compasul

 

Statea cu un picior sprijinit pe coala si cu celalalt ridicat in aer, gata sa faca o pirueta cu raza prestabilita.

Viata i se desfasura precis si concentric, guvernata de rutina aceluiasi 2πR. Existenta decurgea invariabil in jurul punctului in care-si infingea acul.
Deplasarile pe plan(ş)eta nu-i ofereau perspective cine stie ce interesante. Plictiseala tindea sa devina cronica si sa se transforme intr-o depresie cinico-trigonometrica.
Putin mai incolo rigla isi dichisea gra(da)tiile milimetrice. Visatoare privea in lungul si-n latul paginii din fata, un veritabil patinoar pe care avea sa alunece deindata.

Compasul se simtea incomodat de prezenta ei.
O invidia pentru suplete si dezinvoltura cu care glisa in directii imprevizibile, trasind figuri complicate pe care, in rarele-i momente de sinceritate, recunostea ca-i e imposibil sa le inteleaga.

Rigla tresari cind il vazu. Nu-l agrea in mod deosebit dar nici nu o enerva proximitatea lui. Uneori il compatimea cu duiosie : „Saracul! Cum de nu ameteste rotindu-se ca bezmeticul? Ce viata anosta are. Legat mereu de un punct. Sa vrei sa mergi inainte si sa n-ai cum … „

Compasul parca i-ar fi ghicit gindurile.
„Iar ma compatimeste. Minte de rigla, n-ai ce-i face! Gindeste liniar.
Habar n-are ce-i cu dinsa : cind in sus, cind in jos, cind la stinga, cind la dreapta. Ma mir ca nu s-a frint de atitea zig-zaguri si schimbari bruste de directie.”

Rigla se uita iarasi inspre compas.

El se prefacu preocupat, dar, cu virful creionului ridicat in aer, o privi de sus, dominator.
Pe furis ii arunca o privire cercetatatoare. Il enerva admiratia pe care i-o stirnea dinsa si de ciuda intepa si mai tare hirtia.
„(F)rigida si unidimensionala” eticheta scurt. Acest ultim gind il neutraliza pe precedentul. Acum se simtea mai bine, eliberat de sentimentalisme, degajat, stapin pe situatie.

Rigla se prefacu a nu-l observa dar in sine se intreba suparata : „Cine se crede bondocul asta de ma priveste de sus?”
Ii paru rau de judecata pripita. In fond ii admira tenacitatea traseelor circulare si perfectiunea lor. Ea n-ar fi fost in stare de asa ceva. „Ce rost are sa te deplasezi daca mereu te intorci in punctul din care ai pornit? „ filozofa nedumerita.
„Egoist, rutinizat si marcat de abstinenta afectiva”  conchise ea pe moment cu o contractie micrometrica asemanatoare unei stringeri de inima.

Dialogul incordat al gindurilor fu intrerupt de venirea arhitectului.

El le schimba pozitia si lipi acul metalic al compasului de corpul suplu al riglei. Un fior de spaima, emotie si caldura strabatu cele doua instrumente.
Apoi, cu o mana sigura, roti compasul 180 de grade si-l opri brusc tot de rigla. Chiar in acel moment virful de grafit se rupsese.

Citeva secunde arhitectul a analizat semicercul trasat.

„Ce se intimpla? intra in panica compasul. „De ce mi-a fost inchis drumul de lungana asta care nu se sinchiseste sa se de-a la o parte?
Cita nepolitete! S-a pus de-a curmezisul drumului fara sa-si ceara scuze. Mi-a rupt virful si nici ca-i pasa!”

Arhitectul aseza jos rigla, apoi compasul, si iesi din camera.

Ramase singure, pentru intiia oara, cele doua instrumente s-au privit fata in fata.
Pe hirtie le despartea doar un centimetru si jumatate. In realitate le despartea o neexplorata geometrie.

 

Anunțuri

16 gânduri despre „compasul

  1. >textul acesta imi aminteste de o vorba a bunicului meu, in care imi spunea sa nu judec om decat dupa ce i-am vazut intreaga viata. textul scris de tine imi spune ca este posibil ca nici intr-o perioada lunga de timp sa nu poti acoperi toate geometriile neexplorate.cu alte cuvinte, doar acceptarea a tot ce e altfel cu intelepciune, poate lasa un spirit deschis in permanenta noului…..

    Apreciază

  2. >@adiDualitatea ne caracterizeaza pe fiecare, cred.@literelibereDin text fiecare intelege ce-i place sau ce-i convine. Oricum, eu l-am scris avind pe masa un compas, un echer si o rigla :)gabilutza l-a numit 'parabola'.

    Apreciază

  3. >Hmmm…Iubirea eternă dintre două drepte paralele neeuclidiene şi povestea infinită a unei hiperbole cu dublă curbură, spaţii afine şi integrale de volum într-un tango infinitzecimal.Există o frumuseţe în formele primare, e esenţa aceea netulburataă de complexitatea evidentă a lumii în care trăim. Transcendenţa acului compasului prin planul hârtiei îmi aduce aminte de o povestioară pe care o las doar să se întrevadă pentru că nu poate fi povestită: ce vede o linie când reuşeşte să "ajungă" în trei dimensiuni, cu gândul, esenţa sau prin orice mijloc posibil.din păcate arhitectul de azi a uitat arhe-instrumentele povestioarei tale şi a pierdut pe de o parte ce a câştigat pe de alta. a pierdut naturaleţea, contactul nemijlocit cu materia şi a câştigat cognitiv abstractizarea conceptelor şi viteza de lucru.şi din toate astea aş desena o suprafaţă riglată ca să exprim tendinţa de echilibru a universului şi să îi aduc aproape pe cei doi protagonişti. forever…

    Apreciază

      • Geometria, parte a matematicii este asociata gandirii rationale in spatiu. Relatiile arhitect-grila-compas, prin conotatiile implicate sunt partial inteligibile si verbalizabile. De aici incolo, contradictiile si impasul/relativitatea interpretarii sunt nesfarsite.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s