ziarista

Era genul de femeie care n-a cunoscut niciodata iubirea, si nici nu avea sa o cunoasca vreodata.

Fostul sot jucase rolul unui ecran de proiectie, pana intr-o zi cand nu a mai suportat, manifestand brusc  toata violenta „animalului de companie” dus in lesa ani de-a randul. Violenta lui a marcat-o pentru totdeauna.
Un altul nu se aratase la orizont desi, dupa propria-i parere, se considera prezentabila, manierata, cultivata, cu bun gust si fara prejudecati legate de dormitor.

Isi razbuna nesansa in articole acide ce deseori aveau priza la public. Malitiozitatea ii devenea evidenta mai ales atunci cand lua in colimator cate o persoanalitate multumita de viata  personala.
Dar ea, cu o disciplina de fier, ridicol de riguroasa, ii cauta punctele slabe si printr-un lung exercitiu frazeologic, numit interviu,  transforma persoana din fata intr-o paiata.
Astfel pentru o scurta perioada traia sentimentul implinirii caci fericirea altora o deprima pana-n maduva oaselor.

Monitoriza la sange diverse actiuni legate de protectia mediului, ONG-uri, alegeri locale si prezidentiale, sau tot felul de chestii dupa care se dau in vant gospodinele consumatoare de telenovele si pensionarii ce ieseau la „table” in fata blocului.
Uneori lasa impresia unei femei cu vocatie ce se implica din simt civic.
Dar atunci cand masca cadea iti aparea in fata ochilor o femeiusca oarecare pentru care un parfum YSL valora mai mult decat  platforma politica careia de curand ii facuse reclama.

Nu-i lipsea inteligenta si poseda ceea ce se numeste „arta conversatiei” dar aceste atuuri nu le fructifica asa cum ar fi trebuit. Se pierdea in amanunte derizorii fiindu-i teama sa fie buna cu ceilalti. Isi spunea ca in meseria ei acest lucru e inadmisibil.
I-ar fi placut sa vada lumea, visand mereu calatorii in tinuturi imaginare, adora dulciurile de calitate, muzica in surdina si florile cu petale mari aranjate savant in vase suple din cristal.

Cu cat inainta in varsta decolteurile-i deveneau mai adanci, unghiile mai lungi, pantofii  mai stridenti in culoare si ridurile tot mai vizibile.

Nu era total lipsita de sensibilitate numai ca bruma aceea de sensibilitate fusese frecvent canalizata in directii ce o distrugeau pe ea insasi.
Din pacate mereu asteptase prea multe de la viata iar viata-i oferise cu zgarcenie doar cateva faramituri  pe care le ciugulise in graba intre o sedinta de redactie, un vernisaj, o campanie electorala si-o partida de sex cu cate un ‘ Escu’ ce spera la o publicitate gratuita.

Profesional nu reusise mai mult decat colegii de breasla, social nu detinea un statut deosebit, material plutea doar cu o jumatate de stanjen peste linia de saracie, pe plan afectiv domnea un dezastru ca dupa tsunami iar planul spiritual fusese facut tandari de grenadele ambitiilor desarte.

Ziarista avea in jur o multime de oameni cu care „socializa”  dar nici un prieten adevarat caruia sa-i pese ca ei ii vine sa-si ia lumea in cap.

… in editia speciala a unui tabloid, dupa paginile cu prim-planuri de actrite excentrice si sportivi cuceritori de inimi, mai putin de medalii,  intr-un cadru de cativa centimetri aparu o notita pusa in berna.

Ziarista murise in somn, de emotie, visand ca fusese aleasa personalitatea mondiala a anului.

 

 

Anunțuri

15 gânduri despre „ziarista

  1. Nu pot să nu remarc talentul tău la scris. De fiecare dată!
    ”Ziarista avea in jur o multime de oameni cu care “socializa” dar nici un prieten adevarat caruia sa-i pese ca ei ii vine sa-si ia lumea in cap.”
    Chestia asta cu SOCIALIZAREA e la modă și prin mediile internautice. Nu pot să cred că oamenii n-au cu cine să bea o cafea, un ceai, să stea la o poveste. Doar că ambițile unora se rezumă la a sociliza așa încât să afle și ceilalți în ce mod și cu cine o fac. Chestie pe care iar n-o înțeleg, să dai raportul gesturilor tale…E trist, e sinistru. Biata de ea, bieții de ei…
    Te felicit!
    Și chiar mi-ar plăcea să îți trimit un căluț de mare desenat de mine. ;)

    Apreciază

    • Fenomenul asta al socializarii, mai bine zis un ritual social, imi aduce aminte de ‘five o’clock tea’ de pe vremuri cand pentru unii era foarte important sa fie invitati la ceai de Lady X, ministrul Y, actrita Z, scriitorul W sau alte vedete ale timpului mai ales daca lista de invitati era publicata de vreo gazeta.

      Multumesc pentru calut … dar sa stii ca l-am si descarcat de pe blogul tau.
      Tare mi-e teama sa nu se transforme intr-un personaj pentru o viitoare poveste :)

      Apreciază

  2. Desi e foarte trist ca a murit in urma unei emotii de care nu s-a bucurat in viata ,cred ca o astfel de existenta nu merita un alt sfarsit,nu pentru ca era muritoare, ca noi toti, ci pentru ca nu a IUBIT.

    Apreciază

    • Daca nu ma insel exista o teorie care sustine ca anumiti oameni vin pe lume cu o deficienta care-i impiedica sa iubeasca. Nu e vorba de autisti ci de oameni in aparenta normali …

      Apreciază

  3. Hmmm…pentru o asa analiza profunda…cuiva i-a pasat de „neinsemnata” ei existenta. Insa, nu putem fi siguri ce se ascunde in mintea si sufletul unui om…oricat ar fi acesta de deschis si sincer, raman farame de mister. Iar cand acesta e un introvertit, cu atat mai mult suntem departe de adevar. Trist, poate…adevar, poate…fictiune, poate…un lucru e cert, oameni ca ea sunt peste tot in jur…sa-i observam, sa-i „trezim”, sa le amintim ca o singura viata avem in dar…daca ne pasa.

    Apreciază

    • Cine a spus ca trebuie sa fie educativ? :)
      Repet, e vorba de un personaj nascut din imaginatie. Daca a iesit prea negativ de vina sunt doar eu.
      Ma intreb daca nu cumva i-am imprumutat din defecte?! LOL

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s