flori de câmp


Dintre toate florile, eu dau întâietate florilor de câmp, acestor domnișoare rebele neîncorsetate de nici un ghiveci și pe care doar cănile de lut știu cum să le pună in valoare frumusețea.

Ele marchează anotimpurile într-un ritm propriu, ca un tempou de dans.

Dacă ar fi să rememorez anotimpurile cu ochii copilăriei  aș începe cu primăvara ce mirosea încă a zăpadă și cu mâțișorii ce-și ițeau  capetele pufoase pe crengile firave ale sălciilor.
Îi asemuiam cu iscoadele trimise în recunoaștere :)
Dupa ce se convingeau că  „Da, primăvara a sosit! „  se înfoiau  plini de importanță în glugile lor catifelate.

 

 

Ca la un semnal pădurea se umplea de violet. Brândușele înfloreau  într-un vals amețitor … din ce în ce mai multe, din ce în ce mai închise la culoare.
Cred ca eram printre primii care știam în ce parte a pădurii trebuie să merg pentru a descoperi brîndușe in avanpremieră.

Apoi urmau toporașii pe care, accidental, îi descoperisem  în cimitirul evreiesc. Nu mă deranja să culeg flori de pe mormintele cu pietre vechi îmbrăcate în litere ciudate, neinteligibile, ca niște pioneze sau cuie strâmbe scoase din perete.

 

 

Dealurile de lângă oraș se acopereau de verde, iar în acel verde unduitor zăream din loc în loc clopoței albaștri și flori albe denumite Floarea Paștelui.
Simultan, malurile râului se îmbrăcau și ele în verde, iar aici, chiar pe buza malului, reperam primii măceși înfloriți. Niște flori roz, delicate, ca satinul purtat de prințesele din Dresda.
Dar flori de maceș  se găseau și pe dealul de lângă apă, și pe coama pădurii,  sau la cazemată, dar și pe dealul de la intrarea în oras sau chiar în spatele școlii.

Descoperisem un loc aproape de pădure, o combinație de vâlcea și crâng, unde știam că timp de câteva săptămâni creșteau lăcrămioarele sălbatice.  Aveau niște flori gălbui, mici și fără aspect estetic, dar aveau un parfum de amețeau pitpalacii în cântecul lor.
Mie îmi plăceau frunzele, mari, lucioase, de un verde foarte închis,  după care florile gălbui se ascundeau ca dupa niște paravane.

 

 

Vremea se încalzea iar verdele dealurilor începea să fie străpuns de minuscule puncte galbene. Din ce în ce mai multe. Din ce în ce mai obraznice.
Așa mi le închipuiam pe florile de ciuboțica cucului, ca pe niște fetițe puse pe șotii … un fel de Smărăndițe de-ale lui Ion Creanga.

Nu trecea mult și primele margarete își făceau apariția.
Cele de pe malul apei aveau frunze de culoare verde închis, dar cele de pe deal, cu petale mai albe și mai grele, aveau frunzele deschise la culoare  … dar și parfum.
Cu pălăriile lor albe, legănate de vânt, semănau cu niște ducese ieșite să ia dejunul la iarbă verde.

Rudele lor mai apropiate sau mai îndepartate, ca ochiul boului și romanița, ieșeu pe oriunde în întâmpinarea călătorului.

 

 

Cam în același timp apăreau lalelele pestrițe de primăvară.  În susul râului, la o oarece îndepărtare, se găsea ceea ce am aflat că purta foarte pompoasa denumire de  ” rezervație de lalele pestrițe”.
Rezervația asta nu era protejata în nici un fel. Un singur indicator la marginea drumului, ruginit si cu litere parțial șterse, anunța sec :
Lalele pestrițe – monument al naturii
amenda 100 lei

Cu petalele grena, stropite din loc în loc cu puncte gri, gri albăstrii  sau rozalii, aveau ceva din vigoarea precupețelor cu baticurile legate la spate pe care le observam pe furiș în zilele de târg

Eram prin liceu când, pe liziera pădurii, într-un loc în care pe timpul războiului se săpaseră tranșee, am descoperit mai multe lalele pestrițe.
I-am spus profesorului de științe naturale din școala generală. El nu m-a crezut și mi-a ținut o prelegere despre habitatul lalelor pestrițe.
Dar mie teoria asta cu habitatul nu-mi spunea nimic. Practica îmi demonstra cu totul altceva :) … așa că  m-am dus la locul știut și am rupt câteva fire. Nu semănau cu cele din ‘rezervație’.  Aveau o culoare mai spălăcita, un grena decolorat, însă petalele lor mi se păreau mai pline la pipăit.

