vărul doamnei Berger (4)

 

Drumul spre casa mi s-a parut insuportabil de lung. Imi reveneau in memorie franturi de discutii, priviri, legaturi conexe … si orice faceam nu ma puteam rupe de ele.
Varul doamnei Berger avea dreptate. El facea parte dintr-o cu totul alta lume, o lume cu putini supravietuitori, si poate tocmai aceasta constatare ma facea sa am senzatia a ceva greu pe suflet.

Spre seara am scos caseta din borseta si am desigilat-o, am luat casetofonul si copia xerox urcand nerabdatoare treptele la etaj. Textul nu era lung. O singura pagina scrisa cu o caligrafie impecabila ce se termina cu o semnatura nervoasa, plina de personalitate, usor descifrabila : Eliza.
Numele incepea cu o litera asemanatoare mai mult cu Σ decat cu E.
Citeam cu aviditate scrisoarea de parca as fi citit-o intaia data cautand sa patrund dincolo de cuvinte, dincolo de aparentele banalitati. O scrisoare de despartire …
Eliza dorea sa se desparta de varul doamnei Berger. Dar dincolo de aceasta evidenta era in tonul acelei scrisori ceva ce nu-mi dadea pace.
Fraze simple, cu usoare aluzii si trimiteri la niste lucruri comune intre ei doi. Muzicalitatea propozitiilor ma atragea cu fiecare cuvant pe care-l rosteam in gand.
1954 … Oare cati ani or fi avand ei pe atunci? Am stabilit o cifra provizorie, undeva intre 20 si 35.

Mi se parea relativ simplu sa o citesc desi inca nu puteam accepta ideea ca vocea mea semana cu vocea Elizei, ca semana intratat incat varul doamnei Berger a venit dintr-un capat de lume sa o auda … sa o ia cu dansul.

Am pornit casetofonul si am inceput lectura cu atentie dar si cu un anume trac.
Eram foarte curioasa sa vad cum a iesit.
Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor. Ascultam o voce pe care nu o recunosteam, care ma zgaria pe creier. Nu stiu cum de a putut iesi asa. Timbrul era total schimbat, de parca cineva imi aruncase praf in fata iar eu ma chinuiam sa respir si sa vorbesc in acelasi timp.

Mi-am zis ca trebuie sa merg jos sa iau cateva lingurite cu dulceata de trandafiri … Cand ne durea gatul bunica ne dadea sirop sau dulceata de trandafiri. Am inghitit fortat dulceata ce nu-mi placea si pentru a ma convinge de calitatile vocale dobandite am inceput sa fac vocalize prin casa. Noroc ca nu era nimeni sa ma auda … nu am deloc ureche muzicala :)

Refacuta, fizic si psihic, am urcat din nou sus. O stare de calm m-a cuprins deindata ce m-am asezat in fotoliu. Am apasat pe clapa REC si am inceput sa citesc.
Cuvintele curgeau de la sine. Cu nerabdare am tras caseta la inceput si am ascultat-o. Nu-mi dadeam seama ce se intampla.
Vocea mea suna parca si mai rau decat la prima lectura. Ma gandeam la o pisica lesinata scoasa din apa. Totul suna fals si strident. Nu ma puteam recunoaste in glasul acela.
Nu mai stiu de cate ori am citit si am sters inregistrarea. Tin minte ca intr-un final am simtit o durere  ascutita in gat. Apoi a coborat in piept, mi-a cuprins bratele … o simteam parca si in varful degetelor. Un fel de oboseala ma coplesise cu totul. Nu avea rost sa continui. Mergeam din rau in mai rau.

Seara, la masa, m-am gandit ca poate casetofonul este de vina. Trebuia sa fac rost de un alt casetofon. Treaba asta mi-a rezolvat-o sora mea.
Dupa ora zece am dus si cel de-al doilea casetofon la etaj. Reluasem inregistrarea cu optimism.

Dar cand ceva nu vrea sa se intample, nu se intampla si gata :)

Orice faceam vocea mea suna rau, atat de rau ca imi dadeau lacrimile. Mi-am zis ca si maine e o zi, dupa care am coborat la parter sa ma uit la televizor.

