fiul nostru la un spectacol pentru copii. Tot timpul a privit pe scenă cu ochii mari și cu răsuflarea tăiată.
    La terminarea spectacolului nu a spus nimic și a mers cuminte cu noi la garderobă. Când a înțeles însă că spectacolul s-a terminat și plecăm acasă, a început să plângă cu lacrimi cât pumnul, suspinând: ”de ce s-a terminat ?… nu vreau să se termine !” Nu era răsfăț de copil prost-crescut, era durerea unui omuleț care pierde ceva nemaipomenit și nu știe că se mai poate întâlni cu acel ceva.
    Așa zic și eu acum: de ce s-a terminat ?… nu vreau să se termine !

    Apreciază

  2. Chiar dacă mă interesa, în mod firesc, finalul povestirii, am reținut…cutremurător de adevărat , fragmentul: ”Singurătate la naștere și singurătate la moarte.Aceste două singurătăți primordiale pe care nimeni nu le poate contraface … în rest nenumărate singuratăți de duzină pe care le-am târât de la o zi la alta cu iluzia că le-am umplut cu ceva.”
    Scrii prea bine ca să te oprești. Și…chiar s-a terminat?! Bine că vor urma și altele. :)

    Apreciază

  3. Pingback: CARTI CITITE IN 2012 - Alfabet cu personaje - Leapsa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s