covorul

imagine Mirco Ilic

 

Traversam o perioada incarcata. Zilele premergatoare examenului de admitere parca intrasera in sac. La ore imposibile din zi proful de mate punea sedinte suplimentare de recapitulare. Norocul nostru ca noaptea liceul era inchis :)

In acea zi, si nu numai, avusesem ore suplimentare de la 6.30 la 7.45  dimineata. La 8 incepea programul propriu zis; deci inca o portie consistenta de matematica dupa cea care ne-a fost servita in locul micului dejun :)

Spre inserat, acasa, am scos caietul cu exercitiile de rezolvat pentru a doua zi. Nu-mi gaseam o pozitie comoda la masa de scris asa ca m-am asezat jos, cu spatele rezemat de canapeaua pe care dormeam, incercand sa ma concentrez asupra unor ecuatii trigonometrice.

De oboseala ochii mi s-au inchis si caietul mi-a alunecat de pe genunchi.
Simteam cum ma desprind si plutesc intr-un aer auriu, racoros, si cum alunec cu viteza din ce in ce mai mare.

Cand am deschis ochii m-am trezit intr-o camera luminata orbitor. Am ridicat privirea spre tavan si, ca pe fundul unei ape limpezi, am vazut lustra imensa cu multe brate.
O fericire neinteleasa plutea in camera. O simteam prin toti porii.
Nu tu griji legate de admitere si bacalaureat. Nu tu griji legate de tema de matematica pentru maine. Nici un fel de griji, doar o stare de fericire fara sens ce nu deriva din vreun scop declarat sau ascuns al vietii cotidiene.

Peretii fusesera imbracati in tapet de culoare verde inchis cu aspect de acuarela proaspat uscata. In camera nu mirosea a vopsea ci a ciocolata. Aroma unei ciocolate de foarte buna calitate ma invaluia din toate partile. Instinctiv m-am uitat jur imprejur pentru a descoperi cutia pe care cineva, presupun, o desfacuse cu putin timp inainte.

Dar in camera nu se zareau multe obiecte de mobilier. O sofa fin arcuita de culoare crem, satinata, ce batea in ape galben lamai, cu lemaria inchisa la culoare, umplea golul de pe lungimea unui perete.  In fata sofalei se afla o masa acoperita cu o panza delicat brodata si in aceeasi nuanta cu sofaua. Pe masa am zarit doar un ceas desteptator de moda veche. Atat. Arata ora patru fix.

Intr-un colt, un lampadar de salon, foarte inalt, cu abajurul din dantela neagra, arunca umbre ciudate pe peretele lateral intregind atmosfera nefireasca.
Pe jos am vazut un covor de culoare crem,  ca o catifea mai groasa. M-am aplecat si l-am atins. O atingere stranie. Mi-am tras imediat degetele.

Altceva nu se afla in camera si privind inca o data mi-am dat seama ca nici ferestre nu avea.

Aroma de ciocolata ma facea sa salivez. „La naiba!” mi-am zis inciudata, „doar nu sunt copil de gradinita”.
Imediat insa am ripostat : „Mai stii, poate ca sunt! ” Apoi cateva secunde, cu creierul golit, am privit fugitiv peretii verzi in cautarea a ceva.

„In casa oare nu locuieste nimeni?  … atunci de ce am  impresia ca cineva m-ar astepta aici? ”
Era mai mult decat o impresie. Nu chiar o certitudine desi  mi-ar fi placut extraordinar sa fie asa.

Usa intredeschisa dadea spre un hol intunecos in care nu m-am aventurat. Din pragul usii m-am reintors cu prudenta spre locul initial pasind aproape imponderabil prin ploaia de lumini orbitoare.
Am atins cu varful degetelor peretii cu tapetul aspru la pipait, m-am asezat pe sofa si mi-am fixat mainile pe lemnaria sculptata, am luat chiar  desteptatorul nichelat de pe masa si l-am analizat cu atentie.
… nici un dubiu. Toate erau reale dar mai reala decat orice era aroma de ciocolata. Si totusi nimic nu ma putea convinge ca nu-i vorba de un vis.

E inexplicabil de ce, aproape in toate visele, caut sa ma conving ca sunt eu insami. De aceea imi pipai fata spre a identifica unele elemente care sa-mi confirme ca sunt Eu.  Pornesc in cautarea ochelarilor, a cerceilor si a clamei de par.
Uneori imi pipai hainele ca, dupa nasturi, fermoare, textura tesaturii si croiala, sa-mi dau seama cu ce sunt imbracata si astfel sa ma conving ca sunt eu insami, nu altcineva, si ca-s imbracata in hainele mele.
De foarte multe ori ma intreb daca sunt „Eu – cea din momentul visarii”  sau e vorba de „mine – cea dintr-o perioada anterioara” :)

Doream sa-mi aflu varsta dar in camera nu observasem vreo oglinda sau vreo alta suprafata lucioasa in care sa ma privesc.
Instantaneu imi venise o idee …
Ce-ar fi sa ma intind pe jos pe covorul din fata sofalei si, in raport cu sofaua,  sa vad cat de lunga sunt.
Eram  Eu – cea din liceu  sau eram Eu – cea de la gradinita ?

