Aydin Aghdashloo – distrugerea identității

 

Aydin Aghdashloo, Lady in Red (1977) – Memories of Destruction
Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran
van Eyck inspiration

 

Din nou un pictor iranian …

Primul tablou al postarii de azi reprezinta de fapt si primul meu contact vizual cu opera pictorului Aydin Aghdashloo.
Evenimentul se petrecea cu multi ani in urma la Muzeul Jahan Nama din incinta complexului muzeal al Palatului Niavaran din Teheran.
In acea prima vizita nu acest tablou imi atrasese atentia ci un altul, neasteptat pentru mine, semnat de Corneliu Baba.
Surpriza de a vedea una din picturile lui Baba pe aceste meleaguri straine ma surescitase peste masura asa incat restul operelor de arta din Muzeul Jahan Nama isi pierdusera brusc din stralucire.

Dar la urmatoarea vizita, si de atunci cred ca am vizitat de cel putin cinci ori complexul, pictura lui Aghdashloo s-a facut remarcata imediat. Nu a durat mult pentru a-mi da seama ca trebuie sa existe o taina a portretului si ca nu-i vorba nicidecum doar de o față mâzgălită.

Cautand sa aflu mai multe despre autorul ei, incet incet, am descoperit lucruri neasteptate despre minunile ascunse sub vălul de ceață politică ce acopera momentan Teheranul.

 

As vrea sa incep cu inceputul, asa cum se incepe de obicei, insa povestea de față nu are un inceput propriu zis.
Informatiile gasite cu privire la Aydin Aghdashlou țeseau de la sine o plasa pescareasca ce adunase in ea de toate : pictura renascentista, miniaturi traditionale iraniene, Andy Warhol, piese antice ahemenide, Picasso, tablouri europene din perioada barocă, Velazquez si revolutia islamica, revelatia facilitata de o persoana cu care copilul de paisprezece ani a stat de vorba intr-o zi, filmele lui Felini,  arta minimalista, frescele bazilicilor, de Chirico, caligrafia minutioasa a manuscriselor persane, frumusetea rece a lui Ingrid Bergman, dinastia Qajara si Claude Monet, toamnele aurii ale gradinilor din Qolhak si licitatiile de la Sotheby, dar mai ales Botticelli si perfectiunea lui.

 

Aydin Aghdashloo, Identity – In Praise of Sandro Botticelli (1975)

 

Pentru a intelege ce vreau sa spun e imperios necesar sa fac profilul invitatului de azi :)

Aydin Aghdashloo se naste in 1940 la Rasht, capitala provinciei Gilan/Ghilan, pe tarmul Marii Caspice, intr-o familie de refugiati politici din fostul Azerbaijan Sovietic.
In perioada 1919-20 tatal, inginer de profesie, fusese ministru de interne al Republicii Azerbaijan, dar dupa invazia sovietica e nevoit sa ia calea exilului.

Asa cum il da de gol si numele adoptat mai tarziu de tatal sau, care din ratiuni politice il schimba din Hadjiov in Aghdashloo, pictorul e de origine turcă azeră.  Azerbaijanul a constituit secole de-a randul una din provinciile Iranului dar a fost impartit in doua pe timpul dinastiei Qajare, o parte fiind adjudecata de Imperiul Țarist.
Dau aceste amanunte deoarece ele pot explica intr-un fel creatia ulterioara a artistului.

Aydin e un copil la fel ca toti copiii, poate cu ceva mai mult talent la desen si cu o curiozitate un pic peste medie. Dupa propriile marturisiri, de cand a deschis ochii a descoperit ca lumea il fascineaza. Cu puterea imaginatiei putea transforma cele mai banale obiecte din jur in lucruri fascinante.
Copilaria fara griji se sfarseste odata cu moartea tatalui ce survine in urma unor complicatii renale. Aydin ramane singur cu o mama distrusa sufleteste. Singura dorinta din acea perioada o constituia aceea de a se putea intretine prin propriile puteri, de a nu constitui o povara pentru mama sa de care se simtea legat prin mii de fire invizibile.
Incepe sa deseneze si sa picteze dar, in acelasi timp, incepe sa fie interesat de istoria artei. Isi da seama de abilitatea de a copia portretele celebre ale pictorilor europeni ai Evului Mediu, portrete pe care le vede in premiera in cataloagele de arta imprumutate de la biblioteca.

