formula finlandeză a fericirii

Pekka Halonen – The River Bank (1897)
Ateneum Museum,  Helsinki

Revin la cel pe care l-am denumit „pictorul zăpezilor” pentru a dovedi ca nu a fost doar atat :)
Pekka Halonen a fost deopotriva un talentat portretist – pacat ca i-a pictat doar ocazional pe membrii familiei si pe prietenii ce-l vizitau – dar si un fin observator al succesiunii anotimpurilor in Nordul ce nu era vesnic înghețat!

Pentru a-i intelege opera trebuie sa strecor in aceasta postare o serie de date biografice.
Pekka se naste in 1865 in familia unui țăran finlandez. Tatal sau insa fusese inzestrat cu abilitati artistice si, pe langa muncile agricole, se ocupa cu pictarea frescelor de biserici si executarea de picturi murale pe diverse cladiri ce apartineau municipalitatii.
Mama, o femeie culta si extrem de religioasa, avea deasemeni abilitati artistice. Compunea mici piese muzicale, canta la kantele si poseda un deosebit simt al frumosului, simt ce si-a pus definitiv amprenta in educatia copiilor.
Ea a fost cea care si-a instruit  copiii,  patru fete si patru baieti, si le-a dat notiunile elementare legate de literatura, muzica, pictura si, bineinteles, religie.
Fratii Halonen vor creste intr-o atmosfera calda in care parintii puneau pret pe cunoastere si educatie.

Tatal il va indemna si-l va sprijini sa studieze pictura.
Dupa o prima perioada de studii la Helsinki urmeaza o a doua, la Paris. Aceasta a fost posibila datorita unei burse pe care tanarul Pekka Halonen a obtinut-o ca urmare a calificativelor sale stralucite.

La Paris va fi un student merituos, cu o viata modesta dar cu o ambitie mare : aceea de a putea picta dupa placul inimii intr-un loc rupt de lume.
Iata ce declara el intr-un interviu :

„Art should not jar the nerves like sandpaper, it should produce a feeling of peace.
Ever since I was a young boy, I have been unable to see it any other way. I have never painted for anyone but myself. Searching for peace and harmony through my art has become part of my religion, so to speak. Nature is my inspiration. For over 30 years, I have lived in the same place, surrounded by woodlands. I often feel as if I have the whole Louvre and the world’s most precious art treasures right here on my doorstep. I need but step into the forest to see the most wonderful works of art ever created and I ask for nothing else.
My paintings are not „naturalistic”, even though I do my best to portray nature as faithfully as I can. Nature is the skeleton, but the flesh of the painting is its atmosphere, the mood is everything. Whether it comes from inside or outside me, I cannot tell. I don’t waste time thinking about problems. I just go out, and one fine day I might find what I am looking for, and then I simply must capture it on canvas.”

 

Pekka Halonen, Höst (1914)

O va intalni apoi pe Maija Mäkinen, o studenta la muzica, de care se va indragosti pe loc si cu care se va casatori in 1895.
Tanarul cuplu va duce o viata aspra dar placuta.

 

Pekka Halonen – Maija Halonen (1905)
colectie particulara

In 1900 Pekka ajutat de fratele sau Antti va proiecta o cabana, de fapt o casa montana in stil finlandez.
Casa va fi ridicata in 1902 pe malul lacului Tuusula, in provincia Karelia, pe un teren cumparat anterior de pictor. O va denumi Halosenniemi.
O casa din barne solide din lemn ce cuprindea un atelier si o sufragerie la parter si camerele de locuit la etaj.
Chiar langa casa el va construi o sauna ingenioasa ce putea fi folosita totodata ca spalatorie si uscatorie de rufe.
O parte din mobilierul casei va fi facut de Pekka in persoana. De unde tragem concluzia ca dânsul fusese un dulgher si un tamplar priceput si ca nu s-a facut de rusine nici ca arhitect.
Simtul practic l-a completat pe minune pe cel artistic.

Familia se va mari de la un an la altul.
In mijlocul naturii, inconjurat de copii, vizitat la sfarsit de saptamana de prieteni vechi si noi, Pekka Halonen ce-si castigase independenta financiara se dedica cu totul artei.

