oglinda din salon


Stapânii reședinței se schimbaseră mereu dar nici unul, indiferent de câte mobile adusese în casă, nu dăduse jos oglinda din salon.

Rând pe rând locuiseră acolo o familie de negustori armeni, o profesoară de pian și soțul ei avocat, un bibliotecar foarte pedant, o domnișoară batrână ce, după garderobă, fusese contemporană cu cancelarul Bismarck, o demoazelă cu boutique în pasajul de lângă gară, un cuplu de arhitecți recent căsătoriți, iar acum, în clipa de față, un matematician fotogenic ce-l concura ca imagine pe Robert de Niro.

Oglinda le cunoscuse micile bucurii și secrete, greutățile inerente existenței dar și tulburătoarele gânduri ce-i animau la ceas de seară.
Era o oglindă discretă din cristal, venețiană, în ape argintate cu o ușoară tentă verzuie.

Știa să le asculte păsurile iar proprietarii casei parcă aveau cunoștință de această calitate. Se așezau în fața ei și începeau să-i vorbească. Uneori plângeau, se înfuriau, exaltau de bucurie, priveau misterios sau cădeau într-o groapă cu melancolie din care nimeni nu-i mai putea scoate.

Acum îl privea pe matematician cum își leagă cu dexteritate cravata.
„O cravată de Don Juan care nu are ce căuta la o conferință de specialitate”, a etichetat oglinda cu intransigență, deși știa că vremurile s-au schimbat și că unii vin la congrese în pantaloni pescarești.
„Rămâne ca pescarii să-și vâslească bărcile în costum și papion”, a conchis ea împăcată cu ideea că oamenii fac timpurile, nu timpurile pe oameni.

Și-a amintit de distinsul avocat, întotdeauna impecabil îmbrăcat, sobru și distant. Era o plăcere să-l oglindească, la fel cum era o plăcere s-o asculte pe soția lui cântând la pian. Femeia aceea avea niște degete divine.
Formau o pereche  incredibilă în care extremele de personalitate se transformaseră în poli de atracție.

„Fiecare om se naște cu un talent”, așa îi spusese fiul negustorului armean. „Noi ne-am născut cu talentul de a face bani”, a continuat dânsul pe un ton în care îndoială nu-și avea locul.
Poate că așa era, numai că bătrânul lui bunic, în afară faptului de a fi strâns o avere din comerțul cu grâne, mai avea și talentul de a povesti.
Povestea fantastic. Propozițiile ieșeau din gura lui ca trase de ață. Din cuvinte făcea imagini … o peliculă de film compusă din silabe și semne de punctuație atent așezate.
Cele mai frumoase povești pe care le-a auzit vreodată oglinda.

Povești. Da, povești. Asta reprezintă în fond viața oamenilor : nuvele scurte, schițe plicticoase, romanțe desuete, catrene pline de miez, comedii de duzină, romane fluviu, drame neînțelese,  poezii abstracte, fabule moralizatoare, eseuri pretențioase, basme cu tâlc,  epopei de familie, sonete diafane, anecdote ce stârnesc râsul sau ghicitori simple rămase mereu fără răspuns.

Bibliotecarul ar fi putut clasifica întreg orașul încadrând pe fiecare în genul literar potrivit.
De exemplu pe demoazela cu boutique  ar fi inclus-o la specia parodii literare. Se potrivea perfect definiției.
Iar în plus de asta ducea o viață foarte agitată, zgomotoasă, alcătuite din nimicuri ‘colosal de importante’,  de șuete la o cafea cu rom și bârfe infernale pe holul de la Fisc.
Existența îi pendula între prețul la zi al dolarului, toaletele necesare escapadelor cu Miky, o vacanță în Italia – pentru a mânca pizza, spaghetti și înghețată originală – ca să aibă cu ce se lăuda  apoi anturajului, fără să mai conteze faptul că pizzeria era la doar zece minute de Bazilica San Marco iar cofetăria pe undeva pe lângă Palatul Dogilor.
… că doar nu-i lipsea vreo doagă să umble dupa potcoave de cai morți și să nu ia la pas mărunt toate dughenele din Veneția, să afle ce se vinde și cu cât :)

Cel puțin domnișoara contemporană cu Bismarck știa ca Ceaikovski nu-i o marcă de vodcă rusească.
Știa cum se ține în mână o furculiță și, deși era puțin caraghioasă în bluza ei crem cu o mie de panglici, impunea un soi de respect.
Că era puțin țăcănită o știau toți, dar așa țăcănită cum era i-a scos de sub darâmături pe toți vecinii.  Pe ea bombardamentele aviației germane o speriau mai puțin decât reavoința semenilor.

Oglinda o admirase sincer si-i regretase  mereu absența. Până in ultima secundă a vieții bătrâna domnișoară surâsese … mai enigmatic ca Mona Lisa.