Vara era in toi. Macii și albăstrelele înveseleau lanurile de grâu.
Pe vremea aceea nu dădusem macilor o prea mare importanță. Acum însă îmi dau seama că petalele lor de jar stau gata să se aprindă în bătaia vântului.
Petalele lor, semitransparente în lumina soarelui, poartă o fărâmă din patetismul dansatoarelor de flamenco.

Pe vremea aceea eram fascinată de unduirea spicelor verzi și-mi plăcea să trec la nesfâșsit degetele prin ele.  Imi amintesc senzația copleșitoare pe care am avut-o la vreo patru sau cinci ani, atunci când am intrat prima oară într-un lan verde de grâu … era ca și cum aş fi intrat pe un alt tărâm.

Printre atâtea flori de câmp, ce înmiresmau fânețele, flori cărora nu  le-am știut niciodată numele, se găsea una pe care nu am cum să o omit :  cimbrul.
Florile de cimbru eram în stare sa le dibuiesc,  ma rog, sa le localizez :),  oriunde.
Le dădeau de gol mirosul pe care-l împrăștiau cu dărnicie în aer.
Asociez  aceste flori cu niște femei istețe care știu cum să pună piciorul în prag fără să producă suparare.

 

 

Mai era și rogozul aspru, în două nuanțe de verde, ca un pepene vărgat, ce-mi tăia palmele când îl trăgeam să-l rup.

Și cum aș putea uita păpădiile :) … aceste balerine desprinse parcă dintr-un balet rusesc  și care s-au rătăcit pe te miri unde.
Uneori, lungită în iarba, urmăream felul în care vîntul fura puful păpădiilor … dar și îndârjirea lor de a se lăsa furate.

 

Toamna aducea din nou brândușele. Le culegeam  fără să-mi pese că se spunea că, celor ce rup brândușe de toamnă, le vor degera iarna mâinile :)

PS. Imaginile le-am fotografiat prin apropiere.

 

Anunțuri

10 gânduri despre „flori de câmp

  1. Plăcută plimbare pe câmpuri și prin poieni, în anotimpurile calde. Mai ales că pe aici a venit de ieri un frig teribil, am sărit de la 25 de grade sâmbătă la 4 grade luni dimineață…

    Apreciază

  2. Frumusetea naturala este cu mult peste ceea ce ofera frumusetea artistica. Incantarea produsa de nori, munti, mare sau flori, comparata cu trairea muzicii, supremul creativitatii omenesti trimite la diferenta dintre sublim si tragic: natura este sublima, omul este tragic.

    Apreciază

    • Mi se pare mie sau ai intradevar o viziune nu prea luminoasa asupra fiintei umane ?

      Da, natura e sublima … pacat numai ca multi nu au ochi sa vada. Sau nu au timp.
      Chiar si mie mi s-a intamplat sa regret ca am trecut grabita de la un anotimp la altul.
      In fond cate toamne, sau cate primaveri, poate admira un om la viata lui ca sa-si permita luxul ca sa le rateze?

      Apreciază

    • Da, tin minte ca ai postat branduse pe blog iar eu ti le-am admirat intr-un comentariu :) … ba chiar am salvat pe hard o imagine cu o brandusa pe un sol neinverzit.

      Numai ca, in postarea de fata, am inclus doar fotografii personale realizate prin imprejurimi … adica un colaj imagistic cu franturi din flora Iranului.

      Apreciază

  3. Sunt absolut incantata de ”cantata” dedicata primaverii ,florilor in special, in cuvinte sensibile,potrivite,dar si in fotografiile pline de gratie si culoare !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s