 

 
Aydin Aghdashloo, Memories of Destruction – Anno 10

*
La varsta de paisprezece ani vinde pentru prima oara un tablou. E vorba de o copie dupa o pictura de Velasquez, Reclining Venus, pe care incaseaza suma de 40 de toumani. Pe atunci un functionar obisnuit castiga in medie cu putin peste 200 de toumani.
Incantat de ideea de a putea face bani intr-un mod atat de facil, el continua sa faca reproduceri.
Urmatoarea pictura o constituie o copie dupa Delacroix, portretul compozitorului polonez Chopin.
Prietenul sau Dariush Shayegan il viziteaza, ii trece in revista restul picturilor si-i spune ca-si pierde vremea facand copii. Acesta il indeamna sa-si gaseasca un mod personal de exprimare.
Pe atunci Dariush avea doar douazeci de ani. Dariush Shayegan avea sa devina ulterior un ganditor iranian foarte important, atat de important incat sa-l inspire pe fostul presedinte Khatami in ceea ce priveste necesitatea dialogului civilizatiilor – cea mai importanta lozinca a campaniei electorale care i-a adus votul tineretului iranian.

Revin la subiect.

 

 

Cateva saptamani dupa aceea se petrece un eveniment despre care Aydin Aghdashloo spune ca a constituit cotitura vietii sale. La liceul Djamann din Teheran, liceul la care invata, il are ca profesor doar pentru o singura zi pe Jalal Moghaddam.
Ii povesteste acestuia felul in care a executat si a vandut copiile dupa cele doua tablouri,  marturisindu-i totodata nedumerirea sa in ceea ce priveste arta europeana.
Profesorul, pentru a-l lamuri intr-un fel, ii explica succint diferentele dintre Lautrec si Degas, dar intr-un mod care-l uimeste pe Aydin. In continuare el ii spune ca fiecare tablou reprezinta un mister, o taina a pictorului, o provocare, un mesaj codificat pentru cei ce doresc sa-l descifreze. Insa pentru a-l descifra  este nevoie de cheia potrivita.
Aceste cuvinte au un mare impact asupra elevului de liceu mai ales ca profesorul ii da de inteles ca pentru a ajunge sa se bucure de capodopere trebuie neaparat sa studieze istoria artei.

Acea zi, acel om, acea discutie au condus la nasterea lui ca artist plastic. Aydin Aghdashloo incepe sa studieze cu seriozitate istoria artei, de unul singur, chiar inainte de a se inscrie la Facultatea de Arta din Teheran, pe care, dezamagit, o va abandona.

Vreau sa spun ca dânsul nu e doar pictor. E in aceeasi masura istoric si critic de arta, consilier de arta islamica al caselor de licitatii Christie si Sotheby, profesor de facultate, scriitor, restaurator de miniaturi si caligrafii persane, ilustrator de carte si colaborator al televiziunii in realizarea unor filme documentare despre caligrafia si miniatura iraniana, scriitor de recenzii si colaboratorul a numeroase reviste de specialitate. Aghdashloo mânuiește cuvintele cu aceasi indemânare cu care mânuiește pensulele.

Aydin Aghdashloo a fost directorul Departamentului de Arta al biroului reginei Farah Diba – sotia fostului șah Mohammad Reza Pahlavi. Din imputernicirea reginei a achizitionat diverse opere pentru Muzeul de Arta Contemporana din Teheran, muzeu ce a luat fiinta prin stradania reginei constiente de necesitatea ca tara ei sa detina opere ale artistilor plastici contemporani aclamati in lumea occidentala.
Daca in clipa de față in colectiile susamintitutului muzeu exista lucrari semnate de Picasso, Monet, Andy Warhol sau Chagall, aceasta se datoreaza lui Aydin Aghdashloo – deoarece el e persoana care a hotarat ca merita sa fie cumparate.

Regina Farah, in efortul ei pe taramul artei, reuseste in 1977 sa puna pe picioare Muzeul Reza Abbasi … un muzeu despre care am vorbit prea putin intr-un alt spatiu virtual, aici si aici.
Aghdashloo va detine functia de director al acestui muzeu din anul infiintarii si pana in 1979, anul revolutiei islamice.