„Oare pe unde-or fi acum arhitecții? „, se întrebă oglinda îngrijorată.
Ea era o fată suplă, cu ochi verzi sfredelitori și tendința de a se impune. El era puțin ursuz, puțin delăsător, dar cu imaginație și cu mult simț al umorului.
Aștia doi mereu se certau pe te miri ce. Pe planul unei bucatarii, pe cine va folosi dimineața mașina, pe mâncarea de prânz arsă pe jumătate de către doamna, pe spectacolul la care domnul nu mai găsise bilete, pe un calcul greșit, pe un șablon rătăcit în trusa de toaletă a doamnei, pe compasul cu vârful rupt folosit pe post de tirbușon de către domnul
Atunci când se certau mai aprig, pentru a marca pozițiile ofensive, se adresau protocolar la persoana a treia  cu „domnul” și „doamna” :)
Energiile find descătușate, uneori și câte o vază de porțelan spartă sau o oală trântită demonstrativ pe gresia din bucătărie, spiritele se calmau ca prin farmec.
Cinci minute după, spre stupefacția vecinilor, ieșeau la braț îmbrăcați la patru ace. De ținut minte că focul dragostei nu se întreține cu surcele.

Urma o cină romantică la un restaurant din oraș, o noapte romantică și, nu peste mult timp, o ceartă mai abitir ca cea de dinainte. Again and again!

„Perpetuum Mobile … cine spunea că n-ar exista așa ceva pe motiv că ar încălca legile termodinamicii? Uită-te la ăștia doi. Ei infirmă legile ! ”
Oglinda își zâmbi sie însăși învolburându-și apele.

Matematicianul o privi zăpăcit.
„Ce-i cu mine?  Oare chiar am luat-o razna?  Ce-s cu toate poveștile astea ? … mi le-a arătat întradevăr oglinda, am halucinații  sau am intrat într-un univers paralel mie ? ”

Își privi chipul proaspăt ras. Nu arăta rău deloc.

„Uite ce-i dragă”, i se adresă oglinda privindu-l drept în ochi. „Dacă vrei ca jurnalista aceea drăguță care vine la conferință să te bage în seamă, hai nu te mai prefă că nu știi care că nu-i frumos să minți cu diploma de PhD în sertar :),  deci dacă vrei să-ți acorde o oarece importanță, scoate-ți de la gât cravata asta de snob. Și nici cu o tonă de gel în păr nu poți merge!
Nu se conferențiază despre Leibniz în halul ăsta.  Iar ceasul acela țipător, cadou de la ‘ultima’, să nu care cumva să-l pui”.

Matematicianul se analiză atent în oglindă. Incredibil! … de acolo îl privea imaginea unui fante de mahala, doar că ceva mai spilcuit.

Își scoase în fugă hainele și intră sub duș. Câteva minute după aceea ieși afară  fredonând vesel un șlagăr la modă pe vremea liceului.
„Acum sunt bine ?” o interogă el pe oglinda din salon. „Fii sinceră te rog”.

Oglinda îl legănă pe îndelete in cele patru ape ale ei.
„Cât de cât”,  a spus pe un ton evaziv.

„Dar asta nu-i tot”,  a adăugat oglinda.
„Știi ? … nu-i cazul să-i vorbești o oră despre transformata Fourier  sau inegalitatea lui Cauchy – Buniakovski – Schwarz, în timp ce ea înghite cu noduri friptura.
Și nu uita că are cu zece ani mai puțin ca tine, că-i plac florile albe, bărbații puțin timizi și înghețata caramel”.

Anunțuri

14 gânduri despre „oglinda din salon

  1. Încep prin a-ți mulțumi pentru mail! O adevărată aventură a fost, deoarece eu mi-am schimbat între timp adresa de mail, așa că absolut întâmplător am deschis pe vechea adresă…Mulțumesc! Am găsit linkul și voi studia în liniște imagini, texte, tot.
    Nu am pictat niciodată oglinzi…dar am pictat și desenat reflexia luminii în oglinzi naturale, apă, gheață, stropi și e fascinant!
    Frumoasă oglinda ta… ;)

    Apreciază

    • Mie imi apari tot cu adresa veche de mail :)
      Acum mi-am amintit ca aveam pe undeva pe hard cateva imagini cu flacoane si esente de la Muzeul Abgineh, fotografii pe care am impresia ca nu le-am postat.
      Daca le gasesc ti le trimit prin mail si in prealabil te anunt. Dar mai intai sa le gasesc.

      Apreciază

  2. Pingback: BIETUL IOANIDE de George Călinescu - Capitolul I

  3. Pingback: AUTOPORTRETE CELEBRE (3) - Despre opere si autori: Van Gogh

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s