Rafale de vânt răsfoiesc frunzele de arțar căzute pe trotuar întorcându-le ca pe filele unei cărți în care, cu cerneală invizibilă, ai scris cândva mesaje destinate unui anotimp ce nu are să vină.
Exista un risc care-mi place atunci când pariez pe tine și chiar dacă nu ești tu numărul câștigător, nu-mi pare rău să pierd plictiseala investită.
Zilele toamnei … niște fiole cu melancolie ce scot clinchete cristaline atunci când se lovesc de amintiri uitate.
Diminețile răcoroase și clare, înfășurate într-o ceață matinală cu arome de fructe date în pârg, intră prin crăpăturile ferestrelor îmbibându-se în tot ce mă înconjoară. Inspir aerul acela atât de mult încât să-mi ajungă pentru un an de zile.
Ce știi tu despre ceea ce înseamnă toamna pentru mine?
… despre lumina ruginie a picturilor lui van Gogh, despre norii plumburii înotând ca niște delfini uriași în cerul dezbrăcat de albastru, despre ploile ce-mi sfedelesc gândurile, despre pasările călătoare ce din instinct știu unde e sudul sentimentelor, despre echinocțiul care te aruncă din ce în ce mai mult în uitare, despre vânturile ce-și șușotesc secretele prin viile cu struguri negri, despre nucul sub care am învățat să numărăm deșertăciunile vieții, despre chihlimbarul viselor licărind arămiu la granița memoriei, despre punțile rupte, despre paginile necitite, despre neadevărurile crezute cu înverșunare, despre înverșunările ridicate la rang de adevăr, despre nostalgii indescifrabile in Word sau Photoshop, despre străduțe cu caldarâmul acoperit de frunze galbene pe care mai răsună parcă copitele cailor ce trag trăsuri negre cu copertină, despre flașnetarii nevăzuți din parcul pe ale cărui alei s-a ridicat recent un supermarket cu alimente din plastic ambalate în pungi de plastic, despre podul dinamitat de pe râul acum poluat, despre porumbul copt pe jar și trimis apoi ca pe un răvaș de dragoste, despre apusurile pe dealuri brodate cu tufe de măceș și brândușe de toamnă, despre violina vieții dezacordată din start de degetele neîndemânatice ale destinului … ?
Melancolicul autentic, dincolo de dispozitia temperamentala omonima este un gnostic, adica un om care, fara un motiv rational, nu se simte bine in aceasta lume, in mod fundamental si ireversibil.
ApreciazăApreciază
Si melancolicii neautentici? :)
ApreciazăApreciază
Neautenticii cad în melancolie apoi se ridică, cu zâmbetul pe buze, și pășesc mai departe !
Un adevărat poem în proză, ce ai scris tu aici… Dintre toți cei care scriu literatură pe bloguri și pe care i-am citit, ești singura autentică.
ApreciazăApreciază
… complimente exagerate!
Referitor la definitia anterioara, ca melancolicul autentic este un gnostic, voi mai medita pe parcurs.
ApreciazăApreciază
Toamna este şi un mozaic multicolor, dar şi un mozaic de sentimente după cum bine arăţi prin cuvintele tale…..Frumos!
ApreciazăApreciază
Pentru mine e cel mai frumos mozaic :)
ApreciazăApreciază
îmi amintește de tine, singurul anoTimp în care mă simt cît de cît bine ”de vie”,
””Adevăratele iubiri rămân fără final, şi de aceea ţin mereu. M_e_r_e_u.
O ştii şi tu, o ştiu şi eu.” ;)
ApreciazăApreciază
A trecut mai bine de-o vesnicie de la acea postare …
ApreciazăApreciază
citind ce ai scris tu, mi-am dat seama ca nici eu nu stiam prea multe despre toamna, desi e anotimul cel mai drag mie :)
frumos!
ApreciazăApreciază
Toamna imi place cel mai mult sa merg la plimbare, mai putin prin parcurile din oras … mai mult prin imprejurimi, pe dealuri sau pe munte.
ApreciazăApreciază