 

Pekka Halonen, Snötyngda tallar (1925)

In linistea padurii, a apelor ridate de vânturi reci, a florilor montane in culori fosforescente, a frunzelor arămite sfărâmate de bocancii lui greoi, a zăpezilor cu straluciri stelare, a brazilor verzi ce strapungeau azurul cerului, a mirosului de rășina sau cel al fructelor de padure, Pekka Halonen trăia sentimentul plinătății.
Nu-i trebuia nimic altceva.

Stiu ca suna pueril dar exista oameni care au nevoie de foarte putin pentru a fi fericiti, si,  tocmai de aceea,  viata le ofera totul.

 

Pekka Halonen – Violonistul (1900)
portretul lui Heikki Halonen (fratele său)

Viata simpla dusa de familia Halonen era punctata de clipe speciale.
Excursiile cu sania sau cu schiurile prin imprejurimi, seratele muzicale oferite de copii, baile fierbinti, focul din camin – cu busteni masivi ce luau o noapte ca sa se transforme in jaratec, intalnirile cu prietenii, mica gradina de legume de langa casa, vizitele in capitala si in alte orase – pentru a le arata copiilor lumea, succesele copiilor si ale prietenilor- ce constituiau intotdeauna motive de sarbatoare in familia lor, si tot atatea lucruri marunte care prin importanța lor dădeau vieții sensuri noi.

 

Pekka Halonen – Tomates (1913 )
Ateneum Museum, Helsinki

Ciudata femeie a fost Maija, sotia lui. Mi-o imaginez ca pe o albina :)
Pe langa hainele pentru copii, pe care le cosea cu mana ei, gradina de legume pe care o ingrijea cu rabdare pentru a le oferi lor verdeturi si legume proaspete (ma si mir cum de cresteau si se coceau la acea latitudine geografica), pe langa treburile zilnice ca gatitul, dereticatul si spalatul, ea se ocupa si de educatia copiilor, nu doar de cea muzicala, pregatindu-i pentru urmatorul ciclu scolar pe care aveau sa-l urmeze la oras.
In timpul liber, si ma intreb de unde venea acel timp liber la o femeie ce tinea o gospodarie si ingrijea opt copii, dânsa facea traduceri din norvegiana, suedeza, italiana si germana.

Ma intreb ce o facea pe o fiinta culta ca Maija, cu studii superioare, cu abilitatea de a comunica fluent in cinci sase limbi, sa traiasca izolata intr-o cabana pe malul lacului Tuusula?

Poate acelasi lucru care-l facea pe sotul ei sa se retraga strategic din fata progresului, sa se distanțeze de societatea atrasa din ce in ce mai mult de orbita financiara.

Familia Halonen nu era o familie patriarhala, in sensul dat de dictionar, dar era o familie in care respectul fata de parinti, si fata de mama in special, nu fusese impus cu Biblia in mana, ci venise de la sine ca o rasplata a iubirii lor neconditionate.
Copiii si-l amintesc pe tatal lor, cu tamplele grizonate, cum se intorcea din padure purtând șevaletul in spate, aducând cu el flori culese din fânețe, pe care, îmbujorat, cu un aer adolescentin, le oferea Maijei.

Ma intreb ce magnetism a avut coltul acesta al Finlandei încât i-a atras acolo pe Pekka Halonen si pe Eero Jarnefelt, exponenti ai perioadei de aur a picturii finlandeze, dar si pe compozitorul Jean Sibelius, pe scriitorii Juhani Aho si Juhana Henrik Erkko … dar si pe  altii.

Acolo, in Karelia, putea fi vazuta aurora boreala … dar  puteau  fi vazute  si pâraiele de munte ce-si gâlgâiau apa cristalina printre dealuri îmbrăcate in mantii verzi brodate cu petale de flori montane. De aceea cred ca s-au strans acolo niste oameni speciali care puteau sa „vada” aceste frumuseți atat cu ochii cat si cu inima.

 

Pekka Halonen ,  Dusk (1897)

Pe malul lacului Tuusula se gasesc mai multe case memoriale si case-muzeu pe care imi doresc ca intr-o zi sa le pot vedea :)

… Halosenniemi ( „locul”  pictorului  Pekka Halonen ),   Ahola („locul” lui Juhani Aho – poetul ce fusese indragostit de Aino, sora pictorului Eero Jarnefelt, cea care se va casatori ulterior cu compozitorul Jean Sibelius),  Erkkola („locul” poetului Juhana Erko),  Ainola ( „locul” lui Aino – resedinta sotilor Sibelius) …

http://www.halonenfamily.net/FAMOUS_HALONENS.pdf

 

Free website hit counter