imagine – Oliver Ray
*
Într-o zi a descoperit că pentru dânsul viața poate fi un pretext de agonie. Așa a început agonizarea prin cuvinte.
Închipuirile au luat locul întâmplărilor din realitatea convențională transformând-o într-un rest reciclabil emoțional.
Nimic din ceea ce povestea nu era adevărat, deși spera ca într-o bună zi să fie. Chiar dacă poveștile nu-i ieșeau întotdeauna la fix, aveau o tușă caracteristică, un amestec misterios de dezamăgire și vinovăție combinat in proporții aleatorii funcție de anotimp sau de melodiile ascultate pe parcursul zilei.
Poseda un suflet fără astâmpăr temperat pe ici pe colo de rutina unei existențe stupid de banale.
Dacă de la bun început ar fi aruncat altfel zarurile nu ar fi ajuns în acest punct de inflexiune.
Își aranja cuvintele în paragrafe inginerești evident de elaborate – însă îi plăcea să creadă că se exprimă cu spontaneitate.
Spontaneitatea și-a pierdut-o demult, la o dată imprecisă, în ziua în care a renunțat de a-i mai vedea pe oameni într-o lumina pozitivă.
Tot atunci a descoperit și că focul dragostei nu se întreține cu surcele …
Rezonanțe Imposibile 
Am ajuns să aștept cu nerăbdare să mai scrii ceva. Nu știu ce rezonanță au în mintea mea sau în sufletul meu cuvintele tale, dar citesc mereu printre rânduri și ceva nespus până la capăt, ceva pe care doar mă faci să-l bănuiesc. E plăcut să încerci a dezlega șarade, dar mă întreb dacă există vreun temei ca să gândesc așa.
ApreciazăApreciază
later edit
Nu prea inteleg ce vrei sa spui in acest comentariu dar luand ca punct de plecare explicatiile date, te voi dezamagi si-ti voi spune ca la mijloc nu e nici un fel de sarada.
Tot ceea ce pare ascuns sau complicat, in realitate e deosebit de simplu :)
ApreciazăApreciază
Mda…”Spontaneitatea și-a pierdut-o demult, la o dată imprecisă, în ziua în care a renunțat de a-i mai vedea pe oameni într-o lumina pozitivă.”
Și în artele plastice se întâmplă ceva asemănător. Pierzi prospețimea odată cu încrederea în unii oameni, pe care o pierzi datorită lor, evident. Dar atât de greu se reintră în spontaneitate, anevoie, obositor. Am observat asta și la artiștii mari, consacrați.
Nuvelistul …Eu sper că va lua acea gură de aer prospăt și va mai scrie.
ApreciazăApreciază
Unii nuvelisti au nevoie ceva mai mult decat o gura de aer proaspat. Au nevoie de intreaga atmosfera si inca ceva pe deasupra.
Spontaneitatea presupune o stare speciala a spiritului : sa ai ce spune, sa vrei sa spui si sa o poti spune. Indiferent daca prin cuvinte, note muzicale sau culori.
ApreciazăApreciază
Poate ca doar iubirea il ajuta pe Nuvelistul nostru sa fie spontan. Si inteleg ca iubirea s-a dus! Oricum, se poate supravietui pierderii spontaneitatii. Nu stiu daca si pierderii iubirii! :)
ApreciazăApreciază
La intrebarea asta ti-ar putea raspunde doar cineva care le-a pierdut pe amandoua.
ApreciazăApreciază
Aici e o treaba mai complicata…. nuvelistul nostru a ajuns intr-un punct mort, cum ni se intampla si noua adesea, dar trebuie sa incerce sa se reinventeze :) Va trece cu siguranta de aceasta perioada anosta si va izbucni cu mai multa tarie (renasterea din cenusa).
ApreciazăApreciază
Da! Imi place cum ai pus problema : trebuie sa se reinventeze :)
ApreciazăApreciază