M-am asezat paralel cu sofaua, punand calcaiele exact in dreptul picioarelor de mobilier, si mi-am intins mainile pe orizontala ca sa vad pana unde pot ajunge.
Covorul nu mi s-a parut chiar atat de catifelat ca la prima atingere. Ba chiar fire tepoase imi treceau prin camasa si-mi intepau in mod neplacut pielea. Am simtit mirosul de lana … dar si mirosul de pericol.
Achtung!
Imediat am dat sa ma ridic. Prea tarziu.

Simteam cum covorul se misca, cum se rula in jurul meu paralizandu-mi orice miscare si cum doar mainile imi raman afara, zbatandu-se in gol, fara putinta de a se agata de ceva.
Nu vedeam nimic, nu auzeam nimic … devenisem prizoniera covorului viu.
Deocamdata putea respira. Ma bucuram ca aveam aer sa rasuflu. Mi-am incordat din nou corpul pentru a gasi o cale de a ma elibera. Trebuia sa ies. Cu orice pret.

Eforturi fara rezultat.
Dar chiar atunci am auzit o voce : „Prinde-ma de maini ca te trag afara! Am sa te scot de aici.”
Inima mi-a zvacnit in piept pompand dintr-o data prea mult sange in artere. Corpul mi se infiebantase ca inaintea unei batalii decisive.
„Peste cateva secunde voi fi salvata!” … strigam cu o bucurie navalnica in gand.

Am prins amandoua mainile ce mi se intindeau. Mai intai degetele iar apoi, pentru a gasi puncte de sprijin mai solide, am prins cu putere antebratele pana aproape de cot. Dansul facuse la fel, incolacindu-si bratele de-a lungul bratelor mele.
In zadar ma trageau afara. Nu ma clinteam nici macar cu un milimetru din stransoarea covorului.
Dar ca si cum asta ar fi fost prea putin, am simtit cum covorul de ridica, si asa sul, cu mine inauntru, incepe sa pluteasca. In ciuda faptului ca nu vedeam nimic stiam ca plutesc. Pielea infiebantata de pe dosul palmelor sesiza cu precizie curentii reci de aer.

Cel ce dorise sa ma ajute ramasese inclestat de bratele mele.
Covorul plutea iar eu, din ce in ce mai clar, imi dadeam seama ca ma voi intoarce in lumea mea.
Dar faptul de a fi vie in lumea mea putea insemna moarte pentru cel ce dorea sa ma salveze.
Daca nu-l lasam inainte de a fi prea tarziu as fi facut cu buna stiinta o crima.

Am vrut sa-i strig sa-si desclesteze mainile insa limba nu ma asculta deloc. O simteam cleioasa si fara de folos. Sunetele nu-mi ieseau din gat in ciuda faptului ca fortarile mele ajunsesera la limita.
Mi-am desfacut palmele incercand sa ma eliberez cumva din stransoarea bratelor lui, scuturand alandala mainile pentru a-i da de inteles ca trebuie sa ma lase … ca daca nu o va face va muri.
Va muri si eu voi fi vinovata de moartea lui caci apartineam unor lumi incompatibile in care el nu ar fi putut subzista. Fara sa vreau ma transformasem intr-o intrusa aducatoare de moarte. Un inger al mortii, asta eram acum, repetam mecanic ca o jucarie defecta.
Dar el nu-mi dadea drumul si pace …

Lupta prelungita din aer ma sleise de putere. Sentimentul de vinovatie ma coplesise intratat incat nu mi-am mai putut opri lacrimile … am simtit cum siroiesc pe fata si cum se imbiba in lana groasa a covorului. Nu-mi mai ramanea nimic de facut.

„Ba nu! … trebuie sa actionez! „  M-am zbatut cu ultimele puteri. Am reusit sa ma eliberez pe jumatate.  Ca intr-o mangaiere palmele mi-au alunecat pe antebratele lui si,  aproape de incheietura pumnului, am simtit o cicatrice.
Nu stiu de ce am ezitat …

Cand am deschis ochii ma aflam din nou in camera mea, cu capul pe caietul de teme pentru acasa, lungita langa canapea si cu ochii plini de lacrimi.

A fost cel de-al doilea vis din care m-am trezit cu lacrimi in ochi.

O postare de pe blogul CELLEI  mi-a reamintit visul acesta de demult, straniu ca toate visele, caci visele nu sunt controlate de partea constienta a fiintei umane.
Si ce bine ca nu sunt :)

Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

 

Free website hit counter