Revolutia a insemnat o cotitura importanta, dureroasa si in acelasi timp benefica, in viata lui.
Faptul ca a avut functii in biroul reginei, desi nici una politica, a constituit motivul pentru care i s-a interzis sa-si expuna public lucrarile si sa detina vreun post in Iran, atat in invatamant cat si in alte institutii culturale.

Tot atunci i s-a interzis iesirea din tara. Timp de zece ani pictorul nu a putut iesi peste granite nici macar ca simplu turist, ce sa mai vorbesc despre posibilitatea de a participa la expozitii si de a-si vinde lucrarile numerosilor sai admiratori de peste hotare.

Cu toate astea el a reusit sa infiinteze o scoala ‘subterana’ unde,  in particular, dadea lectii de arta si istoria artei studentilor  doritori de altceva decat ceea ce le oferea proaspatul regim ajuns la putere, regim format in mare parte din personaje cu studii insuficiente sau cu vederi insuficiente asupra realitatii. Desi regimul are cunostinta de activitatea ilegala a pictorului, il tolereaza … de unde se intelege ca in mod tacit i-au permis activitatea.

Nici in timpul șahului, nici dupa aceea, Aghdashloo nu a facut politica dar, cu trecerea anilor, a dovedit chiar si celor mai sceptici ca arta poate invinge cele mai batute in cuie minți :)

Paradoxal că, in ciuda restrictiilor oficiale, Aghdashloo incepe in 1981 o colaborare cu televiziunea de stat iraniana si, in calitate de co-producator, reuseste sa produca treisprezece filme documentare despre istoria picturii persane.

Urmatoarea pictura, intitulata Anno  05, face aluzie la cenzura.

 

 Aydin Aghdashloo,  Memories of Destruction, Anno  05
another  van Eyck inspiration

 

In acea perioada marcata de lipsuri materiale, nu si spirituale, executa o serie de picturi si caligrafii picturale pe care le considera acum drept cele mai bune lucrari ale sale. Din pacate nu posedă aproape nimic din ceea ce a pictat atunci deoarece, printr-un „entuziast” care le cumpara ieftin si le vindea inzecit, le-a trimis in strainatate. Pe cei ce i-au achizitionat respectivele lucrari nu-i cunoaste asa ca nu are cum sa obtina imaginea lor.

Șansa ii va surade iarăși dupa incheierea razboiului dintre Iran si Irak. Situatia din Iran se imbunatateste vizibil; in structurile puterii au loc schimbari de substanta si in mai putin de doi ani fundamentalistii din guvern se vad marginalizati.
In anul 1989 i se ridica toate restrictiile, e invitat sa predea din nou la universitate, i se repun in circulatie picturile, muzeele ii scot operele băgate prin subsoluri iar editurile il asalta cu diverse propuneri de colaborare.
Bineinteles ca i se cere sa-si redefineasca stilul si sa-si islamizeze arta. El insa nu o va face. Va continua sa picteze in stilul care l-a consacrat, ce va culmina cu sub-seriile Enigma si Anno Apocalypse, ambele circumscrise ca idee seriei Memories of Destruction inceputa in 1974.

Casele de licitatii londoneze inregistreaza o crestere exponentiala a preturilor lucrarilor sale, solicitandu-i mereu altele,  insa acest lucru nu-i va accelera ritmul de lucru.
Aydin Aghdashloo ramane fidel conceptelor sale formate de-a lungul vietii si sub nici o forma nu face rabat de calitate.

 

 

 

Pictura cu care am deschis blogul, cea de la Muzeul Jahan Nama, devine din nou publica.
Reamintesc aici ca la Muzeul Jahan Nama sunt expuse opere de arta din colectia privata a reginei Farah Diba, adica tablouri, sculpturi, statuete si obiecte antice pe care le-a primit drept cadou cu prilejul diverselor aniversari, din partea unor sefi de stat si personalitati ce au vizitat Iranul, opere de arta cu autograf din partea artistilor renumiti ai acelei perioade sau lucrari cumparate la licitatii din banii ei, nu din bugetul pus la dispozitie de Ministerul Culturii.

Voi continua prezentarea intr-o postare viitoare. Inchei cu mentiunea ca prima sotie a lui Aydin Aghdashloo a fost actrita Shoreh Aghdashloo – din a cărei filmografie as aminti House of Sand and Fog.

 

Free website hit counter