afaceristul

 

Apelativul il deranja la culme si de aceea, oriunde mergea, se prezenta pe un ton plin de emfaza : sunt om de afaceri.

In spatele aerului afisat, dominat de o volubilitate putin suspecta, se ascundea un caracter cameleonic si o plinatate de sine ridicola pana la lacrimi, asortata pe ici colo cu gesturi afectate atent studiate in oglinda.

Se lansa deseori in monologuri lungi despre afacerile sale garantate de diverse fonduri de dezvoltare insa despre cele dubioase nu ar fi pomenit nici daca l-ai fi picat cu ceara.

Ii placea sa fie in centrul atentiei si pentru a iesi in evidenta apela la trucuri verificate crezand ca prin cateva accesorii atent alese va reusi sa creeze imaginea unei persoane distinse
Deci nu uita sa-si puna o cravata de marca, un inel masiv cu piatra sau monograma, sa tina cat mai la vedere ceasul de firma si servieta scumpa din piele, sa imbrace haine copiate de la vedete – chit ca nu se potriveau cu varsta, si bineinteles ca nu pierdea ocazia de a se exprima in fraze bombastice, presarate cu englezisme si frantuzisme, ba chiar cu citate din latina memorate cu sarguinta dintr-un dictionar de fraze celebre, si sa afiseze un aer superior derivat din prea buna impresie ce-o avea despre sine.

Faptul ca gramatica ii era straina iesea repede la iveala, insa prins in febra peroratiilor alambicate, pretioase prin forma dar lipsite de fond, nu-si dadea seama de gafele facute.
Suferea enorm ca nu are in „portofoliu” o diploma universitara de la o facultate de renume. Versat fiind reusea de minune sa ascunda acest lucru pe care-l considera jenant.
Afaceristul ori nu aflase marele secret ca societatea post-revolutionara misuna de agramati cu titluri universitare, ori tanjea ca un copil de gradinita dupa jucaria pe care nu putea sa o aiba.

Poza deseori in rolul omului iubitor de cultura, sau al celui cu spirit caritabil, bineinteles nu fara a uita sa-si faca cuvenita reclama.

Afaceristul se straduia din greu sa para un om de afaceri respectabil, asemenea celor zugraviti prin romane, si pentru a-si atinge scopul avea mereu in minte planuri fierbinti.
In goana dupa profit nu se impiedica de escrocherii marunte. Le prefera pe cele mari si bine puse la punct. Putea insela cu zambetul pe buze, fara a avea mustrari de constiinta,  cu sentimentul ca face un lucru de rutina.

Spre surprinderea celor din jur nu era manelist, „rapidist ” sau „stelist”, nu avea in anturaj pitipoance si nu statea pana in zori prin baruri cu atmosfera de Manhattan.
Sesiza diferenta dintre un vin de soi si unul contrafacut, ambalat cu dichis, ii citise in viteza pe cativa din medaliatii premiului Nobel, batuse Europa in lung si-n lat cu dorinta sincera de a vedea lumea, si daca s-ar mai fi slefuit putin ar fi putut trece ceea ce-si dorea sa para.

Anunțuri

5 gânduri despre „afaceristul

  1. calitati, defecte, …. orice, numai sa nu se termine asa, brusc. Cand am citit de dimineata, as fi vrut sa imi pot forma un sentiment vis-a-vis de portret dar nu se contura nimic, de parca amanasem momentul pentru niste cuvinte anume care nu au mai venit.

    Acum, recitind-o in speranta ca asa ti-as putea raspunde mai clar la intrebare, mi-am dat seama ca descrierea de pana acum se potriveste primului meu sef… drept urmare au aparut si cateva sentimente nu tocmai placute :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s