Dar ziua ce a urmat nu mi-a adus noroc. Cred ca ajunsesem la punctul de fierbere. Nu puteam sa inteleg ce se intampla. Intr-un moment de nervi am luat o carte de pe masuta dintre fotolii si am inceput sa citesc la intamplare din ea.
Incredibil ! Vocea mea isi recapatase tonul si timbrul ei dintotdeaua. Acultam cele doua inregistrari, una in continuarea celeilalte, si daca nu as fi stiut ca eu le-am inregistrat as fi spus ca e vorba de doua persoane diferite.

A mai trecut o zi fara folos. Nu chiar fara folos pentru ca ziua am reusit sa rezolv cea mai mare parte a treburilor pe care le aveam la notariat, si pentru care, de fapt, venisem acasa.
Incepuse sa picure marunt.  Vremea se racise pe neasteptate. Miroasea in aer a septembrie desi era doar mijlocul lui august. Toata oboseala acumulata in timpul zilei, alergand de la un birou la altul, de la notariat la banca si retur, plus oboseala generata de esecul lecturii, plus vremea ploioasa, m-au facut sa ma culc devreme.
Intamplarile recente, voci cunoscute si niste ganduri ciudate, se invarteau in capul meu undeva la limita dintre starea de somn si cea de veghe. Era ceva rational in tot visul meu, pentru ca in mod oarecum constient puneam intrebari. Dar era si ceva fantasmic acolo, pentru ca raspunsurile nu aveau nimic comun cu realitatea cunoscuta.
Cred ca as putea scrie un roman despre acele cateva ore de somn, despre tot ce mi-am inchipuit in legatura cu varul doamnei Berger si cu Eliza, despre orasul nostru in acele decenii de comunism intensiv, despre mine insami … straina de identitatea pe care credeam ca mi-o cunosc.

Acoperisul casei noastre este invelit cu tabla galvanizata, un invelis pe care stropii de apa cad sacadat generand ritmuri aproape muzicale. Susurul ploii ce se intetea m-a trezit din somn. Vroiam sa merg sa-mi continui lectura … asa ca am iesit pe hol, fara sa mai aprind lumina, am luat la intamplare o haina din cuier, si, pe tiptil, am suit la etaj.
Cu gesturi aproape automate am pregatit casetofonul pentru inregistrare. De abia dupa primele fraze mi-am dat seama ca textul scrisorii ramasese la mine in camera. Dar nu mai aveam nevoie de text … cuvintele veneau unul dupa unul, fara sa le chem, fara sa fac nici un efort de memorie.
Eram eu si totusi nu eram, era vocea mea si totusi nu era.
Oricat de mult vreau sa-mi amintesc ce s-a intamplat atunci, nu pot. Cand mi-am revenit am apasat pe STOP. Nu simteam nevoia sa ascult cum a iesit inregistrarea … sau poate ca era o teama camuflata in fata unui nou esec?

Am coborat, tot pe tiptil, la mine in camera. Somnul m-a cuprins cat ai zice peste. Dimineata, dupa nelipsita cafea la filtru, mi-am zis ca trebuie sa o ascult.
De la primul cuvant rostit am stiut ca totul este asa cum imi dorisem. In fundal se auzea ploaia pe acoperis. Vocea mea disparuse de pe banda. Numai ploaia isi continua uvertura.
Sase minute. Atat a trecut din momentul in care am terminat de citit textul si momentul in care am apasat pe STOP.
Ce s-a intamplat in cele sase minute, la ce m-am gandit atunci, unde am fost plecata cu gandurile …?
Nu stiu. Am incercat, si mai incerc si astazi, sa-mi reamintesc …

Trebuia sa merg sa ridic ultimele hartii de la notariat, primarie si banca. Asa ca l-am sunat pe varul doamnei Berger. Dansul mi-a propus sa ne intalnim la un restaurant cu o terasa linistita, recent deschis. Era foarte bine dispus si mi-a zis sa nu-mi fac nici un program pentru dupa amiaza.

A adaugat : „Nu ma pricep sa fac surprize dar va garantez ca de data aceasta nu voi da gres” … dupa care si-a luat la revedere si a pus telefonul in furca.

Anunțuri

Un gând despre „vărul doamnei Berger (4)

  1. Nu-mi plac nici filmele dar nici proza literară în serial, eu înghit cărțile pe nerăsuflate la prima citire și nici că mă opresc până nu ajung la sfârșit, să știu că nu dorm deloc ! Dacă aș putea, aș intra în lumea asta virtuală și aș zbura până la tine, ca să aflu toată povestea odată ! :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s